Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Septembrie - luna Științei și creației!

Descoperă compatibilitatea între știință și credință în cadrul Lunii Creaționiste, unică în România, la Alfa Omega TV!

 

Preocuparea AOTV pentru creaționism

De la început, Alfa Omega TV a promovat în mod special alternativa creaționistă, sub genericul Verdictul științei: Creație!

Recife moderne masive

Recifele oceanice moderne pot fi chiar masive, uneori având mii de metri grosime. Cum este posibil ca recifele să crească aşa de groase, dacă au avut timp doar câteva mii de ani să crească după Potop?

Termenul de recif invocă imagini ale unei ţări subacvatice a minunilor– un spectacol frumos şi colorat al fiinţelor vii, cum ar fi coralii, bureţii, peştii şi alte fiinţe subacvatice exotice, unde scufundătorii iubesc să se adune. Nevăzută, dedesubtul coralilor, se află o structură de calcar masivă, care s-a depus încet, centimetru cu centimetru, odată cu moartea organismelor care îşi lăsau în urmă scheletele tari. Cum este posibil ca aceste recife de corali – câteodată groase de mii de metri – să crească în timpul scurt de la Potopul lui Noe, cu aproape 4400 de ani în urmă.?

Cel mai faimos dintre toate recifele existente este Marea Barieră de Corali din Australia, de fapt aproximativ 3000 de recife mai mici ce se întind aproape 2600 km de-a lungul coastei nord-estice a continentului. În partea cea mai groasă, reciful are peste 120 metri grosime. Dar aceasta nu este nimic în comparaţie cu unul dintre cele mai groase „recife" - atolul Enewetak, situat în insulele Marshall din oceanul Pacific. Operaţiunile de excavare au descoperit aproape 1230m de calcar situaţi pe un vulcan subacvatic. A fost destul timp ca să se formeze depuneri aşa groase după Potop?

Rata de creştere ale recifelor

Deseori, scepticii fac greşeala de a presupune că procesele încete pe care le vedem în ziua de astăzi au funcţionat la aceaşi rată dintotdeauna. Ei dau exemplu coralii moderni, care de obicei nu au nevoie apă adâncă, dar caldă şi bine luminată, în care să crească. Dacă coralii ar exista în apă mai adâncă, scheletele lor de calcar s-ar dizolva în mediul mai rece. Creşterea coralilor ar fi de asemenea inhibată de apa mai adâncă, deoarece ei lucrează împreună cu diferite organisme fotosintetizante, cum ar fi algele, care cresc cel mai bine aproape de suprafaţă, unde soarele este din abundenţă.

Cum ar fi dacă temperaturile şi amestecul de microorganisme ar fi foarte diferite?

Înainte să ne uităm la condiţile care ar prilejui creşterea mai rapidă a recifelor,

este necesar să înţelegem un pic mai mult despre comportamentul coralilor moderni. Coralii sunt fiinţe vii care se hrănesc prin selectarea organismelor mici din apă, dar şi care iau nutrienţi de la alge fotosintetizante şi alte organisme mici care trăiesc în celulele lor. Ca şi plantele de pe uscat, aceste organisme uimitoare folosesc fotosinteza să transforme energia solară în energie chimică.

Coralii îşi petrec întreaga viaţă într-un singur loc, generaţiile noi crescând peste cele vechi. Viteza de creştere a unui recif depinde de un echilibru între procesele constructive şi cele distructive. Dar aceste procese dinamice şi complexe s-au dovedit a fi foarte greu de măsurat.

Pe de altă parte, structura recifului creşte odată cu creşterea coralilor şi integrarea în structură a tot felul de resturi. În acelaşi timp, un număr de procese pot distruge rapid reciful, cum ar fi factorii biologici de erodare (peştii papagali, echinoidele), dizolvarea chimicală, organisme anoste (bureţii, scoicile şi diferiţi viermi) şi furtuni puternice cum ar fi uraganele. Organismele anoste sunt aşa de răspândite încât fiecare bucată de calcar din recif are găuri. Valurile de la furtuni puternice şi tsunamiuri pot rupe bucăţi din piatra de recif şi să-l distrugă, uneori aruncând bucăţi mari deasupra recifului, care mai apoi pot deveni o nouă insulă care creşte deasupra recifului subacvatic.

Este important să înţelegem că rata de creştere a coralilor nu este echivalent cu cel al recifelor. Coralii pot fi distruşi de procesele menţionate mai sus, care în consecinţă cauzează micşorarea recifului. Suprafaţa recifului poate creşte doar dacă fiinţele vii şi rămăşiţele celor moarte devin lipite împreună pentru a forma structura recifului. Rata de creştere a unui recif este mai lentă decât cea mai rapidă creştere a coralilor.

Cunoscând aceste lucruri, putem urmări diferite rapoarte asupra ratelor de creştere a coralilor şi a recifelor. Ariel A. Roth a rezumat multe dintre aceste studii şi a ajuns la rate între 99 şi 432 mm/an. Cu toate acestea, în unele cazuri, recifele cresc excepţional de repede. Faptul că vasele lovesc recife de corali în ape bine trasate pe hartă poate fi explicat doar printr-o creştere rapidă a acestora.

Creşterea rapidă şi extinsă a coralilor a fost observatăîn cazul vaselor scufundate, în zecile de ani de la Al Doilea Război Mondial. În unele studii experimentale, coloniile de Acropora (o specie comună de corali) au ajuns la 60-80 cm în diametru în doar 4 ani şi jumătate. Ratele de creştere crescute sunt posibile doar până când reciful ajunge la nivelul apei. După aceea, ratele de creştere sunt deseori foarte lente şi se pot eleva doar dacă fundul apei se lasă mai jos sau creşte nivelul apei.

Creşterea atolului Enewetak

Aşadar, cum ar putut insula atolul Enewetak să se formeze de la sfârşitul Potopului? S-a afirmat că este imposibil, arătând cât de vechi este pământul. Cu ratele de creştere care au fost menţionate, totuşi, este posibil ca insula să fi ajuns nivelul apei în 4400 de ani, dar nu aceasta este întreaga poveste. De obicei, recifele nu încep să crească în ape adânci, iar în apă mică cresc încet. Cu toate acestea, operaţiunile de excavare din anii 1950 au confirmat că Enewetak se ridică pe o fundaţie vulcanică aproape 2km sub apă.

În mod normal, la aceste adâncimi coralii şi calcarul nu se depun. Excavările nu au găsit corali adânc sub insulă, dar au găsit peşteri mari şi noroi calcaros. Coralii nu au devenit răspândiţi decât foarte târziu în istoria insulei.

Aşadar excavatorii au descoperit că majoritatea insulei nu a fost formată deloc din corali, ci din noroi calcaros întărit. Nu a existat nicio structură de recif aşa cum vedem la majoritatea recifelor de corali de astăzi. Într-adevăr, acum ştim că microbii joacă un rol important în a ajuta calcarul şi alte chimicale să se depună până afară din apă, atât într-un mediu antic dar şi în unul modern. Microbii sunt organisme mici unicelulare, printre care numărându-se şi bacteria. Microbii activi în apa din timpul şi după Potop ar putea ajuta multe enigme geologice, inclusiv pe aceasta.

Cum pot microbii explica calcarul albicios, peşterile mari şi depunerea groasă a recifului? Microbii care există în adâncimi (foarte prielnic în apa caldă vulcanică) ar fi putut produce dâmbul de calcar albicios deasupra vulcanului subacvatic. Apoi, apa acidă a vulcanului ar fi putut să dizolve o parte din calcar, creând peşterile mari pe care le-au descoperit excavările. În timp ce apa caldă se ridica, apa mai rece şi plină de nutrienţi era trasă în peşterile joase din împrejurul oceanului.

Acest proves fost descris în cazul recifelor moderne şi este propus şi în cazul unora dintre recifele din Pacific, inclusiv atolul Enewetak. Prin acest proces se transportă nutrienţi la coralii care supravieţuiesc la nivelul apei, cum ar fi nitrogen, fosfor, silicon, dioxid de carbon, oxigen şi magneziu. Amestecul potrivit de nutrienţi, de microbi activi şi de căldură ar fi putut permite insulei subacvatice să se ridice cu pas rapid. Cu cât dâmbul de calcar se apropia de nivelul apei, coralii s-au stabilit permanent şi au prosperat odată cu creşterea constantă a apei bogate în nutrienţi.

Ipoteza creşterii rapide a unui recif – geothermal endo-upwelling

Cum s-a format unul dintre cele mai groase „recife" din lume, atolul Enewetak, 1230m, din Oceanul Pacific, aşa de repede după Potop? Vulcanul subacvatic a aprovizionat cu apa caldă necesară să atragă apa rece, bogată în nutrienţi în dâmbul de calcar. Microbii au ajutat ca şi calcarul să se ridice la suprafaţei apei, unde fiinţele din recif au început să locuiască. Excavările au arătat că dâmbul este format în mare parte din calcar albicios, nu din organisme din reciful de corali.

Lecţii importante

Câteva lecţii pot fi învăţate din cazul atolului Enewetak. În primul rând, trebuie să fim atenţi când aplicăm ratele şi procesele din ziua de astăzi în trecut. Nu putem presupune că ratele şi procesele de dezvoltare au fost aceleaşi de-alungul istoriei, aşa cum o fac majoritatea geologiştilor. Acest mod de gândire se numeşte uniformitarianism şi a dus la multe greşeli în geologie. Toată lumea a presupus că atolul Enewetak a fost formată începând cu fundaţia, din corali, şi că a crescut foarte încet, la fel ca şi coralii care există în jurul insule în ziua de astăzi. Ce surpriză a fost când excavările au descoperit calcar albicios în loc de material de recif!

În al doilea rând, informaţiile şi cunoştiinţele noi ne pot schimba explicaţiile ştiinţifice despre aceste procese noi. În acest exemplu, înţelegem mai bine cum s-a format această insulă prin faptul că învăţăm şi ştim mai multe despre microbi şi geothermal endo-upwelling. Priceperea acestor idei noi a condus la ipoteze rezonabile care pot explica uşor creşterea acestei insule în vremurile după Potop şi a întărit adevărurile din Geneza.

În ultimul rând, se pare că coralii pot creşte repede dacă au condiţiile prielnice. Când cercetăm diferite presupuneri împotriva adevărului Cuvântului lui Dumnezeu, găsim deseori dovezi din abundenţă care arată criticilor că greşesc şi că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat!

Preluat și tradus cu permisiune de pe Answers in Genesis

creationism sectiune

Doneaza - sustine Alfa Omega TV