Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Septembrie - luna Științei și creației!

Descoperă compatibilitatea între știință și credință în cadrul Lunii Creaționiste, unică în România, la Alfa Omega TV!

 

Preocuparea AOTV pentru creaționism

De la început, Alfa Omega TV a promovat în mod special alternativa creaționistă, sub genericul Verdictul științei: Creație!

Epigenetica - Mostenind mai mult decat gene

Toată viaţa ni s-a spus că aspectul nostru fizic este determinat de genele pe care le avem, nu de mediul înconjurător. Cu toate acestea, ştiinţa epigeneticii îi obligă pe oamenii de ştiinţă să-şi revizuiască presupunerile. Probabil că sunteţi familiarizaţi cu proverbul „Eşti ceea ce mănânci. Dar ştiaţi că sunteţi şi ceea ce au mâncat şi mama şi bunica voastră? Noua ştiinţă a epigeneticii ne arată că aspectul fizic este mult mai mult decât moştenirea ochilor mamei sau a zâmbetului tatălui.

Suntem obişnuiţi să credem că gene sunt singurul lucru pe care îl moştenim de la părinţii noştri – pachete de informaţie sub formă de ADN, care dau instrucţiuni proteinelor. Aceste gene determină trăsăturile fizice cum ar fi părul şi culoarea ochilor, înălţimea şi chiar vulnerabilitatea la anumite boli.

Totodată, noi moştenim anumite „modificări" ale ADN-ului sub formă de grupe chimice. Acestea influenţează faptul cum genele ne exprimă trăsăturile fizice. Grupele chimice sunt cunoscute ca şi indicatori epigenetici pentru că există în afara (epi-) adevăratei secvenţe de ADN (-genetică).

Pentru a explica mai bine voi folosi o analogie. Următoarea propoziţie poate avea două înţelesuri, în funcţie de punctuaţia folosită. „O femeie, fără soţ, este nimic" sau „O femeie: fără, soţul este nimic." Poate că analogia este prostească, dar transmite mesajul.

Cuvintele sunt aceleaşi în fiecare propoziţie, dar înţelesul este diferit datorită punctuaţiei. Tot aşa se întâmplă şi cu ADN-ul şi cu grupele chimice. Secvenţa de ADN poate fi identică dar poate produce rezultate diferite în funcţie de prezenţa sau absenţa indicatorilor epigenetici. De exemplu, gemenii identici au aceaşi secvenţă de ADN dar pot avea diferite grupe chimice care duc la sensibilitatea unuia, dar nu şi a celuilalt, dintre ei la o anumită boală.

Părinţii pot transmite aceşti indicatori epigenetici la multe generaţii sau efectul lor poate fi de scurtă durată, fiind transmişi doar următoarei generaţii. Oricum, schimbările sunt temporare deoarece nu schimbă secvenţa de ADN, ci doar felul în care acesta este exprimat.

Ce înseamnă acest lucru în practică? Comportamentul, inclusiv mâncarea pe care o mâncaţi, ar putea schimba felul în care corpul vostru îşi exprimă ADN-ul. Atunci aceste schimbări – spre bine sau spre rău – pot fi transmise în continuare copiilor voştri! Dacă faceţi ceva să crească vulnerabilitatea către obezitate, cancer sau diabet, copiii voştri ar putea moşteni aceasta de la voi.

Într-un experiment, şoareci din aceaşi familie, care erau obezi din cauza trăsăturilor genetice, au fost hrăniţi cu două feluri de dietă. O dietă consta în mâncare obişnuită. Cealaltă dietă consta în aceaşi mâncare dar care conţinea aditivi care erau cunoscuţi pentru modificarea grupelor chimice ale ADN-ului.

În mod normal, când aceşti şoareci mănâncă mâncare normală, ei produc urmaşi graşi. Cu toate acestea, şoarecii care au mâncat aceaşi mâncare dar cu aditivi, au produs urmaşi care aveau greutate normală. Dieta părinţilor a afectat greutatea urmaşilor!

Oamenii de ştiinţă încă încearcă să înţeleagă detaliile. Indicatori epigenetici care au fost modificaţi de aditivii alimentari par să fi adormit genele care încurajează apetitul. Mediul părinţilor – în cazul acesta, mâncarea pe care au mâncat-o înainte să fie părinţi – a afectat greutatea urmaşilor lor.

Anumite tipuri de medicamente au fost bănuite că produc schimbări în indicatorii epigenetici, rezultând în cancer la copiii mamelor care au luat acest medicament. De exemplu, un tip de estrogen sintetic prescris să prevină avortul spontan a fost corelat cu un număr mare de cancer în organele de reproducere ale fiicelor şi nepoatelor lor.

Studii arată că modificările din indicatorii epigenetici, pe care mamele le-au transmis fiicelor, sunt în strânsă legătură cu dezvoltarea organelor de reproducere. Această descoperire susţine zicala „Eşti ceea ce mama ta – sau bunica ta – a mâncat".

Epigenetica: o problemă pentru evoluţie?

Până la aceste descoperiri, mulţi evoluţionişti au respins ideile contemporanului lui Charles Darwin, Jean-Baptiste Lamarck, care credea că animalele pot dobândi trăsături noi prin interacţiunea cu mediul înconjurător şi mai apoi să le transmită generaţiei următoare. De exemplu, el susţinea că dacă girafele dintr-o generaţie îşi întind gâtul să ajungă la frunzele din copaci, atunci girafele din generaţia următoare vor avea gâtul mai lung. Multe cărţi de ştiinţă din zilele noastre resping ideile lui Lamarck, dar epigenetica este o formă de Lamarckianism.

Desigur, aceasta este contrar clasicei evoluţii Darwiniste. Teoria evoluţionistă este bazată pe schimbări aleatorii sau pe mutaţii care apar în ADN. Dacă o schimbare reuşeşte să fie benefică, atunci organismul va supravieţui datorită selecţiei naturale şi va transmite această trăsătură descendenţilor săi.

Cu toate că evoluţioniştii nu neagă realitatea epigeneticii, existenţa ei este foarte greu de explicat! Schimbările epigenetice nu sunt aleatorii; ele apar ca răspuns mediului înconjurător prin mecanisme complexe puse deja în funcţiune să stimuleze aceste schimbări.

Aceste schimbări epigenetice care nu sunt aleatorii insinuează că evoluţia are „minte". Fiinţele par să aibă mecanisme complexe care fac schimbări epigenetice, care mai apoi le permit să se adapteze la viitoare provocări ale mediului. Dar de unde a apărut acest concept vizionar? Evoluţia nu are minte; nu poate vedea viitorul. Deci cum ar putea evolua mecanismele pentru a se pregăti pentru viitor?

Dar Dumnezeu poate! Dumnezeu este omniscient (atotcunoscător) şi a ştiut de dinainte că Adam şi Eva vor păcătui. A ştiut că va judeca acel păcat (Geneza 3) şi că lumea va fi blestemată (Romani 8:22). Dumnezeu a ştiut că organismele vor avea nevoia să se adapteze într-o lume care nu mai era „foarte bună". Probabil că Dumnezeu a conceput organismele cu mecanisme epigenetice care să le permită să se schimbe uşor şi repede în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Aceste feluri de schimbări sunt mult mai valoroase decât mutaţii aleatorii sau selecţia naturala pentru că ele pot aduce beneficii imediate urmaşilor fără a dăuna informaţia de bază găsită în adevărata secvenţă de ADN.

Cu toate că deseori auzim zicala „nimic din biologie nu are sens decât în lumina evoluţiei ", dar ar trebui reformulată ca „nimic din biologie nu are sens fără Creatorul Dumnezeu." Epigenetica este o ramură a ştiinţei foarte interesantă, care ne arată inteligenţa şi providenţa lui Dumnezeu să ajute organismele să se adapteze şi să supravieţuiască într-o lume decăzută.

Componente adiţionale la codul nostru genetic

ADN-ul nostru include componente adiţionale, care uneori pot fi transmise de la părinte la copil odată cu codul genetic. În primul rând sunt moleculele ataşate de ADN, numite grupuri de metil, care fac genele active sau inactive. În al doilea rând sunt mingi de proteine, histone, în jurul cărora se înfăşoară ADN-ul. Histonele şi o parte din aceste proteine, coada histonelor, reglementează cum este împăturit ADN-ul (şi astfel ce este activ sau inactiv).

Mâncarea pe care o mâncaţi şi alte aspecte ale mediului înconjurător pot schimba aceste componente adiţionale. Atunci ele pot fi transmise copiilor voştri şi chiar nepoţilor, afectând genele are sunt active.

Dr. Georgia Purdom este vorbitor şi cercetător pentru Answers in Genesis. Şi-a primit doctoratul la Universitatea de Stat din Ohio în genetică moleculară şi a pretrecut şase ani ca şi profesor de bilogie la Universitatea Mt. Vernon Nazarene.

Preluat și tradus cu permisiune de pe Answers in Genesis

creationism sectiune