Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Septembrie - luna speciala despre Stiinta si creatie!

A evoluat universul sau a creat Dumnezeu lumea? A păcătuit știința? Mii sau miliarde de ani? Dinozauri în Biblie? Ne tragem din maimuțe? Descrie Big Bang-ul momentul creației? Sunt compatibile creștinismul și știința? Sunt științifice evoluția și ateismul? Descoperă răspunsurile în cadrul Lunii Creaționiste, unică în România, la Alfa Omega TV! Află mai multe

 

Preocuparea Alfa Omega TV pentru creationism

Inca de la inceputurile sale, Alfa Omega TV a avut o preocupare speciala fata de promovarea alternativei creationiste, atat in scolile din Romania, cat si in societatea civila romaneasca, si prin canalele media disponibile. Alfa Omega TV promovează creaționismul științific în România, sub genericul Verdictul științei: Creație! Povestea noastra

Planeta Privilegiată - Ce factori fac posibilă viața pe planeta noastră?

Căutarea unui scop în Univers - Misterul semnificației Pământului în Univers a provocat filosofia și știința de peste 2000 de ani. Primele păreri s-au conturat prin munca înțelepților greci Aristotel și Ptolomeu. Ei au învățat că Pământul stă fără să se miște în mijlocul cerului, în timp ce aștrii se mișcă în jurul lui. În 1543 însă, Copernic a dovedit că Pământul nu e static, ci se rotește împreună cu celelalte planete în jurul soarelui.

O reinterpretare a teoriei lui Copernic a devenit proeminentă în secolul XX. Este adesea numit: Principiul Mediocrității. Acest principiu spune că locația și statutul nostru sunt mediocre, nu sunt excepționale. Concluzia lui e că nu trebuie să presupunem că suntem privilegiați sau că Universul a fost creat cu noi (sau cu ființe ca și noi) în minte. Este însă acesta adevărul?

Factori necesari pentru ca Pământul să fie locuibil

Există, fără îndoială, legi fizice permanent valabile, care se aplică peste tot în Univers, nu doar într-un singur loc. Această constatare i-a condus pe cercetători să înțeleagă că factorii necesari pentru existența vieții complexe pe Pământ sunt de asemenea cei mai buni parametri în căutarea de planete locuibile altundeva în Univers. Iată-i pe cei mai importanți:

Apa lichidă

Toate discuțiile serioase despre acești factori au început cu aceeași condiție obligatorie: apa lichidă. Toate cercetările care au fost făcute pentru viață în alte locuri în Univers au plecat de la premisa unei planete terestre cu apă. Știm că proprietățile chimice ale apei sunt absolut necesare pentru baza vieții. Aceste proprietăți includ abilitatea apei să dizolve și să transporte neutronii vitali pentru toate organismele vii și capacitatea ei inegalabilă de a atrage căldura de la soare, un proces necesar pentru a menține temperatura Pământului.

Distanța Pământului față de Soare

Un alt factor esențial care susține viața complexă este distanța unei planete de steaua ei. Planeta locuibilă este amplasată în ceea ce noi numim „zona perfectă”, nu e nici prea caldă, nici prea rece, ci este potrivit pentru apă. Apa lichidă e vitală pentru găsirea zonelor locuibile. Dacă e prea cald, apa fierbe și se evaporă. Dacă e prea rece, cum este azi pe Marte, apa îngheață.

În sistemul nostru solar, zona locuibilă este destul de îngustă. Începând în afara orbitei Venus și terminându-se imediat la orbita Marte. Dacă Pământul ar fi doar cu 5% mai aproape de Soare, ar avea aceeași soartă ca Venus. Prin dispariția efectului de seră, temperaturile ar crește până la 479 de grade Celsius. Însă dacă Pământul ar fi cu 20% mai departe de Soare, norii din dioxid de carbon s-ar forma în atmosfera ce-l învelește, inițiind ciclul de gheață și frigul ce au sterilizat planeta Marte. Prezența apei lichide este o condiție necesară pentru viață, dar nu suficientă. Poate exista apă lichidă sub suprafețele înghețate ale lui Marte sau pe luna lui Jupiter, Europa, dar sunt șanse foarte mici să existe viață complexă în aceste locuri.

Planeta Terestră

5.6 planeta privilegiata captura00003

Trăim pe scoarța terestră, o crustă subțire ca o foaie. Dacă crusta Pământului ar fi semnificativ mai groasă, refacerea plăcilor tectonice nu ar mai putea avea loc. Grosimea scoarței terestre variază între 6,4 și 64,4 km, e alcătuită din peste 12 plăci tectonice, aflate în continuă mișcare. Această geologie dinamică reglează temperatura interioară a planetei, reface carbonul, amestecă elementele chimice esențiale pentru organismele vii și conturează continentele. Adânc în interiorul pământului, mișcarea fierului lichid generează un câmp magnetic protector, esențial pentru viața complexă. Dacă planeta noastră ar fi mai mică, câmpul magnetic ar fi mai slab, permițând vântului solar să îndepărteze atmosfera noastră, transformând, încet, Pământul într-o lume moartă cum e Marte.

Atmosfera din Oxigen/Nitrogen 

Văzută din spațiu, atmosfera Pământului strălucește ca o panglică albastră subțire de lumină. Măsurând sub 1% din diametrul planetei, e compusă dintr-o combinație de nitrogen, oxigen și dioxid de carbon. Ea asigură un climat prielnic, protecție de radiațiile solare și combinația potrivită de gaze pentru apa lichidă și viața complexă.

5.6 planeta privilegiata scoarta terestra

Luna cea mare

Pentru mărimea pe care o are Pământul, Luna noastră e mare, o pătrime din mărimea Pământului. Însă dacă Luna nu ar exista, nici noi nu am exista. Gravitația puternică a unui pol al Lunii stabilizează unghiul Pământului la 23,5 grade. Acest fapt asigură temperaturi diferite o dată cu schimbarea anotimpurilor și singurul climat din sistemul solar destul de blând ca să susțină organisme vii complexe.

Tipul de stea

Soarele, o stea pitică, este perfect situat pentru nevoile noastre. Dacă Soarele ar fi mai puțin masiv, ca 90% din stelele din galaxie, zona locuibilă ar fi mai mică. Ca să rămână în aria de acoperire a soarelui, Pământul ar trebui să fie poziționat mai aproape de el. Însă creșterea gravitației ar deregla rotațiile Pământului, sincronizându-l cu orbita lui. O parte a Pământului ar fi permanent cu fața spre Soare, expus la radiații, iar partea întunecată a planetei va rămâne învelită în frig și gheață fără sfârșit. Este foarte puțin probabil ca viața complexă ar putea tolera aceste schimbări drastice și aceste temperaturi extreme.

Factori - Concluzie

Multe lucruri au mers bine pentru ca pe Pământ să existe viață complexă. Numărul de factori care au fost acceptați ca necesari a tot crescut, lista tipică conține cam 20 de factori.

Trebuie să știm că ne aflăm în locația corectă în galaxie, pe o planetă în zona locuibilă a stelei sale, având în exteriorul sistemului solar și alte planete gigante ce protejează planetele dinăuntru de prea multe impacte cu cometele, că suntem lângă steaua potrivită, nu este prea frig, nici prea cald, ca suntem pe o planetă care are o lună ce stabilizează vârful axei sale. Că suntem pe o planetă terestră, care are o scoarță destul de groasă ca să mențină activitatea plăcilor tectonice, care are destulă căldură în interior ce poate circula lichidul de fier care generează câmpul magnetic, cu o atmosferă care are destul oxigen să permită organismelor complexe să supraviețuiască, care are apă destulă pe fiecare continent să permită diversitatea vieții. Toți acești factori trebuie întâlniți în același loc și timp în galaxie, dacă căutăm o planetă la fel de locuibilă ca și Pământul.

Deși sunt sute de miliarde de stele în galaxie, probabilitatea statistică ca acești factori să coexiste simultan este infimă. Concluzia e că, DA, suntem rari în galaxie. Dacă planeta noastră este rară în Univers, are acest lucru vreo semnificație anume?

Locația perfectă pentru studiu

Lucrul cel mai de neînțeles despre univers este că e inteligibil. Faptul că putem descoperi ceva despre univers este un lucru plin de mister. De ce ființe ca noi sunt capabile să descopere universul?

Se pare că poziția noastră în univers nu este doar absolut necesară pentru ca viața să existe, dar este, de asemenea, surprinzător de optimă pentru descoperirile științifice. Suntem localizați lângă partea de mijloc a galaxiei, o galaxie în mare parte plată, între brațele spirală și cu explozii de praf foarte reduse. În timp ce suntem într-o galaxie netedă, aceasta nu acoperă o parte foarte mare de pe cer astfel încât noi să putem avea o imagine clară în afară.

Abilitatea noastră de a descoperi un univers care poate fi înțeles este un lucru extraordinar. Progresul astronomiei moderne și a fizicii este cauzat de un univers accesibil ochiului și minții umane. E universul guvernat de legi și forțe care susțin planeta noastră și întreg cosmosul, și e astfel plasat încât să permită atât existența vieții complexe, cât și a descoperirilor științifice.

Dacă nu ar exista gravitația care ține toate lucrurile împreună, nu am avea niciodată o planetă, stele sau alte organisme complexe. Dacă nu am avea forța nucleară tare, nu ar sta protonii și neutronii împreună în nucleu, nu am avea nici atomi, nici chimie. Dacă nu am avea forța electromagnetică, nu am avea nici o legătură între elementele chimice, nu am avea nici lumină. Exemplele pot continua - toate aceste principii fundamentale trebuie să fie în ordine pentru ca viața să poată exista. Dacă am elimina unul din ele, viața nu ar mai exista.

În ultimii ani, cercetătorii au descoperit importanța relativă a fiecărei legi și forțe. Aceste forțe sunt într-un echilibru total, iar de multe ori sunt descrise ca fiind acordate perfect. Dacă ar fi să luăm constantele principale și fundamentale ale naturii și le-am schimba, chiar și foarte puțin, nu vom reuși să creem un univers unde viața să poată exista în vreun fel. Nu ar putea exista galaxii, planete, organisme biologice complexe dacă aceste constante fundamentale ar fi chiar și ușor diferite față de cum sunt acum. Aceasta este ideea acordării perfecte.

Aceste forțe și constante sunt un alt exemplu a corelației dintre viață și descoperiri. Pentru că nu doar că sunt acordate perfect pentru existența noastră, dar în același timp pot fi înțelese. E foarte interesant să vedem cât de bine funcționează legile, dar mai interesant este să vedem cât de simple sunt, și că pot fi ușor descoperite. Albert Einstein a scris: „Cred cu putere că principiile universului vor fi în același timp frumoase și simple.” Timp de aproape 400 de ani, oamenii de știință au descoperit o simplitate elegantă în ecuațiile matematice ce exprimă legile cosmosului. Se spune că cele mai importante teorii ale fizicii pot fi scrise pe o singură foaie de hârtie...

Acest fapt ar trebui să ni se pară surprinzător, că formule și ecuații așa de simple pot avea aplicații extinse într-un univers atât de mare și complicat. Avem nu doar un univers care este acordat perfect pentru existența vieții, dar în același timp, are o structură matematică frumoasă și elegantă, care în plus poate fi ușor descoperită.

Aparent, oricare ar fi sursa universului, dacă cineva ar dori ca noi să înțelegem universul, ar pune în mod intenționat observatorii în cel mai bun loc de unde pot observa. Natura planetei noastre, natura atmosferei sale, locul pe care îl are în sistemul solar, tipul de sistem solar în care se află, chiar și tipul de stele care sunt în jurul lui și locația lor în galaxie sunt optime pentru a face o gamă largă de descoperiri științifice.

E ceva la univers care nu poate fi explicat simplu, doar prin forțele naturii și atomi care intră in coliziune cu alți atomi. Așadar, trebuie să cauți ceva dincolo de univers ca să încerci să-l justifici. O astfel de abordare stă la baza științei moderne.

În căutarea lui pentru o descriere mai elegantă a sistemului solar, Copernic a fost motivat de dorința lui de a înțelege ceea ce el numea: „Mecanismul universului, ornamentat pentru noi de un Creator de o bunătate supremă și ordonat... sistemul pe care cel mai bun și mai ordonat artist dintre toți l-a creat pentru binele nostru.” El și-a imaginat această analogie a unui meșter, construind ceva care să funcționeze bine și să fie frumos. Acea analogie nu a fost una dintre concluziile lui, ci a fost una dintre presupunerile sale.

Fondatorii științei moderne, ca și Copernic, Keppler, Galileo și chiar Newton, au crezut că universul este produsul unei minți, că e inteligibil unor ființe ca și noi pentru că universul e produsul unei ființe inteligibile. Erau însuflețiți de această noțiune, de faptul că era vorba de o chestiune teologică, că descopereau munca îndemânatică a lui Dumnezeu, prezentată în felul în care lumea s-o înțeleagă. Ce gând minunat! Să putem înțelege o frântură din mintea lui Dumnezeu, să înțelegem cum El a creat universul!

Acest lucru este ca un adevăr despre Dumnezeu ascuns în spatele naturii, care poate fi expus prin ceea ce numim știință. Cei mai mulți oameni de știință nu mai privesc lucrurile

prin perspectiva teologică, ci se referă la Pământ ca un simplu punct albastru palid, pierdut pe scena cosmosului. De multe ori ni s-a spus, mai ales în secolul XX, că universul nu ne-a avut în plan, că noi existăm într-un univers foarte mare și că universul nu a fost destinat unor ființe ca și noi, ci noi suntem pur și simplu viață care a ajuns să fie pe o mică planetă împrejmuită de mici stele nesemnificative, care plutesc în galaxie, într-un univers foarte mare, iar toate acestea nu au fost făcute cu vreun scop. 

planeta privilegiata dvdArgumentele sugerează însă că universul a fost creat în mod intenționat, că există pentru un scop, iar acel scop nu este doar pentru ca ființe ca noi să existe, ci ca să ne extindem dincolo de mica noastră casă, ca să vedem universul în întregime și probabil să vedem dacă există ceva ce depășește universul. În timp ce privim din ce în ce mai mult în univers, fără să vrem suntem conduși la întrebări fără sfârșit.

În timp ce răspunsurile vor fi dezbătute întotdeauna, multe idei valoroase ne sunt la îndemână, ieșind la iveală, dintr-un colț al universului unde viața complexă și descoperirile științifice s-au adunat pe o planetă extraordinară numită Pământ. 

Urmăriți documentarul “Planeta privilegiată” luni 9 noiembrie, ora 22, la Alfa Omega TV, sau comandați-l pe DVD (20 lei) la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., 0256.284.913.

  Aboneaza-te gratuit la revista AOTV Magazin

Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 5.6 - Stiinta si credinta(noiembrie-decembrie 2015). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: www.alfaomega.tv/revista

creationism sectiune

Doneaza - sustine Alfa Omega TV