Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Septembrie - luna speciala despre Stiinta si creatie!

A evoluat universul sau a creat Dumnezeu lumea? A păcătuit știința? Mii sau miliarde de ani? Dinozauri în Biblie? Ne tragem din maimuțe? Descrie Big Bang-ul momentul creației? Sunt compatibile creștinismul și știința? Sunt științifice evoluția și ateismul? Descoperă răspunsurile în cadrul Lunii Creaționiste, unică în România, la Alfa Omega TV! Află mai multe

 

Preocuparea Alfa Omega TV pentru creationism

Inca de la inceputurile sale, Alfa Omega TV a avut o preocupare speciala fata de promovarea alternativei creationiste, atat in scolile din Romania, cat si in societatea civila romaneasca, si prin canalele media disponibile. Alfa Omega TV promovează creaționismul științific în România, sub genericul Verdictul științei: Creație! Povestea noastra

Cerul declară - 1 - Originea Universului

Toți se întreabă care e locul nostru în univers, de unde am venit, încotro ne îndreptăm. De ce sunt aici ? Despre ce este vorba? Este firesc să puneți astfel de întrebări. Fie universul a luat naștere din nimic, sau dintr-un alt univers, fie a fost creat. Pentru a crede teoria Big Bangului, trebuie să te dezici de Geneza 1, 2. Dacă suntem doar mâzgă glorificată, nu avem niciun scop. Dar, dacă am fost creați după asemănarea lui Dumnezeu, acest fapt are mari implicații pentru noi.

De unde au apărut stelele, universul sau sistemul solar? De ce ne aflăm aici? Aceste subiecte ne stârnesc imaginația. Am fost creați de Dumnezeu sau am evoluat de-a lungul milioanelor de ani, prin procese lente și graduale? Cum putem ști cu siguranță?

CAPITOLUL 1 - MARILE ÎNTREBĂRI

Toți se întreabă unde ne aflăm în univers, cât este de mare, care e locul nostru, de unde am venit, încotro ne îndreptăm? De ce mă aflu aici? Despre ce este vorba? De ce nu am primit instrucțiuni?

Este firesc să ne întrebăm despre destinul suprem, despre originea universului și despre originea noastră. Cred că toți se gândesc la asta, mai ales în copilărie. Noi preluăm multe idei de la grecii antici. Îi considerăm drept sursă pentru istoria științei moderne. Fiindcă știința lor s-a bazat, în mare parte, pe astronomie, istoria astronomiei este bogată în astfel de lucruri.

Mulți dintre ei au crezut în caracterul etern al universului. Ei au crezut că universul a existat mereu. Cred că există câteva motive pentru asta. În primul rând, ei nu au putut concepe că apariția fizică a universului a avut loc de la sine.

În al doilea rând, ei nu au avut zei capabili de așa ceva. Zeii lor erau un fel de Superman. Zeus și pe ceilalți aveau slăbiciuni, ca oamenii. Ei fuseseră născuți și puteau muri. Nu erau zei transcendenți, nu aveau puterea să creeze. Ei depindeau de creație, la fel ca oamenii.

Ideea caracterului etern al universului a persistat până în secolul al XX-lea. Aceasta a fost viziunea generală până pe vremea lui Tycho, până în anii 1500 sau 1600, când oamenii au realizat că lucruri precum cometele, pe care le considerau ca făcând parte din atmosfera Pământului, se aflau în spațiu, de fapt, și că universul se poate schimba.

Astronomia a evoluat mult în anii 1600 și 1700 cu ajutorul unor savanți care au crezut în Biblie. Galileo, Newton, Kepler, Bacon și Pascal au crezut că Dumnezeu a creat universul, așa cum e scris în Geneza. Ei au considerat că Dumnezeu a vrut ca ei să descopere creația Sa. Știința a evoluat datorită perspectivei lor biblice.

Exemplul lor nu a durat mult. Un plan sinistru a avut menirea să Îl priveze pe Dumnezeu de statul Său de Creator.

CAPITOLUL 2 - DEZVOLTAREA ASTRONOMIEI MODERNE

În perioada iluminismului, s-a decis că omul era măsura, el era important. Ei au cercetat descoperirile științifice din secolul precedent, chiar și din secolul al XVIII-lea, și și-au arogat dreptul asupra lor. A fost un fapt filozofic. Nu a fost nici măcar științific. Au privat știința de fundația ei biblică.

Încă încercăm să ne revenim. S-a trecut de la punctul în care Dumnezeu era binevenit, mai mult, ocupa o poziție centrală, până la cel în care El nu mai era binevenit în știință.

În 1920, astronomii au descoperit că galaxiile se îndepărtează, că universul se extinde. Ei au demolat ideea că universul era etern, static, constant. Într-un fel, a confirmat Scriptura.

Biblia vorbește despre extinderea universului în Isaia 40:22, unde spune că El lățește cerurile ca un cort. Astfel, a fost demolată ideea antică a unui univers etern și constant.

Descoperirea extinderii universului nu a direcționat oamenii înapoi la Dumnezeu, ci a dus la noi idei naturaliste.

CAPITOLUL 3 - DEZACORDUL CU PRIVIRE LA ORIGINI

De-a lungul vieții mele, teoriile privind originile universului s-au schimbat mult. În tinerețea mea, au existat două idei dominante. Prima e modelul cosmologic al Big Bangului, deși ar trebui să se numească modelul cosmogonic. Cealaltă idee e ce numim stare constantă.

Mass-media spune că toți savanții cred în teoria Big Bang, ceea ce e fals. Mulți savanți sunt creștini și nu acceptă Big Bangul. Chiar și între savanții necreștini, circulă diferite versiuni ale teoriei Big Bang. Și sunt alții care resping teoria și propun cosmologii alternative.

Teoria Big Bang este elegantă. Are multe întrebări fără răspuns, însă e satisfăcătoare din punct de vedere intelectual pentru mulți astronomi. Conform teoriei, acum vreo 13 miliarde de ani, universul se afla într-un stadiu dens, fierbinte. De atunci, s-a extins, s-a răcit și așa a apărut totul.

Există câțiva renegați care cred în ideea stării constante. Această idee a fost adoptată de cei care cred în plasmă, în cosmologia plasmei.

Apoi sunt adepții creaționismului, ca mine, care cred în Biblie. Credem că creația a avut loc acum câteva mii de ani, nu miliarde de ani în urmă.

Imediat avem probleme cu teoria Big Bang, care susține ideea formării în miliarde de ani și spune că Pământul a luat ființă acum nouă miliarde de ani. Există multe probleme între ideea biblică a creației și Big Bangul. Pentru a accepta Big Bangul, trebuie să respingi Geneza 1 și 2. Trebuie să spui că sunt povești, metafore, că nu sunt reale.

Adepții creaționismului, ca mine, resping Big Bangul în favoarea teoriei unei creații recente. Este vorba de unicitate. Big Bangul este o unicitate. Credem că și începutul universului a fost așa, doar că a avut loc mult mai recent.

CAPITOLUL 4 - PERSPECTIVA DETERMINĂ CONCLUZIILE

Fie universul s-a format din nimic, sau dintr-un alt univers, fie a fost creat de Dumnezeu. Acestea sunt singurele posibilități logice. Cum evaluăm care dintre ele e cea corectă?

Putem examina consecințele logice ale ideilor. Există anumite consecințe logice în urma perspectivei naturaliste. La fel, dacă perspectiva biblică e adevărată, există anumite consecințe logice.

Întotdeauna am susținut că doar perspectiva biblică, cea în care Dumnezeu a creat universul, poate explica tot ce luăm de bun, ca încrederea în sensurile noastre, faptul că universul are o ordine... Ele sunt logice dacă Domnul le susține prin puterea Sa.

Însă, dacă universul este un accident cosmic, de ce ar exista legile naturii? De ce ar urma ecuații ca E=mc2 sau F=ma? Noi le luăm de bune, dar ele au sens doar prin prisma creației.

Perspectiva creaționistă e dovedită a fi adevărată. Dacă nu ar fi așa, n-ai putea dovedi că ceva e adevărat. Credem că Pământul a fost creat la început și nu că a apărut în urma unui proces îndelungat. Perspectiva noastră diferă radical de perspectiva multor savanți din prezent.

CAPITOLUL 5 - ALEGEREA DINTRE DOUĂ PERSPECTIVE

Majoritatea creaționiștilor au fost evoluționiști, ca mine. Am fost ateu, evoluționist și am crezut că lumea există de miliarde de ani. Când am devenit creaționist, dovezile științifice m-au convins că evoluția nu a existat și că teoria miliardelor de ani nu e valabilă.Mi-am schimbat mentalitatea, perspectiva asupra lumii.

Majoritatea creaționiștilor au trecut prin asta. Ei au privit lumea prin cel puțin două prisme. Creaționiștii sunt mai conștienți de modul în care perspectiva le influențează interpretarea. Creaționiștii știu cum gândesc evoluționiștii, fiind foști evoluționiști.

Mulți evoluționiști nu înțeleg cum gândesc creaționiștii. Perspectiva creștină este unica filozofie consecventă. Celelalte filozofii vor duce, în cele din urmă, la contradicții. Se vor combate. Asta ne spune Biblia, în Proverbe 1:7. "Frica Domnului este începutul științei, dar nebunii nesocotesc înțelepciunea și învățătura."

Scripturile spun clar că, fie începi cu presupoziții biblice, cu o mentalitate biblică, care Îl cinstește pe Dumnezeu, fie ajungi să fii nebun. Ipoteza mea de bază este că Dumnezeu există, că este real, că ni S-a arătat prin Cuvântul Său, prin Biblie. Mentalitatea creștină dă rost acelor ipoteze. E logic ca simțurile mele să fie de încredere dacă au fost create de Dumnezeu.

Pe de altă parte, evoluția nu poate fi logică cu privire la ipotezele de bază pe care le luăm drept sigure. Dacă evoluția ar fi adevărată, atunci de ce ar fi simțurile mele de încredere? Dacă sunt rezultatul unei vieți primitive rearanjate, de ce ne-am aștepta să fie de încredere ?

Perspectiva creștină poate da sens ipotezelor de bază privind realitatea, iar perspectiva laică nu poate. Evoluționiștii văd lumea doar prin prisma teoriei evoluționiste. Fiecare savant procedează așa. Stabilesc un set de idei cu privire la prezent, la trecut și la cum am ajuns aici, iar apoi canalizează informațiile în acel cadru.

Evoluționistul nu e conștient că percepe lumea astfel, că mentalitatea lui influențează modul în care redă informația. Dacă are informații ce nu se potrivesc cu mentalitatea lui, o dă la o parte. Dacă presupui că universul există de foarte mult timp, atunci vei interpreta dovezile din această perspectivă.

Vei presupune că toate straturile de fosile au fost așezate la ritmul lent de azi. Vedem la Marele Canion straturi vaste de fosile și ne gândim că depozitarea a luat mult timp. Doar potopul din Geneza a putut să le depoziteze. Ipoteza care spune că Pământul este foarte vechi modelează părerea oamenilor despre formarea straturilor din Marele Canion.

Alegerea între cele două perspective nu înseamnă doar examinarea informațiilor ca să vedem ce ne arată dovezile.

Există și implicații spirituale. Toți suntem păcătoși și ne răzvrătim împotriva Creatorului nostru. M-am luptat cu asta mult timp, deși am văzut informațiile. Mi-am dat seama că trebuie să dau socoteală Cuiva. Cred că respingerea creștinismului are acest motiv.

Filozoful ateu Nagel a spus odată că nu vrea ca universul să fie așa. Asta spune tot.

CAPITOLUL 6 - ȘTIINȚA ISTORICĂ VS. ȘTIINȚA OPERAȚIONALĂ

Este dificil să stabilim ce s-a întâmplat în trecut pentru că nu îl putem studia. Facem des diferența între știința operațională și cea istorică. Evoluționiștilor nu le place asta, dar este în regulă.

E, totuși, un lucru valabil ce trebuie precizat. Astronomia e dificilă fiindcă nu avem dovezi pe care ca să facem experimente. Nu poți duce o stea în laborator să o examinezi. Cu câteva excepții, noi nu am vizitat aceste obiecte. Am vizitat doar câteva planete, cu câteva navete spațiale. În mare parte, fotografiem obiectele de la foarte mare distanță, încercând să înțelegem ce fac ele azi și ce au făcut în trecut.

Gerald Aardsma cita un verset din Eclesiastul."Cu mult mai departe decât era mai înainte şi ce adâncă ! Cine o va putea găsi?"

Vorbim despre lucruri pe care nu le putem atinge. Nu avem o mașină a timpului. Nu putem călători înapoi în timp ca să consemnăm cele întâmplate. Trebuie să examinăm dovezile lăsate de evenimentele din trecut și există mai multe modalități de a le interpreta.

Supozițiile tale influențează modul de interpretare a dovezilor. Trebuie să facem anumite supoziții. Este dificil fiindcă, în multe cazuri, există mai multe scenarii cu privire la trecut care ar duce la același rezultat pe care îl vedem azi. Cum știm care dintre acestea e scenariul corect?

În acest scop, trebuie făcute multe ipoteze și nu avem cum să le verificăm. Ipotezele tale pot fi greșite. Concluziile tale pot fi greșite. De unde știi? Toate produc același efect, ceea ce vedem azi în spațiu.

Adesea, se spune că a nu crede în evoluție e ca și cum n-ai crede în gravitație. Orice teorie privind gravitația se poate testa. Teoria relativității e testată mereu, prin diverse experimente. Dacă cineva vine cu o alternativă mai bună pentru teoria gravității, atunci putem construi un aparat, putem merge în laborator, putem trimite o navetă spațială în orbită, putem face un experiment pentru a testa teoria.

Creația, sau evoluția, este un proces din trecut. Cum poți efectua un experiment în prezent pentru a afla ce s-a întâmplat în trecut? Ce s-a întâmplat cu dinozaurii, de exemplu?

E asemenea științei medico-legale. Nu se poate reface în totalitate locul unei crimei, indiferent cât ești de atent. Cine poate spune că e suficientă o altă explicație? Acesta este scopul unui proces penal. Acuzarea folosește o teorie pentru a explica detaliile și apărarea prezintă o teorie diferită, iar ele nu pot fi ambele adevărate. Ambele pot fi false, dar nu pot fi adevărate în același timp.

Ne confruntăm cu un proces din trecut. Există multe situații în care oamenii au aflat mai târziu că au interpretat în mod greșit evenimentele, fie în domeniul științific, fie în cel al medicinei legale.

Standardele dovezilor diferă când vorbim de procese din trecut sau din prezent. Ilustrez acest fapt cu regretatul Carl Sagan. El a avut un serial popular acum 30 de ani. A fost cel mai popular serial, ani la rând. El avea o afirmație pe care o menționa în serial: "Universul este tot ceea ce este, tot ce a fost vreodată și tot ce va fi vreodată." Mulți cred că aceasta e o afirmație științifică profundă. Nu conține niciun pic de știință !

El a afirmat trei lucruri. În primul rând, că universul este tot ceea ce există acum. Asta neagă realitatea spirituală. Neagă existența lui Dumnezeu. El nu poate dovedi asta. Apoi a spus că universul e tot ce a existat vreodată. Asta înseamnă că Dumnezeu nu a existat niciodată, ca nu a existat nimic altceva în afara lumii fizice naturale. Și că este tot ce va fi vreodată. El afirmă că lumea naturală este tot ce există și tot ce va exista.

Cum a putut Carl Sagan să știe asta cu certitudine? Ar fi trebuit să fie capabil să iasă din lume și să vadă că nu există altceva în afara ei. Ar fi trebuit să facă asta acum, dar și în trecut, și în viitor. Evident, el nu avea cum. Doar Dumnezeu poate face asta, despre care el a spus că nu există. Prin urmare, e o afirmație a perspectivei sale.

Asta e în regulă, atâta timp cât i se atribuie lui. Eu vorbesc exact despre opusul afirmației sale. El începe cu o astfel de perspectivă și nu mă miră când trage concluzia că Dumnezeu nu există fiindcă e premisă de la care a pornit. El spune că nu vede dovezi ale existenței lui Dumnezeu. Nu le vede fiindcă nu le caută. A decis deja că știința se ocupă doar de lumea fizică, și așa este, dar dacă nu crede în lumea supranaturală, spirituală, atunci de ce s-ar aștepta să vadă dovezi fizice ale acesteia?

Dacă faci astfel de presupuneri, atunci ajungi la anumite concluzii potrivit cu acestea. Este foarte greu să ieși din aceste tipare și să vezi lumea în mod diferit. A afla cum s-a creat universul e o provocare.

Am văzut cum perspectiva noastră influențează modul în care privim informațiile. Însă dovezile vizibile, ca stelele, planetele și legea fizicii ar trebui să ne vorbească, așa-i ? Ne vorbesc despre un univers creat întâmplător, sau plănuit?

CAPITOLUL 7 - LEGEA FIZICĂ

Există obiecte în univers care ne pot vorbi despre origini. Îmi place să vorbesc despre primul și al doilea principiu al termodinamicii. Primul principiu al termodinamicii e o lege a conservării care spune că nu se mai creează energie, că energia nu se mai creează și nici nu se distruge.

A existat și conservarea masei, despre care încă mai vorbim. Ea spunea la fel, că materia nu poate fi creată, nici distrusă. În secolul trecut, am descoperit că nu este așa. Albert Einstein a spus în 1905, că energia și masa sunt echivalente. E=mc2 și astfel se obține echivalența.

Pentru a o modifica, am spune că masa totală a energiei universului rămâne constantă, nu este nici creată, nici distrusă. După această clarificare, putem exclude ideea că universul s-a format singur.

O apariție subită a materiei și a energiei ar viola primul principiu al termodinamicii, care este o caracteristică fundamentală a universului.

Al doilea principiu are ceva interesant de spus: cantitatea de energie utilizabilă e mereu în scădere. Sunt moduri diferite de exprimare. Al doilea principiu este un concept foarte șiret. Când cred că l-am înțeles, mă trezesc că mi-a scăpat ceva. Se poate enunța în mai multe feluri.

O afirmație e că energia e mereu în scădere, se dispersează și ne e tot mai puțin disponibilă pentru noi. Asta se numește entropie și este în creștere. Ea ne arată cantitatea de energie nefolosită și dezordinea din univers.

Dacă o extrapolăm în trecut, vedem că a fost ordine în univers, că energia a fost utilă. Dacă ne întoarcem mult în trecut, ne confruntăm cu o problemă, pentru că ajungem la un punct al ordinii și al utilității infinite care nu există în prezent. Totul e schimbat acum.

Primul principiu sugerează că universul nu a avut un început, iar al doilea principiu spune că trebuie să fi avut un început. Avem două principii fundamentale care par să fie universale dar între care există tensiune. Ambele sunt adevărate, dar în trecut, nu au putut opera ca azi. Asta îmi spune că există o întrerupere a modului normal de funcționare a lumii.

Avem o lume ce e guvernată de o lege universală. Asta ar fi susținerea lumii prin puterea cuvântului lui Dumnezeu. Cred că îi vedem manifestarea.

Cele două principii, luate împreună, par să indice că universul nu are o origine fizică, naturală. Cred că asta arată clar cum s-a creat lumea și e ceva ce nu o vom putea dovedi niciodată pentru că ar încălca legea fizică. Acest fapt îmi indică o origine supranaturală.

CAPITOLUL 8 - PUNCTE DE DISENSIUNE ALE BIG BANGULUI

Există multe dovezi în univers în favoarea teoriei creației, care sunt puncte de disensiune pentru naturaliști. Unul ar fi apariția unei stele. Colegii mei laici cred că stelele provin dintr-o nebuloasă, care e un nor mare format din hidrogen și elemente gazoase. Fiindcă are aceeași compoziție ca stelele, ei spun că de aici vin și stelele.

Ideea ar fi că o nebuloasă se strânge și formează o stea, însă presiunea gazului tinde să reziste compresiunii. E adevărat că gravitația trage de ea, dar, în spațiu, forța presiunii de gaz într-o nebuloasă este mai mare decât forța gravitațională. Astfel, nu cred că o nebuloasă ar putea să se strângă pentru a forma o stea.

Dacă stelele nu se pot forma în mod natural, dar există, atunci trebuie să fi fost create pe cale supranaturală.

Este greu de înțeles ce s-a întâmplat în trecut, pentru că putem face observații doar în prezent. Dispunem de metode pentru a interpreta trecutul, de metode istorice, nu științifice.

Acestea se aplică la evenimentele de pe Pământ, pentru care avem mărturii și consemnări. Acestea nu sunt disponibile în cazul astronomiei. Privim sistemul solar și vedem că există planete.

Asta nu ne spune cum au arătat ele cândva. Le putem vedea doar în forma lor prezentă. Putem construi modele și putem spune că așa erau în trecut, dar cum putem verifica că modelul e corect? Pot exista nenumărate variante, și fiecare se termină cu Jupiter pe orbita curentă. Cum putem face distincția între nenumăratele permutări?

Nu putem. Oamenii iau decizii arbitrare, apoi spun că au fost verificate printr-o simulare pe calculator. Repet, se pot face nenumărate simulări pe calculator. În prezent, în cercuri laice, pentru a rezolva anumite probleme cu privire la sistemul solar, se afirmă că planetele s-au aflat în locuri diferite, apoi s-au deplasat, s-au întrepătruns între ele, că au existat alte planete care nu se mai află acolo... Cum verificăm că a existat o planetă, când ea nu mai e? Dovada ideii este că planeta nu mai există și nu o vedem.

Sunt puține domenii în știință în care se poate afirma că o dovadă a existenței e faptul că lucrul respectiv nu se vede. Aceasta e, însă, aluzia multor modele prezentate azi.

Diverse modele cu privire la origini, la structura universului duc la diverse predicții legat de ce ar trebui să vedem în spațiu. Modelul Big Bang a prezis că vom vedea galaxii care încep să se formeze. Ei spun că, atunci când privim în spațiu, ne uităm în trecut.

Nu e neapărat adevărat, dar asta este o altă problemă. Oricum, ei susțin că, vă uitați în spațiu, vă apropiați de Big Bang și, în cele din urmă, veți vedea galaxii formându-se. Dar nu vedem asta.

Noi vedem galaxii deja formate complet, chiar galaxii spirale, la distanțele mari unde colegii mei laici presupun că ele se formează. Galaxiile sunt concepute în întregime. Și acest fapt dovedește că teoria creației e logică.

Ei se așteaptă să vadă tot mai puține elemente grele. Acestea sunt tot ce e mai greu decât heliul, cum ar fi litiul, de exemplu. Ei se așteaptă să vadă tot mai puține elemente grele, pentru că supernovele ar avea tot mai puțin timp pentru a le genera. Dar nu se întâmplă asta. Ei văd același număr de elemente în spațiu, la mare distanță, câte vedem noi în apropiere.

Pe de altă parte, conform teoriei creaționiste, e de așteptat să vedem ceea ce se observă azi. Există multe astfel de dovezi, cum ar fi liniile spectrale ale stelelor în galaxii. Vedem câmpuri magnetice ale stelelor și ale galaxiilor, ce par indicii lăsate de Dumnezeu pentru ca noi să facem descoperiri.

CAPITOLUL 9 - SUNTEM FĂCUȚI DIN PRAF DE STELE?

Lui Carl Sagan îi plăcea să spună că suntem făcuți din praf de stele. Recent, Lawrence Krauss a spus în scrierile sale că suntem făcuți din praf de stele. El a spus să uităm de Isus, fiindcă stelele au murit pentru noi.

Părerea lui e foarte ofensatoare. Ideea e că Big Bangul ar fi produs doar hidrogen și heliu. Noi avem carbon, nitrogen, oxigen, care compun masa corporală. Mai avem fier în sânge, calciu în oase, avem urme de cupru, seleniu și alte elemente în corp.

După părerea lor, aceste elemente provin doar din stele. Ei spun că elementele grele sunt produse de stele, iar când ele explodează, elementele ajung în univers, Pământul formându-se datorită acestora.

În viziunea lor, de vreme ce noi avem în corp elemente grele, iar acestea provin doar din stele, înseamnă că am fost făcuți din praf de stele.

Este o poveste minunată, însă este doar o poveste. Este un mit al creației. Nu se poate dovedi. Este îmbrăcat în niște elemente științifice, însă este un mit al creației inventat de oameni.

Nu cred că e satisfăcător, nu răspunde la întrebare în mod exhaustiv, dar este o părere populară în zilele noastre.

În prezent, știința a luat-o razna, a aderat la ideea naturalismului. Dar nu trebuie să fie așa. Știința caută adevărul, iar dacă din asta rezultă că universul are un Creator, înseamnă că așa este. Eu cred că duce clar în această direcție.

În timp ce examinăm originea universului, trebuie să ținem cont de mai mulți factori-cheie. Este universul finit? Are o margine? Are un centru? Noi ne aflăm în centru? Este universul curbat? Astfel de întrebări trebuie adresate când vorbim despre începutul tuturor lucrurilor.

CAPITOLUL 10 - FACTORI-CHEIE

Când vorbim despre univers, folosim mai mulți termeni. Ne întrebăm dacă universul este infinit sau finit. Dacă universul este finit, atunci teoretic, spațiul poate fi explorat, poate fi măsurat, și poți spune că are un anumit număr de megaparseci cubici.

Dacă ceva poate fi exprimat în numere, atunci, în matematică și în știință, spunem că este finit.

În caz contrar, dacă volumul nu poate fi exprimat numeric, atunci spunem că este infinit. Apoi se pune problema dacă universul are sau nu are capăt. Capătul se referă la o margine, la o limită. Dacă nu are capăt, atunci nu are o margine.

Ideea că universul continuă, că nu i se găsește marginea, nu pare corectă, ci pare ciudată. Dar, dacă ar avea capăt, atunci ar avea un zid sau un hotar, iar asta ar reprezenta o problemă. Deși, mă deranjează caracterul infinit al universului, ideea de a fi îngrădit de un zid sau de un hotar e și mai rea.

Din câte știu eu despre matematică și despre modele cosmologice, pot să împac și capra și varza. Datorită relativității generale, știm că spațiul are o curbură. Îmi imaginez că universul se îndoaie.

Astfel, dacă aș porni în această direcție și aș merge destul de mult, m-aș întoarce din cealaltă direcție. Sau, m-aș putea uita în depărtare mult timp, mi-aș vedea ceafa. Ar fi nevoie de foarte mult timp să-mi văd ceafa și nu s-ar întâmpla, dar, teoretic, ar fi acolo.

Dacă universul ar avea o mărime finită, însă nu ar avea o margine, aș putea să-l străbat încontinuu și să nu ajung la capătul său. Îmi place acest concept. Cred că ideea marginii se referă la spațiul și timpul universului. Timpul e definit, dar spațiul nu cred că e definit în același sens.

Conform gândirii laice, nu există un centru al universului. Mulți cred că Big Bangul a fost o explozie în spațiu, departe de punctul central. Astronomii laici nu gândesc așa. Ei privesc universul ca suprafața unui balon.

Imaginați-vă că desenați multe puncte pe un balon, iar acesta se extinde. Care dintre puncte este centrul? Niciunul. Exact așa văd laicii universul. Așa cum suprafața bidimensională a unui balon învăluie o a treia dimensiune nedetectată, ei zic că universul tridimensional învăluie o a patra dimensiune. Se poate interpreta și în acest fel.

Conform gândirii creaționiste, s-ar putea să existe un centru al universului. De 35 de ani, se întâmplă ceva interesant. În anii '70, Tifft a început să studieze deplasarea spre roșu.

A descoperit că are loc o cuantificare. Nu era o regulă fermă, dar aveau loc multiple deplasări spre roșu, de 70 km/s. Dacă faceți o histogramă, vedeți că există protuberanțe care nu ar trebui să apară într-un univers creat de Big Bang.

Dacă e adevărată, cea mai simplă interpretare spune că universul e alcătuit din multe straturi concentrice de galaxii, iar noi ne aflăm aproape de centru.

Nu suntem neapărat în centru, dar aproape. Galaxiile tind să se prezinte în aceste straturi. Acum cercetăm acest lucru. Așa par să stea lucrurile. Trebuie să avem grijă la efectele selective.

E posibil să vedem straturile nu pentru că s-ar afla acolo, ci fiindcă e mai ușor să detectezi galaxiile de la anumite distanțe. Trebuie să fim atenți la efectele selective în domeniul științei.

Presupunând că au fost rezolvate și că rezultatele sunt pozitive, e posibil ca sistemul nostru solar să fie într-o poziție specială, aproape de centrul straturilor concentrice ale galaxiilor, fapt ce sfidează explicația naturalistă.

Pe baza acelei dovezi, putem afirma că suntem la mai puțin de un milion de ani-lumină de la centru. Galaxia noastră s-ar putea să fie în centru. Noi nu ne aflăm în centru galaxiei, ci într-un loc mai sigur.

Centrul galaxiilor nu este un loc sigur, pentru că acolo există cel puțin o gaură neagră din care ies tot felul de radiații. E plină cu stele și nu poți vedea prea departe. Se pară că Dumnezeu ne-a pus la o distanță optimă de la centrul galaxiei noastre ca să putem vedea restul universului, să nu fim loviți de stele trecătoare și să nu fin afectați de radiații.

Dacă am fi departe de centru, nu le-am putea vedea. Munca lui Tifft a fost ignorată din cauza consecințelor. Dacă Tifft avea dreptate, atunci s-a terminat cu cosmologia Big Bangului în mod definitiv. Cred că de asta e așa de îndrăgită ideea de creaționiști.

Și mie îmi place, dar nu vreau să o folosesc ca un dispozitiv nuclear ca să distrug modelul. Trebuie să fim mai circumspecți și să ne asigurăm că avem un caz solid când o folosim.

Repet, nu este o regulă foarte clară și solidă, dar nici nu se poate explica cu ușurință. Există destule dovezi convingătoare că universul a fost creat.

Dacă asta e adevărat, ce ne învață Biblia despre motivul pentru care au fost create cerurile și pământul, și, în cele din urmă, motivul pentru care am fost creați noi?

CAPITOLUL 11 - DE CE EXISTĂ TOATE LUCRURILE?

Psalmul 19 ne zice că cerurile spun slava lui Dumnezeu. Într-adevăr, așa este. Cu cât ne uităm mai departe, cu atât vedem mai multe minuni și suntem impresionați de mărimile obiectelor. Când te uiți la ceruri, nu poți nega că există un Dumnezeu.

Îmi place Psalmul 19. Primele șase versete ne învață că soarele, luna și stelele ne vorbesc metaforic despre slava lui Dumnezeu. Când privești printr-un telescop, nu poți să nu fii impresionat de creația lui Dumnezeu. Dacă ești creștin, atunci I te închini Lui pentru ce a creat. Cu cât privim mai mult, cu atât de multe minuni descoperim și suntem uimiți de frumusețea lor.

Există frumusețe într-un univers ateist? Conceptul frumuseții nu are niciun înțeles. Sunt doar lucruri întâmplătoare ce s-au aranjat într-un anumit fel. Noi, în schimb, ne putem uita la el și putem spune ce ne comunică Dumnezeu.

În primul rând, e vorba de puterea Sa. Omnipotența este descrierea teologică. El poate crea toate aceste lucruri instantaneu. În Geneza, spune că El a făcut și stelele, ca o completare.

Dumnezeul care a creat toate astea a mai făcut și restul. Privesc universul ca un panou gigant cu leduri. Dumnezeu ne atrage atenția că există un Creator, că nu avem nicio scuză. Așa cum ni se spune în Romani, avem informații suficiente.

Lumea strigă existența unui Creator. Când o persoană se uită în sus, Dumnezeu a creat acea persoană să recunoască că totul a fost creat de El. Romani 1 ne spune că Dumnezeu S-a făcut cunoscut la toți. Ne-a făcut în așa fel încât atunci când vedem toată frumusețea lumii, să recunoaștem că a fost creată de Dumnezeu. Există și urâțenie în lume.

Conform Bibliei, lumea în care trăim azi nu este cea care a fost creată inițial de Dumnezeu. Ea a fost blestemată. Frumusețea și urâțenia existente în lume pot fi explicate doar prin perspectiva creștină.

Pe de altă parte, dacă evoluționismul ar fi adevărat, totul ar fi doar mult zgomot, fără nicio semnificație. Asta nu e suficient ca să aducem pe cineva la mântuire, însă e suficient ca să înceapă să caute răspunsuri pe care știința și lumea fizică nu le poate da. Scopul lumii în jurul nostru este să Îl slăvească pe Dumnezeu.

CAPITOLUL 12 - DE CE SUNTEM AICI?

Are universul un sens? Are existența noastră un sens? Poți răspunde diferit la întrebări. Depinde dacă ești creștin sau nu. Dacă suntem doar niște componente, niște ființe fizice fără nicio componentă spirituală, ce importanță are dacă nu mai existăm?

Fără Dumnezeu, viața nu are sens. Puteți da semnificație vieții voastre, dar ar fi una artificială. Vă puteți propune să faceți o grămadă cât mai mare din cești. Cine poate spune că nu este un scop bun?

Dacă doriți să aveți o viață plină de sens, de valoare, asta e posibil doar adoptând perspectiva creștină, care spune că am fost creați de El și că El ne-a zis ce vrea să facem.

Noi trebuie să-L slăvim pe El. Scopul nostru este să ne bucurăm mereu de El și să Îl cinstim, așa cum e scris în Cuvânt. Dacă suntem doar mâzgă glorificată, nu avem niciun scop. Însă, dacă am fost creați de Însuși Dumnezeu, dacă am fost înzestrați cu duh și cu suflet, după chipul Său, și am fost meniți să facem anumite lucruri în viață, iar, după ce murim, soarta noastră este să fim sau nu cu El, atunci acest fapt are implicații majore pentru fiecare dintre noi.

Va conta dacă mor? Poate pentru câțiva oameni, timp de o generație sau două. După o vreme însă, cui îi va păsa? Găsesc acest fapt foarte nesatisfăcător, fiindcă pune accent doar pe momentul de față. După moarte, se termină totul și nu contează soarta lumii.

Iată-ne pe acest punct albastru, așa cum spunea Carl Sagan, în vastitatea universului. Suntem nesemnificativi, nu contăm în comparație cu universul. Ce înseamnă toate acestea?

Mulți atei s-au luptat cu asta și au spus clar ce înseamnă. Lawrence Krauss, un cosmolog ateu, a spus: "Suntem doar niște mici surse de poluare în univers. Dacă nu am mai exista, universul ar fi la fel. Suntem complet irelevanți."

E o întrebare foarte bună. Răspunsul său este groaznic, dar întrebarea este bună.

Psalmistul a pus aceași întrebare acum 3000 de ani, în Psalmul 8. El a spus: "Când privesc cerurile, lucrarea mâinilor Tale, luna şi stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: ‘Ce este omul, ca să Te gândeşti la el ?’".

David nu a avut telescoape performante sau sonde spațiale, dar a avut doi ochi cu care putea observa cerul, așa cum am făcut și eu, în locuri izolate. Este ceva glorios. S-a uitat în jur, a fost uimit de frumusețea, grandoarea și mărimea lumii și s-a întrebat ce scop avem noi.

E întrebarea la care a răspuns Carl Sagan. Dar îmi place mai mult răspunsul lui David. Răspunde la întrebare în Psalmul 8 și spune că l-a făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, l-a încununat cu cinste și a pus toate lucrurile la picioarele lui. Acest răspuns se referă la însărcinarea primită în grădină, când ni s-a dat stăpânire peste pământ ca să-l controlăm și să-l administrăm bine.

În esență, noi suntem importanți fiindcă așa a zis Dumnezeu. Am fost creați după chipul Său. Asta ne face deosebiți, importanți. Astfel, avem un rol important. Dacă Dumnezeu există, atunci vom petrece eternitatea cu sau fără El.

Asta e foarte important. Toți suntem păcătoși și ne-am răzvrătit împotriva Creatorului nostru. Așa am fost și eu. Am văzut spre ce mă îndrepta știința, dar nu voiam să o urmez. M-am luptat cu acest fapt, în ciuda informațiilor științifice. M-am împotrivit pentru că am știut că duce la responsabilitate. E ușor de înțeles că se îndreaptă într-acolo.

Cred că acesta e motivul respingerii creștinismului. Viețile noastre sunt importante pentru că trebuie să Îl cinstim pe Dumnezeu și să avem o relație cu El. Putem avea o relație doar prin răscumpărarea Fiului Său, prin moartea și învierea Sa.

Trebuie să ne încredem în asta și în lucrarea Sa, prin care ne-a făcut perfecți și neprihăniți în fața lui Dumnezeu. Spunem că am primit neprihănirea prin credință, de la Dumnezeu. Numai așa este posibil.

Nimic nu e mai important decât acest mesaj. Tot ce am spus până acum nu are nicio importanță, în comparație cu acest mesaj. Acest mesaj ne dă sens și scop, căci eu cred în viață veșnică.

De ce ar trebui să ne acorde Dumnezeu atenție ? El o face. Mai mult, El ne iubește așa de mult încât S-a întrupat în persoana lui Isus ca să ne mântuiască de noi înșine și să-Și pregătească o Mireasă.

Conform perspectivei creștine, viața poate avea un scop real. Trebuie să credem asta pentru că este adevărat. Este minunat că, în universul autentic, noi am fost creați cu un scop, și ne putem bucura de el. Dacă Îl primim pe Hristos ca Mântuitor, ne putem bucura de acel scop și de Dumnezeu, totdeauna.

Când studiezi originile universului, realizezi că fiecare perspectivă are implicații majore. Una aduce lipsa semnificației, iar alta are o mare semnificație, faptul că ai fost creat cu un scop. Pe care o alegi?

Continuați să vă uitați în sus ca să vedeți că cerul declară slava lui Dumnezeu!

Extras din documentarul Cerul declară – partea 1, o producție Answers in Genesis, difuzat pe canalul Alfa Omega TV în premieră în noiembrie 2016, în cadrul Lunii creaționiste la Alfa Omega TV. Află mai multe: www.alfaomega.tv/creationism.

creationism sectiune

Doneaza - sustine Alfa Omega TV