Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Septembrie - luna Științei și creației!

Descoperă compatibilitatea între știință și credință în cadrul Lunii Creaționiste, unică în România, la Alfa Omega TV!

 

Preocuparea AOTV pentru creaționism

De la început, Alfa Omega TV a promovat în mod special alternativa creaționistă, sub genericul Verdictul științei: Creație!

Astronomia susține Creația - secretele Cosmosului confirmă Biblia

sursa: ICR - Institute for Creation Research

Vreau să vorbesc despre astronomie, unul dintre numeroasele domenii care au fost folosite de laici pentru a ataca veridicitatea Bibliei. Ei spun că nu te poţi încrede în Biblie din diferite motive, iar apoi îţi vor enumera ceea ce ei cred a fi dovezi astronomice care contestă Biblia. Însă eu vreau să vă arăt că, atunci când înţelegem cu adevărat Biblia si universul, descoperim că dovezile stiinţifice susţin învăţăturile biblice. Vom vedea că secretele cosmosului confirmă cele scrise în Biblie. Vă voi prezenta cinci secrete ale cosmosului si vom vedea că slava lui Dumnezeu e revelată în cer, că Biblia are dreptate cu privire la fundamentele astronomiei, cu privire la vârsta universului, cu privire la unicitatea Pământului, dar si cu privire la lumina stelelor. Practic, principala temă ar fi că Biblia e adevărată

Acest lucru e important deoarece mulţi oameni au deviat de la drumul drept fiindcă ţi se spune că nu te poţi încrede în Biblie, chipurile, din motive stiinţifice. Însă nu este asa.

1. Biblia și gloria lui Dumnezeu

Vom vedea că Biblia are dreptate când spune că slava lui Dumnezeu e revelată prin intermediul universului. În Psalmi 19:1, Biblia spune: ''Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si întinderea lor vesteste lucrarea mâinilor Lui.'' Această metaforă susţine că universul are ceva de spus despre Dumnezeu.

Cred că o face în mai multe moduri, dar eu voi vorbi doar despre două: mărimea si frumuseţea universului, dar si că acestea confirmă creaţia menţionată în Biblie. Dacă Dumnezeu a vrut să-Si impresioneze creaţia, universul Îl ajută în acest sens. E incredibil de frumos si de mare.

Sunt mai multe moduri prin care declară slava lui Dumnezeu: precizia uimitoare cu care universul funcţionează, puterea si energia prezente în univers si asa mai departe. Noi vom vorbi despre mărimea si frumuseţea lui.

El a vorbit si totul a luat fiinţă. Biblia ne spune că El doar a poruncit, si totul a luat fiinţă. E vorba de o putere uimitoare. Îmi place cum e descris în Biblie procesul creării acestor sute de miliarde de galaxii, fiecare având sute de miliarde de stele. Totul e rezumat prin scurta afirmaţie: ''... a făcut si stelele''.

Lui Dumnezeu I-a fost foarte usor să creeze aceste sute de miliarde de stele, doar e Dumnezeu! Pentru El, nu a fost nicio problemă să creeze totul în sase zile. De fapt, stelele au fost create într-o singură zi, în a patra zi. Dacă stăm să ne gândim, Dumnezeu a petrecut cinci zile ca să creeze pământul si să-l pregătească pentru noi.

În a patra zi, a creat o sută de miliarde de galaxii, care au sute de miliarde de stele. Parcă ar fi zis: ''Pe lângă Pământ, hai să facem si o sută de galaxii! De ce nu? Asa, sigur Îmi voi impresiona creaţia!'' Pe mine sigur mă impresionează!

astronomia dumnezeu stelele

2. Biblia are dreptate despre fundamentele astronomiei

Biblia are dreptate când spune că slava lui Dumnezeu e revelată prin cer. Cum rămâne cu fundamentele astronomiei? Sunt lucruri asupra cărora suntem de acord cu toţii, cum ar fi forma rotundă a Pământului. Biblia vorbeste si despre forma sferică a Pământului. În Isaia 40:22 e vorba despre ''cercul pământului''.

Poate credeţi că e vorba de un cerc plat, dar în Iov 26:10 scrie că Dumnezeu înscrie cercul pe faţa apelor, la limita dintre lumină si întuneric. Aceasta este o linie de demarcaţie, unde se opreste lumina, lucru ce e posibil doar în cazul unei sfere.

Linia apare pe apă deoarece suprafaţa Pământului e acoperită mai mult cu apă. Această referire s-a făcut la o planetă sferică într-o perioadă în care majoritatea oamenilor nu credeau că Pământul are formă sferică. Interesant, nu?

Majoritatea manualelor de astronomie spun că Pitagora e primul care a afirmat că Pământul e rotund. Aristotel e considerat a fi primul care a si dovedit acest lucru. Însă Pitagora a trăit în anul 500 î.H., iar Aristotel, în 300 î.H. Isaia a scris acest lucru în anul 700 î.H., iar Iov a scris asta prin anul 2000 î.H. E interesant că Biblia a descris forma sferică a Pământului într-o perioadă în care majoritatea savanţilor nu credeau acest lucru.

Oare nu au fost tentaţi să facă un compromis si să spună: ''Da, Biblia spune că lumea e sferică, dar e imposibil, căci cei mai buni experţi ai nostri arată că e plată, iar acest lucru e dovedit de ţestoase.'' Merită să ne gândim la asta. Nu stim dacă asa au făcut, ci doar m-am întrebat.

Pământul stă atârnat în spaţiu. În Iov 26:7 scrie: ''(Dumnezeu) spânzură Pământul pe nimic''. E o minunată descriere a gravitaţiei, căci Pământul chiar stă atârnat de nimic. E o minunată descriere ce a fost greu de crezut atunci când a fost scrisă de Iov prin anul 2000 î.H. Experţii greci din vechime au afirmat că Pământul e un disc plat ce pluteste pe apă. Are sens, căci vedem lucruri care plutesc pe apă, dar cum poţi sta atârnat de nimic? Pare ridicol, dar e adevărat! Ca să vedeţi, Dumnezeu a avut dreptate!

Oamenii spun că Biblia nu e un manual de astronomie. Stiu asta, căci e Cuvântul lui Dumnezeu, dar, când face afirmaţii din domeniul astronomiei, acestea sunt adevărate. Dumnezeu stie cum funcţionează universul, căci El l-a creat.

Cred că Biblia ne vorbeste si despre extinderea universului: ''(Dumnezeu) întinde cerurile ca o mahramă subţire si le lăţeste ca un cort, ca să locuiască în el.'' Astfel, ni se spune că Dumnezeu a mărit universul faţă de cum era când l-a creat. Poate că acest lucru a fost greu de crezut atunci când a fost scris de Isaia prin anul 700 î.H. Până prin anii 1500-1600, majoritatea savanţilor credeau că universul este static si vesnic, că e constant si că nu poate fi modificat. Acestora le-ar fi fost greu să creadă că universul se extinde. Nici nu pare că s-ar extinde.

Dacă mergi afară diseară, cerul pare mare, dar si mâine seară va părea la fel de mare, nu va arăta că s-ar fi extins.

În anii 1920, unii astronomi, după ce au făcut măsurători ale galaxiei, au spus că s-ar părea că universul se extinde. Ce ziceţi de asta? Asta s-a afirmat si în Biblie cu mii de ani mai devreme. Unii poate ar spune că acest lucru dovedeste că ar fi existat un Big Bang. Dacă toate galaxiile se îndepărtează unele de altele, nu înseamnă că toate au pornit dintr-un punct, care a explodat si asa au luat nastere acestea cu 13,7 miliarde de ani în urmă?

Răspunsul e nu. Dacă ceva se măreste, nu înseamnă că a apărut acum multe miliarde de ani, în urma unei explozii. Unii dintre voi vă măriţi, dar nu înseamnă că aţi apărut în urma unei explozii acum câteva miliarde de ani. Nu e deloc asa! Dumnezeu a creat universul de o anumită mărime, dar, de atunci, l-a mai mărit puţin. Nu stim cu cât, căci nu scrie. Nu e nicio dovadă că universul ar fi pornit dintr-un punct, asa cum cred adepţii teoriei Big Bangului.

Unii spun că acest lucru confirmă teoria Big Bangului, deoarece, conform acesteia, universul s-ar extinde, iar observaţiile arată că asa este. Nu ar fi aceasta o predicţie valabilă?

Nu, deoarece extinderea universului a fost descoperită prin anii 1920, iar teoria Big Bangului, conform căreia universul a apărut dintr-un punct, a fost inventată în 1931, ca explicaţie seculară pentru acea extindere. Inventatorul teoriei credea în Dumnezeu, dar si că stiinţa si Dumnezeu erau două lucruri diferite. El a vrut să explice originea universului cu ajutorul stiinţelor naturii. Nu e deloc o confirmare a teoriei Big Bangului.

Trecem la conservarea energiei si a masei. E ceva mai abstract, dar cred că Biblia ne învaţă acest principiu. Cantitatea de masă si energie din spaţiu... Einstein ne spune că, în principiu, masa si energia sunt acelasi lucru, dar măsurate diferit. Toată materia din univers e constantă, nu poate fi schimbată. Energia nu poate fi creată si nici distrusă. Aceasta nu poate fi decât transformată.

Acest lucru e de asteptat, căci Biblia ne spune că Dumnezeu nu mai creează material nou acum, ci El Si-a încheiat activitatea creatoare până în ziua a saptea. Nimic nu poate apărea dacă nu e creat de Dumnezeu, căci Biblia spune că totul a fost creat de El.

Acest lucru exclude o minune creatoare? Nu, căci Dumnezeu poate crea lucruri noi, dar, în mare parte, activitatea Sa creatoare e încheiată. Astfel, nu ne putem astepta să vedem apărând lucruri noi din neant. Nu sunt create materiale noi, iar Dumnezeu susţine ce a creat. Asadar, nu vor apărea din neant lucruri noi.

Aceste două principii reprezintă conservarea masei si energiei. Exact asta face si universul, dovedeste ce scrie în Biblie.

Există nenumărate stele. Biblia spune că urmasii lui Avraam sunt ca stelele de pe cer sau ca boabele de nisip de pe plaje. E o frumoasă figură de stil ce înseamnă ''nenumărat''. În unele locuri, chiar scrie că e ceva ce nu poate fi numărat. Asta nu înseamnă că Dumnezeu nu le poate număra, căci poate, ci oamenii nu le pot număra. E o metaforă extraordinară si o descriere foarte frumoasă.

Poate că a fost o afirmaţie greu de crezut când a fost scrisă. Cu ochiul liber putem vedea câteva mii de stele. Chiar si în condiţii ideale, putem vedea maxim 10 000 de stele. Chiar dacă e un număr mare, tot poate fi numărat. Apoi a fost inventat telescopul si ne-am dat seama că, de fapt, Calea Lactee, dâra aceea care seamănă cu un nor, e alcătuită din sute de miliarde de stele. E imposibil să le numărăm. E imposibil să numeri până la o sută de miliarde într-o viaţă de om. E o metaforă minunată!

Am învăţat o lecţie de la istorie? Am aflat că, atunci când experţii momentului nu au fost de acord cu Biblia, aceasta s-a dovedit mereu adevărată? Ne-am învăţat lecţia?

E tentant să spunem că am reusit să fim mai destepţi decât Dumnezeu, că am adus tehnologia la asemenea nivel încât să înţelegem mai bine decât scrie în Biblie originea universului. Dacă facem această afirmaţie, atunci nu am învăţat din istorie. Toţi cei care au contrazis Biblia în trecut s-au dovedit a nu avea dreptate. Dacă nu vreţi să păţiţi la fel, mai bine aţi trece de partea lui Dumnezeu.

3. Biblia și vârsta Universului

Acum vreau să vorbesc despre lucruri pe care colegii mei seculari nu le-au priceput din Biblie. Unul dintre acestea este vârsta universului.

Biblia ne arată că e vorba de mii de ani, căci scrie că Dumnezeu a creat lumea în sase zile. Din context reiese că e vorba de rotaţii normale ale Pământului, căci zilele sunt limitate de seară si dimineaţă. Acestea formează o secvenţă, căci scrie că Dumnezeu a creat în sase zile cerul, pământul si tot ce este pe acestea. Adică le-a creat pe durata a sase zile.

Nu e nicio îndoială că s-a întâmplat cu câteva mii de ani în urmă deoarece Adam a fost creat în a sasea zi. Dacă adăugaţi acele genealogii pe care vă placeţi să le citiţi înainte de culcare, atunci descoperiţi că s-a întâmplat cu câteva mii de ani în urmă. E vorba de vreo 6 000 de ani. Biblia e clară cu privire la acest lucru. De fapt, obiectele luminoase din univers, adică stelele, planetele si celelalte au fost create în a patra zi, fiind mai tinere decât Pământul.

Această afirmaţie nu se potriveste cu perspectiva seculară. Însă colegii mei seculari afirmă că e vorba de miliarde de ani pentru a putea susţine teoria evoluţiei. Mulţi acceptă milioanele de ani fără a-si da seama că acestea sunt folosite pentru a justifica evoluţia, care nu ar putea avea loc în câteva mii de ani. Chiar si în prezent există dovezi că universul are o vechime de mii de ani. Oamenii ar trebui să le verifice. Din păcate, nu aflăm despre acestea în manuale, chiar dacă există.

Excesul de căldură al planetelor uriașe

Jupiter emite de două ori mai multă energie faţă de cât primeste de la Soare. El primeste o cantitate de energie de la Soare, dar emite o cantitate dublă. Am putea crede că pierde energie, fiindcă nu poate face asta la nesfârsit. Nu poţi cheltui mai mult decât primesti decât dacă esti guvernul țării! Asadar, Jupiter nu poate face asta la nesfârsit, sau timp de miliarde de ani, căci acum ar fi ajuns un cub de gheaţă.

E ca în cazul unui cartof încălzit la microunde. El radiază în spaţiu căldura primită si pierde energia. Jupiter, fiind un cartof mult mai mare, poate face acest lucru timp de mii de ani fără nicio problemă, dar, după miliarde de ani, va îngheţa. Problema e si mai gravă în cazul lui Neptun, care emite de 2,7 orimai multă căldură decât cea primită de la Soare. Cum poate face asta timp de miliarde de ani? E imposibil, căci ar fi rece deja.

Câmpul magnetic al planetelor

De exemplu, Pământul are un câmp magnetic, după cum probabil că stiţi. Majoritatea aveţi în masină o busolă care vă arată nordul deoarece, în interior, sunt curenţi care generează acel câmp magnetic. Acesta ne protejează de radiaţiile solare si de alte radiaţii din spaţiu, asa că e benefic pentru existenţa vieţii pe pământ.

Unele planete au câmp magnetic, altele, nu. Interesant, dar câmpul magnetic nu durează miliarde de ani. E imposibil, căci curentul electric se termină la un moment dat, întâmpinând rezistenţă. Acesta a fost măsurat si s-a descoperit că puterea câmpului magnetic a scăzut în ultimul secol si jumătate, chiar dacă noi nu ne-am dat seama de acest lucru.

Credem că, în anul potopului, a fost mai complicat, căci plăcile tectonice au fost împinse la o parte, provocând astfel inversiuni rapide în polaritatea câmpului magnetic, dar energia totală a scăzut. A scăzut chiar si în anul potopului. Din câte ne dăm seama, e o scădere exponenţială. E în scădere încă din momentul creaţiei.

Dacă o calculăm din urmă, aflăm că nu poate avea mai mult de câteva mii de ani. Dacă dăm înapoi cu milioane de ani, care ar fi scăderea exponenţială? Dacă derulăm înapoi, vedem că e foarte mare si foarte rapidă. Ţi-ar face să-ţi explodeze arterele si nu ar fi un lucru bun. Nu poate fi vorba de milioane de ani, ca să nu mai spunem de miliarde! Se potriveste teoriei cu miile de ani.

Acesta nu e doar cazul Pământului, ci si al altor planete. Jupiter are un câmp magnetic urias. Dacă l-aţi vedea, aţi remarca că e mai mare decât Soarele. De ce? Dacă e vechi de miliarde de ani, de ce nu s-a terminat până acum? Poate fiindcă nu are o vechime de miliarde de ani!

Planetele Uranus si Neptun...Uranus e înclinată într-o parte, asa că se rostogoleste în jurul Soarelui. Chiar si câmpul său magnetic se află într-un unghi ciudat, asa că acesta se clatină în timp ce planeta se roteste. Uranus e destul de aiurea făcut. Oricum, e diferit de Pământ. Secularii nu se asteptau la acest lucru. Însă câmpul său magnetic e foarte puternic, confirmând teoria miilor de ani.

Unul dintre colegii mei, dr. Russ Humphreys, care e pensionar acum, dar a lucrat pentru ICR, a prezis valoarea câmpurilor magnetice ale planetelor Uranus si Neptun înainte ca acestea să fie măsurate de nava spaţială Voyager. El s-a bazat pe o vechime de 6000 de ani pentru a vedea cât trebuiau să scadă câmpurile magnetice si a făcut o previziune corectă. Nu e interesant?

Secularii s-au înselat foarte tare fiindcă s-au bazat pe miliardele de ani, reiesind că acele câmpuri magnetice ar fi trebuit să se termine până acum. Însă ei încearcă să se justifice, spunând că trebuie să existe vreun mecanism de reîncărcare ce regenerează câmpurile magnetice ale acestor planete, ca un dinam magnetic sau ca alternatorul de la masină.

Acesta e un dispozitiv foarte complicat si nu se găseste în natură. Una dintre previziunile modelului cu dinam e că acel câmp magnetic se va alinia cu axa de rotaţie. Asa este? Nu, nici pe departe. La Neptun e la fel, căci câmpul magnetic nu trece prin centru, fiind foarte ciudat.

Totul se potriveste cu miile de ani. E vorba de o scădere exponenţială.

Îndepărtarea Lunii de Pământ...

Luna se îndepărtează de Pământ din cauza forţei mareice. Luna creează două umflături mareice în jurul Pământului, una pe partea cu Luna, iar cealaltă, pe cealaltă parte. Oamenii se întreabă de ce creează o umflătură în spate. Fiindcă Pământul e îndepărtat de ocean. Deoarece Pământul se roteste mai repede decât gravitează Luna, atunci acele umflături mareice o iau înaintea Lunii si o împing înainte.

Când împingi un obiect care orbitează, acesta se duce în sus, îndepărtându-se. E ceva paradoxal. Dacă v-aţi jucat cu un giroscop, stiţi că, atunci când se roteste, nu se comportă asa cum v-aţi astepta. Însă Luna câstigă energie în timp ce se îndepărtează de Pământ, luând puţin din energia Pământului. Derulând în timp, Luna ar fi fost mai aproape de Pământ în trecut.

astronomia luna

Dacă ne ducem înapoi în timp cu 1,4-1,5 miliarde de ani, Luna si Pământul ar fi avut aceeasi locaţie, asa că nu pot fi atât de vechi. 1,4-1,5 miliarde de ani reprezintă mult timp, dar colegii mei seculari cred că sistemul creat de Pământ si Lună ar avea 4,5 miliarde de ani. Modul lor de gândire nu are justificare.

În cazul creaţionismului, nu e nicio problemă fiindcă, acum 6 000 de ani, Luna era cu vreo 222,5 metri mai aproape de Pământ. Nu e mare lucru, ţinând cont că acum e la o depărtare de 73 de kilometri. Acest lucru dovedeste teoria miilor de ani.

Cometele

Cometele sunt o dovadă că sistemul solar are o vechime de mii, nu de milioane sau miliarde de ani. Cometele sunt formate din materie îngheţată, dar nu e o problemă fiindcă există gheaţă în spaţiu.

Când se apropie de Soare, sunt împinse înapoi, asa că majoritatea timpului se află departe de Soare, unde gheaţa rămâne îngheţată. Însă ce credeţi că se întâmplă cu gheaţa când se apropie de Soare? Aceasta e vaporizată si aruncată în spaţiu. Asa se formează coada unei comete: din material care e aruncat din cometă. Când vedeţi o cometă, să stiţi că aceasta se micsorează, urmând a fi distrusă.

astronomia comete

Cometele nu rezistă 100.000 de ani. Se poate vedea rata la care e aruncată acea materie de nucleu. Se poate calcula, căci stim câtă materie este acolo. Se cunoaste acea rată. Se stie că, în general, o cometă nu rezistă mai mult de 100.000 de ani. Unele trăiesc si mai puţin.

În cadrul cercetărilor făcute pentru lucrarea de doctorat, am văzut comete distruse complet într-o singură trecere. Am folosit Observatorul Solar si Heliosferic, îndreptat direct spre Soare si care conţine numeroase instrumente. Unul urmăreste cometele care ocolesc Soarele. Mai urmăreste si vântul solar. Am văzut comete care trec prin spatele Soarelui, după care dispar complet. Sunt distruse complet într-o singură trecere. Acestea nu rezistă milioane de ani.

Dacă ai intra într-o saună, plăcută si caldă, si ai vedea niste cornete cu îngheţată ce încep să se topească, ai sti că nu se află acolo de mult timp. Cometele sunt cornetele cu îngheţată ale sistemului solar, indicând tinereţea acestuia. Poate că există vreun nor care generează comete noi! Poate că în spaţiu există un urias generator de comete! Noi nu am văzut nicăieri asa ceva. E doar un pretext.

Galaxiile spiralate...

Nu toate galaxiile sunt spiralate, unele fiind eliptice. Însă majoritatea sunt spiralate. Acestea nu rezistă miliarde de ani deoarece acele spirale se rotesc. Se pare că cele din interior se rotesc mai repede, iar cele exterioare, mai încet. Acest lucru înseamnă că acea spirală se strânge tot mai mult si nu o poate face miliarde de ani la rând. Dacă ar avea un miliard de ani, ar fi atât de răsucită încât nu ar mai fi recognoscibilă, deci nu s-ar mai vedea spiralele.

Se poate măsura rata de răsucire a acesteia. Galaxiile spiralate se află peste tot. Colegii mei seculari cred că acestea au o vechime de 10 miliarde de ani, adică de 10 ori mai în vârstă decât ar putea fi, teoretic, din cauza răsucirii. Eu cred că se dovedeste vechimea de mii de ani.

astronomia galaxii spirale

Observaţi că acele spirale au o culoare albăstruie. Asa este, fiindcă în ele se află mai multe stele albastre. Chiar si acestea dovedesc vârsta mică a universului, deoarece stelele albastre sunt cele mai fierbinţi si luminoase stele din univers. Ele îsi consumă combustibilul foarte repede. De obicei, sunt si cele mai mari stele. Conţin foarte mult combustibil, dar ard foarte repede.

Sunt un fel de SUV-uri ale cosmosului: au un rezervor foarte mare, dar si consumă foarte mult. Astfel, nu pot rezista prea mult în timp. Cele mai fierbinţi si mai strălucitoare stele albastre nu trăiesc decât vreun milion de ani. Aceasta nu e adevărata lor vârstă, ci e maximul de ani pe care îl pot trăi. Acestea se găsesc peste tot prin univers. Ar fi o problemă dacă ai crede că universul are miliarde de ani, dar nu e nicio problemă dacă ar avea mii de ani.

Colegii mei seculari spun că oriunde vezi o stea albastră, aceasta trebuie să se fi format de curând. Ei cred că stelele se formează mereu. Însă nimeni nu a văzut vreo stea formându-se. Citiţi despre asta în ziare, dar numai în ziare si în manuale le găsiţi. Nu le veţi găsi în spaţiu. Din câte stim, acest lucru nu se întâmplă.

E problematic să iei gaze dintr-o nebuloasă si să le comprimi, formând o stea ce are propria gravitaţie, deoarece presiunea gazului dintr-o nebuloasă depăseste cu mult gravitaţia. Presiunea gazului duce la extindere, nu la contracţie. Stelele albastre sugerează vârsta mică a universului. Biblia are dreptate când face referire la vârsta universului.

4. Biblia și Unicitatea Pământului

Ce ziceţi de unicitatea Pământului? Pământul e doar un punct albastru? E doar o altă planetă care are întâmplător condiţii prielnice existenţei vieţii? Sau e cumva ceva creat special de Dumnezeu?

Biblia arată că Dumnezeu a creat Pământul ca să fie locuit, fiind o lume diferită de toate celelalte din sistemul nostru solar si chiar din univers. În Isaia 45:18 scrie că Dumnezeu a creat Pământul ca să fie locuit, nu ca să fie un loc pustiu. De fapt, Pământul e cu trei zile mai vechi decât celelalte planete din univers, căci toate au fost create în a patra zi, când Dumnezeu a creat astrii. Acestea include atât stelele, cât si planetele, dar toate au fost create mai târziu. Pământul e diferit.

Să vedem vecinii Pământului! Luna e o lume minunată si mă bucur că a fost creată de Dumnezeu. E frumos să o privesti prin telescop. Unul dintre astronauţii care au păsit pe suprafaţa ei au numit-o ''un pustiu magnific''. Cred că i se potriveste. Chiar dacă are o anumită frumuseţe, nu e creată pentru a susţine viaţa. Este lipsită de formă si goală.

Poate că asa arăta si Pământul înainte ca Dumnezeu să-l formeze si să-l umple, chiar dacă era plin cu apă. Însă Lunii îi lipseste structura frumoasă a Pământului. E un desert. E uimitoare în felul său, dar nu e creată să susţină viaţa.

Cum e cu celelalte planete ale sistemului solar? Să vorbim despre cele care seamănă cel mai mult cu Pământul!

Venus are cam aceeasi mărime ca Pământul, doar puţin mai mică. Apoi, Marte e mai micăsi mai îndepărtată. Venus e mai aproape de Soare. Sunt lumi frumoase, dar nu sunt create să susţină viaţa. În trecut, secularii credeau că pe aceste planete ar putea exista forme de viaţă care evoluează. Mă gândeam că Venus, fiind mai aproape de Soare, ar putea fi un paradis tropical. Se putea specula orice fiindcă Venus e mereu acoperită de nori, nu i se poate vedea suprafaţa. E frumos să poţi specula fără a ţine cont de dovezi sau observaţii neconvenabile.

În literatura mai veche se poate citi despre speculaţiile cu privire la viaţa pe Venus, dar, uneori, si în filme stiinţifico-fantastice, precum ''La limita imposibilului'' sau ''Zona crepusculară''. Într-un episod din ''La limita imposibilului'', William Shatner aterizează pe Venus, unde sunt niste creaturi ciudate care cântă o muzică ciudată. E distractiv, dar reflectă gândirea acelei perioade.

Asta a fost înainte de a se măsura temperatura de pe Venus, care e de 482,2 grade Celsius. Nu există umiditate, deci e o căldură uscată. Să vă aduceţi aminte de acest aspect în luna august.

Marte se află puţin mai departe si e puţin mai rece, dar tot nu are atmosfera potrivită. Norii de pe Venus conţin acid sulfuric, asa că nu e creată pentru a susţine viaţa, asa cum nu e nici Marte. Marte e puţin mai primitoare, dar tot nu e creată pentru a susţine viaţa, căci are o atmosferă otrăvitoare de dioxid de carbon. E o atmosferă foarte subţire, neputând susţine viaţa.

Din câte stim, nu există nici apă. E ca în desenul animat ''Goldilocks si cei trei ursuleţi''. Cele două planete sunt prea calde, cealaltă e prea rece, iar cea din mijloc, adică Pământul, e potrivită. Nu e deloc surprinzător din perspectivă creaţionistă.

astronomia planeta potrivita

Viața extraterestră

Cum rămâne cu viaţa extraterestră? Evoluţionistilor le-ar plăcea să găsească forme de viaţă extraterestră din mai multe motive. Unul ar fi că ar putea susţine evoluţia. Dacă Pământul e doar o planetă pe care s-a nimerit să poată exista viaţă, atunci probabil că mai sunt si alte planete asemănătoare. Asadar, se poate ca viaţa să fi evoluat si în altă parte. E de asteptat să găsim extraterestri.

Există programe, precum SETI, căutarea inteligenţei extraterestre, despre care aţi auzit, prin care sunt instalate radiotelescoape în spaţiu pentru a putea asculta civilizaţii extraterestre. Încă nu s-a auzit nimic, în afara undelor radio obisnuite. De ce vor oamenii să găsească asa ceva?

Noi, creaţionistii, ar trebui să ne asteptăm la aceste lucruri? Recunosc, Biblia nu spune direct că nu există extraterestri, dar, din perspectivă crestină, acest lucru mi se pare a fi problematic.

Dacă ar exista vulcanieni si klingonieni, ar apărea anumite probleme teologice. Vulcanienii si klingonienii nu pot fi mântuiţi fiindcă nu sunt înrudiţi cu Isus. Noi suntem urmasii lui Adam, ca si Isus, astfel, fiind înrudiţi cu El. Asadar, El poate fi Mântuitorul nostru. Noi putem fi mântuiţi fiindcă suntem înrudiţi cu El, de aceea sângele Lui îl acoperă pe al nostru.

Biblia spune că sângele taurilor si al caprelor nu poate sterge păcatele, acesta fiind folosit doar simbolic în Vechiul Testament. Doar sângele lui Hristos poate sterge păcatele fiindcă El e înrudit cu noi. Însă comandantul Worf nu are noroc fiindcă nu e înrudit cu Isus, asa că nu poate fi mântuit.

Atunci de ce vor oamenii să existe extraterestri? Un motiv ar fi că ar susţine evoluţia. I-am întrebat de multe ori pe astronomii laici: ''De ce vrei să fie adevărat?'' ''Din cauza sentimentului de singurătate. Ar fi frumos să nu mai fim singuri în univers. Poate că aceste civilizaţii extraterestre sunt avansate si ne pot oferi răspunsuri la întrebările vieţii. Poate dispun de o tehnologie medicală incredibilă, putând vindeca bolile. Poate au reusit să-si dea seama si cum să învingă moartea.''

Aceasta este o înlocuire seculară a lui Dumnezeu. Nu suntem singuri în univers, căci Îl avem pe Dumnezeu. Am fost creaţi să avem o relaţie cu El, însă Îl respingem, iar acea nevoie de a avea o relaţie se va manifesta în alte direcţii.

Dumnezeu e Cel care dă scop si sens vieţii. El e Cel care deţine toate răspunsurile. El ne poate vindeca bolile si tot El le-a promis viaţa vesnică celor care se încred în El. E interesant că acea nevoie se manifestă în alte moduri. Poate că de aceea se caută forme de viaţă extraterestră si de aceea laicii sunt atât de dornici să le găsească.

Însă unde sunt extraterestrii? Unde sunt, conform perspectivei laice? Acesta este paradoxul lui Fermi, fiind numit după savantul care l-a inventat. El a spus: ''Dacă universul are o vechime de miliarde de ani, iar evoluţia e adevărată, iar viaţa poate apărea si în altă parte, atunci are sens. Probabil că s-a mai întâmplat si în altă parte înainte de a se întâmpla pe Pământ. Si asta are sens, căci universul are miliarde de ani.''

Din moment ce viaţa s-a dezvoltat si în altă parte, e logic că unele forme de viaţă au devenit civilizaţii extrem de dezvoltate si au călătorit în alte părţi. Asadar, ar fi trebuit să colonizeze galaxia. Însă galaxia nu e colonizată. Unde sunt extraterestrii? Ar trebui să existe numeroase civilizaţii care să comunice unele cu altele, dar noi nu le-am găsit.

Aceasta e o problemă a perspectivei laice. Însă e ceva caracteristic acesteia, dacă esti un creaţionist biblic. La asta ne asteptăm, cel puţin.

5. Biblia și lumina stelelor aflate la depărtare

Cu asta pot spune criticii că ne-au prins fiindcă e imposibil ca universul să aibă câteva mii de ani, ţinând cont cât de îndepărtate sunt galaxiile. Unele galaxii sunt foarte îndepărtate, la miliarde de ani-lumină. Oamenii cred că anul-lumină se referă la vârstă, dar acesta măsoară distanţa, nu timpul. Un an-lumină are cam 9 trilioane de kilometri, deci e foarte departe.

Când auzim că universul are miliarde de ani-lumină ca suprafaţă, înseamnă că este extrem de mare. Poate vă întrebaţi dacă nu cumva luminii îi ia un an ca să călătorească. Cam asa e definit anul-lumină.

Aceste galaxii aflate la miliarde de ani-lumină... Eu cred că asa este si că faptul că universul este atât de mare arată slava lui Dumnezeu. Fiindcă le vedem, înseamnă că lumina a călătorit de acolo până la noi. Se presupune că asta durează miliarde de ani. Nu se dovedeste astfel că universul are o vechime de miliarde de ani?

Unii oameni au spus că trebuie să renunţe la Biblie ca să creadă asta fiindcă nu mai pot crede în creaţionismul biblic. Însă obiecţia în sine e destul de prostească: nu poţi crede în Cuvântul lui Dumnezeu fiindcă nu poţi explica ceva din punct de vedere stiinţific. Însă Dumnezeu nu e limitat de fenomenele naturii, nu?

Cum putem explica învierea lui Hristos din punct de vedere naturalist? Dacă tu nu poţi să o faci, nici Dumnezeu nu poate?! Nu are niciun sens, niciun fel de logică!

Oricum, cred că avem un răspuns la acest lucru. Nu cred că e nevoie neapărat de vreo activitate supranaturală deoarece există si explicaţii naturaliste pentru cum a reusit Dumnezeu să trimită anul-lumină în mii de ani. Nu e nicio problemă, doar că oamenii nu cunosc fizica prea bine.

Vreau să subliniez că multe dintre soluţiile propuse pe care cred că le-aţi auzit nu sunt valabile si îmi pare rău că nu pot elabora mai mult acest subiect.

Unii spun: ''Distanţele nu sunt reale si poate că toate galaxiile sunt apropiate, la doar 6 000 de ani-lumină.'' Nu este adevărat. Metodele folosite pentru a calcula distanţele dintre aceste galaxii sunt niste metode stiinţifice foarte bune, care nu se bazează pe gândirea evoluţionistă. Creaţionistii si evoluţionistii sunt de acord cu acestea.

Unii au spus: ''Poate că viteza luminii era mult mai mare în trecut. Apoi, lumina si-a încetinit viteza, iar noi doar presupunem că a rămas constantă.'' Acesta e un lucru bun de dezbătut deoarece, uneori, evoluţionistii presupun că ratele sunt constante, când nu e deloc asa. Însă, în acest caz, putem crede că viteza luminii a rămas constantă în timp.

Are legătură cu puterea câmpurilor electric si magnetic. Nu prea cred că poţi schimba viteza luminii, iar materia să fie stabilă.

De obicei, oamenii spun: ''Poate că Dumnezeu a făcut razele de lumină în proces de parcurgere a distanţei.'' Îmi plac unele aspecte ale acestei idei, dar nu cred că funcţionează. Vă voi explica în detaliu de ce apare o problemă în acest caz.

Dacă crezi că Dumnezeu a creat stelele si razele de lumină legate deja de Pământ, lucru ce pare logic, deoarece Dumnezeu a făcut universul deja matur si funcţional... El i-a făcut si pe oameni direct adulţi, nu au trebuit să crească din niste copii. Poate că e la fel si cu lumina. Însă ar fi fost nevoie ca Dumnezeu să fi creat imagini fictive si ''scenarii''.

Să vă dau un exemplu! E vorba de supernova 1987A. Dacă aţi fi privit cu telescopul Marele Nor Magellan înainte de luna ianuarie a anului 1987, aţi fi observat o mică stea albastră. De fapt, era o stea mare, dar se afla foarte departe. Iat-o acolo!

astronomia supernova1987

La începutul anului 1987, acea stea a explodat, asa că a devenit foarte strălucitoare datorită energiei eliberate de acea supernovă. Asta s-a întâmplat în Marele Nor Magellan, o galaxie satelit aflată la 163.000 de ani-lumină depărtare. Laicii ar zice că s-a întâmplat cu 163.000 de ani în urmă.

Unii ar zice că Dumnezeu a creat o rază de lumină ce conţine imaginea acelui eveniment. Asta ar însemna că acel eveniment nu a avut loc niciodată. A fost doar o imagine sau ''un film'' pe care Dumnezeu l-a creat într-o rază de lumină cu 6 000 de ani în urmă si care a ajuns pe Pământ în 1987.

Dacă sunteţi adepţii ipotezei luminii creată în tranzit, atunci această stea nu a existat niciodată, în ciuda faptului că am o poză cu ea chiar aici. Aceasta e o problemă. În prezent, arată asa. Se vede că materia se extinde cu fiecare an. Practic, ce a mai rămas din acea stea care a explodat fiindcă nu mai suporta presiunea, se măreste cu fiecare an. Merită să studiem asa ceva? Poate că nici nu e ceva real, ci e doar o imagine creată de Dumnezeu într-o rază de lumină. E cu adevărat problematic, nu?

astronomia supernova1987 azi

Nu e vorba de ceea ce poate face Dumnezeu, fiindcă El poate face asta. Întrebarea este dacă ar face-o, dacă ţine de natura Lui. Dacă lumina creată în tranzit ar fi adevărată, niciunul dintre aceste lucruri nu ar mai exista. Poate spuneţi că nu vă deranjează deoarece credeţi că Dumnezeu ar putea crea imagini fictive. Aveţi grijă, cum puteţi fi siguri că mă aflu aici acum?

''Te putem vedea.'' Da, dar Dumnezeu putea crea raza de lumină la 2,5 centimetri de ochii tăi! ''Te si putem auzi!'' Da, dar Dumnezeu putea crea si sunetul la 2,5 centimetri de urechile voastre! Cum poţi sti că nu esti un creier aflat într-un borcan? Poate că Dumnezeu îţi trimite toate datele senzoriale. Aceste lucruri ne îndepărtează de realitatea universului creat de Dumnezeu.

Însă nu cred că e necesar, fiindcă avem niste explicaţii mai bune. Colegul meu Russ Humphreys a arătat că dilatarea timpului ar putea explica traversarea luminii aflată la depărtare. Ideea e că ceasurile funcţionează diferit în locuri diferite. Nu voi intra în detalii deoarece nu cred că acesta e răspunsul corect. Însă el lucrează în continuare la această teorie.

Nu e nicio problemă să existe idei concurente, căci pe asta se bazează stiinţa. Vrem să existe mai multe modele fiindcă unul va câstiga, iar adevărul va iesi la lumină. Însă el nu a explicat cum poate ajunge lumina stelelor aici în 6 000 de ani. Mai are de lucru la calculele matematice.

Cred că răspunsul corect implică viteza unidirecţională a luminii. Aţi auzit că, într-un vid, viteza luminii e constantă. E adevărat, dar e o viteză în circuit. Dacă măsor viteza luminii în circuit cu ajutorul unei lanterne... Să zicem că avem un hol foarte lung, iar la un capăt punem o lanternă. Holul are o lungime de 300.000 de kilometri. Să zicem că am primit fonduri guvernamentale si îl putem construi. La celălalt capăt am pune o oglindă. Când ceasul bate ora 12, trimitem pulsul de lumină, care ricosează în oglindă. Apoi, privind ceasul, văd că au trecut două secunde. Luminii îi trebuie două secunde să străbată holul, apoi ricosează în oglindă si se întoarce. E o călătorie în circuit. Se duce până acolo si înapoi.

Majoritatea oamenilor presupun că i-a luat o secundă să se ducă si încă una ca să se întoarcă. Însă nu stim dacă e asa. Poate că lumina porneste mai repede. Poate că ajunge imediat la oglindă si apoi îi trebuie două secunde să se întoarcă. Am vedea acelasi lucru. Dacă as sta lângă lanternă cu ceasul, as vedea lumina întoarsă deja. Sau ar putea fi invers: poate că luminii îi ia mai mult să ajungă la oglindă, iar înapoi călătoreste foarte lent.

Poate vă întrebaţi de ce ar fi diferite vitezele. Nu stiu, dar nici nu stiu dacă e aceeasi viteză. Direcţia aceasta si direcţia aceea nu sunt una si aceeasi. La unele cristale, viteza luminii diferă în funcţie de direcţie din cauza structurii cristalului. E posibil ca în vid să aibă aceeasi viteză. Poate că lumina se propagă prin spaţiu în direcţia asta cu altă viteză decât în cealaltă direcţie. Nu stim cum e, stim numai care e viteza călătoriei în circuit.

Poate ziceţi că ar trebui să măsurăm viteza luminii într-o singură direcţie. Cum putem face asta? Se pare că e foarte greu. Pentru asta, nu mai putem folosi o oglindă, căci e o călătorie într-o singură direcţie. Asadar, avem câte un ceas la fiecare capăt. Trimitem pulsul când primul ceas bate ora 12, iar apoi citim timpul când raza ajunge dincolo. Poate credeţi că a trecut o secundă după ora 12, nu? Am încercat si eu asta la mine în birou. Când ceasul a ajuns la 12, am aprins lumina, iar când am văzut reflecţia pe ceasul de lângă telefon, m-am uitat la ceasul meu, care arăta 12:05. Atunci mi-am zis că luminii îi ia cinci minute ca să ajungă...

Nu e asa? Nu mă credeţi? Am făcut o presupunere ce nu e corectă? Un astfel de experiment funcţionează numai dacă cele două ceasuri sunt sincronizate. Ceasul de pe biroul meu e cu cinci minute înainte, asa că normal că voi primi un răspuns gresit. Fiindcă e vorba de lumină, care e foarte rapidă, cele două ceasuri trebuie să fie sincronizate perfect.

Poate ziceţi că atunci vom sincroniza ceasurile despărţite de distanţă. Se pare că e imposibil. Să vă arăt de ce! De obicei, folosim un emiţător radio pentru a sincroniza ceasurile. Problema este că... Există un emiţător radio la Fort Collins.

Ceasul meu se fixează după acesta. În fiecare seară primeste un semnal si se resetează. E frumos, fiindcă nu mai trebuie să o fac eu. Însă semnalului radio îi ia ceva timp să ajungă de la un ceas la celălalt, nu? Când acesta ajunge la 12, trimite un puls radio, iar celălalt ceas îl primeste. Chiar dacă a plecat la 12, i-a luat ceva timp. Să-l trimit puţin înainte de 12? Cu cât? Cât îi ia semnalului radio să călătorească?

Problema e că semnalul radio călătoreste cu viteza luminii. Dar chiar asta încerc si eu să măsor! Nu se poate face.

Unii au zis să punem semnalul radio la mijloc, dar nu rezolvă problema. Dacă lumina călătoreste cu viteze diferite în direcţii diferite, la fel e si cu semnalul radio. Ceasurile nu ar fi sincronizate nici în aceste condiţii.

Poate spuneţi să sincronizăm ceasurile când sunt unul lângă altul, iar apoi să le îndepărtăm până la capetele holului. Pare să meargă, căci le putem sincroniza când sunt împreună, căci se vede că arată aceeasi oră. Apare altă problemă: miscarea afectează trecerea timpului. Einstein spune că, dacă misti ceasurile, acestea nu vor mai fi sincronizate. Vestea bună e că există o ecuaţie care ne spune cu cât sunt desincronizate. Asa, le putem fixa iar.

Vestea proastă e că acea ecuaţie conţine si viteza luminii. Nu e interesant? Parcă Dumnezeu nu ar vrea ca noi să aflăm care e viteza luminii. Se pare că nu putem sincroniza ceasurile fără a cunoaste viteza luminii într-o singură direcţie, dar e imposibil si să aflăm viteza luminii într-o singură direcţiedacă nu sincronizăm ceasurile. Suntem într-un cerc vicios.

Asta înseamnă că viteza luminii într-o singură direcţie nu este o proprietate a naturii, ci e o convenţie, adică ceva stabilit de noi. E ceva paradoxal. Oamenii ar spune că, fiindcă are o viteză, ar fi bine ca Dumnezeu să ne spună care e aceasta. Însă eu spun că are o viteză în circuit stabilită de Dumnezeu, iar pe cea într-o singură direcţie o alegem noi. E uimitor!

Nu sunt primul căruia i-a venit această idee. Albert Einstein a fost primul care a afirmat că viteza luminii e diferită dacă direcţiile sunt diferite si îi putem alege noi valoarea, aceasta nefiind o ipoteză despre natura fizică a luminii, ci o convenţie pe care o pot stabili eu pentru a obţine o definiţie a vitezei simultane. El si-a dat seama că e imposibil să sincronizezi două ceasuri dacă nu alegi mai întâi viteza luminii într-o singură direcţie.

Asta înseamnă că pot alege viteza luminii într-o singură direcţie dacă vreau să fie mult mai rapidă când vine spre mine, atât timp cât viteza de întoarcere e apropiată de ''c'', adică jumătate din ''c'' la plecare. Se pare că ecuaţiile fizice se potrivesc.

As vrea să am mai mult timp ca să vorbesc despre aceasta, dar ar trebui să mă apropii de final. Dacă folosim această convenţie, se poate rezolva problema luminii stelare aflată la depărtare. Lumina nu trebuie să se ducă spre anumite galaxii si să se întoarcă, căci ar dura miliarde de ani, ci trebuie să circule

într-o singură direcţie, iar asta nu-i ia deloc timp, dacă Biblia foloseste această ''convenţie a sincronizării anizotropice''. ''Anizotropic'' înseamnă ''diferit în direcţii diferite''.

Dacă Biblia foloseste această convenţie anizotropică, atunci problema luminii la depărtare e rezolvată. Dumnezeu a creat stelele în ziua a patra, iar lumina lor a ajuns pe Pământ instantaneu. E valabil si acum. Asadar, vedem universul în timp real dacă alegem această convenţie.

Însă foloseste oare Biblia această convenţie? Eu cred că da. În primul rând, această convenţie a fost folosită în mod implicit de către toţi savanţii din vechime. În al doilea rând, cred că e sugerată de Biblie în Genesa 1:14-15: ''Dumnezeu a zis: 'Să fie niste luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie niste semne care să arate vremurile, zilele si anii si să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.' Si asa a fost.''

Ce a fost asa? Au luminat Pământul. Când Dumnezeu a spus să apară stelele, acestea si-au împlinit imediat rolul dat de Dumnezeu: acela de a lumina Pământul. Totul s-a întâmplat imediat, fiind folosită convenţia sincronizării anizotropice. Cred că Biblia foloseste acest sistem. Nu cred că foloseste sistemul lui Einstein, care a fost inventat abia la începutul secolului al XX-lea.

Poate mă însel în această privinţă, dar e un model bun ce nu a putut fi dezminţit de nimeni până acum. Vreau să înţelegeţi că avem răspunsuri. Biblia are dreptate când spune că slava lui Dumnezeu e revelată prin creaţie, are dreptate când vorbeste despre bazele astronomiei, când vorbeste despre vârsta universului, despre unicitatea Pământului si despre lumina stelelor aflate la depărtare. Biblia are dreptate în toate aceste privinţe.

astronomia jason lisle

Extras din documentarul ''Astronomia susţine creaţionismul'' cu dr. Jason Lisle, difuzat pe Alfa Omega TV în cadrul Lunii Creaționiste. Mai multe articole despre știință și credința creștină: http://alfaomega.tv/creationism

Etichete: creationism, creatie, soare, cosmos, evolutie, astronomie, stele, univers, luna, comete, planete, icr

Doneaza - sustine Alfa Omega TV