Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

crestinul si tehnologia crestinul si stiinta

crestinul si biserica 640Creștinul și Biserica - Biserica lui Hristos a fost chemată să iasă afară și să „facă ucenici.” dar de multe ori s-a dovedit pasivă și a pierdut contactul cu realitatea problemelor relevante pentru lumea din jur. Există însă și biserici care au înțeles că mesajul dragostei lui Dumnezeu trebuie manifestat față de aproape în diverse moduri. Această secțiune discută despre Biserica vie spiritual și cu impact în societate, tratând și cum ar trebui să ne raportăm noi, ca și credincioși, la Biserică, atât ca instituție cât și ca comunitate de creștini.

Bazele crestinismului - de Gabi Giulusan

Un curs de baza pentru viata crestina

Imaginează-ți că stai în fața unei uși masive de lemn. Ai ajuns acolo pentru că cineva apropiat ție te-a luat de mână, te-a condus pe un culoar și te-a pus să te oprești în fața acestei uși. Dincolo de ea, îți spune respectiva persoană, este o lume diferită de cea pe care o știi deja.

Guvernată de legi diferite, nu prea seamănă cu a ta. Dacă ar fi să te gândești la un film S.F. sau o carte fantastică dintre lecturile obligatorii de la școală, acolo ar fi locul acestei lumi scufundată în aventură. Întâmplări miraculoase, oameni înzestrați cu puteri supranaturale, mereu în luptă cu întunericul, chemați sub conducerea Creatorului întregului Univers, Stăpânul absolut a tot ceea ce există, Cel plin de har și adevăr, toate acestea cuprinse într-o viață nouă.

Cam așa arată primele zile „creștine” pentru mulți dintre noi. Poate am crescut în familii de credincioși, oameni care merg la biserică, citesc Biblia și se roagă. Părinții, frații, prietenii noștri sunt oameni cu o relație vie cu Dumnezeu, dar când noi înșine facem primii pași în viața trăită cu Dumnezeu, aproape tot ceea ce ne înconjoară pare nou, diferit. Ciudat chiar... Ți se pare familiar acest scenariu?

Probabil primul lucru pe care trebuie să îl învățăm este că viața creștină nu este atât de mult o religie cât este o relație. Noi nu doar slujim lui Dumnezeu, nu doar ne temem de El și încercăm să-L îmbunăm ca și cum el ar fi un stăpân rău, necunoscător de milă. Pentru creștin, viața este comuniune cu Dumnezeu, o întrepătrundere a inimilor în supunerea voinței noastre față de a Lui, în împlinirea cu bucurie a mandatului de a lumina și săra lumea frântă care nu-L cunoaște. Pentru creștin, a trăi înseamnă Dumnezeu și Împărăția Lui.

Aceste lucruri însă nu le înțelegem de la sine. Ține minte că fiecare dintre noi ne începem viața creștină având ochișorii mari de mirare și întrebarea: „Acum ce urmează?”

Mă bucur că îți pui și tu această întrebare!

„Bazele Creștinismului” nu reprezintă o colecție de învățături sau doctrine greu de priceput. El este un punct de start pe măsura oricărei persoane de curând venită la credința biblică sau pentru creștinii veterani care caută o exprimare ordonată și simplă a învățăturilor și principiilor biblice de căpătâi. „Bazele Creștinismului” nu este un manual, nici o referință completă a tot ce înseamnă creștinism, ci un fel de cărăruie din cărămizi galbene care ne conduce să cunoaștem mai bine aspectele vieții creștine. Vei înțelege și vei putea explica și altora credința creștină și care sunt lucrurile fundamentale ale acestei relații extraordinare cu Dumnezeu.

bazele crestinismului 1400

Începi prin a descoperi ghidul fundamental al creștinului: Biblia. Apoi, dacă noi spunem că viața creștină este o relație cu o religie, nu se poate să nu-L cunoaștem pe Dumnezeu, să nu-L studiem, să nu devenim oameni interesați de cum este și cum lucrează El. Vei descoperi de asemenea principii interesante despre om, păcat, mântuirea prin Isus Hristos. Ai dori să cunoști mai mult despre cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi, Duhul Sfânt? El este Mângâietorul și Sfătuitorul, cel care ne unge cu putere și revelație, pecetea și garanția moștenirii noastre.

Intrând în familia lui Dumnezeu, ai început să faci parte fără doar și poate dintr-o biserică locală. Care este învățătura Bibliei despre Biserică și importanța ei? Sau ce este duhul lumii, care sunt planurile întunericului, lupta spirituală și biruința finală în Cristos? „Bazele Creștinismului” îți poate conferi elanul necesar pentru un studiu de bază al acestor aspecte. Dacă te-ai întrebat de viitorul tău și despre ceea ce se va întâmpla când Isus va veni din nou, atunci vei fi interesat să studiezi lecția despre viitor din cadrul „Bazelor Creștinismului”. Vei descoperi lucruri interesante despre judecățile viitoare și timpul revenirii lui Isus.

Cunoscându-L mai bine pe Dumnezeu, vei descoperi inima Lui pentru omenire. În ceea ce privește Legea lui Dumnezeu – semnificația și ascultarea ei – aceasta se află în strânsă legătură cu dorința Lui de a se comunica oamenilor și a-i chema într-o părtășie sfântă cu El. În cadrul acestei părtășii se dezvoltă relația noastră cu El, cu ceilalți oameni, cu noi înșine și cu tot ceea ce ține de viața creștină în general.

Cele șaisprezece lecții se încheie cu fundamentele unei vieți trăite în puterea Duhului Sfânt precum și invitația de-a căuta umplerea cu Duh și susținerea Sa în viața noastră cotidiană. Dacă viața de creștin este o aventură continuă, cu siguranță Duhul Sfânt este cel mai bun ghid pentru noi.

Fiecare lecție este însoțită de câteva întrebări și exerciții care te vor ajuta să reflectezi asupra adevărurilor proaspăt studiate. Versetele biblice regăsite de-a lungul textelor - versete pe care te încurajez cu căldură să le memorezi - te vor ajuta să crești spiritual. Le vei găsi de mare ajutor nu doar în timpul tău de rugăciune și meditare în Cuvânt, ci și în momentele în care ai ocazia să le împărtășești și altora Evanghelia. Pe lângă aceasta, în timp ce versetele acestea devin parte din tine, cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu îți va întări credința.

Ce urmează acum? Creștere. Dezvoltare. Căutare. Bucuria descoperirii. Ușa se deschide încet și ești invitat să începi.

Ești la începutul vieții de credință? Poate dorești să înțelegi mai bine anumite aspecte ale creștinismului? Sau ai un prieten, o cunoștință care are întrebări sau nelămuriri. Cursul Bazele Creștinismului te ajută să înțelegi într-un mod concis și pe înțelesul tău aspecte esențiale ale vieții de credință.

http://alfaomega.tv/viata-spirituala/bazele-crestinismului/

Alfa Omega TVSusține publicarea materialelor creștine

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să citiți mai multe articole de acest gen, dați click aici pentru a afla despre modalitățile prin care ne puteți ajuta. Dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu mesajul Evangheliei, dar nu putem face aceasta fără ajutorul vostru! Ajutați-ne financiar să continuăm!

x

Proiectul evanghelistic Cartea Cărților

Din toamna 2016, ne concentrăm pe generația tânără, dezvoltând proiectul de evanghelizare pentru copii Cartea Cărților. Ajungem la mulți copii cu Evanghelia, prezentată prin desene animate, prin televiziune, prin site-ul www.carteacartilor.tv, prin resurse tipărite și prin evenimente. Să investim împreună în generația de mâine!. Urmărește reportajul!