Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

crestinul si tehnologia crestinul si stiinta

crestinul si biserica 640Creștinul și Biserica - Biserica lui Christos a fost chemată să iasă în afară și să „facă ucenici.” Biserica de astăzi se confruntă însă cu o pasivitate și o atitudine închisă vis-a-vis de problemele curente ale societății din ziua de azi. De multe ori Biserica s-a dovedit mai mult preocupată de păstrarea unor tradiții interne și parcă a pierdut contactul cu realitatea problemelor relevante pentru lumea din jur care se degradează. Cu toate acestea, există și biserici care au înțeles că mesajul dragostei lui Dumnezeu trebuie manifestat față de aproapele nostru în diverse moduri. Această secțiune prezintă diversele moduri în care Biserica a înteles mandatul Marii Trimiteri în contextul societății de azi, precum și caracteristicile unei biserici sănătoase.

Biserica: Comunități ca familii - Adiel Bunescu, pastor, București

Cred că Biserica este deja prezentă în societate. Totul pleacă de la modul în care descoperim definiția Bisericii în Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia nu prezintă Biserica ca fiind o instituție, cu toate că poate avea o formă instituțională. Biserica nu este o clădire, așa cum e percepția dominantă în popor. Biserica nu este nici o întâlnire, așa cum tindem să credem ca evanghelici. Ci Biserica e un grup de oameni ai lui Dumnezeu, adunat de Dumnezeu împreună, și în același timp, trimis de Dumnezeu în lume, cu misiunea Lui. Noi nu trebuie să ieșim în afara bisericii, pentru că noi suntem Biserica, și „ducem Biserica cu noi” peste tot pe unde mergem.

Întrebarea nu e dacă Biserica iese în afară, pentru că Biserica e deja prezentă în cultură. Ci întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este: Ce fel de prezență suntem? Suntem o prezență activă, strategică? Suntem o sare care dă gust, sau o sare fără gust? Noi suntem deja în societate, întrebarea e dacă suntem acolo pentru a fi o binecuvântare, ne rugăm pentru oamenii din orașul nostru, de la serviciu? Suntem atenți la oportunitățile pe care Dumnezeu ni le deschide? Căutăm oamenii care sunt deschiși, „copți” spiritual pentru seceriș?

Cred că sunt oameni în Bucureștiul acesta mare care sunt copți pentru seceriș. Și cred că ne trebuie nouă inimi să ne pese și ochi să-I vedem, și curaj să ieșim din zona de confort și să inițiem discuții, să manifestăm bunătate față de oameni. Am constatat că bunăvoința și uneori micile gesturi de bunătate, generozitate și ajutor deschid uși pentru conversații și relații, și că oamenii sunt mai dornici să discute despre lucrurile spirituale dacă vin într-un mod care lor li se pare că are sens.

Dacă eu bat din ușă în ușă în Bucureștiul de azi, cu o Biblie în mână, și le spun oamenilor cum pot să ajungă în rai, nu cred că o să mă audă prea mulți, nu o să rezoneze cu asta (deși nu cred că e un lucru rău în sine). Însă dacă eu sunt un bun vecin, dacă caut să fiu de ajutor vecinilor mei, dacă sunt activ, repar ușa la ghena care scârțâie de fiecare dată când ducem gunoiul, dau o mână de ajutor, mă opresc să dau bună-ziua – acestea fiind doar câteva exemple, atunci se deschid uși relaționale.

Asta dacă vorbim despre componenta individuală. Dar noi am constatat că cea mai puternică este componenta comună, colectivă. Impactul cel mai mare nu îl are un creștin, ci un grup de creștini. Atunci când oameni care nu Îl cunosc pe Dumnezeu văd ce înseamnă o comunitate de oameni care Îl iubesc pe Isus și care împărtășesc într-un anume sens viața împreună, aproape întotdeauna sunt ridicări de sprâncene, aha-uri, uau-uri, și oamenii spun: „Eu nu am crezut că există așa ceva în București. Nu am crezut că există oameni de vârsta voastră, educați, inteligenți, care să se preocupe, să se întâlnească să vorbească despre ce înseamnă implicațiile concepției creștine despre lume și viață în viața de zi cu zi, în școală, ce înseamnă chemarea lui Isus, Biblia, etc. E foarte tare!”

Bisericile sănătoase - comunități ca familii

Cred că bisericile sănătoase dau naștere unor lucrări, proiecte, inițiative, implicări sănătoase. Eu văd în România puține biserici cu o dinamică sănătoasă. Dacă ar fi să mă gândesc la ce are nevoie astăzi România și Biserica, aș spune că are nevoie de tot mai multe comunități care să funcționeze realmente ca familia lui Dumnezeu, formată din ucenici ai lui Isus, marcați de Evanghelie și trimiși cu Evanghelia ca să facă ucenici din oamenii care nu sunt ucenici. Aceasta ar fi după mine definiția unei biserici sănătoase.

Pentru aceasta, cred că avem nevoie să punem centrul de greutate tot mai mult în acest lucru. Cred că programele sunt bune, predicile sunt bune și pot ajuta la echipare, dar problema se pune dacă majoritatea bisericilor din România funcționează ca niște comunități vibrante de urmași ai lui Isus, încântați de ceea ce a făcut Isus cu ei și mergând în ritmul vieții mai departe cu acest mesaj transformator la oamenii care nu Îl cunosc pe Dumnezeu.

Cred că, dacă ajungem la o masă critică de asemenea biserici, se va resimți în România și în diverse zone ale societății. Ucenicii respectivi care sunt parte ale acelor comunități, vor marca segmentele lor de activitate, fie că e vorba de sănătate, de zona culturală sau de zona de afaceri. În perspectiva mea, avem nevoie de comunități centrate în Evanghelie, împuternicite de Duhul Sfânt, transformate în mod profund care își asumă mandatul de a merge și de a fi sare și lumină în lumea în care trăim.

Obstacole în calea comunicării Evangheliei

Vorbind despre obstacolele în calea comunicării Evangheliei, ar fi trei categorii de obstacole: obstacole care țin de cel ce comunică (de noi ca și emițător al mesajului, dacă folosim conceptele din teoria comunicării), apoi sunt obstacole la receptor (la oamenii cărora li se adresează mesajul) și sunt în final obstacole la canalul de comunicare (la felul în care transmitem sau mediile prin care transmitem mesajul respectiv).

Unul dinte obstacolele mari ale comunicării Evangheliei către oamenii care au nevoie să o audă, este această tendință de izolare. Aici mă refer la acea tendință de a ne retrage noi între noi unde e călduț și bine, ne simțim bine unii cu alții deoarece toți gândim la fel, avem aceleași valori, avem aspirații asemănătoare, împreună Îl iubim pe Isus. E comod. Însă, mandatul Domnului Isus este: duceți-vă! Nu stați doar împreună bucurându-vă de ce aveți, de Mine și de Vestea Bună, ci duceți vestea aceasta bună!

Principalul obstacol este faptul că noi avem prieteni creștini, petrecem timp cu creștini, ne simțim bine cu creștini și nu ne expunem. Domnul Isus spune că, pentru ca lumina să fie de folos, trebuie să fie pusă undeva sus în lampă, nu trebuie pusă sub obroc. De asemenea, sarea trebuie așezată acolo unde ai nevoie de ea, nu să fie izolată în borcan, altfel nu folosește la nimic. Prin urmare, principalul obstacol în ce ne privește pe noi este tendința de izolare.

Acest lucru trădează probleme mai profunde, cum ar fi: Avem suficientă încredere în puterea Evangheliei? Luăm în serios mandatul pe care Isus ni l-a dat de a merge și de a face ucenici din oamenii care nu Îl urmează pe El încă? Avem încredere că Dumnezeu poate să ne păstreze? Acesta este un alt argument al faptului că ne izolăm ca să ne ferim de lume, să nu fim contaminați. Dar, dacă eu merg cu cea mai puternică forță din acest Univers, cu puterea care L-a înviat pe Hristos din morți și care este în mine, de ce m-aș putea teme? Avem suficientă încredere în puterea Evangheliei să învieze oameni la viață, oameni morți spiritual, așa cum L-a înviat pe Hristos? Eu cred că acestea sunt obstacole în calea comunicării ce țin de noi.

Apoi, sunt obstacole la receptori. De multe ori sunt experiențe nefavorabile cu alți ucenici ai lui Isus. O percepție destul de negativă a Bisericii ca instituție într-un segment al societății în care trăim. Oamenii în mod legitim cred că dacă Biserica e în acest fel, automat și Dumnezeu e așa. Sau unii oameni disociază. Lor le place de Dumnezeu, dar nu sunt pentru Biserică și reprezentanții ei. Atunci cred că o comunitate creștină sănătoasă poate fi un răspuns la acest gen de obiecții. Într-adevăr, sunt oameni care Îl prezintă mai bine sau mai puțin bine pe Dumnezeu, noi toți suntem imperfecți. Însă, sunt și comunități la care te poți uita și vedea ceva din Dumnezeu. Dorința și rugăciunea mea este de a avea tot mai multe comunități creștine care să spulbere și să depășească acest obstacol al preconcepților pe care îl au oamenii.

Valorile Bisericii Missio-Dei, București

Dacă ar fi să sumarizez în trei puncte esența valorilor bisericii noastre, ar fi următoarele: Evanghelia, comunitatea și misiunea.

Evanghelia, nu doar ca și modalitate de a ajunge într-o relație cu Dumnezeu, ci Evanghelia ca o realitate atotcuprinzătoare, care ne șlefuiește întreaga viață, ca ABC al creștinismului, dar și ca creștinism de la A la Z care ne afectează viața, relația cu soția, ritmurile, prioritățile, felul în care îmi tratez colegii, etc.

Apoi comunitatea. Biserica nu este doar un program, cu toate că biserica are programe, ea nu e o cladire, cu toate că folosește spații și clădiri. De asemenea, ea nu este o instituție, cu toate că ia și o formă instituțională. Biserica reprezintă un popor. De-a lungul Scripturii dacă ne uităm în toată teologia Vechiului și Noului Legământ, Dumnezeu lucrează cu un popor, iar Biserica este o comunitate de oameni. De aici sunt multe implicații. Dacă noi suntem o comunitate de oameni înseamnă că împărtășim viața unii cu alții, ne învățăm unii pe alții, ne șlefuim unii pe alții, facem ucenici unii din alții.

A treia valoare este misiunea. Noi nu existăm doar pentru noi. Dorința lui Dumnezeu este ca întreg pământul să fie acoperit de gloria Lui, precum e adâncimea apelor de apele pe care îl acoperă. Vestea aceasta bună care ne-a transformat pe noi și ne șlefuiește pe noi într-o comunitate, ar trebui să meargă mai departe la oamenii care nu Îl cunosc pe Dumnezeu și care au nevoie să audă mesajul Lui.

Prin urmare, în acestea trei le-aș sumariza: Evanghelia ca fiind centrală, comunitatea ca fiind definitorie pentru ce suntem noi (o comunitate de ucenici ai lui Isus) și misiunea. Misiunea comunității este să meargă cu Evanghelia ce ne-a binecuvântat pentru a binecuvânta pe alții făcând din ei urmași ai lui Isus.

Există în Scripturi o serie de îndemnuri de tip „unii-altora”: slujiți-vă unii pe alții, iertați-vă unii pe alții, iubiți-vă unii pe alții, îngăduiți-vă unii pe alții, încurajați-vă unii pe alții, mustrați-vă unii pe alții, învățați-vă unii pe alții. Problema se pune dacă noi ca și creștini putem îndeplini în mod real poruncile de acest tip „unii-altora” într-un cadru de câteva sute de oameni. Acest lucru este foarte nerealist, de aceea avem nevoie de cadre mai restrânse în care putem să „ne mângâiem umerii unii altora” suficient de aproape încât să ne cunoaștem, să știm care ne sunt punctele forte, să știm care ne sunt punctele slabe.

De aceea, noi avem o structură de grupuri zonale (noi le spunem „comunități misionare” pentru că sensul este ca oamenii să fie unii pentru ceilalți, cât și în vederea misiunii, a ajungerii cu Evanghelia la oamenii care nu Îl cunosc pe Dumnezeu), deoarece în cadrul acestor comunități putem să ne cunoaștem, înțelegem, șlefuim unii pe alții, să găsim camaraderie, prietenie, părtășie, relații profunde amicale, dar și de relaxare și spirituale, în care ne ajutăm unii pe alții să Îl urmăm mai bine pe Domnul Isus.

Cred că acest lucru are de-a face cu intenția originară a lui Dumnezeu. El ne-a creat, deoarece a spus că nu e bine ca omul să fie singur. Domnul o aduce pe Eva la Adam și împreună formează prima comunitate umană. Dumnezeu vrea să fim împreună în relații apropiate, armonioase. Rolul păcatului este de a intra și a bruia relațiile interumane. Aici apare vina, rușinea, acuzarea celorlalți de vină și viceversa.

Hristos a venit ca să restaureze toate lucrurile. În primul rând, să restaureze indivizii și comunitățile umane în ceea ce este Biserica. Atunci, ea prin excelență ar trebui să prezinte comunitatea umană restaurată de Dumnezeu, care să fie un exemplu pentru toate celelalte comunități umane. Valorile și modelul Bisericii ar trebui să fie un standard și un etalon pentru comunitățile și societatea noastră. Cred că așa ar fi sănătos, ca oamenii să se uite și să vadă că e ceva în legătură cu noi, că suntem ciudați poate în ceea ce credem, dar felul în care ne ajutăm unii pe alții, ne slujim, ne răbdăm unii pe alții, fiecare cu diferențele lui, e ceva diferit.

De exemplu, eu sunt parte dintr-o comunitate foarte diversă acum, o comunitate misionară ce reprezintă o parte din biserica noastră. Este o familie de oameni care au ajuns să Îl cunoască pe Isus în ultimii ani, la vârsta la care copiii lor nu mai sunt acasă (50+ani). Apoi suntem noi o familie (30+ ani) cu copii între 5-11 ani, având ca și ambient un mediu creștin, crescuți în familii evanghelice. De asemenea, mai avem o familie tânără cu un ambient evanghelic, care nu au copii. O mamă singură adoptivă ce a ajuns să Îl cunoască pe Dumnezeu acum câțiva ani, face și ea parte dintre noi. O soție a cărei soț își pune întrebări cu privire la Dumnezeu, viață sau existență este de asemenea cu noi. Mai avem o femeie necăsătorită care a crescut în instituții precum centrele de plasament.

Suntem o comunitate foarte diversă și în același timp e o experiență unică să vezi cum oameni cu proveniențe foarte diverse, cu etape de viață tot foarte diverse, sunt aduși împreună de Hristos. Toate aceastea din dorința noastră de a-L urma împreună pe El, de a ne ajuta împreună unii pe alții pentru a fi ucenici mai buni ai Lui și de a face ucenici din oameni care încă nu sunt urmași ai Lui.

Interviuri cu Adiel Bunescu (pastor, Biserica Missio Dei, București) incluse în cadrul emisiunii Întrebări esențiale, difuzată în fiecare zi de la ora 6:45, pe canalul Alfa Omega TV.

  Aboneaza-te gratuit la revista AOTV Magazin

Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 7.1 - Biserica si Imparatia lui Dumnezeu (ianuarie-februarie 2017). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: www.alfaomega.tv/revista

Etichete: biserica, biserica si societatea, adiel bunescu, relevanta, comunitate