Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

crestinul si tehnologia crestinul si stiinta

crestinul si profesia 640CREȘTINUL ȘI PROFESIA - Petrecem cea mare parte din zi la locul de muncă și nu trebuie să așteptăm să ajungem la biserică pentru a ne pune în aplicare credința. Trăim în lume, însă ne diferențiem de ea prin stilul de viață și valorile creștine. În Biblie gasim numeroase exemple - Iosif, un economist si un manager general al vremurilor antice, Moise - lider politic, Pavel - un intelectual, Bețaleel și Oholiab - artiști și ingineri, Daniel - om de stat, etc. În această secțiune publicăm materiale ce vorbesc despre credința aplicată la locul de muncă, pentru a vă încuraja să trăiți în integritate și profesionalism în meseria dvs, să fiți o lumină acolo.

Secretul binecuvântării - dăruiește ca să primești

Mă numesc Aurel Bobu și sunt din Bivolărie, Bucovina. Administrez fabrica de încălțăminte Marelbo cu 560 de angajați, oameni care, cu ajutorul lui Dumnezeu și implicarea noastră, au o pâine în casă și un câștig cu care pot să își întrețină familia. Cred că este ca o binecuvântare din partea lui Dumnezeu pentru zona aceast, faptul că oamenii au unde să lucreze.

Eu personal am avut un început greu, pornind dintr-o familie săracă. Toată viața noastră am fost niște oameni săraci. În copilărie aveam dorința să cresc mare și să fac ceva prin care să ajut părinții mei să poată scăpa de datoria pe care o aveau. Tatăl meu era foarte bun prieten cu un cizmar. Pe vremea aceea, oamenii care făceau cojoace și încălțăminte erau oameni cu bani. Acest cizmar a vrut să îi facă tatălui meu un bine, să îl ajute să scape de datorii și m-a luat ucenic. Acest om credincios m-a ajutat și și-a dat interesul să mă învețe meserie...

marelbo 3După ce am terminat acel stagiu, mi-am dat examenul, am reușit și mi-a spus: „Acum realizez că din tine va ieși un meseriaș mai bun decât mine.” Din 1984 și până la Revoluție am învățat la rândul meu 50 de ucenici. După Revoluție, mulți și-au deschis afacerile lor, astfel că în anul 2000 în Vicovu de Sus erau aproape 200 de asociații familiale și societăți comerciale care toți făceau încălțăminte. A fost o binecuvântare pentru zona aceasta pentru că toți oamenii aveau de lucru. Eu am început de la zero, însă Dumnezeu a fost cel care a pus 1 in față...

Eu am o vorbă: „Dumnezeu este prea bogat ca să rămână cuiva dator.” Suntem trecători pe pământ și în cele din urmă ne alegem cu ce am făcut pentru Dumnezeu.

marelbo 2 harta

Care a fost contextul începutului afacerii?

Eu aveam pregătiți banii pentru o casă pentru că la un moment dat locuiam șase persoane într-o cameră. În anii 1992-1993 ne-am adunat câțiva frați mai înstăriți și am hotărât să facem o biserică nouă. Fiecare a făcut promisiuni înaintea lui Dumnezeu. Eu am promis că voi da toți banii care îi aveam strânși pentru casă. M-am întors acasă la miezul nopții și i-am spus soției ce am promis. Ea a fost de acord și în asta am vazut din nou o confirmare că este o lucrare de la Dumnezeu. Am dat banii pentru construcția bisericii și după un an de zile a venit o mare binecuvântare peste mine.

marelbo 1Am ajuns să am 125 de angajați într-un timp foarte scurt. Toți au venit la mine să mă întrebe cum a fost posibil acest lucru și le-am explicat că Dumnezeu m-a binecuvântat. De atunci simt mâna lui Dumnezeu care mă ajută și mă binecuvântează. În perioada de criză, eu am angajat aproximativ 150 de oameni. Când toți băteau în retragere, cu ajutorul Domnului eu m-am dus înainte pentru că El m-a ajutat cu siguranță.

Care este situația spirituală astăzi?

În localitatea noastră, aproximativ 50% sunt credincioși. Încă sunt oameni care se pocăiesc. Chiar și la noi în fabrică există un anturaj cu oameni credincioși. Cu siguranță dacă văd că noi suntem cu adevărat copii lui Dumnezeu, ei iau exemplu de la noi. Le-am dat celor din fabrică cărți de cântări și ei cântă. Avem chiar și o stație cu microfon. Uneori ei vin la mine și își exprimă dorință de a lua o pauză pentru cântat. Uneori și eu las toate problemele la o parte, iau acordeonul și cânt împreună cu ei. Cântăm împreună și ne mai relaxăm. Foarte mulți m-au întrebat ce hobby am. În primul rând îmi place să cânt încă din copilărie. Încă din copilărie, dorința mea înaintea Domnului a fost să cresc mare, să am un acordeon si o bicicletă. Bicicletă nu am, însă acordeoane am aproximativ 10.

Domnul v-a dat mult mai mult și v-a dat șansa ca împreună cu angajații dvs. să îl lăudați pe Domnul. Cum se raportează la colegi sau la dvs. ca lider creștin cei care nu sunt din zona evanghelică?

Noi avem o prietenie foarte bună și niciodată când angajez pe cineva nu întreb ce convingere religioasă are pentru că toți suntem oameni înaintea lui Dumnezeu și toți avem valoare. N-am impus niciodată nimănui să cânte sau să nu cânte. Însă oamenii cer lucrul acesta. Ei iubesc foarte mult cântările. Am înregistrat 6.000 de CD-uri pe care am scris că se distribuie gratuit și le-am dat la toți oamenii și toți cei care au cerut au primit. Ei cunosc cântările și uneori vin și îmi spun:„Domnule patron, am o rugăminte. Vreau să cântați cântarea aceea.” Și le cânt la cerința lor. Eu nu le impun, însă oamenii văd felul nostru de viață și dacă văd în noi niște oameni corecți și că suntem copiii lui Dumnezeu, cu siguranță apreciază. La rândul lor, și ei vin la biserică, ne testează să vadă dacă ceea ce spunem și trăim. Prin aceasta încercăm să câștigăm încrederea oamenilor.

marelbo 4

Sunt mulți oameni de afaceri care trăiesc o altă viață decât cea din fața angajaților, însă pe dvs. toți vă respectă. Chiar dacă sunteți pastor într-o biserică penticostală, ați ajutat multe alte lucrări. Cum vă vorbește Dumnezeu să vă implicați?

Să vă dau un exemplu recent. Mi s-a întâmplat să adorm cu un gând, parcă cineva îmi spunea: „Trebuie să faci o biserică!” Adormeam și mă trezeam cu același gând, mă măcina încontinuu. I-am spus soției mele și ea mi-a răspuns: „Verifică puțin situația!” Am vorbit cu pastorii din biserică și le-am spus că am un gând insistent să fac o biserică în județul Suceava, dar nu știam încă locația. I-am trimis să verifice o locație, dar ei au spus că nu era locul potrivit. M-am rugat din nou Domnului ca investiția pe care urma să o fac să fie după voia Lui. La un moment dat mi s-a luat din față ca o perdea și mi-am adus aminte de un oraș din județul Suceava! Am mers la acea biserică și văzând în ce condiții se adunau frații, am zis: „Nu se poate! Dacă casele noastre arată așa cum arată și casa Domnului arată așa, trebuie să facem ceva!” Și atunci s-a întâmplat și o minune în viața mea.

Îmi amintesc că l-am sunat pe fratele pastor de acolo și i-am spus că am pe inimă să construiesc o biserică acolo și el a început să plângă și mi-a spus: „Frate Aurel, săptămâna trecută ne-a vorbit Dumnezeu că cineva se va implica și vom primi o biserică cadou!” Omul acesta plângea și mi-a spus și zona pe unde urma să primească biserica. Am spus fratelui pastor că voi face această biserică.

Eu așteptam un răspuns la o problemă de afaceri de doi ani de zile. Nu a durat jumătate de oră după ce i-am spus fratelui că voi construi biserica și am primit banii dublu față de cât m-a costat biserica aceea.

În calitate de om de afaceri, cum vă rugați, cum vă raportați la Dumnezeu?

În firma noastră, avem o cameră unde este Biblia pe masă. Dimineața, ne întâlnim cu cei cinci frați pastori care sunt angajați în poziții cu responsabilitate și alte câteva persoane, facem o rugăciune, citim un cuvânt din Sfânta Scriptură și ne apucăm de treabă. Desigur și cu familia ne rugăm deoarce știm că doar cu ajutorul lui Dumnezeu putem avea izbândă.

Poate sunt mulți oameni de afaceri care spun: „Eu nu am banii pe care îi are fratele Aurel Bobu, poate sunt la un nivel mai jos, au o cifră de afaceri mai mică.” Poate le dați un îndemn multor oameni de afaceri care sunt preocupați să strângă, să se stabilizeze și apoi să dea lui Dumnezeu.

Întâi trebuie să dea lui Dumnezeu și apoi cu siguranță Dumnezeu le va înapoia. Sunt mulți oameni care spun că dacă Dumnezeu le va da lor, o să dea și ei lui Dumnezeu. Eu am dat tot ce am avut și apoi cu siguranță Dumnezeu mi-a dat însutit. De multe ori spun „Doamne, nu sunt vrednic pentru tot ceea ce îmi dai”. Depindem de Dumnezeu.

Zerourile au valoare dacă este Dumnezeu înainte. La fel cum spuneam unei persoane importante care m-a vizitat de curând, eu nu sunt decât administrator a tot ceea ce este aici. Proprietar este Dumnezeu. De aceea în primul rând trebuie să fim credincioși Lui.

secretul binecuvantarii daruieste

 interviu cu Aurel Bobu, manager, Marelbo SRL


Calea Adevarul si Viata 429 - Secretul binecuvantarii - cu Aurel Bobu

  Aboneaza-te gratuit la revista AOTV Magazin

Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 5.5 - Creștinul și societatea (septembrie-octombrie 2015). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: www.alfaomega.tv/revista