Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

crestinul si tehnologia crestinul si stiinta

crestinul si statul 640Creștinul și Statul - În contextul taxelor impuse de stat, Isus a afirmat că suntem datori să dăm Cezarului ce aparține Cezarului. Trăim într-o societate în care multe acțiuni ale statului ni se par nedrepte, fie că este vorba de impozite, fie că ne referim la anumite legi care pot sa contravină valorilor noastre. În acest context se pune adesea problema raportarii corecte a creștinului vis-a-vis de stat. Această secțiune abordează probleme delicate ale societății românești contemporane, precum raportarea înțeleaptă a creștinului la administrarea finanțelor, subiectul mitei, problema emigrației, relațiile inter-etnice, și raportarea la problemele trecutului (holocaust, comunism).

Holocaustul in Romania - de Sorin Petan

Este incontestabil că în ţara noastră există un sentiment antisemit puternic, o problemă veche a istoriei noastre. (regele Carol al II-lea)

Holocaustul. Un lucru îngrozitor petrecut acum 70 de ani: masacrul intenționat, sistematizat eficient, al evreilor în Europa. Din cei nouă milioane de evrei ce locuiau în Europa înainte de Al Doilea Război Mondial, două treimi au fost exterminați. Care a fost situația în țara noastră?

Pentru a afla adevărul despre Holocaustul în România, președintele Iliescu a înființat în 2003 Comisia internațională pentru studierea Holocaustului în România, pentru a studia documentele vremii și a intervieva supraviețuitorii. Un an mai târziu, concluzia acestei comisii a fost: ”numărul total al evreilor români și ucraineni care au pierit în teritoriile aflate sub administrație româneascã este între 280.000 și 380.000”, în special în Transnistria, provincie actual aflată în componența Republicii Moldova si Ucraina, desemnată de regimul Antonescu ca un mare lagăr. Practic, în 4 ani, România și-a lichidat jumătate din populația sa evreiască! Ca paranteză, comisia a stabilit că regimul antonescian a ucis și 11.000 rromi...

Antisemitismul are rădăcini vechi în România, însă a luat formă activă ca politică de stat doar în momentul alierii cu Germania nazistă, sub mareșalul Antonescu, conducător al României între 1940-1944. Persecuția și distrugerea activă și sistematică a evreilor în România și teritoriile administrate de români în URSS a început în 1941, când au fost comise jafuri, atrocități, deportări și masacre asupra etnicilor evrei.

În România dinainte de război, 4% din populație erau evrei, aproximativ 757.000 (1930). În război, cel mai greu au dus-o evreii din Moldova și Basarabia, majoritatea fiind deportați în lagărele din Transnistria începând cu 9 octombrie 1941, și cei din Transilvania de Nord cedată Ungariei, trimiși de autoritățile maghiare direct la Auschwitz pentru a fi eliminați prin „soluția finală” nazistă. Însă, în teritoriile administrate de statul român, Jandarmeria, Poliția și Armata română au efectuat direct acțiuni de purificare etnică, uneori colaborând și cu unități germane. Pentru concetățenii noștri de atunci, evreii erau priviți ca anti-români, pro-comuniști și suspectați de simpatizare cu URSS contra românilor din Basarabia, cedată sovieticilor în 1940. Vinovați sau nu de asta, toți evreii au fost persecutați în masă.

În ședința de guvern din 3 iulie 1941, viceprim-ministrul României Mihai Antonescu dădea aceste directive celor ce administrau provinciile recuperate de la URSS: „Ne găsim în momentul istoric cel mai favorabil şi mai larg pentru o totală descătuşare etnică pentru o revizuire naţională şi pentru purificarea neamului nostru de toate acele elemente străine sufletului lui, care au crescut ca vâscul, ca să-i întunece viitorul… Purificarea etnică se va desfăşura prin îndepărtarea sau izolarea în tabere de muncă, în locuri unde nu-şi vor mai putea exercita influenţele nefaste, a tuturor evreilor, cât şi a celorlalţi străini de neam a căror atitudine este îndoielnică. Dacă va fi nevoie, pentru desăvârşirea operei de purificare etnică, guvernămintele provinciale vor aviza şi măsurile de migraţiune forţată a elementului evreiesc şi a celorlalte elemente străine, care trebuie trecute peste graniţă”.

Însă purificarea etnică în practică a inclus și alte metode. Printre crimele comise de români contra evreilor apar în Iași în vara 1941, când autoritățile române declanșează un pogrom masiv contra evreilor din Iași (30% din populația Iașiului era de origine evreiască în 1930), soldat cu peste 13.000 de morți, conform documentelor statului român. Și la București, Galați și alte localități au loc asemenea pogromuri. Peste câteva luni, în octombrie 1941, la Odesa (în Ucraina de azi), trupele române ucid 25.000 de evrei ca represalii pentru sabotarea clădirii comandamentului militar. Iată ce indica Mihai Antonescu în acel context: „Toți Evreii să fie readuși în lagăre, preferabil în cele din Basarabia, fiindcă de acolo îi voiu împinge în Transnistria, imediat ce mă voiu degaja de actualele griji. Trebue să se înțeleagă de toți, că nu este luptă cu slavii, ci cu Evreii. Este o luptă pe vieață și pe moarte.

Există însă și lumină în acest domeniu întunecat al istoriei noastre. În 2010, de la pupitrul prezidențial de la Cotroceni, președintele israelian Shimon Peres mulțumea românilor pentru salvarea a 400.000 evrei ce au emigrat apoi în Israel. Și la muzeul Holocaustului din Ierusalim există o secțiune dedicată Drepților între popoare din România, români care, riscând multe, au ajutat evreii. Iar recent, în contextul creșterii antisemitismului în Europa, fostul președinte Băsescu a exprimat susținerea României pentru Israel, amenințat fiind cu un nou holocaust de islamiști și Iran. Rămâne de văzut poziția președintelui Iohannis...

Însă unii lideri neagă sau minimalizează responsabilitatea română în Holocaust. Și oricum, “ce mai contează, doar au trecut decenii”, nu? Doar “evreii ne țin captivi prin vină pentru o crimă comisă de alții”, nu? Și “evreii erau anti-români și controlau finanțele țării, noi doar ne-am apărat interesele”, nu?

Poate. Dar noi, ca Biserică, ce facem cu sângele vărsat masiv de către părinții și bunicii noștri? Mulți au fost implicați direct, lucrând în administrație, în Jandarmerie sau Armată. Ambii mei bunici, morți acum, au fost în război pe frontul de Est. Care au fost acțiunile lor în această privință? Într-o vreme de nebunie ucigașă și război total, nefiind prea credincioși de felul lor, au luat ei parte la asta? Oricum, nu contează, reprezentantul nostru, statul român, a dus politica aceasta de nimicire sistematică a evreilor și țiganilor.

Biblia vorbește clar despre faptul că efectul păcatelor merge 3-4 generații (Exod 20:5, Ioan 9:2), deci e activ și azi, peste noi și țară. Nu noi am comis crimele acelea, azi suntem luminați și toleranți (să sperăm). Dar a fost oare ridicat acest păcat de peste noi, cei ce trăim la 70 de ani după Holocaust, în 2015?

Dacă considerați că nu, cum este și poziția mea, și chiar dacă noi nu am ucis pe nimeni, ci părinții și bunicii noștri, haideți să ne rugăm, după modelul biblic din Daniel 9, pentru ispășirea acestui păcat de peste noi și țară!