Mana profetica - Israel, o binecuvantare pentru tine!
Te-ai gândit vreodată ce mare binecuvântare reprezintă națiunea Israel pentru lumea întreagă? Așa cum Isus este Fiul lui Dumnezeu, Cel care are toată puterea în această lume, Unul la care putem privi cu toții... Fiul lui Dumnezeu, Care nu ne va părăsi niciodată, Fiul lui Dumnezeu, spre Care ne putem îndrepta toate temerile, dezamăgirile, așteptările noastre, la fel națiunea Israel reprezintă o binecuvântare, chiar dacă mulți nu văd acest lucru. Națiunea Israel a fost predestinată de Dumnezeu să fie lumina națiunilor lumii. Cartea scrisă despre progresele și creațiile evreilor ne oferă o înțelegere a modului în care Dumnezeu a folosit această națiune să ocupe un loc principal printre câștigătorii premiul Nobel pentru pace. Astăzi, Israel este o națiune accesată de foarte multe alte națiuni, bucurându-se de binecuvântările care curg în urma alinierii lor la această națiune. Tu și eu, putem de asemenea să ne aliniem viețile personale la această națiune și să ne poziționăm sub umbrela binecuvântării.
Prin rugăciune, prin contribuții financiare sau prin relații de prietenie, Dumnezeu ne-a deschis o cale a rodniciei, favorii și promovării. Tot ceea ce trebuie să facem este să pășim pe această cale și să ne bucurăm de avantajele acestei porți deschise. Studiază și meditează la următoarele versete și dă-I voie lui Dumnezeu să îți descopere dragostea Sa în aceste adevăruri puternice.
Verset biblic:Geneza 12:1-3 - „Domnul zisese lui Avram: "Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”
© Ruach Ministries