Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

galerie home devotional

Devotional - Mangaiere pentru inimile noastre

Viața creștină nu este întotdeauna o viață de navigare clară. Fiecare credincios va avea zile rele, indiferent cât de sfânt poate fi el. Din fericire, majoritatea creștinilor îşi dau seama că Isus este prezent nu numai atunci când lucrurile merg bine, dar și în momentele dificile. El este credincios în orice vreme și este atins de orice sentiment care ne încearcă.

Apostolul Pavel a îndurat o zi mai rea în timp ce călătorea în Macedonia. „Căci, şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară, lupte, dinăuntru, temeri.” (2 Corinteni 7:5) Acest om evlavios mărturisea că omul dinăuntru era afectat de multe temeri.

Pavel nu era un super om și era şi el supus acelorași emoții umane cu care ne confruntăm şi noi. Dar el era un om disciplinat și nu a dat niciodată curs sentimentelor și ispitelor care îl însoțeau. El a mărturisit: „Sunt plin de mângâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre.” (2 Corinteni 7: 4)

Treci printr-o zi mai rea, o săptămână mai rea, o lungă perioadă de deznădejde? Ești căzut, descurajat, având chiar gânduri de renunțare? Dacă da, te întrebi care va fi reacţia lui Dumnezeu la încercarea ta? Te va mustra sau te va pedepsi? Nu, niciodată! Pavel spune că Domnul nu este niciodată mai aproape de voi, şi mai dornic să vă ajute decât atunci când sunteți căzuţi și îndureraţi.

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!” (2 Corinteni 1:3-4)

Cred că zilele noastre rele sunt deseori menite să ne aducă la maturitate. Pe măsură ce continuați în umblarea voastră cu Domnul, ar trebui să deveniți din ce în ce mai conștienți de faptul că aveți toate resursele necesare pentru a face față inamicului.

x

GDPR - avem nevoie de acordul tău pentru a putea să-ți trimitem materiale

Dacă ești abonat la revistă sau la newsletterul nostru, trebuie să știi că nu ți le mai putem trimite, decât dacă primim un acord explicit de la tine, conform legislației GDPR. Durează câteva secunde să ne dai acordul. www.alfaomega.tv/acord

Site-ul alfaomega.tv utilizează fişiere cookie. Poți modifica oricând setările cookies urmând instrucțiunile din Politica de Cookies. Vezi si Politica de confidențialitate.