Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Crestinul si islamul

Foloseste meniul de mai sus pentru a naviga prin aceasta sectiune.
Daca nu esti familiar cu lumea musulmana, iti recomandam sa citesti o scurta Introducere in Islam.

‘’Ținta poruncii este dragostea’’ (1 Tim. 1:5)

Vin multe informatii din Orientul Mijlociu, vești, opinii despre situații conflictuale, martiraj, tensiuni etnice și religioase, resuscitarea antisemitismului, despre reașezări și realinieri în alianțele politice zonale și internaționale.

Și toate acestea în contextul derulării cu repeziciune, sub ochii noștri, a ultimelor secvențe dintr-un scenariu pe care nu ne vine să credem că îl trăim chiar noi.

Ca și credincioși biblici, nu ne mai putem ascunde între zidurile bisericii. Nu mai este timp să predicăm, să dezbatem doar subiecte comode, clasice sau strict legate de ora de studiu biblic sau de școala duminicală. Nu există subiect care să nu poată fi abordat și înțeles din perspectivă biblică. Nu există teme „tabu” pentru dezbaterea creștină, fie acestea mai sensibile gen divorț, sexualitate, finanțe, etc., fie cele care au de-a face cu înțelegerea vremurilor (ISLAM, conflicte de tip etnic sau religios, reașezare a lumii politice...)

Creștinul trebuie să își ridice capul, să înțeleagă vremurile, să se roage și să trăiască având perspectiva lui Dumnezeu pentru acest moment final al istoriei. Să fim parte din acel sunet puternic care trezește din amorțeală, atenționează, provoacă, anunță primejdia, vestește evenimente, un sunet care ne ridică privirea spre cer în așteptarea Celui care este Începutul și Sfârșitul.

apme 21Dacă vrei să te numești un om al rugăciunii, un mijlocitor, nu poți să slujești fără să ai o inimă pentru alții, fără să îți pese de ceilalți. Indiferent că este rudă apropiată, că e român, maghiar, rrom, evreu sau musulman. Mijlocitorul se roagă pentru alții animat de dragoste, compasiune, dorință jertfitoare, de a vedea schimbare în viața persoanei, a comunității, a etniei, a țării pentru care mijlocește.

Ne dorim ca, înțelegând din perspectivă scripturală vremurile în care trăim, să vă motivăm la rugăciune pentru lumea musulmană, pentru revelație, binecuvântare și mântuire.

apme 21Avraam i-a binecuvântat și pe Isaac și pe Ismael, chiar dacă împlinirea promisiunii s-a făcut prin Isaac și urmașii lui. Să fim și noi, ca descendenți spirituali, un canal, un instrument al binecuvântării prin rugăciune al urmașilor lui Ismael. Să fim un instrument al dragostei lui Dumnezeu pentru toți cei creați după chipul și asemănarea Lui.

Dumnezeu este dragoste. Pentru toți. În marea Lui dragoste a dat, a jertfit, a deschis o ușă divină pentru ca toți să poată intra în Împărăția Lui.

aparitii cristice titlu 1500Să ne rugăm pentru o revelație extinsă despre Împărăția lui Dumnezeu în lumea musulmană. Tot mai dese sunt aparițiile supranaturale, visele, vedeniile individuale și colective. Acolo unde Cuvântul nu ajunge prin metode obișnuite, acolo unde slujitorii creștini nu au acces, Dumnezeu vorbește prin minuni și prin apariții supranaturale. Este o chemare a dragostei Lui...

La scară globală, Dumnezeu pregătește scena istoriei pentru revenirea lui Mesia. Scriptura ne îndeamnă să așteptăm, să iubim și să grăbim venirea Lui. Parte din această așteptare activă este exprimarea dragostei și rugăciunea fierbinte pentru cei care încă nu-L cunosc, fie că sunt în apropierea noastră, fie în alte zone cum este cea musulmană.

Parte din aceasta este și rugăciunea pentru noi înșine și pentru cei dragi nouă ca să fim gata în orice moment să-L întâlnim pe Cel ce este expresia supremă a dragostei lui Dumnezeu pentru noi...’’Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.’’ (Ioan 3:16)

Precizare: Prin aceasta sectiune, redactia noastra nu isi propune sa discrediteze islamul sau sa ofenseze pe credinciosii musulmani, sau sa instige la discriminare, ura sau violenta de orice natura impotriva musulmanilor. Aceasta sectiune are doar rol educativ si informativ, pentru crestini. Consideram ca datoria noastra de crestini este sa ne rugam pentru musulmani si cei de alte religii, sa ii iubim si sa-i binecuvantam, sa le facem bine, si sa le vestim Evanghelia.

Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta Sara îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi nespus de mult: doisprezece voievozi va naşte şi voi face din el un neam mare. (Geneza 17: 18-20)

Sa binecuvantam atat pe Isaac (stramosul evreilor), cat si Ismael (stramosul arabilor), si sa ne rugam ca ei sa-l cunoasca lumina Evangheliei.

Doneaza - sustine Alfa Omega TV
x