Donează     Rugăciune       TV LIVE                          
100-steaua
100-istoric
100-teologia
100-pace
100-stiri
100-roaga-te
100-conferinta

Istoria Israelului pe scurt

Puțini creștini cunosc istoria Israelului ca și popor și entitate statală. Începând cu anul 1948, când a luat ființă statul modern Israel, au apărut multe controverse legate de Țara Sfântă, statutul Ierusalimului și drepturile palestinienilor. De asemenea, se vorbeste mult despre Orientul Mijlociu, Primăvara Arabă, războaiele din Golf, Iranul nuclear și petrolul atât de important. Dar care este originea acestor lucruri?

istorie israel

Conform Bibliei și altor izvoare, națiunea Israel are la origine pe patriarhul Avraam, undeva în jurul anului 2000 i.Hr. Acestuia, conform Bibliei iudeo-creștine, i-a fost promisă țara numită astăzi Israel-Palestina (Geneza 15). Emigrând din est, din Irakul de azi, Avraam și descendenții săi imediați au locuit în Israel ca străini, primind în proprietate acel pământ din partea lui Dumnezeu, ca promisiune, deși nu l-au guvernat în timpul vieții lor. Nepotul lui Avraam, Iacov, are o întâlnire cu Dumnezeu (Geneza 32), și în urma acestei întâlniri, numele îi este schimbat în Israel. Israel va avea 12 copii, ai căror descendenți vor formă ulterior 12 seminții ale lui Israel.

Foametea din Israel împinge pe Iacov/Israel și familia lui în Egipt, ei locuind în zona deltei Nilului, crescând că număr și diversitate. Vor locui în Egipt 400 ani, fiind subjugați de regimul autocratic al faraonilor egipteni (Ramses al II-lea fiind identificat ca fiind faraonul contemporan cu Moise). Biblia spune apoi că Dumnezeu le trimite un salvator, pe Moise, care îi scoate pe evrei din captivitatea egipteană, îi conduce prin Peninsula Sinai, iar la muntele Sinai primește cele 10 porunci de la Dumnezeu. Tot Moise este creditat pentru scrierea primelor 5 cărți din Biblie, numite Tora, cărți fundamentale pentru religia iudaică.

Generațiile următoare vor cuceri treptat Țara Promisă (a cărei acoperire include întreg Israelul de azi, plus părți din Egipt, Iordania, Liban, Siria), formând un regat puternic în Orientul Mijlociu, în special sub domnia regelui David și a fiului său Solomon. David cucerește actualul oraș Ierusalim și își stabilește capitala acolo. Solomon va construi primul Templu evreu în Ierusalim, socotit ca una din minunile lumii în acea vreme.

După moartea regelui Solomon, statul se divizează în două regate, unul fiind numit în continuare Israel (partea de nord), iar partea din sud se va numi Iuda. După câteva sute de ani, în anul ~740 i.Hr., regatul din nord este cucerit de Imperiul Asirian, populația fiind deportată în mai multe valuri, în Siria-Irak-Iranul de azi. Nu a fost stabilit clar destinul celor 10 seminții care compuneau regatul din nord după deportare, ele fiind pierdute în negura istoriei în Asia, unul din marile mistere istorice. Statul modern Israel este continuarea evreilor rămași în regatul de sud care și-au păstrat relativa identitate ca și popor.

Regatul Iuda va fi și el ocupat de mai multe imperii ale vremii, populația sa fiind deportată în urma invaziei babiloniene în Irakul de azi, iar templul lui Solomon distrus de babilonieni în timpul cuceririi Ierusalimului. După 70 ani, în 539 i.Hr, în contextul căderii Imperiului Babilonian și a ascensiunii celui medo-persan, evreii se întorc și rezidesc Ierusalimul, construind și un al doilea Templu (încă în picioare în vremea lui Isus). Însă pe durata celor ~500 ani ai celui de-al doilea Templu, Chivotul Legământului, menora și alte elemente de cult nu au fost folosite, ele fiind pierdute sau ascunse în contextul invaziei babiloniene și a distrugerii primului Templu.

În secolele următoare, Imperiul Persan cade sub Alexandru Macedon și Țara Sfântă cade sub influența grecească. Însă ascensiunea Romei va duce treptat la înlocuirea influenței grecești cu cea romană în regiune, Țara Sfântă devenind parte din Imperiul Roman în secolul 1 i.Hr.

În acest context, apare Isus pe scena istoriei. Un simplu tâmplar, având doar 3 ani de activitate publică, El are un impact profund asupra lumii de atunci. Mulți evrei sperau că va fi un lider politic care să-i elibereze de dominația romană, principala lor preocupare în acea perioadă, însă Isus vorbea despre o Împărăție a lui Dumnezeu, bazată pe alte legi și dinamici de putere.

Inițial, creștinismul era doar o sectă în interiorul iudaismului, adresându-se în special evreilor din Iudeea și diaspora evreiască. Termenul de creștin a fost folosit inițial că termen peiorativ pentru ucenicii care doreau să semene cu Cristos (christianos). Treptat, în secolul 1, s-a desprins de iudaism și a urmat un drum propriu, prin includerea neamurilor (ne-evrei) în rândul credincioșilor,

Pe plan politic, lupta de rezistență anti-romană continuă după răstignirea lui Cristos, având loc mai multe răscoale în secolul 1-2 d.Hr. Represaliile romane cresc în duritate, cel de-al doilea Templu este distrus de romani în 70 d.Hr, iar în deceniile următoare, majoritatea populației evreiești e deportată din Țara Sfântă în alte părți ale Imperiului Roman. Romanii renumesc țara ca Palestina (Syria Palaestina), după vechii rivali filisteni ai israeliților (notă: palestinienii sunt arabi, nu sunt urmașii filistenilor), dorind să șteargă numele vechi și conexiunile iudeilor cu Țara Sfântă. Ierusalimul primește noul nume de Aelia Capitolina.

distrugerea ierusalimului 70dhr roberts

Creștinii vor fi persecutați și ei de romani între 64-313 d.Hr., însă religia creștină va câștiga tot mai mulți adepți în ciuda adversității deosebite. În 313 d.Hr., împăratul Constantin adoptă creștinismul ca religie de stat.

Din cauza dificultății administrării unui imperiu vast, și în fața invaziei popoarelor migratoare, Imperiul Roman este divizat în Imperiul Roman de Apus (guvernat de la Roma) și cel de Răsărit (cu capitala la Constantinopol/Istanbul/Bizanț). Bizantinii vor prelua administrarea Țării Sfinte pentru câteva secole, însă aceasta va fi cucerită de către arabii musulmani angajați în jihad în secolul 7, Ierusalimul capitulând în fața musulmanilor în 637 d.Hr.

Pierderea Ierusalimului a fost greu primită de către lumea creștină, în Evul mediu organizându-se mai multe cruciade pentru recâștigarea orașului sfânt. În 1099, după prima cruciadă, se formează Regatul Ierusalimului și alte câteva state cruciate, însă existența lor a fost efemeră, iar Ierusalimul a fost recapturat de musulmani în 1187.

După terminarea erei cruciadelor, au urmat sute de ani de dominație musulmană a Țării Sfinte, fie sub arabi, mameluci, fie sub turcii otomani, ea fiind o provincie relativ înapoiată și liniștită. În anul 1917, în timpul Primului Război Mondial, Ierusalimul trece de sub stăpânirea otomană sub cea engleză. Provincia Palestinei (cuprinzând actuala Iordanie, Israelul, Gaza, Cisiordania și Înălțimile Golan) va fi administrată de britanici timp de 30 ani sub mandat internațional (practic, ca și colonie), până în 1947-1948, când, ca urmare a Holocaustului, în urma unei rezoluții ONU de partajare a Țării Sfinte și a unui sângeros război israeliano-arab, ia ființă statul modern Israel. Iar în 1967, în urma războiului de 6 zile, Israelul recucerește Ierusalimul în totalitate de la iordanieni (partea vestică a orașului fiind parte din statul evreu din 1949), orașul reîntorcându-se în posesia evreilor după 1900 de ani în care a fost “călcat de neamuri” (vezi profeția din Luca 21:24). Însă Ierusalimul rămâne extrem de disputat între evrei și arabi, fiind mărul discordiei și principalul obstacol al procesului de pace israeliano-palestiniano-arab.

De la dispersia evreilor în toată lumea în anul 70 d.Hr. până la formarea statului modern Israel în 1948, o rămășiță de evrei a rămas în permanență pe teritoriul Israelului de azi. Însă la sfârșitul secolului 19, în diaspora evreiască apare sionismul, ce susținea crearea unui “cămin național evreiesc” pe teritoriul vechiului Israel. Prin lobby și activism politic, mișcarea sionistă a organizat imigrația, legală și ilegală, a evreilor înapoi în țara lor, facilitând un fenomen absolut unic în lume - întoarcerea unui popor în țara lui de origine, după 2 milenii de absență. Deși departe de a fi perfect în acțiunile sale de azi, prin simpla lui existență, Israelul este o minune și un semn profetic al lui Dumnezeu pentru generația noastră.

Articol de Sorin Pețan, redactor, Alfa Omega TV

  Aboneaza-te gratuit la revista AOTV Magazin

Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 7.3 - Semnele vremurilor (mai-iunie 2017). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: www.alfaomega.tv/revista

Etichete: israel, ierusalim, istorie, tara sfanta

stiri din israel ultimele reclama
x

Urmăriți reportajele Împreună răspândim lumina!

Descoperiți cum, datorită oamenilor obișnuiți care susțin Alfa Omega TV, facem evanghelizare prin media, slujim nevoilor telespectatorilor, îi ajutăm să crească spiritual, îi încurajăm să-și trăiască credința în viața de zi cu zi în societate, să înțeleagă vremurile în care trăim și ceea ce face Dumnezeu azi in România. Urmărește reportajele!