Donează     Rugăciune       TV LIVE                          
100-steaua
100-istoric
100-teologia
100-pace
100-stiri
100-roaga-te
100-conferinta

Ierusalimul, punctul central al conflictului

Ultimele trei capitole din cartea Zaharia reîntregesc, în mod expresiv, scenariul reconstruit de noi până aici. Teologii au păreri împărțite când vine vorba despre aceste trei capitole, dacă acestea toate formează un front unic, sau dacă ar trebui capitolul 13 asociat cu o epocă diferită sau un context diferit. În opinia mea, există mai multe dovezi în favoarea concepției că ultimele trei capitole aparțin aceleiași perioade, decât invers. Simplu spus, capitolele 12 și 14 oferă o perspectivă la scară largă, pe când capitolul 13 oferă observații vizavi de procesele interioare ale națiunii Israel din acea perioadă. Ceea ce avem aici, prin urmare, sunt două puncte de vedere diferite ale acelorași evenimente. Deci, ce informații conțin aceste trei capitole?

Poziția centrală a Ierusalimului în evenimentele descrise aici este evidentă din primele versete ale capitolul 12 și este reafirmată în pasajul de început al capitolului 14:

„Prorocia, cuvântul Domnului despre Israel. Așa vorbește Domnul care a întins cerurile și a întemeiat pământul, și a întocmit duhul omului din el: «Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de amețire pentru toate popoarele dimprejur și chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului. În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toți cei ce o vor ridica, vor fi vătămați, și toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.»” (Zaharia 12:1-3)

“Iată, vine ziua Domnului, când prăzile tale vor fi împărțite în mijlocul tău. Atunci voi strânge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite, și femeile, batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămășița poporului nu va fi nimicită cu desăvârșire din cetate. Ci Domnul Se va arăta și va lupta împotriva acestor neamuri, cum S-a luptat în ziua bătăliei.” (Zaharia 14:1-3)

Dacă privim mai atent, putem observa detalii importante ale acestui scenariu.

Ierusalimul ca un „potir de amețire” pentru popoarele din jur

Extras din cartea:
coperta-israel-natiunile-si-valea-judecatii
Comandă cartea Capitol gratuit

Zaharia 12:2 vorbește despre ostilitatea popoarelor din jur față de Israel. În această descriere, se face referire în mod figurativ la Ierusalim ca fiind „potirul de amețire”. Termenul „potirul de amețire” sau „potirul mâniei” este des folosit în Vechiul Testament, având o istorie cu tradiție în lumea antică. În primul rând, se referă la o cupă umplută cu un amestec de droguri și vin. Amestecul acesta de droguri și vin are menirea să ducă pe cineva într-o stare de beție și comportament irațional. Se cunosc cazuri ale unor persoane care s-au sinucis cu o supradoză de acest amestec. Exemplul cel mai faimos este Socrate. Mai mult, imaginea potirului de amețire este folosită adesea în Vechiul Testament ca o imagine a mâniei lui Dumnezeu.

Toate aceste imagini și conotații sunt șocant de actuale. Cu precădere în lumea musulmană, reluarea în posesie a Ierusalimului de către evrei în 1948 și 1967 a declanșat un val fără precedent și incomprehensibil de ură față de poporul evreu și față de Israel. Este o ură irațională și, în esența ei, nu poate fi descrisă decât ca demonică - comparabilă cu ura lui Hitler și a naziștilor față de evrei. Este o ură care până la urmă nu poate fi învinsă prin mijloacele raționale și instrumentele obișnuite de diplomație de care dispune Occidentul.

Ni se reamintește de afirmația lui Isus din Luca 21:24, când profețește că Ierusalimul se va întoarce sub autoritate evreiască deplină - după ce se vor împlini „vremurile neamurilor”. Profeția aceasta se împlinește pas cu pas și cuvânt cu cuvânt. După cum spuneam, un prim pas important s-a făcut în 1948. Un al doilea pas important s-a făcut în 1967. Însă, Muntele Templului încă se află sub suveranitate împărțită: pe de o parte e statul Israel și pe de alta e autoritatea musulmană (Waqf). Conform mai multor experți, în prezent, conflictul constituie cel mai mare obstacol în calea unei păci reale, de durată, în Orientul Mijlociu. Problema principală aici nu are legătură doar cu teritoriile sau cu conflictele de la graniță sau cu situația umanitară dificilă a refugiaților palestinieni. Este legată de următoarea întrebare: Cine este Dumnezeu? Allah sau Dumnezeul Israelului? Sau – să introducem o a treia alternativă – Antihrist? Aceasta reprezintă cea mai profundă rădăcină a conflictului din Orientul Mijlociu, iar Biblia profețește că nu poate și nici nu va exista vreodată o soluție reală, de durată, la această problemă, până la întoarcerea lui Mesia.

Ierusalimul ca o „piatră grea” pentru „toate popoarele”

În Zaharia 12:3, citim că acest conflict, inițial regional prin caracter, va deveni un conflict global. Pasajul se referă la „toate popoarele”. De data aceasta, se folosește o altă imagine pentru Ierusalim – nu mai e un „potir de amețire”, ci o „piatră grea” care îi va răni pe toți care vor încerca să o miște:

„În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toți cei ce o vor ridica, vor fi vătămați, și toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.” (Zaharia 12:3)

Din nou, este util să analizăm mai atent imagistica folosită de către profet. Ce a vrut să spună prin piatra grea pe care popoarele încearcă să o mute? În Vechiul Testament, pietrele sunt adesea menționate în legătură cu rolul lor de pietre de hotar. Afirmația că „Ierusalimul ca o piatră grea” trebuie ridicat și mutat confirmă această identificare. Înseamnă că Dumnezeu are un rol și un scop clar pentru Ierusalim.

Acest lucru se referă la un scop divin care fusese deja vestit prin întâlnirea dintre Avraam și preotul-rege Melchisedec (Genesa 14:18-20), o chemare care mărturisea prima Epocă de Aur sub domnia regelui David – un oraș cu un mandat mondial, preoțesc și regesc, o funcție unică ce lansa o nouă dimensiune odată cu prima venire a lui Isus, cu misiunea Sa, cu moartea Sa provizorie ca Miel de Paște pentru întreaga omenire și cu învierea Sa în oraș. O chemare a cărei împlinire supremă va avea loc în Împărăția mesianică, sub slujirea preoțească și regească a lui Mesia. „Cetatea marelui Împărat”, după cum este numită în Psalmi 48:3 și în Matei 5:35. Din perspectiva lui Dumnezeu, statutul Ierusalimului cuprinde toate aceste caracteristici și nu numai.

Totuși, statutul său nu este necontestat. Multe grupuri de oameni au sau au avut diferite idei vizavi de statutul acestuia: grecii, romanii, catolicii (cruciații), musulmanii și mai presus de toate, în ultima perioadă, Statele Unite și mulți alții. Încă de la întemeierea lui, după al Doilea Război Mondial, Statele Unite au încercat să promoveze conceptul lor de Ierusalim internațional (non-evreu).

Dacă ne uităm la versetul 9 din acest capitol, este evident că toate popoarele lumii vor fi implicate în bătălia împotriva Ierusalimului (evreiesc):

„În ziua aceea, voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului.” (Zaharia 12:9)

Astfel, campania militară lansată de către națiuni împotriva Israelului la sfârșitul vremurilor, la care se face referire și în capitolul 3 din Ioel, este aceeași cu cea de aici, cu un detaliu în plus, că bătălia va avea loc în Ierusalim.

Ultima etapă a bătăliei pentru Ierusalimul

Sărim de la Zaharia 12:9 la Zaharia 14:1-3. Un aspect și mai important al scenariului devine punctul central al pasajelor intermediare și îl vom examina pe scurt. În capitolul 14, începând cu primul verset însă, profetul revine la bătălia pentru Ierusalim. Citim din nou:

„Iată, vine ziua Domnului, când prăzile tale vor fi împărțite în mijlocul tău. Atunci voi strânge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite, și femeile, batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămășița poporului nu va fi nimicită cu desăvârșire din cetate. Ci Domnul Se va arăta și va lupta împotriva acestor neamuri, cum S-a luptat în ziua bătăliei.” (Zaharia 14:1-3)

Dușmăniile, așadar, vor atinge un apogeu final, decisiv. Jumătate din Ierusalim va fi cucerit de către forțele ridicate împotriva Israelului. Sunt menționate consecințele crude ale războiului și ale cuceririi violente, cum ar fi dezordine de moarte, distrugeri masive și violuri în masă. Încă o dată, poporul evreu pare să fi pierdut definitiv Ierusalimul, dacă nu cumva intervine Dumnezeu Însuși într-un mod mai mult decât uimitor. Vom discuta despre aceasta în capitolul 11.

Chemarea înflăcărată la rugăciune a profetului Isaia, pentru împiedicarea acestui scenariu, are sens. Ierusalimul merită întotdeauna rugăciunile noastre de binecuvântare. Promisiunile lui Dumnezeu pentru Ierusalim, care sunt complet legate de promisiunile Domnului, darurile harului și chemările pentru poporul evreu, au nevoie de rugăciunile noastre, adică de rugăciunile credincioșilor din toate națiunile, cu atât mai mult cu cât conflictul spiritual evident pentru Ierusalim se apropie de sfârșit: 1917 (cucerirea Ierusalimului spre finalul Primului Război Mondial de către generalul Allenby și de către forțele armate britanice), 1948 și 1967 constituie cele mai importante evenimente din istoria modernă a drumului spre restaurarea (violent contestată) Ierusalimului sub domnie evreiască. Disputele din jurul Muntelui Templului, alături de amestecul recent de negocieri pentru pace și amenințări din partea țărilor vecine, și a tuturor națiunilor, par să conducă spre scenariul apocaliptic în valuri precum „începutul durerilor (Matei 24:8). Noi, ca și creștini dintre națiuni, suntem invitați să susținem aceste evenimente în rugăciune, după cum ne îndeamnă profetul Isaia în capitolul 62:1-7:

„De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta mântuirea lui, lumina soarelui și izbăvirea lui, ca o făclie care s-aprinde. Atunci neamurile vor vedea mântuirea ta, și toți împărații, slava ta; și-ți vor pune un nume nou pe care-l va hotărî gura Domnului. Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău. Nu te vor mai numi «Părăsită» și nu-ți vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi: «Plăcerea Mea este în ea», și țara ta o vor numi «Beula», «Măritată», căci Domnul Își pune plăcerea în tine, și țara ta se va mărita iarăși. Cum se unește un tânăr cu o fecioară, așa se vor uni fiii tăi cu tine; și cum se bucură mirele de mireasa lui, așa Se va bucura Dumnezeul tău de tine. Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus niște străjeri care nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte! Voi care aduceți aminte Domnului de el, nu vă odihniți deloc! Și nu-I dați răgaz, până nu va așeza din nou Ierusalimul și-l va face o laudă pe pământ.” (Isaia 62:1-7)

Doneaza - sustine Alfa Omega TV
stiri din israel ultimele reclama