Donează     Rugăciune       TV LIVE                          
100-steaua
100-istoric
100-teologia
100-pace
100-stiri
100-roaga-te
100-conferinta

Revendicarile evreilor asupra Palestinei - de ce ar apartine Israelul evreilor

In 1967, Israelul a capturat Ierusalimul si Cisiordania de la Iordania in Razboiul de Sase Zile. De atunci, lideri americani si mondiali au numit prezenta Israelului acolo ilegala si nelegitima. Azi, Cisiordania este considerata in continuare a fi teritoriu ocupat. Sunt acesti termeni corecti din punct de vedere istoric?

Este cea mai veche disputa din istorie cu privire la un teritoriu. Secole la rand, atat evreii, cat si arabii, au sustinut ca sunt detinatorii de drept ai Israelului.

Revendicarile evreilor asupra tinutului se bazeaza pe patru argumente principale.

Primul este promisiunea lui Dumnezeu facuta lui Avraam.

Revendicarea 1: Promisiunea lui Dumnezeu facuta lui Avraam

Prim-ministrul israelian David Ben Gurion a spus deseori ca Biblia este mandatul evreiesc pentru asezarea in Israel.

In Geneza, Dumnezeu a dat tara lui Avraam, lui Isaac si lui Iacov, patriarhii Israelului. In continuare, Biblia spune povestea stabilirii lor in tara. Moise a condus evreii in Israel dupa exilarea lor in Egipt. Dupa 400 de ani, in jurul anului 1000 i.H., regele David a cucerit orasul Ierusalim si si-a stabilit capitala acolo.

Povestea evreilor nu se limiteaza la granitele Israelului modern.

Pasii lor au trecut prin Iudeea si Samaria, care formeaza azi Cisiordania palestiniana.

Betel - locul in care Iacov a visat o scara ce ducea la cer, Silo - locul de odihna al chivotului legamantului, Betleem - orasul natal al regelui David si Hebron – locul in care sunt inmormantati patriarhii evrei.

Toate acestea nu numai ca sunt documentate in Biblie si in istorie, dar se si vad in fiecare palma de pamant, in fiecare sapatura arheologica. E suficient sa dai putin pamantul la o parte si descoperi o bogata cultura si istorie evreiasca, cu o vechime de peste 3500 de ani, de cand regele David a construit Ierusalimul, in urma cu 3010 ani, a afirmat Danny Ayalon, ambasador.

Domnia evreilor asupra Israelului a fost documentata si in afara Bibliei, de cele mai multe ori de catre dusmanii lor. In Egipt, o inscriptie pe Stela lui Merneptah proclama in secolul al XIII-lea i.H. ca Israel fusese distrus. In anul 840 i.H., regele moabit Mesa a scris despre casa lui David. Acelasi lucru l-a facut si un alt rege, un secol mai tarziu: Hazael, imparat al Damascului.

In secolul I d.H., istoricul evreu Iosephus a descris in detaliu templul evreiesc din Ierusalim, precum si distrugerea sa de catre romani, poveste confirmata de un detaliu de pe Arcul lui Titus, din Roma.

In fiecare zi, arheologia aduce tot mai multe dovezi ale culturii evreiesti stravechi, de mii de ani. In secolul al XX-lea, aceasta legatura istorica a fost recunoscuta de mai multe ori de catre dreptul international.

Revendicarea 2: Dreptul international a acordat in mod repetat poporului evreu suveranitate in Palestina

In anul 1917, secretarul afacerilor externe Arthur Balfour a emis o declaratie care sustinea ideea unei patrii evreiesti in Palestina, cunoscuta in acea vreme ca Siria de Sud.

Palestina, la acea vreme, cuprindea toate teritoriile, cum ar fi Israel, Iudeea si Samaria, adica Cisiordania, si Iordania, a afirmat Danny Ayalon, ambasador.

In 1920, liderii aliatilor s-au intalnit in Sanremo, Italia, pentru a imparti ramasitele Imperiului Otoman. Au ajuns astfel la rezolutia conferintei de la Sanremo, in care era incorporata si Declaratia Balfour. Rezolutia a fost semnata de membrii Ligii Natiunilor, iar britanicii au primit responsabilitatea Palestinei.

Asta insemna ca erau obligati legal sa ajute poporul evreu sa formeze un stat acolo.

Doi ani mai tarziu, in 1922, Liga a adoptat Mandatul britanic pentru Palestina, care recunostea legatura istorica a poporului evreu si nevoia pentru reconstituirea caminului national in acea tara.


In anul 2002, secretarul general al Natiunilor Unite, Kofi Annan, a folosit fraza devenita celebra ocupatie ilegala pentru a descrie anexarea Cisiordaniei la Israel din 1967. Criticii lui Annan s-au grabit sa demonstreze ca utilizarea cuvantului ilegal a fost gresita, de vreme ce Cisiordania nicicand nu a apartinut in mod legal arabilor palestinieni.

Palestina a fost sub dominatia turcilor otomani din 1516 pana 1918. Apoi, pentru urmatorii 30 de ani, a fost controlata de catre britanici, pana cand Israelul si-a declarat independenta. In timpul razboiului care a urmat, Regatul Iordaniei a invadat Cisiordania si a anexat tara in anul 1950.

Exista o lipsa a intelegerii istorice si un abuz al dreptului international. De vreme ce Cisiordania, Iudeea si Samaria, a fost anexata Iordaniei, ea a devenit teritoriu iordanian. In 1967, in Razboiul de Sase Zile, cand Israelul avea o campanie de autoaparare, cand armatele Siriei, Iordaniei si ale Egiptului ne inconjurau, gata sa ne arunce in mare, Israelul a castigat razboiul si, ca rezultat, a pus stapanire peste Cisiordania, Iudeea si Samaria. Aceasta tara a fost capturata de la Iordania, a afirmat Danny Ayalon, ambasador.

De vreme ce Israelul a recapturat teritoriul de la Iordania, acum ii apartine, conform dreptului international. Un judecator al Curtii Internationale de Justitie a scris urmatoarele cu privire la razboiul din 1967:

Un stat care actioneaza exercitarea legala a dreptului de autoaparare poate sa puna stapanire si sa ocupe un teritoriu strain atata timp cat stapanirea si ocuparea sunt necesare pentru autoapararea sa. Daca detinatorul anterior al respectivului teritoriu a pus stapanire pe el ilegal, statul care ulterior ia teritoriul legal pentru autoaparare are un drept mai mare fata de detinatorul anterior.

Ne-am cumparat pamantul cu sangele soldatilor nostri. Nu noi am inceput razboiul, ci arabii. In intreaga lume se stie ca, atunci cand incepi un razboi si pierzi, trebuie sa platesti un pret. De ce trebuie sa platim noi pretul acum?, spunea Yossi Katz.

Ultima revendicare pe care poporul evreu o face pentru Israel nu se concentreaza pe modul in care l-au dobandit, ci pe ce au facut cu el.

Revendicarea 4: Poporul evreu a locuit si a dezvoltat tara

Astazi, populatia Israelului este de peste 8 000 000 de locuitori, dar in 1850 doar 350 000 oameni locuiau in Israel si in Cisiordania.

In 1857, British Council din Palestina a raportat ca zona nu avea niciun locuitor si ca cea mai mare nevoie a sa era o dezvoltare a populatiei. Un deceniu mai tarziu, savantul britanic H. B. Tristram a scris ca intregi sate dispar rapid de pe fata pamantului.

Scriitorul american Mark Twain a scris urmatorul lucru despre Valea Iezreel: Nu exista niciun sat izolat pe o raza de 50 km in orice directie. Exista doua sau trei grupuri de corturi ale beduinilor, dar nicio asezare omeneasca permanenta.

In ziua de azi, multi arabi palestinieni sustin ca evreii au furat pamant arab, ca au evacuat proprietarii si ca au lasat sute de fermieri arabi fara acoperis.

Inca din 1850, evreii au inceput sa cumpere pamant in Palestina. Alegerile lor insa erau limitate de vanzatorii arabi.

Arabii locuiau in principal in zonele muntoase si nu puneau la vanzare acele terenuri. Arabii voiau sa vanda terenurile din zonele in care nu locuiau, pe care le parasisera in trecut, spunea Yossi Katz.

Documentele arata ca majoritatea pamanturilor cumparate de evrei apartineau unui mic grup de familii musulmane bogate, dintre care cele mai multe nici nu locuiau in Palestina.

Arabii erau parte din diferite clase sociale. Efendi care locuiau in Beirut, in Damasc, dar si localnici, oameni care locuiau in sate, toti erau dispusi sa-si vanda pamanturile. Intotdeauna era mai mult pamant disponibil decat ofertele de cumparare, spunea Yossi Katz.

De la inceput, politica evreilor era clara: niciun arab nu va fi mutat de pe pamantul sau impotriva vointei lui.


Cand colonistii evrei au venit in Tara Sfanta, in secolul al XIX-lea, au gasit un pamant sterp si oameni sarmani care sufereau din cauza bolilor si a saraciei. Toate acestea s-au schimbat cand evreii au adus un progres in agricultura, precum si inovatii in domeniul invatamantului si al sanatatii, care au fost in beneficiul tuturor.

In secolul al XIX-lea, viata era grea sub domnia Imperiului Otoman pentru muncitorii arabi din Palestina. Multi isi pierdusera fermele din cauza taxelor foarte mari sau a beduinilor invadatori. Nu existau scoli sau electricitate, iar salubrizarea era slab dezvoltata. Speranta de viata pentru un arab in Palestina era de 30 de ani.

Odata cu venirea evreilor, toate acestea au inceput sa se schimbe. Prin munca grea, au transformat mlastinile in podgorii, in ferme si in dumbravi de citrice. Au introdus electricitatea in Palestina si au imbunatatit serviciul de salubrizare. Au lucrat, de asemenea, la eliminarea tantarilor care cauzau imbolnavirea de malarie.

Localnicii arabi au beneficiat in urma muncii lor. Intr-o perioada de 20 de ani, rata mortalitatii infantile pentru copiii arabi s-a injumatatit, iar speranta la viata pentru arabi a crescut cu 12 ani. Evreii ce detineau pamanturi i-au angajat pe multi dintre ei sa lucreze campul si i-au platit mai bine decat angajatorii arabi.

In primul rand, dupa cumpararea pamanturilor, populatia araba a avut un venit. Cu ajutorul acestor bani, si-au putut imbunatati viata si societatea araba si-a putut ridica nivelul de trai. Datorita faptului ca evreii au achizitionat terenuri, conditiile economice si sociale ale arabilor au fost mai bune, spunea Yossi Katz.

Arabii din tarile invecinate s-au ingramadit in Palestina pentru a profita de nivelul inalt de trai. Din anul 1922 si pana in anul 1947, populatia totala a arabilor din Palestina s-a dublat. In orasul Haifa, numarul arabilor a crescut cu 290%, in Ierusalim cu 131%, iar in Jaffa cu 158%.

In 1939, savantul evreu Martin Buber a descris cooperarea dintre evrei si arabi intr-o scrisoare catre Mahatma Gandhi: Fermierii evrei au inceput sa-i invete pe fratii lor, pe fermierii arabi, sa cultive pamantul cu mai mult zel. Impreuna cu ei, vrem sa lucram pamantul, sa-l slujim, dupa cum spune limba ebraica. Cu cat va fi mai fertil pamantul, cu atat va fi mai mult spatiu, pentru noi si pentru ei. Nu dorim sa-i deposedam, ci vrem sa locuim impreuna.

Cand Israelul si-a declarat independenta, in 1948, evreii construisera deja o retea puternica de ferme folosite in comun, care se intindea din Galileea pana in desertul Negev. Au construit, de asemenea, scoli, spitale, drumuri si orase. Cu alte cuvinte, evreii functionau deja ca stat independent.

Cand Ben Gurion a declarat infiintarea statului Israel, in 1948, avea deja o baza, o fundatie teritoriala de pamanturi si de asezari, un mare numar de asezari raspandite in tot Israelul, asezari ridicate pe terenuri achizitionate de evrei, spunea Yossi Katz.

In ciuda revendicarilor istorice si legale valide ale poporului evreu asupra pamantului lor, granitele Israelului inca se negociaza, dupa sapte decenii de statalitate.

Desi nu exista urma de indoiala, nici din punct de vedere istoric, nici moral, nici arheologic cu privire la legatura Israelului cu tara si a tarii cu Israelul, israelienii sunt dispusi sa faca un compromis pentru a salva vieti, pentru a obtine pacea. Vom astepta pana cand vom avea un partener de partea Palestinei, un partener de incredere, care nu crede in distrugerea poporului evreu ca modalitate de a-si infiinta propria istorie si care e dispus sa locuiasca in pace alaturi de noi, a afirmat Danny Ayalon, ambasador.

Reportaje difuzate in emisiunea Jerusalem Dateline 96 - ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

Etichete: israel, ierusalim, istorie, cisiordania, tara sfanta

Doneaza - sustine Alfa Omega TV
stiri din israel ultimele reclama
x

Urmariti emisiunea speciala Impreuna Raspandim lumina, aflati despre modul miraculos în care Dumnezeu a susținut lucrarea Alfa Omega TV până în prezent, mărturiile și opiniile telespectatorilor români ce au primit Cuvântul lui Dumnezeu în casele lor prin intermediul AOTV.