Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Vieti in lumina 1.18 - Marturia lui Georgian Neacsu - mantuire si botez cu Duhul Sfant

Marturia tânărului Georgian Neacșu, modul în care a fost mântuit și cum a primit botezul cu Duhul Sfânt.

Mă numesc Georgian Neacșu și am 27 de ani. M-am născut și am crescut în Ploiești, județul Prahova. De profesie sunt inginer constructor, cu specializarea în căi ferate, drumuri și poduri. Profesez în domeniu de aproximativ cinci ani.

Când eram mic, pe scara blocului locuia o familie de credincioși. Cel mai bun prieten al meu era din acea familie și îl chema Laurențiu. Eu provin dintr-o familie de creștini ortodocși nepracticanți. Nu experimentasem niciodată nașterea din nou sau lucruri de acest fel.

La vârsta de 8-9 ani, prietenul acesta îmi povestea din ceea ce el învăța la școala duminicală. Apropo de această lucrare de a educa copiii în cultura creștină, încă de mici. Prietenul meu îmi povestea de Moise, de întâmplările biblice, de ceea ce învățătoarele sau învățătorii îi spuneau la școala duminicală. El îmi împărtășea. Părinții lui plecau la biserică și nu îl luau tot timpul cu el, îl mai lăsau acasă. El stând la parterul blocului și eu la etajul doi, avea în fața blocului un fel de gard pe care eu stăteam. El îmi povestea și lucrurile acelea mă atrăgeau și îmi plăcea mult tot ce îmi spunea. Tot timpul vorbeam mult și el îmi povestea.

Aflându-mă la aceeași vârstă, i-am spus într-o zi mamei mele că vreau să merg și eu la biserică cu Laurențiu. Ea și tatăl meu mi-au interzis cu vehemență acest lucru. Ei mi-au spus că nu am ce căuta acolo, că noi avem religia și tradiția noastră, chiar dacă ei nu mergeau la biserică decât de Paști sau la o sărbătoare anume. Am plâns, pentru că ei nu m-au lăsat să merg la biserică cu prietenul meu.

Am mai crescut câțiva ani. Pe la vârsta de 13 ani am prins și eu ceva mai mult curaj și am început să merg la biserică pe ascuns, fără ca ei să știe. Vinerea seara sau când mai era slujbă, părinții mei credeau că sunt pe afară la joacă, dar eu defapt mergeam la biserică.

Apoi am intrat în vârsta adolescenței. La vârsta de 13 ani, tatăl meu a decedat în urma unui accident. El uda grădina la țară. A vrut să scoată din priză ceva ștecher, s-a atins în podul palmei, s-a electrocutat și a decedat pe loc. Mama nu s-a mai recăsătorit de atunci. Am crescut fără tată de la acea vârstă, împreună cu cei trei frați mai mari ai mei și cu mama mea. Nu a mai fost nevoie ca mama să mă oprească să nu mai merg la biserică, pentru că intrasem în vârsta adolescenței, o perioadă dificilă în ce privește anturajele și prieteniile. Chiar dacă frecventasem biserica nu fusesem născut din nou, doar cochetam cu viața aceasta de credință. Nu a mai fost nevoie ca mama mea să mă oprească de la a merge la biserică, pentru că eu nu mai mergeam. Mergeam foarte rar, poate o dată la trei luni și acest lucru pentru că îmi creasem o relație de prietenie cu tinerii bisericii de la biserica „Betania” din Ploiești.

Îmi amintesc perioada de la 13-14 ani, când poate nu mai frecevntam biserica la fel de mult ca și atunci când aveam 12 ani. Eram într-o zonă gri. Nu mă puteam bucura nici de lume. Participam la ceea ce participau toți tinerii: terase, băuturi, discoteci și cluburi. Nu mă puteam bucura sută la sută, pentru că în inima mea deja se semănase un cuvânt: cuvântul credinței. Deja cunoșteam ce înseamnă viața de pocăință, știam calea pe care trebuie să meargă tot omul (pentru că toți oamenii trebuie să se întoarcă la Dumnezeu), dar nu m-am pocăit. Lucrul acesta nu îmi dădea pace, chiar și când participam cu prietenii la diferite lucruri de acest gen. Nu mă puteam bucura. Parcă aveam o voce înăuntrul meu care îmi vorbea că nu fac bine ceea ce fac și totuși făceam acele lucruri. Atunci era perioada cea mai grea și cea mai neplăcută situație. Eu o numesc „zona gri” în care nu ești nici cu Dumnezeu, nici cu Diavolul sută la sută. Bineînțeles, dacă nu ești cu totul a lui Dumnezeu, ești al Diavolului, pentru că nu poți sluji numai unui stăpân.

Am intrat la liceu cu medie mare. La școală am avut un progres, începând de la un nivel mediu. În clasa a doua sau a treia nu am avut premiul I, dar treptat am evoluat ca și studiu și medii. Părinții mei nu m-au motivat. Tata mă motiva mai mult să studiez, mama nu. Părinții mei nu au avut studii superioare. Ei toată viața lor au fost muncitori în fabrică. Pe mine acest lucru m-a motivat să îmi depășesc condiția socială. De aceea, am ales să învăț și să studiez. Am intrat la liceu în Ploiești. L-am terminat și am luat bacalaureatul. La acest examen am avut a treia medie pe liceu. Am învățat destul de bine și am dorit să continui.

Mama se tot îngrijora de faptul că tatăl meu murise chiar după ce am terminat clasa a opta. La examenul de capacitate am avut prima medie pe clasă. Ea mă lăuda că am avut rezultate bune și la câteva zile s-a întâmplat ca tata să moară. A fost un șoc peste care am trecut. Mama mea se îngrijora că nu va avea resurse cu care să mă țină în liceu. Ea nu avea decât salarul ei de muncitor, undeva la minimul pe economie, în acea vreme în 2004, când am intrat la liceu. Am terminat liceul cu rezultate bune, după care am dorit să continui mai mult. Am dat și admitere la facultate pe profil matematică-fizică. Am intrat pe loc bugetat, nu am plătit nici un an de studiu. M-am descurcat.

După ce am terminat liceul, chiar după ce am luat bacalaureatul și admiterea la facultate, a fost o perioadă destul de grea. Am fost leneș în timpul anului și a trebuit să recuperez. Eu sunt o persoană ambițioasă și când îmi pun ceva în minte, reușesc. Dumnezeu m-a creat așa. Învățat și zece ore pe zi. Mă trezeam dimineața și învățam continuu. Am reușit să recuperez. Am terminat facultatea și am simțit nevoia să mă degajez și să mă relaxez.

Prietenii bisericii m-au invitat să particip la conferința „Rugul Aprins” de la Ponoară, județul Bhor. Pe atunci locuiam încă în Ploiești. Am răspuns pozitiv invitației lor. Dumnezeu a lucrat așa, dar eu spusesem da pentru că îmi plăcea părtășia, relația dintre ei și anturajul lor creștin. Era cu totul altceva  față de cel cu care eu mă obijnuisem, cu oameni care nu Îl cunosc pe Dumnezeu, chiar dacă se declară a fi creștini, ei sunt nepracticanți. Îmi plăcea între ei, așa că m-am simțit motivat și m-am dus.

Am ajuns acolo pe munte cu gandul de a mă relaxa, nicidecum cu gândul de a-mi schimba viața. Eu deja îmi făcusem planurile mele. Intrasem la facultate la București la universitate de stat, bună. La „Universitatea Tehnică de Construcții”. Am mers în capitală înainte să ajung la „Rugul Aprins” și mi-am făcut planuri acolo cu cluburi de București și viață de noapte. Eram oarecum entuziasmat de lucrul acesta.

Dar s-a întâmplat că între timp am ajuns la „Rugul Aprins” în județul Bihor, în 2008. Acolo încă din prima zi Domnul m-a cercetat, când am auzit predicile fraților. Am mai auzit de chemările care se fac în față pentru cei care vor să își predea viața în mâna Domnului. Țin minte predicile care s-au spus, cântările și minunile pe care le-am văzut acolo, eliberările de îndrăciți. Chiar am văzut lucruri ce le găsim și în cartea Faptele Apostolilor. Acolo le-am văzut cu ochii mei, le-am trăit și le-am experimentat, pe lângă multe altele de atunci. Simțeam în mine o chemare din cauza căreia parcă nu mai aveam loc să stau pe scaun. Țin minte gândul pe care l-am avut. Îl țin minte pe pastorul Ioan Caba, un titan și un erou al credinței pentru mine, din zilele noastre. Eu sunt o persoană mai directă și mă gândeam de ce nu mai face chemarea la Hristos, deoarece îmi doream extrem de mult să îmi predau viața în mâna Domnului.

A venit și momentul acela când el a făcut chemarea în față pentru toți cei care vor  să-și predea viața în mâna Domnului. Am ieșit primul dintre rânduri, de undeva din spate și m-am prăbușit acolo în genunchi. Când am ajuns în față, cel care îmi este pastor și astăzi în biserica „Râul iubirii” din Ceica, unde și slujesc ca evanghelist și unde am primit și mai multe slujbe, a fost prima presoană care m-a luat în brațe. Eu nu eram obișnuit să fiu îmbrățișat. Viața m-a făcut să fiu un pic rece datorită experiențelor, traumelor și greutăților prin care am trecut. Pastorul Florin Dan a fost prima persoană care m-a luat în brațe. Îl respect, îl iubesc și îl apreciez enorm. Acolo mi-am predat viața în mâna Domnului.

Un frate închiriase un autocar de vreo 50 de persoane, cu care am venit la „Rugul Aprins”. Acolo am auzit și despre botezul cu Duhul Sfânt. Nu știam ce înseamnă sau ce este, dar parcă am înțeles așa rapid lucrurile, le-am pus cap la cap. Mă gândeam că am fost născut din nou chiar în momentul în care mi-am dat viața în mâna Domnului și am știut că trebuie să mă rog și pentru botezul cu Duhul Sfânt. După ce m-am predat, am ales să mă pocăiesc, după ce mi-am cerut iertare, am crezut în jertfa lui Isus Hristos și în faptul că El a murit în locul meu. Atunci a fost practic momentul nașterii din nou. Mi-l amintesc ca și cum îl retrăiesc și acum.

Mă rugam și Îl rugam pe Dumnezeu să mă boteze cu Duhul Sfânt. Atunci am văzut ceva în Duhul și parcă nu mai eram pe pământ. Mi-e greu să exprim în cuvinte. Era un nivel de rugăciune foarte profund. Cu câteva zile înainte eram pe terase cu anturajul meu din lume și beam, iar câteva zile mai târziu să experimentez acest lucru. S-a schimbat lucrurile la 180 de grade în mod instant. Stăruiam înaintea lui Dumnezeu și mă rugam ca El să mă boteze cu Duhul Sfânt.

La un moment dat, am început să vorbesc în alte limbi. Nici măcar nu mi-am dat seama de lucrul acesta, deoarece eu încă mă rugam ca Dumnezeu să mă boteze și să mă umple cu Duhul Sfânt. Eu primisem botezul și darul vorbirii în alte limbi și nici măcar nu sesizasem. Cineva care era lângă mine a avut o vedenie. Acea persoană a văzut un porumbel alb care s-a așezat pe umărul meu și Isus a turnat untdelemn pe capul meu. Acelei persoane ce stătea lângă mine i s-a arătat lucrul acesta. De atunci am fost botezat cu Duhul Sfânt. Am trăit și trăiesc în continuare mari experiențe.

Doneaza - sustine Alfa Omega TV