Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

2-4 Scoala internationala de echipare pentru slujire - SIDEPS (ISOM)

Proiect Alfa Omega în parteneriat cu International School Of Ministry (ISOM)
Echipare la nivel local, având o viziune globală.

SIDEPS este un program de ucenicizare și instruire produs de organizația Good Shepherd Ministry International. In ultimii ani SIDEPS a devenit cel mai răspândit program video de instruire biblică la nivel internațional. A fost conceput având ca obiectiv principal să ajute pastorii locali să transforme bisericile în centre de echipare pentru slujire.

S-a estimat că acest program a fost folosit în peste 13000 de localități pentru instruirea a cel puțin 250000 de studenți din 140 de țări, fiind disponibil în peste 60 de limbi.

Ca profesori au fost aleși unii dintre cei mai respectați oameni la nivel internațional: Jack Hayford, Joyce Mayer, John Bevere, T.L. Osborn, Reinhard Bonnke, A.R. Bernard, Ray Comfort, Marilyn Hickey, Willie George și Brian Houston, care împărtășesc din experiența lor de viață și slujire, oameni cu integritate, cu ungere, cu pasiune, având o învățătură sănătoasă și o viziune globală privind împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu în timpul în care trăim.

Programul are cinci serii de câte 32 de sesiuni – deci în total 160 de sesiuni video, având o mare flexibilitate privind timpul consacrat studiului, putând fi organizat în funcție de disponibilitatea de timp a studenților.

Fondatorii acestui program, Berin și Lisa Gilfillan, au lucrat la început cu evanghelistul german Reinhard Bonnke, având sarcina ca folosind instruirea lor teologică precum și cea în jurnalism, să detalieze minunile privind mântuirea, și vindecarea participanților la cruciadele de evanghelizare. În timp ce făceau această muncă, inima lor a fost cucerită de nevoia de a se implica în ucenicizarea marelui număr de noi convertiți. Din timpul celor doi ani de studiu la Fuller Theological Seminary, avându-l ca mentor pe Dr. C. Peter Wagner, Berin și Lisa Gilfillan au înțeles că strategia cea mai bună este plantarea de noi biserici. De aceea este nevoie ca fiecare biserică locală să fie transformată într-un centru de echipare pentru slujire și fiecare biserică locală să fie transformată într-un centru de plantare de noi biserici.

Astfel, SIDEPS nu este doar un simplu produs cu obiectiv academic, ci este mai degrabă un vehicul non-denominațional care ajută Biserica să împlinească viziunea privind secerișul ce va avea loc în aceste vremuri din urmă pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Beneficiarii acestui program
• studiul biblic individual
• grupurile de casă
• grupurile de studiu biblic
• departamentele educative din biserici

Forma de prezentare:
• pachet – albume DVD + Manual
• online
• tv - pe canalul Alfa Omega TV

Acest proiect va fi lansat în varianta online în octombrie 2012. Pentru informații și înscrieri: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Nelu Mehedinți

Descarca AICI un o lectie gratuita din manualul ISOM, in format PDF.

Urmareste de asemenea aceasta lectie integral:

Acest articol este publicat si in revista Alfa Omega Magazin. Va puteti abona sa primiti prin posta aceasta revista, lasand adresa dvs. prin formularul regasit in pagina de abonare.
Doneaza - sustine Alfa Omega TV
x