Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Cele cinci slujbe văzute ca model de conducere biblică/ebraică

Pentru ca „Trupul”, Biserica, să atingă plinătatea și maturitatea, este nevoie de cele cinci slujbe: slujba de apostol, de proroc, de evanghelist, de pastor și de învățător. Aceste cinci daruri de conducere sunt diferite, dar lucrează împreună pentru ca „sfinții”, Biserica, să poată să atingă această varietate și maturitate. Această varietate a darurilor de conducere, această interacțiune între daruri carismatice diferite și zone de competență, este necesară. Conceptul de conducere, în contrast cu modelul roman, nu constă într-o structură ierarhică piramidală, ci interacțiunea universală și organică a mai multor personalități, daruri carismatice și zone de competență sub conducerea Duhului Sfânt. Numai dacă există această mentalitate ebraică, acest organism de conducere condus și umplut de Duhul Sfânt, atunci vom vedea roadele din Efeseni 4:12-16.

Dacă ne uităm la modul în care Pavel și colegii săi au fondat și au slujit adunărilor în echipe apostolice, și indiferent de locul din Noul Testament din care citim despre conducerea spirituală în cadrul Bisericii Primare, niciunde nu găsim o structură piramidală. Nu găsim nici în cazul lui Petru, nici al lui Filip, nici în cazul lui Ioan sau al lui Pavel, nici în alte exemple și modele de lideri spirituali. Nici în Ierusalim, nici în Antiohia și nici în Galileea – niciunde nu găsim un concept de piramidă structurată vertical. Da, apostolii au avut daruri și o autoritate specială, dar schema completă a lucrurilor arată că aceștia erau niște componente individuale printre multe altele – și ei știau lucrul acesta (1 Corinteni 3:5-8):

„Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.”

Înțelegerea generală era aceea de conducere colectivă în care fiecare individ are demnitatea sa, chemarea sa, locul său și darul său și în care fiecare este chemat să-și facă partea pentru a consolida Trupul, pentru ca Trupul să crească în dragoste și să se susțină unii pe alții.

Extras din cartea:
 Alfa Omega TV
Comandă cartea Capitol gratuit

Dacă analizăm cele cinci daruri diferite ale slujirii în contextul fondării Bisericii din Noul Testament și viața congregațională din Noul Testament, observăm că patru din cele cinci daruri ale slujirii aveau într-un fel o natură supra-regională: apostoli, proroci, evangheliști și învățători. Excepții, până la un anumit nivel, erau cele două mari congregații din Ierusalim și Antiohia. În aceste două congregații importante, diferite personalități în cele cinci slujbe erau locuitorii permanenți și parte din conducerea Bisericii. Totuși, după cum am afirmat, consider că acestea sunt o excepție.

Să privim mai atent. Apostolii slujeau având o bază supra-regională, așa cum au făcut și prorocii. Excepții, după cum am spus, erau Ierusalimul și Antiohia – dar aici ne uităm la situația standard. În congregațiile paulinice tipice îi avem pe apostoli. Aceștia le-au fondat și le-au stabilit, le-au construit, au stat câțiva ani și mai apoi au mers mai departe. Apoi s-au reîntors de mai multe ori și la un moment dat au desemnat prezbiteri, o conducere colectivă. O să revin imediat la prezbiteri.

Profeții despre care citim în Noul Testament, în general, s-au mutat de la o congregație la alta. Temeliile puse de apostoli și de proroci au fost esențiale pentru realizarea Bisericii. De asemenea, activitatea evangheliștilor nu avea un specific congregațional – primul exemplu este Filip. În ceea ce-i privește pe învățători, există diferite opinii, dar întâiul exemplu din Noul Testament, Apolo, se muta de la o congregație la alta.

Antiohia, după cum am spus, a fost o excepție – avea proroci și învățători, dar aceasta este o altă poveste. Și astăzi există biserici conduse de apostoli. De obicei acestea sunt biserici cu influență supra-regională mult mai mare decât cea obișnuită. Acestea sunt necesare și e bine că există, mai ales în zonele cu o densitate ridicată a populației, cum ar fi Ierusalimul și Antiohia. Repet, acestea sunt mai degrabă o excepție și nu o regulă – cel puțin în ceea ce-l privește pe Pavel și Noul Testament!

Caracterul supra-regional al lucrării apostolice nu vine în contradicție cu faptul că, în situații de început, apostolii și echipele lor apostolice – în care erau reprezentate diferite daruri carismatice – uneori rămâneau mai mult timp într-un oraș sau într-o regiune. Acest lucru se aplica în faza fondării. Odată ce au fost desemnați prezbiterii, aceștia erau echipați și sprijiniți de lucrări de misiune care reprezentau cele patru daruri ale slujirii pe care le-am menționat. Totuși, odată desemnați, ei erau cei care purtau responsabilitatea pentru bisericile pe care le conduceau.

De fapt, cred că cele patru tipuri de slujire sunt foarte importante la nivel regional. În Noul Testament, odată cu răspândirea Bisericii, se face nenumărate referiri la zonele cu o densitate ridicată a populației (Ierusalim, Antiohia, Corint, Efes, Roma...) și la regiuni rurale cu un anumit grad de istorie, aspect, limbă și cultură (Galatia, Samaria, Macedonia etc). Părerea mea personală este că zonele cu o densitate ridicată a populației și regiunile cu un aspect relativ compact constituie cel mai important nivel, dar nu singurul nivel, la care cele cinci slujbe ar trebui să opereze ca binecuvântare pentru oamenii lui Dumnezeu. După părerea mea, la acest nivel există cel mai mare deficit și cea mai mare nevoie.

Să recapitulăm: abordarea ebraică a Noului Testament cu cele cinci slujbe este alternativa pentru abordarea romană care s-a dezvoltat de-a lungul istoriei Bisericii având cele cinci, sau mai puține, niveluri ale ierarhiei. Sau am putea spune că, numai dacă liderii se armonizează unul cu celălalt ca și „trup”, avându-L pe Isus drept cap, numai atunci sfinții pot să prospere ca și „Trup” în plinătatea diversității și maturității.

Acestea sunt inextricabil legate. Sunt convins că Duhul Sfânt vrea să conducă Biserica, avându-L în frunte pe Isus, reîntorcându-ne la adevărurile biblice în „vremurile de restaurare” în care trăim și să o ajute să-și dezvolte identitatea sa actuală pentru vremurile din urmă.

Doneaza - sustine Alfa Omega TV
x