Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Misiune medicala in Burundi

O puteti trece usor cu vederea pe o harta. De marimea statului Maryland, Burundi este una dintre tarile cele mai mici din Africa. Candva a fost a treia cea mai saraca tara din lume. Acum este pe primul loc.

Jason Fader: O persoana obisnuita traieste din mai putin de 1 dolar pe zi.

In 2013, americanul Jason Fader s-a mutat cu sotia Heather si cu cei doi copii in Burundi sa slujeasca ca medici misionari in aceasta vale indepartata.

Jason Fader: Spitalul Kibuye se afla la trei ore de capitala. Intre acest loc si capitala tarii nu exista niciun chirurg. In afara de mine nu exista chirurgi, decat in capitala.

Intr-o tara de 10 milioane de oameni, sunt doar 13 chirurgi, cu Fader fiind 14. Cate operatii faceti intr-o zi obisnuita?

Jason Fader: Programez una sau doua si ajung sa fac 10.

Asemenea altor misionari din Burundi, el strange banii pentru a-si intretine familia.

Jason Fader: Ar fi greu sa gasesc un loc in SUA unde as putea sa influentez oamenii in calitate de chirurg asa cum o fac aici, in mijlocul Africii. Doua milioane de oameni nu au niciun chirurg. Eu ma bucur ca pot fi aici si ii pot ingriji.

Jumatate din locuitorii din Burundi nu au acces la apa potabila, 70% din populatie traieste sub pragul saraciei. Nu exista ingrijire medicala. Acest spital crestin mic, aici, in acest colt indepartat din Burundi, este o ancora de salvare pentru zeci de mii de oameni. Rachel si Eric McLaughlin, Alyssa Pfister si John si Jesscia Cropsey s-au alaturat familiei Fader in Burundi in calitate de medici misionari.

John Cropsey: Care este problema?

John Cropsey este doar unul dintre cei trei oftalmologi aici.

John Cropsey: Munca noastra este plina de stres. Exista conflicte interculturale. Munca este stresanta, resursele sunt limitate. In perioada de seceta, avem curent electric timp de vreo 2 ore pe zi sau chiar deloc.

Rachel McLaughlin: Doamne, Iti multumesc ca pot fi aici si ma rog sa fii alaturi de aceasta femeie si copilul ei. Ma rog pentru o nastere usoara, in numele Tau m-am rugat. Amin.

Rachel Mclaughlin este unul dintre cei 20 de medici ginecologi. Credinta ei in Hristos si oportunitatea de a-i ajuta pe cei mai putin norocosi, sunt doar cateva motive care au motivat acesti medici sa lucreze in conditii vitrege.

Rachel McLaughlin: Dumnezeu ne-a chemat in acest loc. Ne-a chemat la o munca grea. Ne-a chemat la o munca folositoare. Putem vedea munca Sa rascumparatoare daca avem ochi sa o vedem.

Pe langa ajutorul medical si spiritual, echipa lui Fader pregateste o noua generatie care sa slujeasca aici.

Alyssa Pfister: Ne-am gandit ca este o oportunitate minunata sa venim in Burundi, sa facem ucenicie si sa-i pregatim pe studentii la medicina si pe viitorii rezidenti, ca sa devina medici cu compasiune care sa aiba grija de pacienti, in numele lui Isus.

Iata un aspect interesant al povestii. La mii de kilometri de spital, in centrul orasului New York, Mark Gerson un om de afaceri evreu, a decis sa se implice personal si sa-i ajute pe acesti medici misionari crestini sa schimbe destinul unora dintre cei mai saraci oameni din Africa.

Mark Gerson: Tora-ul, Biblia, ne spune de 36 de ori, mai mult decat orice altceva, sa-l iubim pe strain. Iar oamenii care ne sunt cei mai straini sunt saracii din Africa care au nevoie de ingrijiri medicale.

Timp de mai multi ani, Gerson si sotia sa au donat milioane de dolari sa-i sustina financiar pe medicii misionari din Africa.

Mark Gerson: Este o onoare si un privilegiu pentru sotia mea care este rabin si pentru mine sa fim partenerii acestor oameni sfinti, si folosesc acest termen cu atentie, cu acesti medici misionari crestini care au sacrificat tot si s-au dus in medii periculoase. Au renuntat la tot ce noi in Occident consideram necesitati de baza, ca sa isi implineasca obligatia religioasa ca sa slujeasca celor saraci.

Gerson insista ca nu exista un castig mai bun al unei investitii, decat medicii misionari care slujesc in Africa. El da ca exemplu munca lui Fader si a echipei sale din spital in 2015.

Mark Gerson: El a facut posibile consultarea a 35.000 de pacienti, 12.000 de operatii si 800 operatii de cataracta din 500.000 de dolari.

Fader spune ca darul generos al lui Gerson va continua sa atinga si sa salveze vietile multor oameni din Burundi.

Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 677 - 9 iulie 2017, pe Alfa Omega TV. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

Doneaza - sustine Alfa Omega TV