Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Sute de biserici europene au sărbătorit „Săptămâna Rugăciunii”

Rugăciunea îi ajută pe creștini să înțeleagă identitatea lor de „călători” prin lume și îi unește. Pe această premisă, Alianța Evanghelică Europeană a organizat „Săptămâna Rugăciunii” cu ocazia căreia mii de credincioși din toate tipurile de biserici evanghelice s-au unit pentru a-L căuta pe Dumnezeu împreună.

În aceste opt zile (14-21 ianuarie), accentul a fost pus pe oamenii din Biblie care și-au pus încrederea în Dumnezeu, oameni precum Avraam, Iosif, Ruth, Daniel, Iona, Priscilla și Aquila și cel mai important, Domnul Isus Hristos.

FranciaCNEF1420

În Franța, „am avut bucuria să vedem cum o mulțime de biserici au organizat evenimente cu ocazia Săptămânii Universale a Rugăciunii”, a declarat Romain Choisnet de la Alianța Evanghelică Franceză (CNEF) pentru Evangelical Focus. Aceste zile de rugăciune au ajutat creștinii să realizeze că sunt călători pe acest pământ, de aceea este important să fie plini de compasiune față de cei care sunt străini în mijlocul lor.

Săptămâna Rugăciunii din Ungaria a reamintit oamenilor de privilegiul pe care îl avem de a trăi într-o țară liberă din punct de vedere religios. „În perioada comunismului, Alianța Evanghelică și toate celelalte organizații creștine erau interzise – astfel nu existat posibilitatea să ne întâlnim pentru un eveniment de rugăciune interdenominational ca acesta”, a spus Istvan Horvath de la Alianța Evanghelică din Ungaria. „Săptămâna Rugăciunii a fost o oportunitate deosebită pentru credincioși să-și rededice viețile lui Hristos și să se unească în rugăciune pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu.” barcelonasuo420

În Spania „peste 70 de biserici s-au implicat în Săptămâna Rugăciunii”, a explicat Israel Montes, care a coordonat aceste activități la nivel național. În plus, tinerii creștini spanioli au produs videoclipuri cu scopul de a introduce temele biblice zilnice și cererile de rugăciune, care au fost vizionate de peste 7.000 de ori. Montes a încurajat pe creștinii „să petreacă timpul împreună ca un singur trup”. Karlsruhe420

Ghidul de rugăciune din acest an pentru Europa a fost conceput de Alianța Evanghelică Spaniolă.

În Elveția, zeci de orașe și sate au organizat săptămâna proprie de rugăciune, cu servicii de închinare.

Săptămâna Rugăciunii din Germania a adunat mii de oameni în aproximativ 1.000 de întruniri din întreaga țară, potrivit secretarului general al Alianței Evanghelice, Hartmut Steeb. Unele dintre aceste evenimente de rugăciune au avut loc în clădiri publice sau în aer liber.

Evenimente mari au avut loc în orașe precum Hannover, Frankfurt sau Karlsruhe, printre altele. Potrivit agenției de știri Idea, migranții și refugiații au fost implicați activ în săptămâna de rugăciune din aceste orașe.

Sursă: Evangelical Focus

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

x

GDPR - avem nevoie de acordul tău pentru a putea să-ți trimitem materiale

Dacă ești abonat la revistă sau la newsletterul nostru, trebuie să știi că nu ți le mai putem trimite, decât dacă primim un acord explicit de la tine, conform legislației GDPR. Durează câteva secunde să ne dai acordul. www.alfaomega.tv/acord

Site-ul alfaomega.tv utilizează fişiere cookie. Poți modifica oricând setările cookies urmând instrucțiunile din Politica de Cookies. Vezi si Politica de confidențialitate.