Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Decizia luată de Donald Trump privind armele de foc

Preşedintele SUA, Donald Trump, este "favorabil" măsurilor în sensul intensificării verificărilor în cazul persoanelor care vor să deţină arme de foc, anunţă Casa Albă, după o serie de atacuri armate soldate cu sute de morţi.

"Chiar dacă discuţiile sunt în curs şi sunt analizate posibilităţi de modificare a legislaţiei, preşedintele este favorabil eforturilor de îmbunătăţire a sistemului federal de verificare a deţinătorilor de arme", a declarat luni după-amiază Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA. .

Autorul masacrului din Las Vegas din octombrie a folosit astfel de dispozitive, care i-au permis să tragă 90 de gloanţe în zece secunde. Individul a ucis atunci 58 de persoane şi a rănit alte cinci sute, printre care şi un român.

Dispozitivele respective se vând în prezent cu o sută de dolari şi fără verificări ale cazierului cumpărătorului.

Donald Trump a discutat luni cu senatorul republican John Cornyn despre un proiect de lege elaborat în comun cu democraţii privind măsuri de control asupra armelor de foc, informează CNBC. Proiectul de lege prevede verificări detaliate în cazul oricărei persoane care vrea să deţină armă de foc.

Donald Trump este unul dintre susţinătorii dreptului cetăţenilor americani de a deţine arme de foc. În plus, el are o colaborare strânsă cu Asociaţia Naţională pentru Arme de Foc, organizaţie care a oferit finanţare campaniei sale electorale.

Anunţul preşedintelui a venit la câteva zile după un alt incident armat, cel soldat cu 17 morţi, într-un liceu din Florida.

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

x

Reflectarea lucrării Domnului din România

Ca organizație de media, intrăm în contact cu multe biserici, organizații creștine și lideri care au ca scop aducerea Împărăției lui Dumnezeu în România. Acest lucru ne dă o privire de ansamblu asupra lucrării lui Dumnezeu. Prin producțiile noastre - emisiuni, reportaje, știri și materiale promoționale - încurajăm și reflectăm aceste mișcări, fiind martori media la lucrarea lui Dumnezeu în România. Fii și tu parte! Urmărește reportajul!

Site-ul alfaomega.tv utilizează fişiere cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta de navigare. Ne-am actualizat politicile conform Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR) privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Alocă timp pentru a citi Politica de Cookies.
Prin continuarea navigării pe site-ul alfaomega.tv, confirmi acceptarea utilizării fişierelor cookie conform acestei politici. Poți modifica oricând setările fişierelor cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookies. Vezi si Politica de confidențialitate.