Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

SUA expulzează 60 de diplomați ruși. Rusia contraatacă.

Statele Unite au anunţat, luni, decizia de expulzare a 60 de diplomaţi ruşi, ca reacţie la atacul neurotoxic din Marea Britanie, atribuit Rusiei, relatează presa de la Washington.

În afară de expulzarea diplomaţilor, Casa Albă a dispus şi închiderea Consulatului rus din oraşul american Seattle, informează cotidianul The Washington Post. Decizia reflectă preocupările Washingtonului că activităţile de spionaj ale Rusiei sunt din ce în ce mai agresive, au declarat oficiali din cadrul Administraţiei Donald Trump citaţi de agenţia Reuters.

"Statele Unite au luat aceste măsuri în comun cu aliaţii NATO şi cu partenerii din întreaga lume, ca reacţie la folosirea de către Rusia a unei arme chimice de tip militar pe teritoriul Marii Britanii, cel mai recent incident în cadrul modelului de activităţi destabilizatoare din lume", precizează Casa Albă.

De asemenea, numeroase state UE, inclusiv România, au anunţat expulzări de diplomaţi ruşi ca reacţie la atacul chimic comis pe 4 martie în Marea Britanie, atribuit Moscovei, care neagă orice implicare.

Referindu-se la criza bilaterală cu Marea Britanie, Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a transmis: „Nimeni au ar trebui să ameninţe o putere nucleară"

"Transmitem un protest puternic faţă de hotărârile unor state UE şi NATO de a expulza diplomaţi ruşi. Vom avea o reacţie simetrică. Vom pregăti măsuri în următoarele zile şi vom da răspunsuri fiecărei ţări. Considerăm că sunt măsuri neprieteneşti, care nu contribuie la stabilirea sarcinilor şi intereselor de aflare a adevărului privind incidentul produs pe 4 martie în orăşelul britanic Salisbury", a comunicat Ministerul rus de Externe.

Sursă: MEDIAFAX

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

x

Proiectul Creștinul și societatea

Rolul nostru ca și creștini în societate este de a fi sare și lumină în toate domeniile de activitate, prin integritate, competență și compasiune pentru cei din jur și prin manifestarea puterii lui Dumnezeu. Prin proiectul Creștinul și societatea, promovăm aplicarea principiilor creștine în toate domeniile vieții: profesia, Biserica, dimensiunea socială, educația, tehnologia, banii, statul și relațiile cu cei din jur. Fii și tu parte! Urmărește reportajul!