Trump a anunțat retragerea SUA din acordul nuclear iranian
Președintele Donald Trump, a anunțat marți retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul. Decizia este de natură să ridice riscul de conflict în Orientul Mijlociu, să deranjeze aliații europeni ai Americii și să întrerupă aprovizionarea cu petrol la nivel mondial.
„Decizia de astăzi transmite un mesaj esenţial: Statele Unite nu mai lansează ameninţări fără conţinut. Când fac promisiuni, le respect. Retragerea din acest Acord va face America mult mai sigură”, a subliniat liderul de la Casa Albă.
„A fost o înţelegere unilaterală oribilă care nu trebuia încheiată niciodată”, a mai adăugat acesta, insistând că acordul „nu a adus calmul. Nu a adus pacea. Şi n-o va aduce niciodată".
Acest anunț vine în urma evenimentului de săptămâna trecută, când premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a prezentat într-o conferință arhivele programului nuclear iranian, furate de către agenții Mossad. Documentele prezentate au arătat că, în pofida asigurărilor primite din partea liderilor iranieni că nu au încercat niciodată să se doteze cu arma nucleară, „Iranul a minţit şi încă foarte mult!”, a declarat premierul.
Marile puteri din grupul P5+1 (SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) și Iranul au semnat în 2015 un acord privind programul nuclear iranian. Prin acest acord, Iranul declară că nu caută să se doteze cu bomba atomică şi acceptă să-şi limiteze programul nuclear cu scopul de a prezenta lumii garanţia că activităţile sale nucleare nu au scopuri militare. De asemenea, acordul prevede ca Iranul să își micșoreze rezervele de uraniu, care este utilizat în fabricarea armelor nucleare, timp de 15 ani, precum și numărul de centrale de centrifugare utilizate pentru îmbogățirea uraniului, timp de 10 ani.
Liderii Franţei, Germaniei şi Regatului Unit şi-au exprimat „regretul şi îngrijorarea" faţă de decizia preşedintelui Donald Trump şi au semnat o declaraţie comună în care arată că cele trei state rămân părţi ale acordului nuclear încheiat cu Iranul în 2015, scrie Politico.
Ministerul rus de Externe a transmis că Moscova este „profund dezamăgită” de decizia președintelui american Donald Trump de retrage SUA din acordul nuclear cu Iranul, informează agenția de știri Reuters.
Israelul, un aliat strategic al Statelor Unite, a condamnat vehement acordul cu Iranul, avertizând că este periclitată pacea globală şi semnalând că va face toate eforturile diplomatice pentru a bloca aplicarea documentului. De asemenea, și Arabia Saudită a exprimat preocupare privind programul nuclear iranian.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marţi seară, că sprijină decizia „curajoasă” luată de preşedintele SUA Donald Trump privind retragerea din acordul în dosarul nuclear iranian.
„Israelul s-a opus acestui acord încă de la început, pentru că noi am susţinut că de fapt acel acord nu bloca Iranul de la producerea unei bombe nucleare, ci îi pava drumul către un întreg arsenal nuclear, şi asta într-un interval de doar cîţiva ani. Suspendarea sancţiunilor impuse Iranului, ca urmare a semnării acestui acord, a produs deja efecte dezastruoase. Acordul nu a îndepărtat un eventual război, ci l-a adus mai aproape. Acordul nu a redus agresiunea din partea Iranului, ci a crescut-o în mod dramatic, şi am văzut asta de-a lungul Orientului Mijlociu. De la semnarea acordului, am văzut că agresiunea Iranului a crescut în fiecare zi - în Irak, Liban, Yemen, în Gaza, şi mai ales în Siria, unde Iranul încearcă să stabilească baze militare din care să atace Israelul", a spus Netanyahu.