Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Nevoia de reformă a Bisericii - Vasilică Croitor, pastor, cercetător istoric

Cartea „Răscumpărarea memoriei” a fost un proiect pe care l-am început acum 9 ani din dorința de a cunoaște lupta dusă în mod nevăzut între Statul Comunist și Biserica din România, în particular vorbesc despre biserica penticostală. A fost o luptă extrem de tensionată, încrâncenată în care au existat victime, cumunități întregi care au suferit enorm. O istorie fascinantă, tulburătoare, greu de digerat, dar o realitate pe care nu o putem ignora și care are repercusiuni, influențe asupra prezentului. Din dorința de a înțelege prezentul, am căutat să merg în arhive și să mă informez pentru a înțelege ce s-a petrecut în perioada comunistă.

Realitățile acelea au avut de a face cu noi, nu sunt niște chestiuni abstracte, care au venit și au plecat fără să ne atingă. Noi am fost produsul unei perioade istorice care și-a pus amprenta pe modul în care gândim, vorbim sau ne manifestăm în mediul bisericesc și în societate. Relația bisericii cu statul își are astăzi rădăcinile tot în acea paradigmă care a fost construită în perioada comunistă.În România, avem un istoric pe care nu-l putem ignora. Trebuie să-l înțelegem. De acolo primim cheia pentru a interpreta prezentul și pentru a găsi soluțiile, uneltele cu care să putem răspunde provocărilor pe care le avem astăzi în viața bisericii și a societății.

Prin cartea, aceasta am urmărit răscumpărarea memoriei noastre. A fost o încercare de a dezgropa informațiile acestea și de a le așeza într-o logică sau tipar coerent pentru ca să ne putem înțelege istoria, iar acele amintiri care sunt dureroase sau neplăcute să le putem îngropa corect. Trecutul nostru ne poate bântui. Dar atunci când avem maturitatea să ni-l asumăm, atunci când am învățat lecțiile respective, când ne-am vindecat de rănile acelea, trecutul nu mai constituie o povară, ci rămâne doar o lecție cu care putem merge înainte. Răscumpărarea este un principiu biblic necesar ființei noastre pentru a putea să propășim, să prosperăm în ciuda unor situații din trecut, care nu au fost cele mai fericite.

Scriptura se ocupă și de mersul unor națiuni, de direcția pe care o are Biserica sau de demersul unui individ. Hristos a venit să răscumpere omul, dar și o comunitate de credincioși pe care noi o numim Biserică. La fel, transformarea pe care Dumnezeu o aduce are de a face cu o națiune care se pune în slujba lui Dumnezeu. Cred că la toate nivelurile trebuie să căutăm răscumpărarea, vindecarea. O țară ale cărei răni sunt deschise, este o țară care este împiedicată și nu poate să-și caute un drum prosper. Este un principiu din psihologie faptul că durerea îngropată nu moare, ci doar stă în adormire până când iarăși sunt lucruri care o stârnesc.

Influențele comunismului asupra Bisericii

În momentul în care armata sovietică a venit în România, a preluat punctele cheie ale autorității statale. Au fost niște consilieri sovietici alocați în fiecare minister, mult mai puternici decât ministrul român care era deținătorul portofoliului respectiv. Acei consilieri decideau politica statului român pe domeniul respectiv. Același lucru s-a întâmplat și la Secretariatul de Stat pentru Culte. Acolo a venit un consilier sovietic, care pas cu pas a căutat să implementeze o altă gândire în ceea ce privește realția cu cultele.

Rusia, la ora respectivă, avea deja peste 20 de ani de istorie comunistă. Încercase mai multe experimente pentru tranformarea societății. Încercase printr-o teroare feroce - în primă fază au ucis foarte mulți lideri din Biserica Ortodoxă rusă, apoi au relaxat puțin presiunea și au oferit recunoaștere, au găsit calea împrietenirii cu liderii religioși pentru a-i influența să îndeplinească politica statului comunist. Deci, Rusia avea deja de o experiență malefică dobândită în a controla viața religioasă a țării, și totul era îmbrăcat într-o sublimă propagandă - „Totul este frumos sub comunism și noi vă putem arăta cum să lăsați cultele să înflorească.”

În momentul în care a început această acțiune a consilierului sovietic, Ministerul Cultelor a devenit un mijloc de influențare a vieții religioase din România pentru a fi subordonată priorităților și agendei Partidului Comunist. Acest Minister al Cultelor a început să emită legi și decrete care să reglementeze viața religioasă din România, dar ținta era să creeze un organism care să arate frumos, dar lipsit de viață. Comunismul și-a dorit să existe religia în continuare, dar să existe un cadavru numit religie pe care sa-l machieze în permanență, să-l pună într-o vitrină și să spună: „Noi avem libertate religioasă. Toate cultele sunt libere.” Le confereau titluri, instituții sau conferințe ecumenice, dar ținta lor era să ajungă să aibe un cadavru frumos pe care să-l arate lumii vestice.

Cum a influențat comunismul Biserica Evanghelică

Au fost influențe pozitive și negative. Acele reglementări erau foarte meticulos argumentate când se prezentau liderilor religioși, iar aceia care nu aveau pregătire și o înțelegere bună a Scripturii, au reușit să accepte foarte multe dintre acele sugestii pe care le dădea împuternicitul cultelor. Au fost anumite domenii în care lideri religioși au înghițit momeala, s-au împrietenit cu statul care nu le oferea decât o falsă libertate în schimbul renunțării la unele convingeri intime despre spiritualitatea bisericii, despre prezența Bisericii în societate sau mărturisirea publică a lui Hristos. Biserica a fost tot mai mult forțată să-și desfășoare activitățile doar în interiorul zidurilor ei, pentru ca, mai târziu, inclusiv acele activități să fie restricționate după un program strict aprobat de către guvern.

Au existat acești pași înapoi, dar în același timp, a existat o Biserică mărturisitoare, conștientă de acele piedici sau capcane care le-a întins statul și care a dezvoltat o viață paralelă cu cea oficială a Bisericii.

Din studiul pe care l-am făcut în arhive și din mărturiile pe care le-am adunat, am ajuns la concluzia că separarea dintre Biserica oficială și cea subterană din România a fost un caz unic în spațiul comunist, în cazul Bisericii Penticostale. Biserica Penticostală a avut o parte oficială, recunoscută, niciodată nu a fost trecută în ilegalitate din 1950 de când a fost recunoscută de guvernul comunist printr-un decret, ea a continuat să funcționeze până la Revoluție și după aceea. A existat o Biserică oficială, recunoscută, însă, în paralel, avea și o viață în subteran. Nu s-au separat cele două.

Biserica oficială își desfășura duminica programele, întrunirile la care erau prezenți informatorii, în care existau anumite limitări, de exemplu botezurile. Lista candidaților trebuia aprobată în prealabil de către Secretarul de Stat pentru Culte, moment în care automat divulgai care sunt persoanele care vor să se boteze. Din momentul acela îi expuneai la persecuție atât pe ei, cât și pe cei din anturajul lor și îi aruncai în gura lupului, mai ales dacă era o persoană membră de partid, care fusese apropiată de ierarhia comunistă sau cu o funcție de conducere într-o inteprindere.

În paralel, în timpul săptămânii, Biserica subterană intra în activitate. Asta însemna în primul rând întruniri de casă, grupuri de studiu ilegal pentru că studiau Biblia și foloseau materiale care erau aduse din Occident, pentru că nu existau seminarii decât cel de la București unde se intra foarte greu. Biserica subterană se ocupa de formarea de slujitori, de menținerea spiritualității în viața Bisericii prin rugăciune, ajutorarea celor săraci, cu implicare socială a Bisericii. Era o acțiune pe care numai Dumnezeu o putea coordona pentru că nu existau lideri naționali pentru Biserica subterană. În China, Biserica subterană avea și ea liderii ei care atunci când erau descoperiți erau uciși. La fel și în Rusia sau Republica Moldova. La noi, Biserica a rămas una, dar în timpul săptămânii se desfășurau acele întâlniri.

A fost o minune faptul că neavând lideri pentru Biserica subterană, Dumnezeu a lucrat în așa fel încât totuși aceasta în fiecare localitate, în fiecare zonă a avut parte de oameni influenți. N-au fost numiți lideri, n-au fost ordinați, dar au exercitat o influență puternică, evlavioasă și asta s-a văzut peste generații.

Tranziția Bisericii Evanghelice după 1989

Cred că s-a încheiat o etapă, de la Revoluție încoace, acea tranziție în care nu ne găseam identitatea ca națiune, din punct de vedere politic, economic. Acum societatea românească a început să se așeze. Știm puțin cine suntem, încotro vrem să mergem. Economic vorbind, am fost pe punctul să ajungem un stat mafiot în care niște grupuri de interese să controleze totul. La fel, politic, au fost perioade serioase în care ne-am întrebat dacă să intrăm în sfera de influență a Moscovei sau a Occidentului.

La fel și în viața Bisericii. Au fost perioade în care întrebarea de bază a fost: Care ne este identitatea? Problema asta și-o pune și Biserica Ortodoxă. Care sunt valorile după care își așează drumul mai departe? La fel este și pentru evanghelicii din România. Vorbim de o criză de identitate pe care am avut-o în primii 20 de ani de la Revoluție încoace.

Biserica - agent de extindere a Împărăției în societatea de azi

Cred că atunci când vorbim despre Împărăția lui Dumnezeu este necesar să definim puțin conceptul. Nu ne referim la Împărăție ca la unele dintre statele din istoria lumii. Nu ne referim la o entitate politică sau teritorială, ci la acel domeniu spiritual în care niște principii scripturale iudeo-creștine sunt acceptate într-o societate și constituie sistemul nervos central, ca să spun așa, al valorilor societății.

Din perspectiva aceasta, în societatea din România este nevoie de o prezență a Bisericii care să poată să promoveze valorile creștine. Și aici cred că avem un teren comun pentru toate cultele creștine. Chiar dacă există diferențe majore în doctrină, când vorbim de valorile iudeo-creștine avem un câmp comun de valori pe care le împărtășim și pe care ar trebui să le putem

susține într-un mod articulat și chiar organizat, cred eu, în locul public în care are loc o dezbatere de idei, fie că este vorba de universități, mass-media, activități sociale sau mediul politic.

Biserica trebuie să se orienteze spre aceste câmpuri și să fie prezentă acolo pentru că Bisericii i-a lipsit exercițiul democrației datorită perioadei foarte aspre prin care a trecut. Nici măcar nu a apucat să-și mai formeze niște apărători ai credinței. Chiar dacă au existat astfel de apologeți, ei au trebuit să scrie sub anonimat, pentru că altfel era un autodenunț pentru a pleca la închisoare. Biserica nu a putut să-și dezvolte aceste mecanisme. Prima carte a lui Richard Wurmbrand pe care am citit-o era scrisă sub un pseudonim - Nae Ionescu. Dar el nici nu mai trăia în România, nu se ascundea, dar știa că ne pune pe noi într-un mare risc. Simplul fapt de a deține o carte de a lui, însemna închisoare.

După o astfel de perioadă, este evident că Biserica are nevoie de dezvoltarea unor capacități pentru a comunica în mod public, pe înțelesul generației actuale, care este miza, tensiunea sau pericolele din societatea contemporană. Avem nevoie de astfel de apologeți, oameni care să fie buni exegeți, analiști ai fenomenului politic, religios, economic, cultural, și care să poată să ofere niște răspunsuri adecvate.

Biserica, și aici vorbesc iarăși de toate cultele, tinde să fie atrasă în dezbateri care nu îi aparțin și să uite care este menirea ei. Sigur, presa vrea să discutăm doar despre banii pe care statul îi dă cultelor sau de ce sunt mai multe biserici decât școli sau spitale, de parcă putem compara merele cu perele. În schimb, rolul Bisericii, în ceea ce privește valorile pe care este clădită civilizația noastră, nu mai este prezent în discuții și dezbateri, iar valorile nu mai fac parte din discuție.

Relevanța Bisericii în societatea actuală

Pericolul care ne pândește în perioada asta de libertate și prosperitate este să abdicăm de la misiunea noastră pe care o avem în societate. Însăși societatea reclamă prezența Bisericii, o cere. La tragedia de la Colectiv, foarte mulți au criticat Biserica pentru că ea nu a fost prezentă acolo. În dezbaterea despre avorturi, de exemplu, Biserica nu poate spune doar că avortul este păcat, deși este adevărat. Avortul este o crimă. Dar Biserica trebuie să fie parte a soluției, a căii de vindecare.

În dezbaterea despre homosexualitate, Biserica nu poate spune doar „nu” căsătoriilor homosexuale. Ea trebuie să facă mult mai mult de atât. Trebuie să ajute tinerii să fie conștienți de pericolul acesta, să facem un front comun împotriva falsei educații și împotriva ideologiilor. Trebuie să cerem, dincolo de modificarea legislației și constituției, sau să promovăm o educație familială foarte serioasă, pentru că mulți dintre cei care sunt victime ușoare pentru mișcarea homosexuală sunt cei care provin din familii dezorganizate, care nu au găsit niciun fel de dragoste părintească și atunci își găsesc refugiul în astfel de relații. Ori, biserica ar trebui să ofere grija părintească, spirituală pentru astfel de oameni, pentru ca ei să poată fi vindecați sufletește și să nu cadă în direcția aceasta.

Biserica trebuie să fie parte a soluției, nu doar cea care să atragă atenția derapajelor morale. Aceasta este o Biserică marturisitoare, vibrantă. Ideal, dorința și modelul scriptural este cel a unei Biserici vii, dinamice, prezente în viața cetății, nu doar prezentă între cele patru ziduri ale lăcașului de inchinare. De fapt, aceasta a fost dorința supremă a comunismului. Biserica să trăiască între cele patru ziduri. Ori modelul biblic este o Biserică prezentă în „cetate”.

Ecclesia este comunitatea celor chemați afară, nu o comunitate care se închide. Chemarea noastră este să mergem în societate pentru că acolo sunt luptele de purtat, sunt ideologiile care trebuie contrazise și acolo este o lume rănită care trebuie slujită. Deci, trebuie să echilibrăm obiectivul nostru al prezenței în societate. Nu mergem să spunem doar nu păcatului, ci să arătăm calea. Nu mergem doar să condamnăm corupția, ci mergem să oferim modele de trăire corectă. Trebuie să fim instrumentul vindecării, restaurării, comunitatea care oferă speranță unei lumi atât de tulburate.

Concluzii

A ne înțelege trecutul este o primă cerință, apoi, a ne clarifica identitatea noastră prezentă. Insist pe faptul că noi trebuie să înțelegem societatea de astăzi. Din păcate, faptul că societatea se schimbă atât de mult, sistemele eclesiastice tind să rămână mereu în urmă, pentru că noi avem dogme și tradiții, cadrul bisericesc în care funcționăm și care oferă stabilitate. Dar, în același timp, trebuie să vedem, măcar cu coada ochiului, care sunt tendințele în societate pentru a avea niște reacții în timp real.

Dacă dezvoltăm mereu un sistem de reacții anacromic, mereu decuplat de ceea ce se întâmplă astăzi în societate, atunci e ca și când un pompier ajunge după ce focul a mistuit totul. El vine, scoate furtunul și face o constatare, dar nu mai este atâta de eficientă activitatea lui. Cred că avem nevoie, într-o societate care se schimbă cu atât de mare repeziciune, de oameni prezenți în toate nivelurile societății, care să poată oferi răspunsuri relevante și actuale.

Biserica vibrantă, vie, într-adevăr este în primul rând un organism. Oamenii, când aud de biserică, se gândesc la structuri, lideri locali, la un lider regional, care e sau nu un om foarte evlavios, poate implicat în scandal etc. Dar noi trebuie să subliniem faptul că Biserica înseamnă o comunitate a credincioșilor, înseamnă ceea ce faci tu și eu pentru a-L mărturisi pe Hristos. Și atunci, eu, în calitate de copil al lui Dumnezeu, pot să manifest viață nouă, să fiu o binecuvântare, transformare în mediul meu, în universul meu. Acolo pot să aduc acea Împărăție a lui Dumnezeu, care înseamnă principii frumoase, un mod de viață binecuvântat care să fie o încurajare pentru ceilalți și să aducă schimbare în viața oamenilor.

Extras din emisiunea Realități și perspective 35 - Nevoia de reformă a Bisericii, difuzată sâmbătă 17 decembrie 2016, la Alfa Omega TV.

  Aboneaza-te gratuit la revista AOTV Magazin

Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 7.1 - Biserica si Imparatia lui Dumnezeu (ianuarie-februarie 2017). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: www.alfaomega.tv/revista

Etichete: biserica, imparatia lui dumnezeu, biserica si societatea, imparatie, vasilica croitor, comunism, reforma

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

x

Urmăriți reportajele Împreună răspândim lumina!

Descoperiți cum, datorită oamenilor obișnuiți care susțin Alfa Omega TV, facem evanghelizare prin media, slujim nevoilor telespectatorilor, îi ajutăm să crească spiritual, îi încurajăm să-și trăiască credința în viața de zi cu zi în societate, să înțeleagă vremurile în care trăim și ceea ce face Dumnezeu azi in România. Urmărește reportajele!