Donează     Rugăciune       TV LIVE                          
100-steaua
100-istoric
100-teologia
100-pace
100-stiri
100-roaga-te
100-conferinta

Realizarea noului documentar "În mâinile noastre, bătălia pentru Ierusalim"

Acest documentar va fi difuzat in premiera pe Alfa Omega TV vineri 9 iunie, ora 22.

În mai puțin de o lună, israelienii vor celebra una din cele mai mari victorii militare din toate timpurile, Războiul de Șase Zile și reunificarea orașului Ierusalim. Ca răspuns la ceea ce mulți văd a fi o victorie dăruită de Dumnezeu, departamentul de documentare al CBN-ului a produs "În mâinile noastre, bătălia pentru Ierusalim". Scott Ross a luat un interviu regizorului și scenaristului filmului.

La 4:30 a.m., israelienii au ajuns la buncărul de comandă al iordanienilor. Pentru următoarele 45 de minute, au așezat la intrarea buncărului 9,5 kg de TNT. Acesta e Dealul Muniției, locul celei mai sângeroase bătălii dintre arabi și israelieni.

Am discutat cu scenaristul și regizorul filmului "În mâinile noastre, bătălia pentru Ierusalim", Erin Zimmerman, de la CBN. Documentarul prezintă istoria victoriei israelienilor în Războiul de Șase Zile din 1967, din perspectiva parașutiștilor israelieni.

Oamenii de la Dealul Muniției au fost binevoitori cu noi și ne-au lăsat să folosim locul pentru două nopți și jumătate. Am avut trageri cu luneta din tranșee, actorii au fost nevoiți să se târască în urcare prin gardul de sârmă ghimpată... Ne-au arătat chiar și buncărul real unde practic s-a încheiat bătălia, când israelienii au ajuns în vârful dealului și au găsit buncărul de comandă iordanian. Au pus la intrare 9,5 kg de TNT și au distrus întreg buncărul. Oamenii ne-au arătat acel buncăr și ne-au spus că îl putem folosi pentru a înscena noi înșine o explozie. Ne gândeam că e minunat. Dacă buncărul a supraviețuit unei explozii reale, sigur va supraviețui uneia trucate, de film.

Bazat în totalitate pe fapte reale, filmul include dramatizări ale unor scene importante, precum comandantul Motta Gur adresându-se trupelor de pe Muntele Măslinilor... „Suntem pe creastă, vedem întreg Orașul Vechi. În curând vom intra în el, în Orașul Vechi din Ierusalim, visat și dorit de generații. Noi vom fi primii care vom intra în el!”... și alergarea soldaților pe străzile Ierusalimului, în bătaia lunetiștilor, pentru a pune mâna pe Muntele Templului și pe Zidul Plângerii. Colonel Motta Gur: "Muntele Templului e în mâinile noastre! Repet, Muntele Templului e în mâinile noastre!"

Am mai realizat un documentar, "Speranța", despre începuturile Israelului modern, și ne gândeam la următorul capitol din acea poveste. Am ales anul 1967, care avea o poveste grozavă. Ne-am propus să nu facem un simplu documentar și atât, ci să-i cunoaștem pe unii din cei care au trăit această poveste. Am încercat să folosim cât mai multe surse primare: jurnale de-ale oamenilor, înregistrări din întâlnirile guvernelor israeliene, interviuri personale.. Toate dialogurile din film sunt documentate în istorie.

Ca rezultat al războiului, Israelul și-a triplat teritoriul, învingând armatele unite ale Siriei, Egiptului și Iordaniei pentru a câștiga Înălțimile Golan, Peninsula Sinai, Iudeea și Samaria, și pentru a reunifica iubitul oraș Ierusalim.

Ne-ar fi luat prea mult timp să acoperim întreg războiul, așa că ne-am limitat la bătălia pentru Ierusalim și, mai apoi, la grupul bărbaților din Brigada 55 Parașutiști. Mi-a plăcut de ei fiindcă nu erau în serviciu în armată, ci erau rezerviști. Erau mai în vârstă, erau soți, tați, oameni de afaceri, dar ei au fost oamenii care au intrat în Ierusalim...

Actorii au jucat foarte realist. Au avut evenimentele vreun efect asupra actorilor? Fiindcă nu e vorba doar de istorie, ci, de multe ori, e vorba despre tații lor, bunicii lor. Cum au reacționat?

Mai mulți dintre ei mi-au relatat istoria personală a familiei lor, mi-au spus că tatăl sau bunicul lor au fost afectați de Holocaust. În cazul lui Sharon Friedman, care îl joacă pe Motta Gur, bunicul său a luptat pentru Ierusalim în 1948 și a văzut întregul asediu.

Femeia care a venit și a adus steagul ca să fie arborat la Zidul Plângerii mi-a adus lacrimi în ochi. L-am întrebat pe parașutistul Yoram Zamosh, care e parte din poveste, dacă a mai văzut vreodată acea familie. A spus că da. La câteva luni după terminarea războiului, acea bunicuță a murit. Ea fusese izgonită din casa ei în 1948, trecuse prin toate acele greutăți sperând să vadă Ierusalimul reunificat.

De la cap la coadă, Zimmerman a lucrat la acest film timp de un an.

Ai descoperit ceva necunoscut, ceva despre care nu știai nimic?

Pentru mine a fost interesant cum au fost primiți parașutiștii. Când au ajuns în oraș, ei erau deja eroi, familiile le-au ieși în întâmpinare. Orașul era într-o pană de curent, din cauza bombardamentelor iordaniene. Cu toate acestea, femeile au ieșit din casele lor, întâmpinându-i cu mâncare.

În ce fel te-au afectat personal toate acestea?

Legat de realizarea filmului, am învățat că putem realiza lucruri uimitoare când lucrăm toți împreună, mai ales când fiecare lucrează la ceea ce se pricepe, fie că antrenează armata, face machiajul sau pregătește dispozitivele explozive.

Din război, am învățat că sunt două moduri în care poți face lucrurile în viață. Poți să te antrenezi, să planifici și să muncești din greu pentru a vedea un rezultat, sau poți fi în situația parașutiștilor, în care te antrenezi pentru ceva și viața te duce într-o altă direcție. Întrebarea e dacă te poți adapta situației.

Am întrebat-o pe Zimmerman ce ar dori ca audiența să învețe din film.

Am încercat să fac un documentar cât mai apolitic, pentru a avea o audiență cât mai largă. Întâi, am vrut să se vadă sacrificiul acestor oameni. Apoi, ne-am întors, în urmă cu 20 de ani, în '48, când a căzut Cartierul evreiesc și iordanienii au curățat Orașul Vechi de evrei. La final, un ofițer iordanian spune: "Am distrus așa de mult acest loc, încât niciun evreu nu se mai poate întoarce aici." Apoi, am sărit peste două decenii și am arătat că aceștia s-au întors.

Ce părere crezi că vor avea israelienii despre film?

Cred că vor avea o părere bună. Îmi doresc ca oamenii să fie mândri de moștenirea lor.

După tot sângele vărsat și după tot ce s-a întâmplat, crezi că evreii vor renunța vreodată la acest oraș?

Nu, nu cred. Moshe Dayan spunea, când a ajuns la Zidul Plângerii: "Am venit în acest oraș pentru a nu mai pleca niciodată din el."

Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 178 - 13 mai 2017, la Alfa Omega TV. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

Etichete: israel, cbn, documentar

Doneaza - sustine Alfa Omega TV