Interviu cu ambasadorul Israelului la ONU
Ambasadorul Israelului la ONU, Danny Danon, spune ca, in ce priveste Israelul, ONU are doua fete, una vizibila si una ascunsa. In ascuns, ei admira Israelul, dar, pe fata, voteaza impotriva sa.
Intr-un interviu in exclusivitate, Danon i-a spus directorului CBN, Gordon Robertson, despre schimbarile care urmeaza.
- Sa vorbim putin despre cariera dvs.! Sunteti ambasadorul Israelului la ONU de trei ani. Ati observat vreo schimbare in tot acest timp?
- Mai intai, ONU e un loc ostil pentru un ambasador israelian. Inca vedem multa ostilitate, dar se simte un iz de schimbare, mai ales dupa ce ambasadorul Haley a intrat in functie in urma cu un an si ea a reusit sa faca multe lucruri bune. Sunt deranjat insa ca e o diferenta intre fata publica a ONU si cea privata. In privat, ambasadorii ma cauta, imi spun cat de mult apreciaza Israelul si chiar admira Israelul. Cand vine, insa, vorba despre un vot public, aceasta atitudine nu vizibila inca. Provocarea mea e sa reduc aceste diferente dintre cele doua fatete ale ONU, cea publica si cea privata.
- Nu e o ironie ca, atunci cand mergeti la ONU, la intrare exista un pasaj din Isaia spunand ca „din sabiile lor isi vor fauri fiare de plug si, cand colo, ONU a ajuns o arma impotriva Israelului ?
- Este adevarat. Cred ca majoritatea natiunilor vor ca ONU sa se ocupe de problema saraciei, dar, din nefericire, liderii care vin aici se folosesc de ONU pentru a ataca Israelul. Cred ca aceasta se poate schimba daca majoritatea natiunilor vor intelege ca Israelul nu reprezinta problema, ci solutia. In iudaism, avem un principiu, tikkun olam, acela de a repara lumea. Credem ca ii putem ajuta pe multi din intreaga lume, in agricultura, desalinizare, in problemele de sanatate, si noi dorim sa o facem. De aceea credem ca, in curand, se va vedea o schimbare.
- Se zvoneste ca, daca UNRWA dispare, Autoritatea Palestiniana se va prabusi. Credeti ca e adevarat?
- Nu, nu cred ca e cazul. Sunt alte agentii care pot face acest lucru. In ziua de azi, UNRWA ii considera refugiati si daca oamenii locuiesc acum in SUA, Iordania, Siria, Liban, chiar si pe palestinienii care locuiesc la Ramallah, care e sub controlul AP.
- Ce spuneti despre proiectul de lege „Taylor Force? A trecut de Camera Reprezentantilor, pare sa intarzie in Senat, iar legea ar urma sa taie finantarea din impozitele cetatenilor a teroristilor platiti sa ucida.
- Speram ca va fi adoptata, fiindca presedintele Abbas primeste 340 de milioane de dolari de la SUA si alte tari, bani pe care ii trimite teroristilor care ucid israelieni si americani. I-am intalnit pe parintii lui Taylor Force acum o saptamana in New York si le-am spus ca ii felicit pentru felul cum au prezentat cazul bravului lor fiu si speram ca realitatea se va schimba si banii din impozitele americanilor nu vor fi folositi pentru a sustine terorismul.
- Daca vorbim putin de politica din Israel, spuneati candva ca solutia celor doua state nu va functiona. Ati ramas de aceeasi parere?
- Eu reprezint guvernul israelian si premierul Netanyahu a spus de multe ori ca el e gata sa negocieze cu palestinienii, in acelasi fel cum am facut cu Iordania si Egipt.
- Anwar Sadat, fostul presedinte al Egiptului, a fost asasinat de Fratia Musulmana tocmai fiindca a facut pace cu Israelul. Credeti ca vreun lider palestinian va supravietui daca va veni la masa negocierilor si va spune ca vrea sa faca pace cu Israelul?
- Ne rugam in fiecare zi pentru pace si eu sunt optimist. Israelienii sunt sceptici in a gasi un partener real intre palestinieni, dar trebuie sa ramanem optimisti. Mai trebuie sa punem la socoteala ca Israelul e o natiune tanara.
Sarbatorim abia 70 de ani de independenta. Poate va mai lua 5 sau 10 ani, dar, odata ce vom gasi un partener real, vom putea colabora la fel cum am facut cu egiptenii si cu iordanienii. Eu sunt credincios si, de fiecare data cand merg la ONU si vad ostilitatea cu care e tratat Israelul, trebuie sa continui sa cred si sa fiu optimist. Cand vin in Israel si vad cat de multe s-au facut in cei 70 de ani, cred ca se poate face mult mai mult. Din nou, poate vor mai trece cativa ani pana ca vecinii nostri sa vrea sa purtam tratative, dar, cand vedem ce se intampla azi in Siria si in Liban, cred ca acei oameni inteleg ca, intr-o zi, vor trebui sa faca pace cu Israelul, fiindca a trai sub un regim radical nu e optiunea cea buna. Sustineti Israelul in mod public. Avem nevoie sa stati de partea Israelului, sa va rugati pentru Israel, fiindca multor israelieni li se pare ca toata lumea e impotriva lor si ca trebuie mereu sa faca concesii pentru a multumi lumea. Lucrurile nu stau chiar asa, dar trebuie sa fiti suporteri ai Israelului, sa va faceti auziti si sa va implicati mai mult in ceea ce se intampla aici, in Israel. Toate acestea sunt foarte importante pentru noi, avem nevoie de sustinerea voastra.
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 222 - 31 martie 2018, la Alfa Omega TV.
Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri