Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

ROMÂNIA: Rugul Aprins – întâlnire de rugăciune pe munte de 15 ani

De 15 ani la Ponoară, în județul Bihor, au loc întâlnirile de rugăciune „Rugul Aprins” care trec dincolo de orice barieră confesională și etnică. Anual, mii de credincioși vin împreună pentru a se închina lui Dumnezeu și pentru a se ruga. Această lucrare a început în anul 2005.

Gavril Seica, Ponoară, jud. Bihor: Când am fost aici cu niște frați ne-am rugat înainte de a începe toată lucrarea asta și un frate a avut o viziune, că pe dealul ăsta se vede un foc mare. Focul se extinde. Dumnezeu lucrează prin focul Duhului Sfânt.

Ioan Caba, organizator „Rugul Aprins”: „Rugul Aprins” este o întâlnire cunoscută și pe plan mondial. Domnul Isus a văzut totul, s-a uitat la noi, a intervenit și a lucrat în toate. Îi mulțumim Domnului că în 2019 El ne-a făcut niște surprize. Am avut bucurii deosebite chiar de la început.

Definitoriu pentru ediția din 2019 a fost o revărsare puternică a Duhului Sfânt, potrivit organizatorilor.

Samuel Caba, organizator „Rugul Aprins”: Ediția a 15-a, din anul 2019, a fost o ediție specială pentru că din start Duhul Sfânt ne-a descoperit că va fi o ediție a slavei. Și slava lui Dumnezeu a fost peste adunare. De la prima întâlnire, de la prima rugăciune au fost lucruri extraordinare. Ne-a surprins Duhul Sfânt într-un mod extraordinar. Pe lângă miracole care se întâmplă în fiecare an, pe lângă botezuri și umpleri cu Duhul Sfânt am văzut oameni transformați care s-au predat Domnului. Dar în mod special vreau să punctez dedicarea oamenilor și această dorință a lor de a fie ei un rug aprins.

Ionel Ștefan Cristea, Suceava: Dumnezeu a făcut lucrarea. A fost manifestarea Duhului Sfânt, o revărsare a Duhului Sfânt peste cei care au stăruit.

Ovidiu Raim Jibou, jud. Sălaj : Lucrarea din acest an a fost mult mai plină de Duhul Sfânt și cred că Dumnezeu va lucra în continuare în locul acesta cu semne și minuni.

Ioan Cenghetuș, Pusta Vale, jud. Sălaj: E o bucurie pentru mine ca în fiecare an să fiu aici, începând din 2007. Văd lucrarea Domnului. Dumnezeu lucrează cu semne și minuni în locul acesta. Lăudat fie Numele Domnului Isus Hristos!

Un moment de vârf la întâlnirea din acest an de la Ponoară a fost rugăciunea pentru România. Oameni din aproape toate județele țării și din diaspora, de diferite confesiuni și din diferite categorii sociale s-au unit într-o rugăciune comună.

Florin Dan, organizator „Rugul Aprins”: În momentul acela am primit din partea Domnului că Duhul lui Dumnezeu aduce un foc proaspăt pentru România care va fi mutat de vântul Duhului Sfânt peste tot în țara asta. Și nu neapărat de aici, de la „Rugul Aprins”, ci de la oamenii care vor fi implicați să meargă peste tot în țara asta ducând prezența lui Dumnezeu în orice domeniu. Și un lucru pe care l-am perceput este, și cred că a fost în aceeași colaborare cu pastorul Răzvan, că Dumnezeu va așeza un nivel de glorie și de slava Lui în toate structurile din România, fie că e politic, administrativ, social, în toate domeniile.

Răzvan Mihăilescu, pastor, Biserica „Râul vieții” din București: Hristos este soluția pentru România! Este timpul! Este timpul! Oameni ai lui Dumnezeu, ridicați-vă! Proroci ai lui Dumnezeu, ridicați-vă! Mijlocitori, ridicați-vă! Ridicați-vă! Parlamentari credincioși cu frică de Dumnezeu, ridicați-vă! Ridicați-vă! Oameni cărora vă pasă de țara asta, ridicați-vă și lăudați-L pe Domnul! Să fie țara noastră un adăpost al slavei lui Dumnezeu. Orice întunecime să fie risipită, în Numele lui Isus! Ocupați-vă pozițiile!

Cea de-a 15-a ediție a evenimentului „Rugul Aprins” a fost dominată de rugăciune pentru eliberare, vindecare și restaurare, pentru copii și tineri, pentru botez și umplere cu Duhul Sfânt.

Ghiță Pașca, Ceica, jud. Bihor: De mai mulți ani ani am văzut atâtea lucrări minunate pe care Dumnezeu le-a făcut în locul acesta. Dumnezeu lucrează cu putere. Se vede!

Ștefan Petre, București: Am putut să văd minuni întâmplându-se aici, oameni și familii restaurate, schimbate. Sunt copleșit de modul în care Împărăția lui Dumnezeu este extinsă și propovăduită, și merge înainte.

Andrei Tiberiu Prodan, Ocna Mureș, jud. Alba: Sunt prima dată la „Rugul Aprins” de la Ponoară. E foarte frumos. Sunt mulți oameni care îl caută pe Dumnezeu, care vor inima Tatălui.

Samuel Ciuciumiș, Timișoara: Ceea ce m-a marcat aici a fost foamea și setea oamenilor după Dumnezeu. Oamenii chiar Îl doreau pe Dumnezeu cu adevărat și voiau să simtă prezența Lui, să simtă puterea manifestată a Lui peste ei, să simtă vindecarea Lui, eliberarea Lui.

La invitația Asociației Interconfesionale „Rugul Apins” au răspuns vorbitori din mediul evanghelic, alături de formații de laudă și închinare.

Vladimir Pustan, pastor, Biserica „Sfânta Treime” Beiuș, jud. Bihor: Eu nu știu ce se va întâmpla cu țara noastră, dar știu un singur lucru: dacă nu vom învăța ce înseamnă rugăciunea, dacă nu vom învăța ce înseamnă unitatea, dacă nu vom învăța ce înseamnă răbdarea, dacă nu vom investi în proprii noștri copii crezând că în fiecare dintre ei se ascunde un Ioan Botezătorul, noi suntem niște oameni care vom fi terminați.

Petrică Huțuțui, pastor, Biserica „Limanuri bune” Botoșani: Noi ne lăudăm și în cântările noastre spunem: „Te căutăm, Te-am căutat...” Ei, Te căutăm! Te căutăm după motivele noastre. În această cursă a căutării cel care este interesat este Domnul. El ne caută pe noi.

Daniel Drumea, pastor, Biserica „Râul iubirii” Ceica, jud. Bihor: Dacă am sumariza toate predicile lui Isus au fost atât: „Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!” Cele două niveluri. Isus n-a zis „pocăiți-vă și pocăiți-vă” cum credem noi, românii. Isus a zis „Pocăiți-vă și credeți!” Un nou nivel de credință peste România! Un nou nivel de credință peste Biserică!

După cum au spus organizatorii, „Rugul Aprins” de la Ponoară reprezintă o lucrare de trezire spirituală pentru România.

Samuel Caba, organizator „Rugul Aprins”: Cred că lucrarea „Rugul Aprins” este o lucrare de trezire spirituală pentru România, pentru toți românii din lumea întreagă. Nu are culoare confesională. Nici nu vrem să aibă culoare confesională. Iubim toate cultele creștine, iubim toți oamenii!

Iconia Caba: „Rugul Aprins” eu îl văd în biserici. Asta a fost de fapt, inițial, problema noastră ca în biserici să meargă. E bine că ne adunăm și aici, și suntem de toate felurile, dar în biseirici să meargă „Rugul Aprins”, să se aprindă fiecare biserică.

Evenimentul evanghelistic „Rugul Aprins” care s-a desfășurat timp de 5 zile la Ponoară, în județul Bihor, a fost transmis prin canalele oferite de Alfa Omega TV, partener media din anul 2009.

Știre difuzată în emisiunea Mapamond Creștin 7846 - august 2019. Ultimele știri creștine: https://alfaomega.tv/stiri

Sursa: https://alfaomega.tv/stiri/stiri-din-romania/11033-romania-rugul-aprins-intalnire-de-rugaciune-pe-munte-de-15-ani

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.