Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

A cincea ediție a Convenției Bisericilor „Râul Trezirii” din Arad - ianuarie 2017

Râul Trezirii este o rețea de biserici care își propune să fie un instrument al trezirii spirituale pentru România dar și pentru comunitatea românească din diaspora.În ultimii ani se organizează periodic Convenția Bisericilor Râul Trezirii, ce are ca scop unitatea și relaționarea credincioșilor.

Anul aceasta, la eveniment au participat lideri și membri din aceste biserici dar și parteneri asociați, atât din țară cât și din străinătate.

Samuel Caba (pastor, biserica „Râul Trezirii”, Arad ): Pentru că avem cu ajutorul Domnului avem biserici în străinătate (în Austria, Germania, Italia și în alte părți) în formare, dar și în țară (în Galați, Târgu-Mureș, județul Arad) cât și în alte județe, ne întâlnim odată pe an la Convenția Bisericilor Râul Trezirii, pentru a putea trasa direcția pentru anul în curs, pentru a prezenta misiunea specifică cu privire la anul în curs, cum este anul 2017 pentru noi. Încercăm să prezentăm proiectele noastre, să ne ajutăm ca și lideri, fiecare. Avem în jur de 30 de lideri, dintre care 14 ordinați. Fiecare își expune proiectele și noi încercăm să îi sprijinim și să ne sprijinim de fapt, unii pe alții.

În urmă cu doisprezece ani, Samuel Caba a început prima biserică „Râul Trezirii”, pornind la drum cu trei membri. Astăzi, există în jur de zece biserici și alte 24 afiliate acestei rețele.

Samuel Caba (pastor, biserica „Râul Trezirii”, Arad ): Tot ceea ce pot să spun este că văd cum Dumnezeu adaugă în fiecare zi, în fiecare lună, cu ajutorul Duhului Sfânt, la numărul nostru tot mai mulți oameni, care vor să fie parte la această părtășie. Cred că e un lucru extraordinar să vedem oameni care se dedică și se pun la dispoziția Domnului, pentru lucrarea Împărăției lui Dumnezeu.

Wilhelm Kasler (pastor, Târgu-Mureș): Am avut posibilitatea de a auzi cuvinte constructive ca și predici și învățături, prin care să ne formăm un caracter nobil, pentru a-L prezenta pe Dumnezeu în viața noastră și de a extinde Împărăția lui Dumnezeu.

Iulian Friptu (prezbiter în biserica „Râul Trezirii”, Italia): Am dorința mare ca toți oamenii să se întoarcă din nou la Scriptură, să se întoarcă la Cuvântul viu și adevărat, pentru că avem nevoie de Cuvânt pentru trezire. Sunt bucuros să slujesc în biserica ”Râul Trezirii”. Este o biserică vie și cu impact. Mă rog ca lucrarea să se extindă și cât mai mulți români vorbitori de limba română să îl cunoască pe Dumnezeu într-un mod personal, real și într-un mod în care Dumnezeu vrea de la noi.

Oameni din mai multe orașe, din țară și din diasporă au ales să i-a parte la această întrunire, fie că sunt sau nu membri într-una din bisericile „Râul Trezirii” și s-au bucurat de modul în care Dumnezeu a lucrat în viețile lor.

Mihai Moț (participant, Sânicolau Mare): Am venit să mă bucur în Domnul la această întrunire și am văzut că Domnul își face simțită prezența aici în mijlocul nostru.

Angela Deneș (participant, Italia): Am venit aici, la conferința din Arad cu o dorință specială, o dorință la care vreau ca Domnul să lucreze, în viața mea. Mă bucur foarte mult pentru că am ajuns. Am avut mari piedici să nu ajung, dar mulțumesc Domnului că am putut ajunge.

Naomi Moldovan (participant, Cuci-Luduș): Am înțeles cât de important este să mă dedic lui Dumnezeu înainte de orice altceva.

Adelina Bulbuc (participant, Arad): Este o conferință anuală și am venit cu așteptări. Vrem să vedem oameni schimbați, transformați și plini de Duhul Sfânt.

Dințișor Florentina (participant, Arad): Organizând această conferință, avem mari așteptări. Când spun mari așteptări, mă gândesc la Dumnezeu. Cred că Dumnezeu va atinge pe oricine va intra în locul acesta, fie că e prieten, vizitator, musafir. Fie că suntem chiar din poporul lui Dumnezeu. Eu cred că aici este locul unde primim exact ce avem nevoie de la Dumnezeu.

Miky Stancu (Cristocentric): La această conferință, noi în primul rând, ca și închinători, am fost binecuvântați, pentru că este o oportunitate să stai o zi întreagă într-un loc în care este chemat Numele lui Dumnezeu, intens. Cred că și cei din sală și oamenii care au venit doritori, flămânzi și însetați după prezența lui Dumnezeu, au făcut pașii aceștia împreună cu noi. Este important să vii cu o inimă pregătită la o conferință. Ținta unei adunări de genul acesta, este să te umplii și să pleci cu scop. Și cred că este important să păstrăm ceea ce primim.

Participanții conferinței au avut parte de momente de închinare profundă conduse de slujitori dedicați ai lui Hristos.

Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 655 - 5 februarie 2017. Ultimele stiri crestine - http://alfaomega.tv/stiri

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.