Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Drogurile

Te simți înrobit sau tulburat din cauza obiceiului de a consuma narcotice, stimulente sau medicamente (inclusiv alcoolul) care îți influențează mintea? 

Ai simptome de dependență fizică, mentală sau emoțională? 

Poate nu suferi de o boală, ci este problema păcatului care determină robia și suferința ta. Isus Hristos a făcut ceva ce îți va rezolva problema. El a venit să te elibereze de astfel de probleme și să te ajute să obții stăpânirea de sine, care este un rod al Duhului Sfânt (Galateni 5:22-23). 

botez

Ce spune Scriptura?

 

Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine (1 Corinteni 6:12).

Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh. (Efeseni 5:18) 

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați, și să vestesc anul de îndurare al Domnului.” În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului, și a șezut jos. Toți cei ce se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El. Atunci a început să le spună: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit.” (Luca 4:18-21) 

Toți au fost cuprinși de spaimă, și ziceau unii către alții: Ce înseamnă lucrul acesta? El poruncește cu stăpânire și cu putere duhurilor necurate, și ele ies afară! (Luca 4:36) 

A dezbrăcat domniile și stăpânirile, și le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieșit biruitor asupra lor prin cruce“ (Coloseni 2:15) 

Cine păcătuiește, este de la diavolul, căci diavolul păcătuiește de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. (1 Ioan 3:8) 

Rămâneți dar tari, și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei. (Galateni 5:1) 

Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Numai, nu faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste. (Galateni 5:13) 

Ce poți face?

Trebuie să iei în serios robia care te ține legat. Lui Dumnezeu îi pasă de tine și are o soluție. Problema ta reală nu este o boală incurabilă, ci un păcat, iar Isus a venit să rezolve problema păcatului (1 Corinteni 6:11).

Ai nevoie să fii născut din nou din punct de vedere spiritual și să fii botezat cu Duhul Sfânt. Ai nevoie de schimbare în viața ta. Desigur, probabil vei avea nevoie de vindecare și de ajutor în vederea eliberării de droguri. Fii curajos. Cere ajutor din partea familiei tale, a prietenilor tăi creștini, a unui pastor, sau a unei organizații creștine căreia îi pasă.  

Se spune că este nevoie de 31 de zile pentru a pune capăt unui obicei. Dependența de droguri este o problemă de viață, astfel că necesită schimbări radicale în ceea ce privește anturajul, atmosfera socială, locurile pe care le frecventezi etc.

Înlocuirea nu abținerea este cheia soluției. Caută părtășie în cadrul unui club creștin, grup de studiu biblic și rugăciune sau într-o biserică în care ești primit cu căldură. Un prieten creștin de încredere îți poate fi de mare ajutor.

Ai nevoie să îți menții mintea ocupată și preocupată cu lucruri noi (Filipeni 4:8,9).

Învață să te supui lui Hristos și nu drogurilor, prietenilor vechi, auto-compătimirii, vinei sau fricii. 

Cum poți fi născut din nou din punct de vedere spiritual

Dumnezeu are un plan pentru mântuirea ta. Roagă-L pe Domnul să îți mântuiască mintea, trupul și sufletul (1 Ioan 1:9).

Primește-L ca Mântuitor și Domn personal (Ioan 1:12).

Crede în El. El a spus că nu va respinge pe nimeni. Te iubește și Și-a dat viața pentru tine (Ioan 3:16,17).

 Cum poți primi botezul cu Duhul Sfânt?

Dacă ai devenit creștin, poți avea putere de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Astfel, îți vei putea trăi viața așa cum Dumnezeu a intenționat pentru tine (Ezechiel 36:27).

Duhul Sfânt îți dă putere să-i ajuți și pe alții (Fapte 1:8).

El te ajută, te învață (Ioan 14:26; 1 Corinteni 2:13) și te călăuzește în tot adevărul (Ioan 16:13) pentru a-ți da adevărata viață (Fapte 10:19; 13:2; 16:6). 

Dacă dorești, poți ruga pe cineva care este deja botezat cu Duhul Sfânt să se roage împreună cu tine. La fel cum I-ai cerut Domnului să îți ierte păcatele, crezând că poate face acest lucru, cere-I acum să te boteze cu Duhul Sfânt (Luca 11:13).

El a promis că o va face, trebuie doar să crezi. Mulțumește-I și laudă-L căci El este Dumnezeul care împlinește tot ce promite. 

Spune cuiva despre experiența ta. Creștinii și întreaga biserică se vor bucura pentru tine și te vor ajuta. Îngerii se vor bucura împreună cu tine. Dumnezeu se bucură!  

 Rugăciune 

Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru grija și dragostea Sa, pentru puterea Sa de a te mântui și elibera. Renunță la droguri, prietenii și tot ceea ce are legătură cu problema drogurilor. Supune-te lui Isus. Mulțumește-I că vine în inima ta și te umple cu Duhul Sfânt. Crede Cuvântul Lui și mulțumește-I că te eliberează de droguri.              

 

Referințe biblice/Temă de casă

Fapte 2:3, 38; 8:17; 10:44; 19:6           Prima experimentare a Duhului Sfânt           
Romani 11:2a                                       Dumnezeu nu îi respinge pe cei pe care i-a ales           
Filipeni 4:4-9                                        Creștere în Hristos 

 

Începe să refaci relațiile rupte prin hotărârea de a ierta și, dacă este necesar, prin a-ți cere iertare. 
Stabilește-ți un timp pentru citirea Bibliei și rugăciune. 
Du-te la biserică. 
Caută societatea unui grup de creștini care creează o atmosferă caldă, vorbește și roagă-te cu ei. 
Citește „Crucea și Pumnalul” a lui David Wilkerson. 

Alfa Omega TVSusține publicarea materialelor creștine

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să citiți mai multe articole de acest gen, dați click aici pentru a afla despre modalitățile prin care ne puteți ajuta. Dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu mesajul Evangheliei, dar nu putem face aceasta fără ajutorul vostru! Ajutați-ne financiar să continuăm!

x

Proiectul evanghelistic Cartea Cărților

Din toamna 2016, ne concentrăm pe generația tânără, dezvoltând proiectul de evanghelizare pentru copii Cartea Cărților. Ajungem la mulți copii cu Evanghelia, prezentată prin desene animate, prin televiziune, prin site-ul www.carteacartilor.tv, prin resurse tipărite și prin evenimente. Să investim împreună în generația de mâine!. Urmărește reportajul!