“Tată, iartă-i”
Ai văzut ce n-a făcut Isus? NU a amenințat.
Dialogul din acea dimineață de vineri a fost usturător. Spectatorii îi spuneau: „Dacă ești Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!” (Matei 27:40)
Liderii religioși îi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui” (Matei 27:42)
Soldații îi spuneau: „Dacă ești Regele iudeilor, salvează-Te!” (Luca 23:37, BVA)
Usturătoare cuvinte. Sarcastice și acide. Pline de ură. Lipsite de respect. Nu era destul că atârna pe cruce? Nu era destul că era condamnat drept criminal? Erau cuiele prea puține la număr? Coroana de spini prea moale? Fusese biciuit prea puțin?
Se pare că unii așa vedeau lucrurile...
Dintre toate scenele petrecute în jurul crucii, aceasta mă mânie cel mai mult. Mă întreb ce fel de oameni și-ar bate joc de cineva pe moarte? Cine ar pune sarea disprețului pe răni deschise? Câtă josnicie și depravare să te strâmbi la cineva doborât de durere...
Cuvintele împrăștiate în acea zi erau menite să producă răni. Nu e nimic mai dureros decât vorbele menite să rănească...
Dacă ai suferit sau suferi din cauza cuvintelor altcuiva, te vei bucura să afli că există un balsam pentru sfâșierea produsă. Meditează la următoarele cuvinte din 1 Petru 2:23:
„Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător”.
Ai văzut ce n-a făcut Isus? Nu a amenințat. Nu a ripostat. Nu a spus: „Vedeți voi!” „Veniți aici, sus, și spuneți-mi în față ce aveți de zis !” „Așteaptă numai să vină învierea”. Nu, nu s-au auzit asemenea declarații de pe buzele lui Hristos.
Ai văzut ce a făcut Isus? „Se supunea dreptului judecător”. Cu alte cuvinte, L-a lăsat pe Dumnezeu să judece. Nu și-a asumat sarcina de a căuta răzbunarea. Nu a pretins să I se ceară iertare. Nu a angajat vânători de recompense și nu a trimis potera. Din contră, spre uimirea noastră, a vorbit în apărarea lor. „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac” (Luca 23:34)...
„... Nu știu ce fac”.
Dacă ne gândim bine, n-au știut. Nu aveau nici cea mai mică idee ce făceau. Erau o gloată care o luase razna, nervoasă, fără să știe pe ce, așă că, dintre toți oamenii, s-au descărcat pe Dumnezeu. Dar nu știau ce făceau.
Da, dialogul din acea dimineață de vineri a fost usturător. Vorbele aruncate asemenea unor pietre erau menite să usture. Cum a putut Isus să vorbească în numele unor huligani lipsiți de inimă, având trupul distrus de durere, ochii orbiți de propriu-I sânge și plămânii zbătându-se pentru o gură de aer, depășește puterea mea de înțelegere. Niciodată, dar niciodată n-am văzut o asemenea dragoste. Dacă a existat vreodată o persoană care să-și merite dreptul de a se răzbuna, Isus a fost acela. Însă nu s-a răzbunat. În schimb, a murit pentru ei. Cum a putut face asta? Nu știu. Dar știu că, dintr-o dată, rănile mele nu mai dor atât de tare. Brusc, ranchiuna și resentimentele pe care le am mi se par copilărești.
Câteodată mă întreb dacă nu vedem dragostea lui Hristos în oamenii pe care i-a tolerat la fel de mult cât o vedem în durerea suferită.
Ce har măreț!
De Max Lucado