Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Beneficiile unei relații personale cu Dumnezeu

Ni se spune că ar trebui să dezvoltăm o relație personală cu Dumnezeu, dar care va fi de fapt efectul acestei relații asupra vieții noastre? Beneficiile unei relații personale cu Dumnezeu sunt foarte mari și nu se sfârșesc.

El te-a creat pentru a avea o relație personală cu tine. De aceea, ea împlinește cele mai adânci dorințe și aduce cea mai mare împlinire. O relație personală cu Dumnezeu generează o mai mare conștientizare a gloriei, puterii, dragostei și acceptării Sale. Asta determină o mai mare credință, speranță, încredere și bucurie.

O relație personală cu Dumnezeu reordonează perspectiva trăirii noastre zilnice, transformând perspectiva noastră căzută asupra lumii într-o perspectivă a Împărăției lui Dumnezeu. Ne deschide ochii și urechile spirituale pentru a vedea și auzi voia lui Dumnezeu.

Este locul în care dobândim înțelepciune.

Intimitatea este locul în care suntem continuu umpluți cu Duhul Sfânt și puterea Lui.

Stabilește relația om-Dumnezeu drept o relație primordială pentru viețile noastre. Acest lucru determină siguranță și încredere în Dumnezeu și în promisiunile Sale.

Intimitatea cu Dumnezeu ne transformă asemenea Lui. În acele momente, Hristos ia formă în noi. Ne convinge să ne bazăm pe El pentru a fi împuterniciți, vindecați și folosiți pentru Împărăția lui Dumnezeu, fapt care, în caz contrar, nu s-ar întâmpla.

Determină smerenia conștientizării a cât de puțin știm de fapt, și cât de dependenți suntem de Dumnezeu.

În momentele de intimitate Dumnezeu ne motivează, revărsând în și prin noi propria viață și dragoste. Este locul în care vezi puterea lui Dumnezeu manifestată în favoarea ta. Poate vă amintiți momentul când împăratul Aram și armata lui erau pe cale să atace poporul Israel, dar Dumnezeu a deschis ochii lui Ilie pentru a vedea carele de foc trimise pentru a-i proteja.

Cunoașterea acelui fapt a schimbat totul.

Relația personală cu Dumnezeu este cadrul în care primești binecuvântarea ce nu poate fi găsită pe altă cale. Dumnezeu ni Se descoperă. Învățăm să-I recunoaștem vocea. Ajungem să-I cunoaștem inima și gândurile. Experimentăm dragostea, harul și mila Lui. Imaginea lui Dumnezeu din noi este restaurată,
iar când stăm în prezența Lui suntem transformați după chipul Său.

Primim credința și siguranța faptului că suntem iubiți, dobândind astfel puterea de a umbla în sfințenie.

Sună bine ?

Meditează la aceste lucruri și încearcă să le aplici în viața ta:

  1. Mulți oameni înlocuiesc intimitatea cu Dumnezeu cu activități religioase. Activitățile generează un sentiment că ești acceptat de Dumnezeu, deși poate în interiorul lor, acești oameni nu cred asta cu adevărat. Gândește-te dacă acest lucru se aplică și în viața ta, iar dacă da, ce poți schimba pentru a te aventura să-L iubești pe Dumnezeu din toată inima ta.
  2. Cere-i lui Dumnezeu să îți arate modul în care îți poți regrupa activitățile și prioritățile astfel încât fiecare dintre acestea să slujească scopului pentru care ai fost creat – să îl iubești pe El și să trăiești în acord cu această dragoste.
  3. Gândește-te la modul în care ațintirea privirii tale asupra lui Isus te poate motiva la sfințenie.

Versete la care să meditezi: Isa. 54:5, 62:5; Ier. 3:14; Osea 2:19-20; Ioan 17:10-11, 21, 26; Fil. 3:7-14; Ef. 5:25-32; Apoc. 19:7; 2 Cor. 3:18; Gal. 4:19; Ef. 1:18-23, 16-21, 3:8, 4:23-24; Col. 1:27-29, 2:2-3, 3:10; Iacov 1:5, Rom. 11:33-36; 3 Cor. 5:14-17

promo-pasiune-pura

Pasiune Pură este o emisiune unică în televiziune. Abordează un domeniu al vieții (cel sexual) care are nevoie de multă vindecare. Milioane de oameni eșuează din punct de vedere sexual, având nevoie să afle despre harul și Adevărul care eliberează și trasează standardele unei sexualități umane sănătoase. O serie de mărturii ale unor vieți transformate și restaurate.

Urmărește Pasiune Pură în fiecare zi de sâmbătă și duminică, ora 23:30, pe canalul Alfa Omega TV.

Doneaza - sustine Alfa Omega TV