Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Ce faci daca esti blocat in depresie?

Depresia e una dintre cele mai mari probleme pe care le intalnim in consiliere. Am consiliat o persoana care, atunci cand simtea aceste ganduri de depresie care veneau asupra ei, zile la rand nu se mai putea ocupa de familie, de treburile casei, nu iesea afara, avea parca agorafobie, si intreaga ei viata era parca blocata in aceasta depresie. Statea la pat si nu putea sa faca mare lucru, nici cand isi dorea. Am fost surprins ca a reusit sa vina la noi la consiliere, sa parcurga jumatate din oras ca sa ajunga la noi, lucrul acesta a fost in sine un har.

Citeste mai departe

Depresia și iertarea

Depresia e una dintre cele mai mari probleme pe care le întâlnim în consiliere. Am consiliat o persoană care, atunci când simțea aceste gânduri de depresie care veneau asupra ei, zile la rând nu se mai putea ocupa de familie, de treburile casei, nu ieșea afară, avea parcă agorafobie, și întreaga ei viață era parcă blocată în această depresie. Stătea la pat și nu putea să facă mare lucru, nici când își dorea. Am fost surprins că a reușit să vină la noi la consiliere, să parcurgă jumătate din oraș ca să ajungă la noi, lucrul acesta a fost în sine un har.

Citeste mai departe

Cum sa castig lupta credintei la nivelul mintii?

Săptămânal stau de vorbă cu oameni care, în confruntarea cu dificultățile vieții, solicită sprijin în rugăciune. În urma discuțiilor, mulți realizează că sunt copleșiți de tot felul de gânduri care îi aruncă într-o luptă cu frica și îndoiala ce roade ca un vierme din credința inimii lor. Simțindu-se prinși în capcane din care le este greu să se desprindă, în timp ce în fața lor orizontul se arată cenușiu, cu fărâma de credință ce le-a mai rămas, cer Tatălui Ceresc să se milostivească cumva de ei... Majoritatea dintre noi recunoaștem că marea luptă a credinței o dăm la nivelul minții, așa că ar fi normal să acordăm atenție gândurilor din mintea noastră și să luăm atitudine față de ele...

Citeste mai departe

Amaraciune si resentimente

Descarca in format PDF

Atunci când ești jignit sau dezamăgit de alții și când permiți ca rănile să încolțească în inima ta, amărăciunea și resentimentele vor prinde rădăcini. 

Amărăciunea și resentimentele sunt păcătoase și distrugătoare, ele fiind caracterizate de un duh de neiertare ș,i în general, de atitudini negative și critice.

Citeste mai departe

Infrangerea vinovatiei

RĂSPUNS LA MESAJUL CONȘTIINȚEI NOASTRE

Vinovăția te poate duce departe de Dumnezeu, sau te poate conduce cu blândețe înapoi pentru o relație corectă cu El, convins mai mult decât oricând de dragostea Tatălui. Modul în care răspundem astăzi acestui sentiment poate determina succesul nostru în viață în anii care urmează. Poate determina unde îți vei petrece eternitatea. 

Citeste mai departe

Speranta in timp de trauma

DUREREA DUPĂ MOARTEA CUIVA APROPIAT  

Dustin Scholle, un elev al liceului Marengo Community, din Littleton, a scris: Voi întrebați: De ce copiii intră într-o școală și deschid focul asupra colegilor lor? Pentru că trebuie să simtă dragostea înainte să poată da dragoste. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, dar nu mai poate fi oprit. Se poate totuși opri în alte locuri. Vreau să scriu acest poem doar pentru voi.   

Citeste mai departe

Pacea

A GASI ODIHNA COMPLETA A LUI DUMNEZEU PENTRU VIATA TA 

Există o căutare care conduce oameni și națiuni la mari extreme: căutarea păcii. Atât de mult din timpul, energia și resursele noastre sunt consumate încercând să găsim și să păstrăm pacea cu familia noastră, prieteni și vecini! Dar adesea, indiferent cât de greu încercăm, pacea ne evită. Războiul din mintea și inima noastră urlă încontinuu. Unde putem găsi pacea?

Citeste mai departe

Sunt in depresie, ce sa fac?

Aproape fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, am experimentat perioade de tristețe. Majoritatea reușesc să treacă peste aceste perioade într-un timp scurt, dar pentru alții tristețea continuă. Dacă ești prins într-o perioadă îndelungată de tristețe, s-ar putea să recunoști unul sau mai multe semne care adesea au însoțit depresia: o creștere a neîncrederii în Dumnezeu, resentimente față de alții, dificultate în luarea deciziilor, vinovăție, lipsă de activitate, insomnie sau prea mult somn, anorexie sau bulimie, îndoială, nemulțumire, îngrijorare și lipsa de speranță, ca și când ești într-o groapă fără scăpare.

Din fericire, indiferent cât de disperată arată situația, există un real motiv pentru speranță. Dumnezeu te iubește și dorește să te umple cu bucurie, pace, împliniri și multe altele.  

Citeste mai departe

Povestea lui Dorel Ciurescu - lupta cu schizofrenia

S-a intamplat ceva in viata mea, am ajuns ca pacient internat la spitalul de psihiatrie Jebel. Fiind cunoscut de atata lume, oamenii au ramas surprinsi, stiindu-mi trecutul. Era lucrarea lui Dumnezeu pe care nu am inteles-o nici eu, am fost daramat fizic, spiritual nu. Spiritual, Dumnezeu era cu mine , pentru ca prezenta lui Dumnezeu nu a plecat din mine. Am fost asa de distrus si ma gandeam la fetita mea, la masina mea, la banii cu care imi sustineam familia. Am trecut prin niste etape prin care nimeni nu ar vrea sa ajunga, inchisori si spitalul de expertiza din Jilava, dar Dumnezeu m-a calauzit si acolo.

Citeste mai departe

Depresia

Aproape fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, am experimentat perioade de tristețe. Majoritatea reușesc să treacă peste aceste perioade într-un timp scurt, dar pentru alții tristețea continuă. Dacă ești prins într-o perioadă îndelungată de tristețe, s-ar putea să recunoști unul sau mai multe semne care adesea au însoțit depresia: o creștere a neîncrederii în Dumnezeu, resentimente față de alții, dificultate în luarea deciziilor, vinovăție, lipsă de activitate, insomnie sau prea mult somn, anorexie sau bulimie, îndoială, nemulțumire, îngrijorare și lipsa de speranță, ca și când ești într-o groapă fără scăpare. 

Citeste mai departe

Singuratatea

Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor (Grecește: Paraclet, apărător, ajutor.); care să rămână cu voi în veac (Ioan 14:16).  

„Singurătatea a fost primul lucru pe care Dumnezeu l-a catalogat a nu fi bun.”  (John Milton )

Citeste mai departe

Iertarea

Ce păcat blochează în mod special curgerea puterii miracolelor?

Neiertarea blochează accesul în împărăția lui Dumnezeu și puterea miracolelor.   Așa că, dacă îți aduci darul la altar, și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo înaintea altarului și du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul (Matei 5:23,24).  

Citeste mai departe

Bucuria

Descarca in format PDF

Adesea, creștinismul este văzut ca o religie plină de restricții, ai căror adepți sunt mereu triști. Această imagine este în contradicție cu perspectiva biblică, în care Dumnezeu vorbește mult despre bucurie, veselie și fericire. Vechiul Testament și Noul Testament ne promite bucurie și nu una temporară, ci o bucurie continuă care rezistă în vremurile bune și în cele grele.

Citeste mai departe

Doneaza - sustine Alfa Omega TV