Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

intro-secretul-rugaciunii-250pxAceastă scurtă serie de lecții „Secretul rugăciunii” sunt menite să ajute pe cei care sunt la începutul călătoriei lor în viața de credință, celor care au avut experiențe cu Domnul, dar poate vor mai mult.

Se adresează chiar și celor care au o intensitate a vieții de rugăciune suficient de mare, oameni deschiși să afle lucruri noi care să-i încurajeze să trăiască și mai profund cu Domnul.

Secretul rugaciunii - partea 1

CE ESTE RUGĂCIUNEA?

Rugăciunea este un exercițiu spiritual care necesită seriozitate, consacrare, disciplină.

Rugăciunea este fundamentală pentru fiecare viață creștină, pentru fiecare biserică și pentru fiecare lucrare. Rugăciunea reprezintă comunicarea noastră cu Dumnezeu. Este o părtășie realizată în intimitatea noastră cu Dumnezeu Tatăl, în Numele lui Isus, prin puterea Duhului Sfânt. Trebuie să fie conform Cuvântului și voii lui Dumnezeu. Rugăciunea înseamnă și comuniune cu Dumnezeu. Când în ascultare de El noi Îi vorbim, suntem gata să auzim și ceea ce are El să ne spună. Prin rugăciune circumstanțele noastre se vor schimba, lucrări divine se vor întâmpla, în timp ce influența răului va fi restrânsă.

Nu există activitate mai importantă în care ar putea fi implicat un om decât rugăciunea – să vorbești cu Dumnezeu și să știi că te ascultă, ba chiar mai mult, îți și răspunde. Rugăciunea înseamnă timp câștigat, nu pierdut.

Citeste mai departe

Secretul rugaciunii - partea 2

Trebuie să avem un scop în rugăciunile noastre, să știm pentru ce ne rugăm și dacă facem acest lucru conform Cuvântului lui Dumnezeu. Nu ne putem ruga eficient dacă nu știm pentru ce ne rugăm și ce vrem de la Dumnezeu. Este foarte important să știm că Dumnezeu, chiar dacă ne iubește, nu ne poate răspunde la rugăciune dacă aceasta nu este conform Cuvântului Său. În calitate de copii ai lui Dumnezeu, plini de Duhul Sfânt, suntem responsabili de modul în care ne rugăm. Trebuie să cunoaștem Cuvântul lui Dumnezeu și să avem un scop în viață, astfel încât rugăciunile noastre să fie conform voii și Cuvântului lui Dumnezeu. Nu la întâmplare a rostit Domnul Isus cuvintele din Matei 6:7, „Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați.”

Responsabilitatea noastră primară este de a avea credință; rezultatul la rugăciunile noastre îl privește pe Dumnezeu. Dacă ne rugăm cu credincioșie, El se va îngriji de celelalte.

Citeste mai departe

Doneaza - sustine Alfa Omega TV
x
2017 intelegereavremurilor imagine luna 640