Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

intro-secretul-rugaciunii-250pxAceastă scurtă serie de lecții „Secretul rugăciunii” sunt menite să ajute pe cei care sunt la începutul călătoriei lor în viața de credință, celor care au avut experiențe cu Domnul, dar poate vor mai mult.

Se adresează chiar și celor care au o intensitate a vieții de rugăciune suficient de mare, oameni deschiși să afle lucruri noi care să-i încurajeze să trăiască și mai profund cu Domnul.

Secretul rugaciunii - partea 2

Trebuie să avem un scop în rugăciunile noastre, să știm pentru ce ne rugăm și dacă facem acest lucru conform Cuvântului lui Dumnezeu. Nu ne putem ruga eficient dacă nu știm pentru ce ne rugăm și ce vrem de la Dumnezeu. Este foarte important să știm că Dumnezeu, chiar dacă ne iubește, nu ne poate răspunde la rugăciune dacă aceasta nu este conform Cuvântului Său. În calitate de copii ai lui Dumnezeu, plini de Duhul Sfânt, suntem responsabili de modul în care ne rugăm. Trebuie să cunoaștem Cuvântul lui Dumnezeu și să avem un scop în viață, astfel încât rugăciunile noastre să fie conform voii și Cuvântului lui Dumnezeu. Nu la întâmplare a rostit Domnul Isus cuvintele din Matei 6:7, „Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați.”

Responsabilitatea noastră primară este de a avea credință; rezultatul la rugăciunile noastre îl privește pe Dumnezeu. Dacă ne rugăm cu credincioșie, El se va îngriji de celelalte.

De asemenea, este important să fim realiști în ce privește planificarea timpului nostru de rugăciune. Este mai bine să fim credincioși unei perioade scurte de timp dedicate rugăciunii zilnice, decât unui plan nerealist pe o perioadă lungă.

BONUS

coperta-secretul-rugaciunii
Comandă cartea Capitol gratuit

Secretul rugăciunii

Pentru a deveni oameni ai rugăciunii, trebuie să găsim secretul, satisfacția și împlinirea rugăciunii. În acest mod, vom fi eficienți și motivați pentru a persevera.

  1. Mai întâi de toate, trebuie să realizăm că rugăciunea este o decizie personală. Trebuie să luăm decizia și angajamentul de a ne ruga.
  2. În al doilea rând, avem nevoie de statornicie și perseverență. Luca 18:1 spune: „...trebuie să se roage necurmat, și să nu se lase”. Tendința noastră este de a renunța. Și acest lucru îl dorește Satan. Dacă vom renunța să ne rugăm și vom trăi în indiferență și complicitate, atunci nu vom mai fi o amenințare pentru el.
  3. În al treilea rând, rugăciunea trebuie să devină stilul nostru de viață, și apoi nu ne va mai fi dificil să ne rugăm. Ne vom trezi dimineața pregătiți pentru timpul nostru de părtășie cu Dumnezeu. Nu ne va fi greu să-L căutăm pe Domnul, ci vom fi bucuroși să ne ridicăm mâinile și să ne închinăm, să-I aducem mulțumiri și să-I înălțăm Numele Său sfânt.
  4. În al patrulea rând, vom găsi plăcere în rugăciune; va deveni desfătarea noastră. Cu alte cuvinte, vom aștepta cu înflăcărare timpul nostru de rugăciune, vom aștepta dimineața pentru a ne întâlni cu Regele regilor și Domnul domnilor. Este o plăcere să vii înaintea Domnului, să-ți reverși inima înaintea Lui, să-I asculți șoapta și să-L lași pe Duhul Sfânt să lucreze în viața ta. Bucuria este așa de mare încât parcă nu mai ai răbdare, întreaga ființă tânjește să se întâlnească cu El. Când rugăciunea va deveni stilul nostru de viață, vom găsi plăcere în ea.
Doneaza - sustine Alfa Omega TV