Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Sex, rușine și masturbare

Dușmanul nu e foarte creativ. De fapt, folosește același truc, nu e deloc creativ. Dacă ne întoarcem la ce s-a întâmplat în grădină, primul păcat ne introduce în poveste. Textul de acolo spune că, pentru prima oară, oamenilor le-a fost rușine. Înainte erau goi și nu le era rușine, aveau parte de o intimitate, cunoșteau și erau pe deplin cunoscuți, erau goi și nu le era rușine, dar acum au ajuns să experimenteze rușinea, frica.

Cum au reacționat în fața fricii și a rușinii? Au încercat să preia controlul, acoperindu-se. Putem vorbi despre „frunzele de smochin sentimentale” cu care ne acoperim inimile: „M-ai mai iubi dacă ai ști asta despre mine, dragă, dacă ai ști capitolul acesta din viața mea?” Ne acoperim cu frunze de smochin sentimentale, dar există și frunze de smochin fizice, pomenite chiar în textul din Geneza. Interesant e că ei își acoperă chiar părțile intime, organele genitale, cele dătătoare de viață, pentru că au apărut în scenă rușinea și frica. Biblia spune că Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică și singurul de care ar trebui să ne temem e Domnul.

Să luăm spre exemplu un adolescent care începe să aibă contact cu pornografia și asta îl conduce la masturbare. Comportamentul acesta devine inevitabil și face asta în mod regulat. Ce stă la baza acestui comportament? Rușinea.

Dușmanul folosește rușinea și dă naștere fricii. Astfel, el începe să dezvolte o lume a fanteziei și practică astfel de lucruri, care ajung să îl controleze. Rușinea, frica și controlul formează un ciclu care stă la baza acestor lucruri.

Masturbarea e o problemă foarte controversată. Dacă întrebi 10, 15 vorbitori creștini, consilieri creștini, profesori creștini, s-ar putea să primești 10, 15 răspunsuri diferite. Unii consilieri creștini ar putea spune: „Băieții sunt băieți, fetele sunt fete. Noi am fost creați ființe sexuale, masturbarea o experiență inofensivă.”

La început poate fi așa, pentru că, într-adevăr, am fost creați ființe sexuale. Ar putea începe ca o ispită inofensivă… Sau ai putea crede că e inofensivă. Dușmanul poate folosi asta ca pe o ușă spre păcat. Dușmanului îi place să folosească în viața noastră ciclul rușinii, fricii și controlului. El folosește lucruri inofensive pe care începem să le facem cu o minte de copil poate, și apoi ne atrage în rușine și ne temem să spunem cuiva despre asta, ne e frică să le spunem părinților sau altor oameni și acționăm conform rușinii.

Dacă e să revenim la masturbare, Dumnezeu nu ne-a creat pentru asta. Noi am fost creați pentru comunitate, pentru legământ, am fost creați pentru a avea intimitate cu alte ființe umane. Masturbarea poate fi privită ca o relație sexuală cu tine însuți. M-a creat Dumnezeu să îmi produc singur plăcere, să îmi împlinesc singur nevoile, să mă împlinesc singur sau m-a creat pentru a avea o relație cu o altă ființă umană, care presupune, din punct de vedere verbal, să stau gol în fața ta și să nu îmi fie rușine? 

În căsnicie e foarte greu să îți dezvolți abilitatea de a-ți verbaliza nevoile intime, de a-i cere celeilalte persoane să te satisfacă, să îți împlinească nevoile.

Dacă te gândești în sensul acesta la cum ar trebui să fie o relație sănătoasă, masturbarea e exact opusul acestui lucru. E vorba numai despre mine, despre satisfacerea nevoilor mele în afara unei relații, departe de Dumnezeu, concentrându-mă numai pe nevoile mele.

Chiar dacă Biblia nu spune nimic despre masturbare și noi nu suntem drastici în privința asta, ci lăsăm subiectul deschis, haideți să vedem ce spune Biblia despre poftă!

Pofta e păcătoasă, e ca un aspirator care poate atrage complet o persoană. De obicei, ea începe în minte, de aceea ni se spune să ne înnoim mintea ca să putem să ne împotrivim poftei. Pofta, deci, e păcătoasă și dacă e să revenim la subiectul nostru, cine poate să se masturbeze fără să poftească?

Ca să fim și mai practici, dacă e să descompunem masturbarea în pași simpli, ea se reduce fie la fantezii în mintea ta sau la privirea unei imagini, dar imaginea aceea sau fantezia din mintea ta nu e o relație reală pentru tine.

Nu e vorba de o persoană cu care relaționezi, nu e o persoană pe care trebuie să o ierți, să o iubești.

Imaginea aceea nu face altceva decât să te servească pe tine. În mintea ta, tu ceri acelei imagini să facă ceva pentru tine pentru a-ți aduce încântare. Nu acesta e planul lui Dumnezeu pentru sexualitate. Tu trebuie atât să dăruiești, cât și să primești. E vorba de a ne sluji unul pe altul. Sexul nu se reduce doar la mine, la împlinirea nevoilor mele, ci e vorba de cum pot să te slujesc pe tine, astfel încât, împreună, să semănăm tot mai mult cu Hristos.

Au fost făcute studii ale creierului, prin care el a fost programat pentru a primi plăcere prin imagini vizuale sau prin pornografie. Acele imagini se imprimă în mintea ta și asta cauzează plăcerea. În căsnicie, persoana de lângă tine trebuie să facă lucrul acela pentru tine, dar tu ani întregi ai fost programat să primești asta doar privind o imagine, deci tu nu ai nevoie de altceva decât de o imagine.

Ceea ce noi nu înțelegem că pornografia și imaginile sexuale din mintea noastră sunt progresive. Ceea ce mă încântă azi nu va fi suficient pentru a-mi produce încântare și mâine. Nu așa a creat Dumnezeu lucrurile.

Dacă oamenii ar înțelege cum funcționează mintea și cum se imprimă aceste imagini și modul cum am fost creați, ar fi mult mai precauți în a se angaja în astfel de lucruri. Dușmanul, însă, ascunde aceste lucruri și spune: „Nu e mare lucru, fă asta numai azi, numai acum!” Astfel, suntem atrași într-un stil de viață pe care nu ni l-am dorit la început.

promo-pasiune-pura

Pasiune Pură este o emisiune unică în televiziune. Abordează un domeniu al vieții (cel sexual) care are nevoie de multă vindecare. Milioane de oameni eșuează din punct de vedere sexual, având nevoie să afle despre harul și Adevărul care eliberează și trasează standardele unei sexualități umane sănătoase. O serie de mărturii ale unor vieți transformate și restaurate.

Urmărește Pasiune Pură în fiecare zi de sâmbătă și duminică, ora 23:30, pe canalul Alfa Omega TV.

Doneaza - sustine Alfa Omega TV