Alfa Omega – 30 de ani

Dumnezeu nu ne-a lăsat niciodată în 30 de ani

Am experimentat purtarea Lui de grijă încă de la începuturi.

După trei ani de la întoarcerea noastră la Domnul, când înființasem deja Alfa Omega, mai credeam că voi finanța lucrarea Domnului prin firmele și activitățile comerciale și tehnice pe care le aveam. Erau câteva firme active și activități permanente de TV cablu, vânzări calculatoare, sisteme de alarmă, proiectare IT, birotică etc. Aveam peste 80 de angajați, mulți colaboratori, filiale și magazine în câteva orașe, și toate acestea îmi consumau tot timpul. Eram distributiv, mă bazam pe capacitatea de a lucra pe mai multe fronturi... dar nu aceasta a fost voia Domnului.

După aproape trei ani, Mirela a venit la mine și mi-a spus că Domnul i-a vorbit să se transfere de la firma la care lucra (în domeniul software de IT, cu un salariu semnificativ) la Alfa Omega. Deși mă bucuram în sinea mea, știam că o ducem tot mai greu financiar și că practic familia era menținută din salariul ei.

Dar am negociat cu ea, după ce am înțeles că ei îi vorbise Domnul foarte răspicat și am stabilit un salariu, evident mult mai mic decât avea la acea multinațională. În fond, am tăiat un zero la negociere din salariul pe care îl primea până atunci.

Dar, din acel moment, pâinea nu ne-a lipsit de pe masă și am avut, de fiecare dată, chiar dacă în ultima clipă, tot ce ne trebuia.

Au fost și momente limită, legate chiar de pâinea de zi cu zi și de zeciuiala despre care am învățat de la început că îi aparține Domnului. Știu că în anii de început aveam într-o zi de duminică doar acei bani în buzunar cât să ne cumpărăm pâine. Mirela a spus ceva de genul: „Doamne, ce ne faci?” Și am dat toți banii pe care îi aveam la colectă, ca zeciuială, știind că seara nu aveam pâine pentru copii acasă.

Dar ajungând acasă, am descoperit o pâine în congelator pusă acolo cu câteva săptămâni în urmă și de care uitasem.

Cele mai dificile teste în vremurile de început au fost cele materiale/financiare. În acele timpuri, erau două categorii de oameni care ne judecau:

- cei din lume îmi spuneau sub o formă sau alta: „Vezi dacă te-ai pocăit! Așa îți trebuie, erai băiat deștept, educat, te descurcai”.

- cei din biserică, credincioșii, spuneau sau gândeau cu voce tare: „Sunt la începutul credinței, probabil nu s-au pocăit de tot, mai au ceva ascuns, nemărturisit, de aceea le merge așa rău”.

Da, am trăit ca niște copii în Domnul, cu greșeli, așteptări nerealiste, dar lipiți de Domnul ca niște copii de tatăl lor. Și am început asta la 40 de ani.

Și Domnul nu ne-a dat niciodată mai mult decât puteam duce, nu ne-a cerut mai mult decât puteam face, nu ne-a lăsat niciodată. Sunt lucruri pe care le văd altfel acum, sunt câteva întrebări legate de situații speciale pe care I le voi pune când mă voi întâlni cu El față în față.

Doar o întâmplare: eram la Sovata, înregistrasem la o conferință de misiune timp de trei zile și ne pregăteam să ne întoarcem acasă. Avusesem și un mic stand de prezentare a lucrării, inclusiv ceva cărți, dar practic nu vândusem nimic, erau și ceilalți participanți, parteneri în misiune, ca și noi, căutând sponsori și cu buget puțin. A trebuit să plătim și costuri aferente, masă, cazare... și ne-am aflat în acea zi, la plecare, în parcare, într-o situație delicată. Noi aveam bani de benzină doar până la jumătatea drumului spre casă (până pe la Cluj). Le-am spus asta colegilor din echipă, am zâmbit fiecare cu înțelegeri diferite ale momentului...

La un moment dat, în parcare, în acele minute, când noi retușam încărcătura microbuzului, aleargă spre noi din celălalt capăt al parcării, fratele J. C. din Zalău.

„Frate Pețan am uitat să îți dăm niște bani, de ieri am pe inimă să vă binecuvântez și aproape că am uitat… ”

Da, a fost în ultimele minute pe care le mai petreceam în acea parcare a hotelului care a găzduit conferința, dar a fost la timp. I-am mulțumit Domnului ca pentru ceva normal și ne-am întors liniștiți acasă uitând clipele de neliniște de dinainte.

Întâmplări ca acestea sunt multe. Nu știu de ce Domnul lucrează așa, dar știu că El nu ne-a lăsat și nu ne va lăsa niciodată.

Fragmente extrase din cartea în curs de apariție, „Pentru o vreme ca aceasta”, de Tudor Pețan.

Articolul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 14, nr. 3), din mai-iunie 2024, cu tema „Pentru o vreme ca aceasta”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista