Creștinul și spațiul public - editorial de Sorin Pețan

Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. Matei 5:13-16

Pentru a fi creștin, ai nevoie de o întâlnire personală cu Dumnezeu, când decizi să-L urmezi pe Isus și să-ți bazezi viața pe jertfa și pe învățătura Lui. Nu poți fi creștin autentic la grămadă, cu restul familiei sau doar făcând parte dintr-o națiune „creștină”. Pe vremea lui Isus, erau mulți evrei care se considerau „fii ai lui Avraam” (credincioși prin apartenență etnică), dar Isus le spune că e nevoie de fapte care să exprime concret pocăința din inima lor (Matei 3).

Credința este ceva profund personal, între om și Dumnezeu. Și ateii cred asta, încercând să împingă credința strict în spațiul privat, sau doar în biserici. Însă, unui creștin, Biblia îi spune să iasă „înaintea oamenilor”, pentru că e sarea pământului și lumina lumii. Creștinul adevărat dă gust și luminează în întuneric. Nu ostentativ, să nu săreze prea tare sau să orbească, ci adecvat situației.

Isus se ruga noaptea, iar ziua mergea în locuri publice să vorbească despre Împărăția lui Dumnezeu, o împărăție din altă „dimensiune”, care însă poate fi „adusă” în planul în care trăim. Și rugăciunea Tatăl nostru cuprinde ideea „Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta pe pământ așa cum se face în cer”, cu implicația directă a faptului că lucrurile pe pământ nu sunt prea bune, dar că, prin Isus, o nouă realitate poate prinde rădăcini în societatea noastră, o nouă Împărăție mai bună poate substitui o împărăție rea a păcatului și a disfuncțiilor în societate.

Isus s-a exprimat public, iar audiența lui era mixtă. Erau ucenici care Îl urmau, erau și unii care simpatizau dar se țineau la distanță, erau și cei care nu erau interesați și își vedeau de viață, dar erau și inamici care au determinat moartea Lui în final. Nu e la fel societatea română azi față de creștinism?

În comunism, religia creștină autentică era dușman al statului. Mulți preoți, pastori și credincioși adevărați care nu au dorit să-și compromită credința față de sistemul de valori comunist au putrezit în închisori, la Canal sau în Bărăgan. Era tolerată și o Biserică oficială, dar bine controlată și infestată de informatori. Dar comunismul visa la omul nou, dezvățat de religie, convins de materialismul științific fără Dumnezeu. Nu degeaba, la revoluția din 1989, la inițiativa unui pastor, zeci de mii strigau în centrul Timișoarei că „Există Dumnezeu”, ca mărturisire publică de credință și ca sfidare la propaganda marxistă.

După revoluție, a existat o foame spirituală și o deschidere uriașă pentru Evanghelie. Însă, încet-încet, lucrurile s-au schimbat și românii s-au distanțat de Biserică. Un sondaj IMAS din toamna 2017 arăta că încrederea românilor în Biserică e la un minim istoric, de doar 50%, după ce, ani de zile, Biserica a fost în topul încrederii în instituții, cu valori în jur de 90%.

Trebuie să recunoaștem că, așa cum spune și pasajul din Matei 5, Biserica din România (dar și Europa și lumea occidentală), și-a cam pierdut gustul și puterea de a săra, lumina noastră s-a atenuat și pâlpâie trist. Motivele? Nenumăratele scandaluri și certuri în biserici de toate culorile confesionale, opulența, corupția și abuzurile liderilor spirituali, lipsa de integritate a credincioșilor, lipsa de relevanță a Bisericii pentru problemele contemporane, discrepanța între ceea ce vorbesc și ceea ce trăiesc creștinii, lipsa unei trăiri autentice a creștinilor. „Fă ce zice popa, nu ce face popa”...

De asemenea, apare și o ruptură între generații, în sensul în care generația mai în vârstă e mai credincioasă, însă tinerii se depărtează tot mai mult de credință și de Biserică, devin atei. Incendiul de la Colectiv a fost un moment în care tinerii au fost dezamăgiți de reacția Bisericii. Unora le place de Isus, dar resping „religia organizată”, instituționalizată. „Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții”...

Generația mai în vârstă e mai conservatoare, mai tradițională, cu încredere mai mare în instituții, însă în general mai puțin adaptată la noile tehnologii și mai puțin deschisă spre valorile occidentale din cauza faptului că le-a adoptat mai târziu, la maturitate. În același timp, generația mai tânără, sub 40 de ani, are o abilitate nativă în folosirea tehnologiilor digitale, e mai puțin conservatoare, mai „tolerantă”, mai postmodernă în sensul relativizării unor adevăruri și a unei încrederi scăzute în instituții tradiționale, fie ale statului, fie în Biserică sau mass-media. E doar o generalizare, există și variații și minorități în cele două grupuri.

Adesea, generația mai tânără e percepută de generația părinților lor ca ignorantă și manipulată, rebelă și oarecum nihilistă, încercând să distrugă „fibra” societății. Invers, generația postmodernă, tânără, percepe tradiționalul ca fiind retrograd și „comunist”, găsind vinovată generația în vârstă pentru stagnarea țării și perpetuarea unei corupții generalizate. Ambele poziții sunt toxice. Protestele antiguvernamentale, „statul paralel”, referendumul pentru familia tradițională, imigranții musulmani și identitatea creștină a Europei, pretinsele influențe ale lui Soros sau ale lui Putin, toate au dus la rupturi majore în societate.

Ce pot face creștinii ca să aducă vindecare, pace, ca să fie sare și lumină în acest context complicat, cu o societate divizată?

În primul rând, Biblia ne spune să ne rugăm pentru cei în dregătorii, pentru că de binele societății atârnă și binele nostru. Să ne rugăm pentru binele României și vindecarea societății noastre.

În al doilea rând, avem pasajul din Maleahi 4: „El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem”. Perspectivele diferite merită abordate constructiv și într-o atitudine smerită și deschisă spre învățare, prețuind mai degrabă persoana interlocutorului decât propriile convingeri. Creștinii trebuie să aducă pace și împăcare, și un schimb constructiv de idei între generații, punând pe tatăl sau pe copilul nostru mai presus decât pe noi înșine. Epistola către Romani conține mai multe capitole (12-15) în care discută raporturile între frați care nu văd la fel lucrurile, îndemnând creștinii să nu jignească pe alții ce au păreri diferite de ei și să nu fie pricină de poticnire (vezi capitolul 14). Deși contextul e legat de practicile bisericești, oare nu putem vedea acolo principiul dragostei pentru aproapele care gândește diferit față de tine?

În acest număr al revistei, sunt incluse și puncte de vedere cu care, personal, nu sunt de acord, sunt  perspective poate contradictorii. Și totuși, e important să le analizăm. Biblia spune că „cei maturi au discernământul obișnuit, prin practică, să distingă binele și răul” (Evrei 5:14, NTR). Există bine și rău, și e necesar să ne exersăm discernământul ca să ne maturizăm spiritual. Scopul nostru, la Alfa Omega TV, nu este să facem propagandă și manipulare, ci să vă încurajăm la maturizare și exersarea discernământului.

În al treilea rând, să facem ceva concret. Merită să ne punem întrebarea: Cum anume vrem să influențăm societatea, cum să fim sare și lumină? Credem că în Hristos sunt soluții pentru restaurarea umanității căzute, că dragostea și principiile creștine sunt cele mai bune și pot vindeca „bolile” societății. Dar cum le aplicăm în societate? O abordare ar fi de jos în sus, a doua de sus în jos, iar a treia ar fi folosind pârghiile statului.

Abordarea de jos în sus presupune că fiecare din noi, creștinii, încercăm să trăim viața cât mai bine, în acord cu principiile lui Isus, modele pe care oamenii să dorească să le urmeze, oricare ar fi ocupația noastră. Că fiecare din noi, creștini simpli, luminăm în microuniversul nostru, influențăm prietenii și familia prin modul în care trăim, iubim, luăm decizii, ne cheltuim banii și timpul, etc. Noi, la Alfa Omega TV, credem puternic în această direcție, și vă încurajăm pe fiecare să trăiți viața în lumină și fiind lumină, de luni până duminică! Nici o trezire nu poate dăinui decât dacă fiecare umblăm cu Dumnezeu.

A doua abordare este cea de sus în jos, ca influențare a societății prin liderii ei, prin oameni competenți, „vârfuri” de expertiză și integritate, creștini care să ajungă în poziții de conducere și influență și să schimbe lucrurile sub ei. În 1975 câțiva lideri creștini au văzut societatea ca fiind împărțită în 7 domenii, 7 „munți” importanți de unde liderii creștini puteau influența societatea în ansamblu, de la vârf: Religie, Educație, Afaceri, Guvern-Politică, Media, Arte-Divertisment și Familie. Era doar un model insuficient dezvoltat (de exemplu, lipsea domeniul Social) și destul de controversat datorită abordării „dominioniste”. Ideea centrală era încurajarea creștinilor să devină lideri în unul-două din aceste domenii, pentru a transforma societatea de sus în jos.

A treia abordare, cea mai controversată, presupune folosirea pârghiilor statului pentru a impune valorile creștine în ansamblul societății. E oarecum o extrapolare a sferei Guvern-Politică din modelul precedent, în care legile statului sunt puse în acord cu legile lui Dumnezeu. Deși, într-o democrație, abordarea aceasta implică pe fiecare cetățean, prin vot, prin opinia majorității. Însă, în acest caz, marea dilemă se naște din folosirea forței de constrângere a statului pentru a aplica inclusiv la necreștini niște norme morale care, în cazul creștinilor, au rădăcini personale și spirituale adânci. Iar folosirea mijloacelor statului pentru a norma comportamentul creștin în societate poate cauza un recul negativ față de creștinism.

Un exemplu este referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție ca uniune bărbat-femeie. Este un demers cu puternică susținere din lumea creștină, pentru a preveni legalizarea căsătoriilor gay și ulterior adopția de copii de către aceste cupluri homosexuale. Însă acum, în România, căsătoria homosexuală nu este legală. Și există o interpretare a CCR (decizia 580 din 20.08.2016) care clarifică că actuala Constituție, deși nu o afirmă explicit, implică uniunea bărbat-femeie în intenția legiuitorilor inițiali. Hotărârea CCR are aceeași putere legală ca și Constituția, deci demersul pare nenecesar. Însă există un recul negativ al societății nereligioase față de inițiativa celor 3-4 milioane de români religioși (15-20% din populație) care adâncește ruptura din societate, iar acești nereligioși devin mai ostili față de Evanghelie. Însă cei care susțin acest demers subliniază că măsura va proteja societatea românească pe termen lung.

Sunt și o minoritate de creștini care susțin familia naturală bărbat-femeie, dar fără să susțină acel referendum. Argumentul lor principal este că nu ar trebui să folosim forța statului, ci doar convingerea, doar influențarea societății doar de jos în sus, fără a te atinge de „muntele Guvern-politică”.

Un alt exemplu e ce s-a întâmplat în 2015 cu valul uriaș de refugiați-imigranți pe ruta balcanică, refugiați majoritar musulmani care încercau să ajungă în Europa. Unii i-au primit cu brațele deschise, alții au ridicat garduri pentru a proteja identitatea creștină a țării lor - cazul Ungaria. Viktor Orban a fost susținut de majoritatea populației maghiare, nominal creștine.

Care e o atitudine corectă din partea unui creștin, legat de imigranți? Ar trebui să îi ținem afară din societatea noastră pentru că suntem creștini, iar experiențele tensiunilor sociale și a atentatelor din Vest ne fac reticenți la a-i primi în mijlocul nostru, reticenți la „islamizarea” României sau a Europei? Dar ce facem cu faptul că această atitudine violează spiritul lui Hristos și recomandarea Bibliei (chiar dacă imigrantul ar fi dușmanul nostru suprem) - „dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea” (Romani 12:20)?

Invers, dacă primim în numele dragostei creștine valuri de oameni care trec granița ilegal și nu doresc să se integreze în societate, care se radicalizează și poate, în timp, și-ar dori să impună legea sharia copiilor noștri, dacă ar ajunge majoritari în democrația noastră. Noi, creștinii, nu putem considera sharia bună pentru țara noastră, avem alte valori. Le permitem să vină?

Și ce ne facem cu țări ca Ungaria și Polonia, ai căror lideri declară că vor să apere valorile și identitatea lor creștină ca țări, dar în același timp, conduc autoritar, modifică legi și instituții ale statului, umblă la statul de drept și încearcă să închidă gura celor care cred altfel decât ei? Ei fac toate acestea în numele luptei contra corectitudinii politice și a multiculturalismului vârâte pe gâtul esticilor de către decadenta UE, care pare să își nege rădăcinile creștine și să își dorească sinuciderea civilizațională. Dar să nu uităm de la ce a plecat corectitudinea politică în Europa. În numele naționalismului și destinului nostru creștin, am declanșat două războaie mondiale în Europa, am murit cu zecile de milioane pentru că ne-am considerat mai buni unii decât alții. Pe catarama soldaților naziști scria „Dumnezeu e cu noi”, în timp ce dădeau foc la Europa. Ne mai mirăm că, după toate aceste orori, europenii se îndepărtează de creștinism?

De aceea, părinții fondatori ai UE, mulți fiind creștini practicanți, au încercat să prevină războiul și mișcările naționaliste, unind foștii adversari într-o structură supranațională în jurul unor valori comune, dar care să păstreze libertățile și particularitățile statelor componente. Sigur, ideologia de stânga a devenit dominantă în UE în ultima vreme și acest lucru nu e bun, e greu să pui împreună valorile creștine cu cele marxist-socialiste. Dar să nu uităm și ce înseamnă naționalismul cu tente religioase. În România am avut regimul legionar în 1940-1941, cu crime și violențe față de evrei, homosexuali și alți români care vedeau lucrurile diferit față de legionari, iar scopul final era „sfințirea și mântuirea neamului”. Dacă ne reîntoarcem la naționalism, creștin sau nu, crește și pericolul unui război și al tensiunilor sociale.

Există o identitate creștină a unei țări, care să fie apărată? Dacă România chiar e creștină, de ce avem o listă atât de lungă de probleme, fiind campioni la avorturi, corupție și tot restul? Nu ar trebui să arate altfel statisticile? Dar dacă ne luăm doar după cifrele seci, e oare ok să spunem că România nu este o țară creștină?

Dacă ne uităm la Sodoma, cetatea distrusă prin foc din cer pentru păcat, vedem în Geneza 18 că Avraam negociază cu Dumnezeu ca, dacă s-ar găsi 10 oameni buni, ea să nu fie distrusă. Deși Sodoma ajunge să fie distrusă, merită notat că Dumnezeu e de acord să o cruțe pentru o mână de oameni. 10 persoane bune într-o cetate nu sunt o majoritate și nu dau identitatea generală a orașului, dar par să conteze. E o veste bună pentru orice țară cu probleme, dar care are câțiva creștini adevărați – există speranță!

Indiferent cum vedem lucrurile, ar trebui să ne rugăm pentru țara și societatea noastră și să acționăm cu dragoste, tact și înțelepciune pentru a vindeca rupturile dintre noi, rupturi ce vin pe baza unor înțelegeri diferite a lucrurilor. Ar fi bine, de asemenea, să fim o lumină în viața noastră zilnică, să fim integri, să fim de ajutor și să slujim cât de bine putem celor din jur. Iar dacă ajungem într-un loc în care decidem ce să facă alții, Domnul să ne dea înțelepciune și să ne îndrume. Să nu uităm că idealul ar fi ca cei care nu sunt creștini (sau nu sunt practicanți) să vadă lumina și faptele noastre bune, să-I dea slavă lui Dumneze (cf. Matei 5) și să dorească de bunăvoie să devină și ei creștini. Și indiferent de legislația în vigoare - fie ea sharia, Constituția sau Codul penal rescrise - aceștia să dorească să primească Legea lui Dumnezeu în inimă. Cu siguranță, România și Europa de azi au nevoie de mai multă „lumină” creștină.

Sorin Pețan
redactor, Alfa Omega TV