Șoareci, iepuri, cuci alergători: Așezați pentru a umple

Termenul „deșert” se referă de obicei la habitate uscate, încinse – aride, toride, și câteodată înspăimântătoare. Adesea, deșerturile sunt considerate nelocuibile și goale.

Cu toate acestea, majoritatea deșerturilor sunt departe de a fi lipsite de viață, deși locuitorii lor sunt mai puțini și la mai mare depărtare unii de alții decât cei din alte habitate terestre precum pădurile, pășunile, sau zonele umede. Dumnezeu a așezat o varietate magnifică de creaturi pentru a umple regiunile deșertice. Iată trei exemple!

Șoarecele-cangur de deșert

Șoarecilor-cangur le priesc deșerturile fierbinți și uscate din America – și nu suferă de deshidratare. Cum de au destulă apă pentru a supraviețui, din moment ce nu beau apă ca majoritatea mamiferelor?

Pe scurt, Dumnezeu a creat șoarecii-cangur astfel încât extrag apă din mâncare, în special din semințele rezistente la secetă, care se găsesc din abundență în deșert. Digerând hrana aceasta, Jerboa – așa se numește animăluțul – produce metabolic toată apa de care are nevoie, și rețin mare parte din ea, eliminând foarte puțină prin urină.

Iepurele californian cu coadă neagră

Soarele poate produce o căldură arzătoare, mai ales în deșerturile toride ca Sonoran, Mojave și Chihuahuan. Cu toate acestea, iepurele californian cu coadă neagră și urechi colosale (cunoscut și drept iepurele de deșert) trăiește binișor în acele deșerturi. De asemenea, verișorul lui cu urechi uriașe, iepurele-anitlopă (lepus alleni), are un trai excelent în deșerturile Sonoran și Chihuahuan.
Care e treaba cu urechile uriașe? Îi ajută pe iepurii de deșert să trăiască în pustiurile uscate? Da! Urechile colosale nu îi ajută doar să asculte zgomotele din deșert, deși fac asta, desigur. Beneficiul vital de a avea urechi enorme și relativ subțiri le permite celor două animale să elimine excesul de căldură – o trăsătură practică pe care o au lagomorfele din deșert.

Mulțumită înțelepciunii bioingenerești a lui Dumnezeu, acești iepurași care înving temperaturi extreme își controlează temperatura corpului radiind în afară excesul de căldură pe suprafețele întinse ale urechilor lor.

Cucul alergător

Cucii alergătorii sunt rapizi. Aceste păsări de chapparal (zonă cu tufișuri spinoase) trăiesc în deșert și în desișuri precum regiunile cu salvie, hrănindu-se cu gâze, scorpioni, șopârle și șerpi.
Pot supraviețui cucii alergători confruntărilor cu șerpii cu clopoței diamondback? Deși cucii alergători sunt faimoși pentru viteza cu care fug de pericol, atacă agresiv șerpii cu clopoței față în față – cioc vs. colți veninoși!

În mod uimitor, Dumnezeu a conceput cucul alergător ca să poată ținti rapid fața și colții unui șarpe care-l asaltează, folosindu-și ciocul ascuțit pentru a mușca și pentru a prinde gura deschisă a șarpelui între sau în spatele falangelor superioare, mușcând șarpele și ținându-l într-o strânsură mortală. Apoi, pasărea lovește capul șarpelui în mod repetat de pietre, omorându-l. Victorios, cucul alergător mănâncă șarpele mort.

Zonele aride și toride cărora noi le spunem deșerturi sunt relativ neprimitoare pentru majoritatea creaturilor, și totuși Dumnezeu a așezat acolo animale estraordinare precum șoarecii de deșert, iepurii, cucii alergători și șerpii cu clopoței pentru a umple habitatele altfel pustii.

Dumnezeu iubește varietatea.

Creaturile care locuiesc în deșert demonstrează zilnic acest fapt, pentru cei care au ochi să vadă.

Sursa: Institute for Creation Research

Notă:  Având în vedere că materialul de față a fost tradus de o terță parte, Institute for Creation Research nu poate confirma acuratețea detaliilor incluse în traducere. Pentru publicația originală în engleză vizitați www.icr.org.