Dinozaurii astazi

Deşi reptilele uriaşe au dispărut, câteva mai mici încă mai trăiesc astăzi. Nu se ştie sigur de ce ele au supravieţuit. Poate că au reuşit să se adapteze la lumea schimbată. Numim aceste animale „mici, pentru că le comparăm cu dinozaurii, care cântăreau multe tone. Totuşi, câţiva dintre supravieţuitorii târâtoarelor cântăresc şi ei sute de kilograme.

Dragonul din Komodo (varanul)

Pe singuratica insulă indoneziană Komodo, hoinăreşte cea mai mare şopârlă din lume–dragonul din Komodo (sau varanul). Komodo se află în sudul Oceanului Pacific. Astăzi mai trăiesc în jur de o mie dintre aceste reptile misterioase. Dragonii din Komodo seamănă cu dragonii din picturile medievale. Singurul lucru care lipseşte este focul pe care să-l scuipe pe nări!

Pielea închisă şi strălucitoare a acestui animal seamănă cu pietrişul negru de pavaj lustruit. Are gheare lungi, ascuţite şi un cap învelit ca într-o armură. Limba sa de 30 de centimetri seamănă cu cea a unui şarpe, deoarece o scoate mereu din gură. O foloseşte probabil pentru a mirosi şi a atinge ceea ce urmează să mănânce.

Dragonii din Komodo ajung la maturitate la înălţimea de trei metri şi cântăresc aproximativ 150 de kilograme. Se hrănesc cu hoiturile animalelor moarte ca porci sălbatici, căprioare, capre şi bizoni de apă. Deşi şopârlele-dragon adulte sunt lente şi neîndemânatice, ele vânează totuşi animale vii, atunci când li se iveşte ocazia. Puii probabil se hrănesc cu şerpi, alte reptile şi ouă de păsări, dar şi cu animale moarte.

Un varan adult mănâncă precum o cupă de excavator. Sfâşie bucăţi mari dintr-un hoit şi le înghite de-a valma–cu oase, păr şi cu paraziţi cu tot. Dacă se sperie de un musafir nepoftit, poate înghiţi toată masa o dată. Muşcătura acestui dragon din Komodo este otrăvitoare. El muşcă şi îşi infectează prada, iar apoi aşteaptă ca aceasta să moară. Obiceiurile sale la masă pot fi uneori chiar sălbatice. Alteori, însă, pare leneş şi nu e interesat de mâncare sau de luptă.

În timp ce şopârlele mature se târăsc greoi pe sol, cele tinere sunt la fel de sprintene ca maimuţele. Sunt atât de agile, încât pot fi considerate excelenţi căţărători. Oamenii nu au studiat prea mult modul de viaţă al dragonilor din Komodo, aşa că sunt o grămadă de lucruri legate de ei care rămân un mare mister.

Iguana din Mona

Pe o insulă foarte mică din Caraibe trăieşte o şopârlă foarte mare. Dacă ai vedea-o, ai crede că te uiţi la un creatură mitică schiţată de vechii egipteni. Se numeşte iguana din Mona pentru că trăieşte pe micuţa insulă în formă de boabă, Mona. Mona este situată la jumătatea distanţei dintre Puerto Rico şi Republica Dominicană.

Iguana din Mona are picioare îndesate, o coadă neobişnuit de scurtă şi un corp uriaş foarte ridat. Capul său masiv este acoperit cu nişte cucuie mari. Un corn pe nas îi dă o înfăţişare feroce.

Deşi această creatură extraordinară arată înspăimântător, ea nu este periculoasă nici pentru oameni şi nici pentru alte animale. Este în principal ierbivoră. Una din mâncărurile sale preferate e un fruct exotic care le poate provoca oamenilor o boală gravă şi uneori chiar moartea. Mâncatul nu e o cerinţă zilnică a iguanei din Mona.

Cum îşi petrece această iguană timpul, atunci când nu doarme? Cam nouăzeci şi cinci la sută din zi o petrece odihnindu-se, făcând acest lucru sub pământ. Faptul că stă sub pământ o fereşte de lupte, îi menţine temperatura corpului constantă, conservând apa şi energia din trupul său.

Broasca ţestoasă din Galapagos

Te-ai distrat vreodată călărind pe spatele unei broaşte ţestoase uriaşe din Galapagos, la Grădina Zoologică? Dacă este aşa, atunci poţi să le spui prietenilor că ai călărit pe o reptilă! Această ţestoasă uriaşă seamănă cu un bolovan când păşeşte greoi pe rocile vulcanice negre de pe Insula Isabela, din Oceanul Pacific. Isabela e una din Insulele Galapagos la 1000 de kilometri vest de ţara sud-americană Ecuador.

Aceste reptile cu cocoaşă sunt considerate uriaşii lumii animalelor terestre care au sângele rece. Masculii pot atinge în final greutatea de 300 de kilograme. Femelele rar cântăresc peste 150 de kilograme. Pot trăi până la 150 de ani.

Ţestoasele din Galapagos sunt blânde, dar foarte curioase şi foarte puternice. Odată, un grup de oameni s-a dus în Insulele Galapagos pentru a le observa comportamentul. O creatură de 225 de kilograme a rupt uşa cortului, le-a devorat şosetele şi lenjeria şi a zdrobit un butoi de oţel de optsprezece litri, vârându-şi nasul peste tot.

Ţestoasa din Galapagos duce o viaţă leneşă. Doarme cam şaisprezece ore pe zi. Se trezeşte pe la şapte sau opt dimineaţa, apoi se coace la soare vreo două ore, timp în care corpul său mare se încălzeşte. Restul zilei se deplasează doar vreo câteva sute de metri, pentru a căuta ceva hrană.

Acest uriaş mănâncă o varietate de mâncăruri, care nouă ni se par foarte ciudate. Se ghiftuieşte cu urzici care pişcă şi cu fructul unor peri care înţeapă. Şi ei, ca şi iguanei din Mona, îi plac fructe care sunt otrăvitoare pentru oameni.

Ţestoasa se retrage la patru sau la cinci după amiază. Pentru a-şi păstra căldura pe timpul nopţii, ea se îngroapă pe jumătate în noroi, care o protejază şi de ţânţari. A doua zi, noroiul se usucă pe corpul ei şi astfel o protejază de micii gândaci şi paraziţi cărora le place să stea în pielea sa.
Dacă o căpuşă reuşeşte totuşi să intre în gâtul său lung şi ridat, în cap sau în picioare, ţestoasa se întinde astfel încât cintezoii micuţi să poată ciuguli parazitul. Dumnezeu a făcut multe animale să se ajute una pe alta în acest mod.

Vă amintiţi că aţi citit în capitolul al treilea că animalele nu pot gândi aşa cum fac oamenii? Ele se bazează pe instinctul pe care Dumnezeu Creatorul l-a programat în structura lor. Felul în care femela de broască ţestoasă de Galapagos îşi depune ouăle, este doar unul din miile de exemple care arată minunatul plan al lui Dumnezeu cu privire la instinct. Timp de aproximativ cinci ore femela de broască ţestoasă sapă, măsoară şi dă formă unei găuri. Apoi, în aproximativ douăzeci de minute depune un număr de maxim şaptesprezece ouă. După ce a fost depus şi ultimul ou, le rearanjează într-un singur strat pe fundul gropii. Peste ouă aşează un strat de noroi care să le ţină cald noaptea şi răcoare ziua. Durează trei până la opt luni ca ouăle să se clocească, în funcţie de temperatură.

Un pui de broască ţestoasă încearcă timp de una până la cinci zile să iasă din ou. Apoi trebuie să iasă cu ajutorul ghearelor din cuibul de noroi care s-a întărit. El reuşeşte de obicei acest lucru în timp de câteva săptămâni, dar un pui aşa de mic nu poate sta atât de mult fără mâncare. Cum de nu moare de foame? Dumnezeu a pus un săculeţ cu gălbenuş ataşat de stomacul broscuţei. Acest sac va asigura hrană pentru ea chiar şi şapte luni dacă e nevoie. Apoi în sfârşit e liberă să patruleze ca un mic buldozer de 100 de grame!

În trecut, oamenii au omorât broaştele ţestoase din Galapagos pentru grăsimea şi carnea lor. Au ucis mult mai multe decât puteau folosi. Astăzi există legi împotriva măcelului lor. Acum câini, pisici, şobolani, capre şi alte animale le devorează puii. Porcii le sapă cuiburile. Un paznic spunea că „un porc poate distruge zeci de cuiburi într-o noapte, fără să ocolească măcar un singur ou". Broasca ţestoasă din Galapagos este unul din miile de animale care sunt pe cale de dispariţie.

Preluat din cartea Misterioșii Dinozauri, de Norma A. Whitcomb