Ce ne arata dovezile - 2 - Ce nu a stiut Darwin

Selecția naturală funcționează doar în urma folosirii avantajelor transformărilor succesive și neînsemnate. Ea nu poate niciodată să facă un salt mare și neașteptat, dar trebuie să înainteze cu pași mici și siguri. (Charles Darwin)

Biochimia studiază cum funcționează viața la nivel molecular, dar și cum a apărut. De ani, explicația standard a fost că am evoluat treptat, în urma selecției naturale, însă această teorie prezintă probleme. Din 1988, dr. Michael Behe a investigat sistemele biologice complexe care păreau să definească explicația selecției naturale.

Scepticismul lui Michael Behe a derivat, într-o mare măsură, de la ceea ce biologia modernă a revelat despre unitatea fundamentală a vieții: celula.

În secolul al XIX-lea, când Darwin era încă în viață, savanții credeau că baza vieții, celula, este o simplă globulă de protoplasmă, ca o bucățică de jeleu, care poate fi explicată foarte ușor. De fapt, această percepție nu s-a schimbat foarte mult până la începutul anului 1950, dar, în ultima jumătate de secol, cunoștințele noastre despre celulă au luat o amploare fenomenală.

Astăzi, tehnologiile performanțe au descoperit lumile microscopice. Sunt lumi atât de mici, încât un degetar plin cu lichid bacterial poate să conțină peste 4 miliarde de bacterii cu structură unicelulară, fiecare bacterie conținând circuite, structuri de legătură și mecanisme în miniatură de o complexitate pe care Charles Darwin nu și-ar fi imaginat-o niciodată.

La baza vieții au stat moleculele și celulele, prin care am descoperit mecanisme, mici mecanisme moleculare. Este vorba de mici ``purtători`` moleculari care transportă rezerve de la un capăt al celulei la celălalt. Sunt mecanisme care rețin energia solară și o transformă într-o energie folositoare.

În corpul omenesc există atâtea mecanisme moleculare câte funcții trebuie să îndeplinească acesta. Dacă ne gândim la auz, văz, miros, gust, simțuri, coagularea sângelui, aparatul respirator, sistemul imunitar, toate acestea necesită o mulțime de mecanisme.

Ne întrebăm: de unde provin aceste mecanisme? Multe dintre îndoielile lui Behe erau legate de un remarcabil motor biologic.

Reacția lui Behe nu a fost surprinzătoare deoarece fiecare motor molecular, care conduce bacteriile prin lichid, depinde de un sistem de componente mecanice aranjate detaliu cu detaliu. Această parte a celulei este văzută doar atunci când părțile celulelor sunt mărite de 50 000 de ori.

Biochimiștii au făcut o microelectronografie, cum ar fi aceasta, pentru a identifica părțile și structura tridimensională a motorului flagelar. În acest proces, ei au descoperit o minune inginerească în miniatură. Howard Berg, la Harvard, l-a numit ``cel mai eficient mecanism din univers``.

Unele dintre aceste mecanisme execută 100 de mii de rotații pe minut. Ele sunt asamblate într-un singur convertizor, sau un mecanism senzorial, astfel încât să recepționeze reacțiile din mediul înconjurător. Deși au o viteză foarte mare, se pot opri instantaneu. Le ia doar o frântură de secundă ca să se oprească și să-și schimbe sensul, făcând din nou 100 000 de rotații pe minut într-un sens opus.

E precum exteriorul bărcii cu motor, care are nevoie de un număr mare de componente ca motorul să funcționeze. Flagelul bacterian are două sensuri, înainte și înapoi, răcire cu apă, forță motrice protonică, stator, rotor, cruce cardanică, un arbore de transmisie și propulsor. Acestea funcționează ca părți componente ale mașinii. Nu au fost numite așa doar din comoditate, însă acesta este modul în care ele funcționează.

De la această descoperire, savanții încearcă să înțeleagă cum poate un motor rotativ să aibă o logică prin selecția naturală. Până acum, nu au reușit să ofere o explicație darwinistă detaliată. Darwinismul era plauzibil dacă te gândeai la globulele de protoplasmă, dar acum vorbim de mecanisme moleculare.

Savanții din vremea lui Darwin sperau că structura complexă a biologiei va fi simplificată după ce descopereau fundamentul vieții. Însă noi am aflat contrariul. În secolul al XX-lea, am aflat că, pe măsură ce trecem de la întregul animal la organe, apoi la țesuturi și celule, viața devine tot mai complexă. Celula, fundamentul vieții, este extraordinar de complexă. În secolul al XIX-lea se spera că fundamentul vieții ar fi un fenomen simplu, dar aceasta era o părere greșită.