Cosmosul

În timp ce aflăm tot mai multe despre univers, continuăm să rămânem uimiți în fața diversității și frumuseții pe care o descoperim. Deși a fost afectat de blestem, universul încă reflectă lucrarea măreață a lui Dumnezeu. Aflând tot mai multe despre caracterul complex al lumii stelelor, întrezărim mintea Creatorului ce nu poate fi cuprinsă. Un aspect nemaipomenit al creației este diversitatea incredibilă de mărimi și distanțe pe care le observăm.

Stația Spațială Internațională orbitează la aproape 321 de kilometri deasupra Pământului. Niciun alt aparat de zbor nu a ajuns mai departe și, totuși, nu este foarte departe în spațiu. Pământul are un diametru de 12 874 km, însă întinderea ce trece dincolo de el ajunge la distanțe pe care noi nu le putem înțelege.

Stația spațială și alți sateliți prezintă numai o parte a întinderii cerești. Astronauții navei spațiale Apollo au traversat o distanță și mai mare. Călătorind cu viteza unui glonț, au avut nevoie de trei zile ca să ajungă pe Lună.

Luna se află la o distanță de 386 242 km față de Pământ, locul cel mai îndepărtat unde a ajuns omul vreodată.

Totuși, distanța de la Pământ la Soare este de 400 de ori mai mare. Pământul gravitează la o distanță de 149 668 992 km față de Soare.

Planetele din afara sistemului solar gravitează la distanțe și mai mari. Neptun gravitează la o distanță de 13 ori mai mare față de Soare decât o face Pământul. Planetele pitice, Pluto și Eris, sunt și mai îndepărtate. Orbitele lor nu se află în același plan cu cel al planetelor. Orbitele tuturor planetelor pot fi cuprinse într-un cub cu latura de 9 656 064 000 km.

Totuși, distanța până la stele este și mai mare. Următorul sistem stelar cel mai apropiat este Alpha Centauri. Câte sisteme solare ar putea fi între Soare și Alpha Centauri ? Răspunsul e 4 278. E o distanță pe care de abia ți-o poți imagina.

Ajungând aici, putem să observăm că Alpha Centauri nu are numai o stea. Lumina celor două stele apare ca o singură stea pe cer în timpul nopții. Alpha Centauri A este mai mare și mai strălucitoare decât Alpha Centauri B. Este un corp ceresc strălucitor ce conține hidrogen, seamănă cu Soarele, dar este puțin mai mare. Temperatura ei ajunge la 6 000 °C, la fel ca temperatura Soarelui. De aceea au o culoare asemănătoare.

Alpha Centauri B este mai mică și temperatura ei e mai scăzută decât temperatura Soarelui. Alpha Centauri A și B gravitează una în jurul celeilalte la fiecare 80 de ani.

O a treia stea care face parte din acest sistem stelar, Proxima Centauri, poate fi observată mai greu. Constelațiile par foarte asemănătoare cu modul în care le vedem în sistemul nostru solar. Asta ne spune că majoritatea stelelor strălucitoare sunt mult mai îndepărtate decât Alpha Centauri.

Ursa Mare este o constelație cunoscută. La fel este și constelația Cassiopeia, cu excepția faptului că mai există și o altă stea în această constelație, și anume Soarele. După cum este văzut din Alpha Centauri, Soarele este o stea strălucitoare. Planetele nu pot fi văzute deloc de la această distanță. În timp ce ne întoarcem la sistemul solar, constelațiile se schimbă foarte puțin.

Soarele are un diametru de 100 de ori mai mare decât diametrul Pământului. În timp ce majoritatea stelelor sunt mai mici decât aceasta, unele dintre cele mai strălucitoare stele, în timpul nopții, sunt mult mai mari.

Sirius este cea mai strălucitoare stea din timpul nopții. Sirius este strălucitoare deoarece este relativ apropiată, la numai 80 de trilioane kilometri distanță. Are diametrul de două ori mai mare decât Soarele. Lumina albastră indică faptul că temperatura stelei Sirius este de aproximativ 9 000°C.

Stelele albastre sunt considerate ca având o temperatură mai ridicată decât a Soarelui, în timp ce temperatura stelelor roșii este mai scăzută. Pollux face parte din constelația Gemeni. Este o stea uriașă. Are un diametru de zece ori mai mare decât diametrul Soarelui.

Constelația Orion este mai vizibilă în perioada iernii. Cuprinde un număr mai mare de stele chiar și decât Pollux. Steaua centrală a Centurii lui Orion e Alnilam. Este o gigantă albastră. 25 de stele de dimensiunea Soarelui ar putea fi așezate pe discul ei.

Stelele albastre asemeni lui Alnilam sunt foarte luminoase. Acestea emit energia foarte repede și nu pot să reziste miliarde de ani. Stelele albastre ne amintesc de faptul că universul este mult mai tânăr decât se spune. Astronomii seculari sunt forțați să presupună că stelele asemeni stelei Alnilam s-au format în mod spontan în trecutul recent. Totuși, formarea stelelor rămâne un mister care nu a fost elucidat până acum.

Rigel este, de asemenea, o gigantă albastră. 70 de stele de dimensiunea Soarelui ar putea fi așezate pe discul ei. Au fost descoperite stele și mai mari decât acestea. Betelgeuse este una dintre cele mai mari stele din sistemul solar. Este o gigantă roșie, mai mare și decât Rigel.

Betelgeuse are un diametru de 600 de ori mai mare decât diametrul Soarelui. Dacă Betelgeuse s-ar afla în centrul sistemului nostru solar, Pământul s-ar afla în interiorul ei. Betelgeuse ar înghiți complet planetele din sistemul solar. Dimensiunea stelei Betelgeuse pălește în comparație cu distanța la care se află față de planeta noastră.

Astronomii folosesc de obicei termenul "an lumină" când fac referire la distanțe stelare. Anul lumină este o măsură pentru distanță, nu pentru timp. 1 an lumină are 9,5 trilioane de kilometri. Betelgeuse se află la o distanță de 400 de ani lumină, adică 3 760 trilioane de kilometri. Totuși, este una dintre cele mai apropiate stele strălucitoare din constelația Orion. Alnilam se află la o distanță de 1 000 de ani lumină.

Acum, vom călători mult mai departe în spațiu, la câteva sute de ani lumină, spre Centura lui Orion. În călătoria noastră suntem conștienți de imensitatea distanței străbătute până la aceste stele. Hiade, un roi stelar, poate fi observat în partea dreaptă. Trecem pe lângă Bellatrix, cea mai apropiată stea strălucitoare a constelației Orion. Urmează Betelgeuse, care se retrage încet din scenă.

Înaintea noastră apar o mulțime de stele mai puțin strălucitoare. Ne aflăm la o distanță de 400 de ani lumină de Pământ. În timp ce mărim viteza, trecem pe lângă Rigel și Saiph. În cele din urmă, ajungem la cele mai apropiate stele ale Centurii lui Orion.

Am parcurs o distanță de 6 milioane de miliarde de km în spațiu. Privim înapoi în direcția sistemului solar. Este localizat aici. Totuși, Soarele nu poate fi văzut de la o asemenea distanță fără un telescop. Este o experiență copleșitoare să ne gândim la întreg sistemul nostru solar redus la un punct invizibil.

Constelațiile nu pot fi recunoscute de la această distanță. Deși multe dintre aceleași stele sunt vizibile, acestea nu se leagă între ele într-un mod logic. Din moment ce definim constelațiile așa cum le vedem noi din sistemul solar, acestea ne arată drumul spre casă. În timp ce călătorim înapoi spre Soare, acestea revin la forma lor obișnuită.

Acum știm că Soarele nu este singurul sistem cu planete. Astronomii au descoperit una sau mai multe planete în jurul fiecărei stele menționate. Acum se știe că există câteva sute de planete în afara sistemului solar. Se spune că multe altele rămân nedescoperite în adâncimile spațiului.

În majoritatea cazurilor, planeta nu poate fi văzută în mod direct. Se pierde în strălucirea puternică a stelei respective. Totuși, astronomii reușesc să măsoare mișcarea fină pe care planeta o induce asupra stelei din punct de vedere gravitațional. Această tehnică ne permite să estimăm perioada orbitală și masa minimă a planetei. Rareori planeta trece direct în fața stelei, așa cum se vede de pe Pământ.

Steaua V376 Pegasus este o planetă care își traversează discul la fiecare 3,52 zile. Astronomii pot să determine cât își pierde steaua din strălucire și ce mărime are planeta. Această tehnică este posibilă numai pentru câteva sisteme stelare care sunt aproximativ aproape de noi.

Această planetă este mai mare decât Jupiter, dar gravitează de 20 de ori mai aproape de steaua ei, în comparație cu Pământul ce gravitează în jurul Soarelui. ''Jupiter fierbinte'' reprezintă o problemă serioasă pentru exemplele seculare cu privire la formarea planetelor. Aceste acțiuni prezic faptul că giganții gazoși se pot forma numai la distanțe mari de stelele părinți. Totuși, majoritatea planetelor extrasolare care au fost detectate până acum sunt ''Jupiteri fierbinți''. Este o problemă dificilă pentru ideile seculare, dar nu și pentru creația biblică. O astfel de diversitate era de așteptat din partea Dumnezeului Bibliei.

Acesta este sistemul Upsilon Andromedae. Are trei planete cunoscute. Toate cele trei sunt mai mari decât Jupiter și gravitează foarte aproape de steaua lor. Planeta care se află în centru are un diametru de aproximativ 20 de ori mai mare decât al Pământului. Distanța apropiată față de stea face ca temperatura ei să fie de peste 1 100°C. Deoarece tehnologia actuală nu are capacitatea să observe în mod direct aceste planete, putem doar să speculăm cum ar putea arăta. Un lucru este sigur. Varietatea lor reprezintă o dovadă a măreției Celui care le-a creat.

Pe lângă stele și planete, universul cuprinde și nebuloase. Nebuloasa este un nor format din hidrogen și heliu care se răspândește pe o regiune vastă din spațiu. Multe nebuloase sunt foarte fierbinți și emană lumină. Acestea sunt unele dintre cele mai colorate elemente din cosmos. Unele nebuloase sunt relativ mici și sunt produse de gazul eliminat de o singură stea.

Acestea sunt nebuloasele planetare. Majoritatea dintre ele sunt rotunde și seamănă cu o planetă mai puțin clară. Nebuloasele planetare sunt destul de obișnuite. Alte nebuloase sunt mult mai mari și durează mulți ani lumină. Aceste minunate creații fac parte din opera de artă a lui Dumnezeu. În nopțile de vară, cerul cuprinde și alte elemente care poartă numele de roiuri globulare. Acestea nu sunt suficient de clare ca să poată fi observate cu ochiul liber, dar pot fi văzute cu ajutorul unui binoclu sau al unui telescop.

Roiul globular M4 se găsește în partea dreaptă a stelei roșii Antares. Văzut cu ajutorul binoclului, M4 apare ca o pată nu foarte clară. Totuși, telescopul ne ajută să vedem că această pată reprezintă lumina a mii de stele. Acesta este elementul cel mai îndepărtat pe care l-am văzut până acum. M4 se află la o distanță de 7 000 de ani lumină față de Pământ, și anume: 64 de milioane de miliarde de km. Acest roi globular cuprinde aproximativ o sută de mii de stele și se află la o distanță de numai 50 de ani lumină. Această mulțime de lumini reprezintă o priveliște minunată.

Pe lângă aceste nenumărate stele, M4 mai cuprinde și un obiect ciudat care se numește pulsar. Se crede că ar fi nucleul zdrobit al unei stele care a explodat. Raze puternice de radiații emit din polii magnetici ai stelei. Când o rază trece prin fața câmpului nostru vizual, percepem o lumină strălucitoare. Dacă sistemul nostru solar nu s-ar afla în calea radiațiilor razei, nu am putea să detectăm aceste impulsuri.

Măsurând coordonarea exactă a acestor impulsuri, astronomii au descoperit că în jurul acestui pulsar gravitează o planetă. La fel ca în cazul celorlalte planete extrasolare, putem numai să bănuim cum a apărut această planetă.

Priveliștea aceasta te lasă fără cuvinte. Pe de altă parte, ne-ar fi prea greu să privim dincolo de acest câmp luminos. Dacă am fi trăit într-un roi stelar globular, poate că nu am fi descoperit niciodată universul imens care se află dincolo de el. M4 este unul dintre cele peste 100 de roiuri globulare care aparțin galaxiei noastre.

Aceasta este galaxia noastră: Calea Lactee. Are un diametru de 80 000 de ani lumină și cuprinde peste 100 de miliarde de stele. Calea Lactee are forma unei spirale. Stelele cele mai strălucitoare reprezintă brațele care înfășoară discul. Din moment ce sistemul nostru solar se află în interiorul acestui disc, noi vedem Calea Lactee asemeni unui nor în timpul nopții.

Nicio ființă umană sau vreo navă cosmică nu a văzut galaxia noastră din exterior, așa cum apare aici. Nu putem cuprinde mărimea galaxiei noastre. Sistemul nostru solar este localizat aici. De fapt, cu excepția lui M4, toate stelele și planetele pe care le-am văzut se află în interiorul acestui mic inel.

Calea Lactee este o demonstrație remarcabilă a puterii lui Dumnezeu. Și mai uimitor este faptul că, pe lângă galaxia noastră, mai există și alte miliarde de galaxii. Fiecare dintre norii aceștia reprezintă o galaxie. În timp ce urcăm, vedem o porțiune ciudată de unde se pare că lipsesc galaxiile.

Aceasta e zona de evitare și este paralelă cu discul galaxiei noastre. Deși în această regiune se găsesc multe galaxii, gazul și praful din propria noastră galaxie ne împiedică să le vedem.

Mai sus vedem un grup masiv de galaxii care poartă numele de Roiul Virgo. Acesta cuprinde peste 2 000 de galaxii și se află la 50 de milioane ani lumină distanță față de Pământ. În centrul Roiului Virgo se află galaxia uriașă M87, cu peste un trilion de stele.

Galaxiile pot avea diferite forme și mărimi. Fiecare dintre ele reprezintă o extraordinară demonstrație a atotputerniciei lui Dumnezeu.

Criticii Bibliei spuneau că este imposibil ca lumina acestor galaxii să ajungă pe pământ în numai 6 000 de ani. Aceștia susțin că galaxiile dovedesc faptul că universul are o vechime de miliarde de ani. Există mai multe moduri în care lumina poate traversa astfel de distanțe în perioade scurte de timp. Aici intră: dilatarea temporală gravitațională, caracterul anizotropic al luminii etc.

De fapt, galaxiile spiralate sunt o problemă serioasă când vine vorba despre miliardele de ani. Brațele spiralei cuprind nenumărate stele albastre, care nu pot să dureze miliarde de ani. De asemenea, galaxiile spiralate se rotesc diferențiat. Asta înseamnă că porțiunile interioare se rotesc mai repede decât cele exterioare, astfel că brațele spiralei nu pot să dureze miliarde de ani. Forma acestora s-ar schimba total. Acest aspect nu e o problemă pentru scara timpului biblică.

Din Roiul Virgo, întreaga noastră galaxie seamănă cu un bob de nisip pierdut într-o mare de galaxii. Galaxiile prezentate aici sunt o porțiune mică din cosmos. Dincolo de această distanță, astronomii au înregistrat numai anumite zone ale universului vizibil.

În cele din urmă, începem să vedem structura la scară largă a universului. Galaxiile sunt organizate într-o rețea completă de șiruri și viduri. Pentru o cât mai bună claritate, numai unele dintre regiuni apar aici. Acesta este universul, sau cel puțin cât reușește să cuprindă înțelegerea noastră.

Imaginați-vă puterea implicată în timp ce toate aceste galaxii au luat ființă la porunca lui Dumnezeu. Totuși, Biblia descrie crearea tuturor acestora printr-o singură propoziție: ''A făcut și stelele''.

Psalmistul scrie: ''Când privesc cerurile - lucrarea mâinilor Tale - luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: 'Ce este omul, ca să Te gândești la el ? Și fiul omului, ca să-l bagi în seamă ?'''

Acum ne îndreptăm înspre Pământ, mărind distanța cu 10 unități la fiecare patru secunde. Cercul mic este de zece ori mai mic decât cercul mare. De fiecare dată când vedem un cerc nou, am călătorit 90% din distanța pe care o mai avem de parcurs. Șirurile și vidurile galaxiilor par să dispară în timp ce ne apropiem de Pământ.

Ajungem la grupul cel mai apropiat de galaxii care se numește Grupul Local. Calea Lactee devine vizibilă. Ne apropiem de galaxia noastră chiar de sus. Pătrundem în Calea Lactee, între două brațe spiralate. Acum putem să vedem că aceste brațe cuprind miliarde de stele.

În timp ce ne apropiem de sistemul nostru solar, stelele se îndepărtează și se întorc la locul lor inițial. Luăm o pauză ca să observăm că acum putem să recunoaștem constelațiile. Soarele se află chiar în față, dar de la această distanță pare a fi o stea ca oricare alta. La final, ajungem la sistemul solar. Orbitele planetelor din afara sistemului solar sunt vizibile. Acum putem să observăm orbitele planetelor sistemului solar.

Totuși, Pământul nu poate fi văzut de la această distanță. Pământul pare să fie o pată nesemnificativă în comparație cu întreaga creație a lui Dumnezeu. Totuși, această lume micuță este locul unde Dumnezeu a plasat cele mai prețioase elemente ale creației Sale. Din întreaga creație a lui Dumnezeu, ființa umană are privilegiul de a fi creată după chipul lui Dumnezeu.

Deși ne-am răzvrătit în fața Creatorului, El a plătit prețul pentru trădarea noastră. Pe această planetă mică, Creatorul universului a devenit om și a experimentat moartea. Apoi, El a înviat, oferind iertare tuturor celor care cheamă numele Lui. Se cuvine să-L onorăm pe Dumnezeu pentru cine este El și pentru ceea ce a făcut.

Extras din documentarul Cosmosul, produs de Answers in Genesis, difuzat pe canalul Alfa Omega TV.