Caii - Creaturi extraordinare care sfideaza evoluția

Caii sunt nişte animale deosebite. Sunt rapizi, puternici şi sunt următorii pe lista creaturilor extraordinare. Ştiaţi că aceşti cai au fost îmblânziţi în urmă cu 3000 de ani? De fapt, au ajutat la schimbarea cursului istoriei.

Chiar de la început, caii au fost dintre cele mai bune ajutoare ale omului. Armatele grecilor, cum ar fi cea a lui Alexandru Macedon, au folosit caii, având astfel un avantaj militar formidabil. Grecii au folosit caii pentru primul serviciu de curierat. Chinezii au inventat şaua. Când Cristofor Columb a debarcat în America, le–a prezentat indienilor americani "marele câine al albilor". Caii au devenit curând parte esenţială a stilului de viaţă al indienilor americani, ajutând la vânătoarea de bizoni. Ani de zile, calul a constituit singurul mijloc de transport de încredere, în cea mai mare parte a lumii.

Prin încrucişarea raselor, oamenii au descoperit că pot amesteca diferite specii de cai şi pot obţine cai cu diferite abilităţi: cai pentru lucru, cai pentru tracţiune sau ponei pentru copii.

Caii pot fi de toate mărimile. Cel mai mare cal a avut 2,1 m înălţime şi cântărea peste o tonă. Cel mai mic cal avea doar 35 cm şi cântărea doar 9 kg. Cu toate aceste varietăţi de specii, încă se mai combină rasele. Şi nu se obţin nici vaci, nici maimuţe, nici porci. Doar cai.

Caii au şi alte caracteristici uimitoare. Dumnezeu a creat calul într–un mod cu totul special. În comparaţie cu mărimea trupului, inima calului este mică. Inima lui nu este suficient de mare pentru a pompa sângele în mod eficient în tot sistemul circulator al calului.

Calul are patru sisteme auxiliare de pompare. Dar mai are şi patru pompe mici care sunt, de fapt, copitele lui. Copita calului, dacă reuşiţi să o întoarceţi şi să vă uitaţi la ea, în partea de jos are o parte dură spre exterior, iar, în mijloc, un ţesut moale în formă de "V". Se numeşte furcuţa. Când calul păşeşte, comprimă acea parte moale, furcuţa. Când o comprimă, presează o serie de mecanisme care se află în copită, care, la rândul lor, presează venele şi împing sângele în sus, în picior.

Ori de câte ori calul stă nemişcat în staul, dacă nu se mişcă un timp mai îndelungat, poate paraliza. Mai întâi vor paraliza picioarele din spate. Dacă un cal vrea să se uite la ceva, îşi va mişca capul, dar îşi va mişca puţin şi picioarele din faţă. Va ridica un picior şi îl va mişca, aşa că va pompa aici, chiar dacă se va mişca puţin, doar pentru a lua un snop de fân.

Dar nu îşi va mişca picioarele din spate. Ele rămân nemişcate. Sângele va stagna în picioarele din spate, pentru că nu le mişcă în sus şi–n jos şi nu pompează cu ele. Ce se va întâmpla?

Calul paralizează de multe ori. Când aleargă, are nevoie de un plus de energie. Când încep să alerge, pompează cu putere, deoarece copitele vin în jos. Şi astfel, sângele este împins în sus, pentru a ajuta circulaţia. Când îşi ridică piciorul, se relaxează, şi sângele arterial coboară din nou. Aşa are loc circulaţia sângelui. Uimitor!

Un alt lucru interesant la cai este poziţia ochilor, în părţile laterale. Ei pot vedea la distanţă, dar când îşi lasă capul jos, să pască, nu mai văd ce este în faţa lor. Buza lor de sus este foarte sensibilă. Are fire subţiri de păr şi alte sisteme foarte sensibile.

Astfel calul poate să îşi folosească buza de sus pentru a alege un anumit tip de iarbă. Poate că un smoc de iarbă se află aici şi un alt smoc dincolo. Poate îi place gustul ierbii de aici mai mult decât celei de dincolo. Dar nu le poate vedea pe nici una, pentru că sunt chiar în faţa lui.

Se foloseşte de buza de sus pentru a se decide care este iarba care îi place să o mănânce. Poate face deosebire între cereale. Poate face diferenţă între ovăz şi porumb. Au fost creaţi având acest sistem complex de compensare: "Deşi nu văd, ştiu ce este! Gura mea are o sensibilitate uimitoare."

În timp ce îmbătrânesc, dinţii continuă să crească şi să iasă afară. Cu cât un cal este mai bătrân, cu atât are dinţii mai lungi. Cei care cunosc caii, de obicei, se vor uita în primul rând în gură, să vadă în ce stare le sunt dinţii.

Cred că cel mai bătrân cal a avut cam 62 de ani. Vârsta media este de aproximativ 20, 25 de ani, dar dacă un cal a ajuns la vârsta de 62 de ani, mă întreb cum i–or fi arătând dinţii. Fiind dentist, presupun că arătau ca şi cum ar avea probleme periodontale sau ceva de genul. Nu ştiu. De aici avem expresia "lung în dinţi", care înseamnă că îmbătrâneşti. Asta o cunosc cei care s–au uitat la dinţii calului şi ştiu că sunt tot mai lungi odată ce îmbătrâneşte. Cu cât sunt mai bătrâni, cu atât au dinţi mai lungi.

Sunt folosiţi în terapie. Există cai pe care îi folosim în consiliere pentru tinerii agresivi, mânioşi sau poate plini de amărăciune. Se pare că acest animal reflectă sentimentele unei persoane. Aceşti tineri vor fi puşi lângă un cal pentru a se împrieteni. Dacă tânărul este plin de tensiune, de mânie sau de furie, calul se va da înapoi. Tinerii vor spune: "Vreau să mă împrietenesc cu calul!" Astfel tinerii vor fi învăţaţi să se autocontroleze, să îşi controleze sentimentele. Ei vor să fie prietenoşi cu calul, dar dacă au aceste sentimente negative, caii le vor percepe şi nu se vor apropia de ei.

Astfel învaţă să se autocontroleze. Odată ce au o atitudine mai veselă, mai fericită, calul va fi mult mai prietenos. Aşa se folosesc caii în scop terapeutic. Desigur, oricine are un cal, ştie că este terapeutic. Mergeţi doar şi vorbiţi puţin calului sau săriţi pe el şi călăriţi. Consider că aceştia sunt un dar de la Dumnezeu pentru noi, pentru a ne face viaţa mai bună.

Extras din Documentarul Creaturi extraordinare care sfidează evoluţia III - produs de Exploration Films și difuzat de Alfa Omega TV în cadrul Lunii Creaționiste - află mai multe: http://alfaomega.tv/creationism