Megamonştri, dinozauri şi oameni

Astăzi îl avem oaspete pe dl John Mackay, director internaţional al Institutului de Creaţionism din Australia. Domnul Mackay e un geolog creştin. Mi–aţi spus despre un articol de ziar care relatează că cineva a descoperit carne de dinozaur ! E vorba de o bucată de carne ca aceasta?

E numărul din 3 decembrie al ziarului "The Times" din Anglia. Articolul este despre descoperirea unui dinozaur şi a cărnii acestuia. Nu e vorba de un dinozaur pietrificat, ci această fosilă mai păstrează rămăşiţe de carne din această creatură magnifică. Evident că aceasta este versiunea reconstruită şi colorată a dinozaurului.

Dar am găsit destule indicii în piele care să ne demonstreze că avea dungi deoarece preparatele chimice modifică structura. Aşadar, acestea sunt dovezi indirecte, ce ne arată pentru prima dată cu ce ar fi putut fi asociate aceste culori.

Dovezile sunt incredibil de bine păstrate şi se speră că se va afla mult mai mult din moment ce, în locul oaselor, acum avem şi componente din carne. S–a descoperit că dinozaurul este cu cel puţin 2 m mai lung decât se credea, după ce oasele au rămas fără carne.

M–am gândit la acest lucru şi am nişte întrebări serioase. În mod normal, ni se spune că aceste oase au o vechime de milioane de ani. Însă iată că s–au păstrat şi nişte bucăţi de carne. Dacă se dovedeşte a fi carne cu adevărat, atunci în mod cert nu a fost expusă la aer, pentru că nu a fost alterată de bacterii şi de insecte. Aşadar, trebuie să fi fost îngropat foarte rapid.

Însă, dacă e un monstru uriaş, a fost necesară o îngropare pe măsură, care trebuie să fi fost catastrofică şi rapidă. O asemenea acţiune se întâlneşte la sedimente. Aşadar, e vorba de depozitele sedimentare. În general, geologii nu prea vorbesc despre asta deoarece primul lucru care ne vine în minte e potopul din timpul lui Noe. Fiindcă acest lucru ne duce cu gândul la judecată, oamenii nu vor să li se amintească de un Dumnezeu care îi judecă după păcatele lor.

Acesta este un articol fascinant deoarece acum putem afla mai multe. Deja s–au descoperit câteva lucruri interpretate greşit până acum. Aşadar, cu cât aflăm mai multe, uneori se confirmă tot mai puţin ideile susţinute de evoluţionişti.

Nu e un secret faptul că sunteţi un om de ştiinţă, un geolog creştin. Oricât de impresionaţi am fi de aceste descoperiri ştiinţifice, cum se potrivesc în consemnările biblice aceşti monştri uriaşi, fie că au carne sau nu? Se vorbeşte despre ei în Biblie?

Deshide Biblia la cartea lui Iov, capitolul, sunt câteva pasaje despre o creatură foarte interesantă. Mai întâi, Iov 41:14 spune: "Cine va putea deschide porţile gurii lui? Şirurile dinţilor lui cât sunt de înspăimântătoare !" Aşadar, e vorba de un monstru cu dinţi înspăimântători şi o gură mare cât o uşă. Iov 41:33–34 spune: "Pe pământ nimic nu–i este stăpân; este făcut ca să nu se teamă de nimic. Priveşte cu dispreţ tot ce este înălţat, este împăratul celor mai mândre dobitoace." Oricine este mândru înseamnă că e destul de mare încât să îţi facă felul.

E interesant că această consemnare apare în cartea lui Iov şi nu în Genesa. Iov a trăit la mult timp după Adam. Dacă analizăm istoria lumii, vedem că Adam a fost făcut în primele două capitole din Genesa când totul era bine în lume, nicio creatură nu avea dinţi înspăimântători şi nimeni nu era mândru.

Dar această consemnare s–a petrecut la mult timp după aceasta. Dacă organizăm totul cronologic, întâi e Adam, apoi urmează 10 generaţii până la Noe. Suntem la 1 600 de ani după creaţie. La câteva generaţii după Noe, urmează perioada turnului Babel şi apoi Iov. La începutul cărţii scrie că Iov trăia în ţara lui Uţ, care era unul din urmaşii lui Noe. Uţ plecase din Babel şi acum exista un ţinut ce–i purta numele. Iov trăia în acest ţinut.

Întâmplarea are loc la vreo câteva sute de ani după întâmplarea cu turnul Babel. Până în acest moment, creaturile deveniseră înspăimântătoare, iar oamenii se temeau de ele. E foarte interesantă trecerea de la animalele bune din Genesa la monştrii care erau prea mari ca să poată fi stăpâniţi, fiindcă aveau gurile cât nişte uşi şi dinţi teribili.

Monştrii sunt menţionaţi în Biblie cu certitudine, iar în unele din traducerile mai vechi e folosit cuvântul "dragoni". Luați dintele unui carnozaur care, ştiinţific, înseamnă "mâncător de carne", nu că l–am fi văzut noi mâncând ceva vreodată. Nu avem decât un dinte ascuţit, iar conform gândirii noastre, în prezent animalele cu dinţi ascuţiţi sunt ucigaşe.

Însă e interesant faptul că inventatorul cuvântului "dinozaur" era creaţionist. E fascinant faptul că el a folosit cuvântul "dragon" pentru a descrie dinozaurii, înainte de a se folosi termenul tehnic. Aşadar, se poate dovedi că "dragon" e vechea denumire pentru dinozaur, iar dragonul, prin definiţie, e un monstru cu dinţi enormi. Multe culturi au nenumărate poveşti despre cum au ucis oamenii toţi dragonii.

Iată că dragonii, care apar în povestirile noastre drept nişte monştri înfiorători ce scuipă foc, sunt menţionaţi şi în cartea lui Iov. Dacă citeşti restul povestirii, vei vedea că şi în cartea lui Iov e vorba de un monstru înfiorător ce aruncă flăcări.

Însă asta se întâmpla la mult timp după Adam, când Dumnezeu făcuse lumea foarte bună şi aceşti dinţi erau folosiţi pentru ruperea plantelor şi nu a cărnii. Dinozaurii au început să–şi folosească dinţii pe noi numai după ce noi am început să–i atacăm cu beţe. E interesant cum se potriveşte totul.

Dle Mackay, permiteţi–mi să mă aventurez a fi puţin sceptic. Dacă Dumnezeu a creat aceşti megamonştri, ar fi trebuit să–i facă de la început, în acelaşi timp cu Adam şi Eva. Cum au supravieţuit ei printre dinozauri?

Haide să–ţi prezint una din fosilele pe care le–am adus azi. Vezi ce dinţi ascuţiţi are? Acesta este un fragment dintr–o falcă. E vorba de maxilarul superior al unui mosazaur. Saurienii se referă la dinozauri, terozauri, mosazauri, mesazauri, plesiozauri. Sunt extrem de mulţi saurieni. Pun pariu că nu era prea frumos să trăieşti pe atunci.

Priveşte aceşti dinţi. În prezent, noi considerăm că orice creatură cu dinţi ascuţiţi este un ucigaş. Te rog să–mi citeşti din primul capitol din Genesa ca să dovedim că nu eu inventez aceste lucruri, ci Dumnezeu, care a fost de faţă, ne spune altceva despre toate animalele despre care noi, care nu am fost de faţă, presupunem că, dacă au dinţi ascuţiţi, îi foloseau şi atunci la ce îi folosesc în prezent. Citeşte–ne din Genesa 1:29–30,când Dumnezeu îi vorbeşte lui Adam.

"Şi Dumnezeu a zis: `Iată că v–am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le–am dat ca hrană toată iarba verde.` Şi aşa a fost."

Să–ţi testăm puţin cunoştinţele. Dumnezeu a făcut totul foarte bine şi era aşa fiindcă toate creaturile erau erbivore. Aşadar, dacă au dinţi netezi, pot mesteca, iar dacă au dinţi ascuţiţi, pot sfâşia. Însă, pe atunci, animalele nu se omorau unele pe altele şi nici nu atacau omul. Ai observat că, în versetul 26, Dumnezeu spune: "Să facem om după chipul Nostru... el să stăpânească."?

Nu ar fi contat dacă avea dinţi ca acesta, sau ca celălalt, nici dacă ar fi avut 2 000 de dinţi ca acesta în gură. Adam nu trebuia să spună decât "Culcat !" pentru a–şi exercita puterea de control.

Se observă că autoritatea asupra animalelor e foarte folositoare în prezent dacă ştii să o foloseşti, mai ales dacă vrei să fii poştaş, când distribui corespondenţa şi un câine agresiv încearcă să–ţi rupă turul pantalonilor. Dacă nu îţi poţi exercita puterea de control asupra câinilor, dinţii lor ascuţiţi îţi vor lăsa un semn deosebit.

În prezent, animalele învaţă să fie sălbatice numai dacă simt frica din partea noastră mai întâi. În primul capitol din Genesa, omul avea autoritate şi nu scrie nicăieri că s–ar fi temut de vreun animal. Satana folosește un șarpe pentru a o păcăli pe Eva. În prezent, dacă un şarpe le–ar apărea în faţă şi ar începe să le vorbească, majoritatea femeilor din întreaga lume ar leşina sau ar face aşa...

Trăim într–o lume în care teama e comună. Însă majoritatea animalelor te muşcă numai dacă simt că ţie îţi e frică mai întâi. Singurul motiv pentru care te muşcă e faptul că se gândesc: "Dacă nu îl muşc eu, mă va lovi el primul." Aşadar, nouă ne e frică de ele, dar şi lor le e frică de noi.

Însă, dacă analizăm întreaga istorie, aflăm, în primul capitol din Genesa, că Dumnezeu a făcut toate fiinţele, cum ar fi creaturile terestre, cele marine şi altele, dar toate sunt sub stăpânirea omului. Animalelor nu le era frică de om, iar acestuia nu îi era frică de ele fiindcă nu mâncau decât plante. Apoi, a apărut păcatul şi întregul sistem s–a prăbuşit.

Dumnezeu i–a trimis lui Noe câte două animale din fiecare fel, dar a trimis câte şapte de un fel şi şapte de alt fel, adică şapte din animalele curate. Cum erau celelalte două? Necurate. Mai târziu, ni se spune că animalele necurate erau cele care mâncau cadavre.

Cum plata păcatului e moartea, până în timpul lui Noe apăruseră şi animalele moarte. Dacă ai dinţi netezi şi vrei să mesteci o vacă moartă, ţi–ar fi foarte greu. Nu vei clefăi încontinuu, căci ar fi o modalitate foarte lentă de a mânca o vacă. Aşadar, noi, bieţii oameni, a trebuit să inventăm cuţite şi furculiţe.

Însă, dacă ai dinţi ascuţiţi ca aceştia şi găseşti un cadavru, fie pe uscat, fie pe fundul mării, atunci dinţii ascuţiţi te vor ajuta să mărunţeşti carnea. Cadavrul acela nu va riposta şi nu te va lăsa fără dinţi, aşa că îl vei putea sfâşia şi înghiţi.

Se observă că, până la potopul din timpul lui Noe, anumite animale au început să se hrănească cu hoituri. După potopul lui Noe, până în timpul lui Iov, aflăm că unele dintre animale au început să se ucidă între ele, adică au devenit carnivore.

Apoi, până în timpul lui Iosif... Mai ştii că el a fost aruncat într–o groapă? Fraţii lui se întrebau ce explicaţie să dea, când unuia i–a venit ideea să îi spună tatălui lor că Iosif fusese ucisde un animal sălbatic.

Această explicaţie ar fi fost plauzibilă numai dacă tatăl lui Iosif mai ştia şi de alte cazuri în care oamenii fuseseră ucişi de animale sălbatice. Dinţii animalelor nu s–au schimbat, ci au rămas la fel, numai că, acum, aveau o gură înspăimântătoare fiindcă şi–o puteau folosi împotriva oamenilor.

Aşadar, dacă eşti mândru şi ţi–ai pierdut autoritatea, leul te va ataca fiindcă altfel tu îl vei putea omorî pe el numai de plăcere. Sunt oameni care merg la vânătoare chiar dacă nu sunt flămânzi. Aşadar, vedem că animalele reacţionează. Animalele şi–au dat seama că, dacă nu ne ucid ele, le vom ucide noi mai întâi.

Ce ziceţi de următorul lucru: poate că Dumnezeu le–a acordat autoritate asupra acestor megamonştri lui Adam şi Evei fiindcă îi crease mult mai mari pe Adam şi pe Eva?

Nu există nicio îndoială dacă ne gândim la problema mărimii. Eu am condus câteva săpături de oase de dinozaur şi am descoperit că sunt impresionanţi. Un alt lucru impresionant e faptul că, dacă mergi la siturile noastre de dinozauri din Montana, nu vei găsi numai rămăşiţe de dinozauri, ci şi de crocodili şi de ţeştoase.

Cea mai mare ţestoasă pe care am găsit–o are 5 m în diametru, iar cel mai mare crocodil are o lungime de aproape 20 m. Crocodilii nu mai ating această lungime în prezent, iar dinozaurii au dispărut. Însă ţestoasele şi crocodilii există încă.

În general, ţestoasele nu cresc nici cât masa aceasta. Vei vedea că, printre creaturile cele mai impresionante, se numărau şi cele care, în prezent, continuă să crească pe tot parcursul vieţii lor.

Adam avea peste 900 de ani când a murit. O fiinţă de 900 de ani care creşte încontinuu ar fi impresionantă. E interesant faptul că oamenii nu cresc încontinuu pe durata vieţii lor, ci cresc până ajung la maturitate, după care nu mai cresc în sus, ci unii dintre noi încep să crească în lateral.

Cert e faptul că oamenii nu cresc încontinuu. În toate animalele a căror greutate se lasă în picioare, Dumnezeu a pus un ceas special în creier, care le împiedică să crească. Dacă acest mecanism eşuează, vei creşte mai mare, dar vei muri mai tânăr fiindcă trupul tău va avea o disfuncţie. Aşadar, oamenii ating înălţimea maximă în funcţie de calitatea mâncării şi a climei.

În timpul lui Adam, clima şi mâncarea erau mai bune şi oamenii erau mai mari decât noi, dar nici pe departe la fel de mari cât un crocodil de 900 de ani. Din fericire, aveau autoritate la început şi îi puteai ordona "Culcat !" unui crocodil de 20 m lungime şi 4 m înălţime. Chiar era necesar să ai autoritate asupra lui şi te bucurai când mânca nişte pepeni gigantici, sau nişte dovleci, sau orice altceva.

Într–adevăr, a existat o anumită diferenţă în dimensiuni, care probabil că a făcut ca şi arca lui Noe să fie mai mare. Ţii minte că arca era măsurată în coţi? Dacă Noe era cu atât mai înalt decât noi, înseamnă că şi un cot era mai mare, iar arca era cu mult mai mare şi în ea încăpeau mai multe animale.

Aţi citat din Biblie că toate animalele au fost create să se hrănească cu verdeţuri. Acesta e un dinte de rechin? Acesta a fost creat pentru hrana cu verdeţuri? Ce fel de legume ai putea mânca cu nu ştiu câte rânduri de astfel de dinţi dintr–o uriaşă gură monstruoasă?

Da, e un dinte de rechin fosilizat. Dar e adevărat, iar, în prezent, rechinii nu au dinţi atât de mari. Acesta e dintele fosilizat al unui rechin alb, iar celălalt este dintele unui rechin din zilele noastre. Ca şi crocodilii şi ţestoasele, şi rechinii au devenit mai mici.

În prezent, dacă mergi să faci surfing şi îţi intră piciorul în apă, rechinii ţi–l vor muşca. Vă imaginaţi că, dacă ar fi astfel de rechini în apele de pe coastele australiene, nu s–ar mai aventura niciun surfer. Are până la 20 m. Însă, în grădina raiului, Adam putea face surf fără probleme în lac. Nu ar fi fost probleme fiindcă el avea autoritate. E greu de imaginat asta fiindcă, dacă mergi la pescuit şi spui "Haideţi, peştişorilor !", aceştia nu te bagă în seamă. Noi ne–am pierdut puterea de stăpânire în totalitate. Nu avem nicio autoritate asupra peştilor şi majoritatea dintre noi nu putem nici măcar să comunicăm cu ei.

Aşadar, în primul rând, Adam avea autoritate, iar, în al doilea rând, Biblia ne sugerează că totul era foarte bine şi nici chiar rechinii nu se omorau între ei. Dacă ai văzut vreodată rechini omorându–se, ştii că e o privelişte foarte urâtă şi sângeroasă. E groaznic şi nu îţi doreşti să mai vezi vreodată Bestialitatea de pe chipurile lor.

Ai mâncat vreodată hrană din plante din mare? Chinezii mănâncă alge prăjite, iar japonezii fac rulouri din sushi în alge. Există nişte plante mari interesante. Când am făcut cursurile de supravieţuire, am aflat că se numesc coccoloba uvifera. Acestea cresc pe mare, au nişte boabe mari şi rotunde şi nici nu au un gust rău. Iată că se poate obţine hrană de la plantele marine.

Gândeşte–te bine Într–o lume creată de Dumnezeu, de cine crezi că a fost creat noroiul la început? Ne e greu să ni–L închipuim pe Dumnezeu făcând noroi, dar aşa este. În acel noroi, care era cel mai bun de pe întreaga planetă, au crescut plantele marine care conţineau cele mai bune minerale posibile. Aşadar, aceste plante erau splendide.

Chiar şi în prezent, dacă faci scufundări pe coastele australiene sau, mai ales, pe coasta de vest a Californiei, vei vedea nişte păduri de plante marine ca nişte jungle. Sunt nişte plante incredibil de mari care cresc în mare. Dacă mâncai din acelea când conţineau mai multe minerale, ai fi avut nevoie de ceva ca să le tai fiindcă acesta e un dinte zimţat.

Pipăie–l pe margine şi vei vedea că încă se mai simt nişte zimţi mici ca ai unui fierăstrău folosit la tăiat. Aceştia sunt nişte dinţi folosiţi la tăiat şi sfâşiat. Dacă vrem să stabilim ce fel de monştri erau, tereştri sau marini, să ştii că aceşti dinţi nu sunt creaţi pentru a mesteca, ci pentru a sfâşia şi apoi pentru a înghiţi. Rechinii fac acest lucru şi în prezent. Desigur că şi piciorul tău ar putea fi înghiţit ca o înghiţitură de varec (algă gigantică).

În afară de japonezi, chiar şi noi mai folosim încă algele marine în hrană. Acestea sunt folosite mai ales la îngheţată. Extractul de alge e folosit în compoziţia îngheţatei. Să ştii că se face o îngheţată foarte bună. Extractul e folosit şi la alte câteva produse. în Irlanda şi în Nova Scoţia, fermierii adună algele în timpul refluxului pentru a fi folosite la produse medicale. Pentru medicamente împotriva tusei şi altele asemănătoare. E uimitor cât de valoroase pot fi plantele.

Într–o lume perfectă, probabil că acestea i–au făcut pe rechini să rămână calmi. Ştii de ce spun asta? În Australia sunt două râuri în care trăiesc acelaşi tip de rechini. Rechinii dintr–un râu atacă oamenii şi îi omoară. Eu am înotat în fiecare vacanţă în celălalt râu în care trăiesc acelaşi tip de rechini numai că aici, unde cresc altfel de ierburi, aceştia nici măcar nu se ating de tine. Cred că s–ar putea ca degenerarea plantelor să–i fi făcut pe rechini să–şi piardă respectul şi capacitatea de a simţi şi acum noi nu suntem decât nişte resturi pentru ei.

Îmi amintesc de un verset din Biblie şi vă voi ruga să–l comentaţi puţin. Bine. E vorba de un moment din viitor când, scrie în Biblie, leul va sta alături de miel. Dacă mă gândesc mai bine, a existat o perioadă când leul a stat alături de miel, în primele două capitole din Genesa. Aţi putea face legătura între acestea două?

Desigur. Îţi aminteşti că Dumnezeu i–a spus lui Adam că toate creaturile vor mânca plante? Aşadar, era pace atât între animale, cât şi între oameni şi animale fiindcă Dumnezeu era Stăpânitorul suprem. Pe atunci, oamenii acceptau autoritatea lui Dumnezeu, aşa cum şi animalele acceptau autoritatea noastră asupra lor. Odată cu apariţia păcatului, noi am respins autoritatea lui Dumnezeu şi am primit răsplata a ceea ce am semănat. Prin urmare, nici animalele nu mai acceptă autoritatea noastră.

Astfel a dispărut şi pacea dintre oameni. În prima generaţie, Cain l–a ucis pe Abel, iar animalele au început să se războiască unele cu altele. Nu există nicio dovadă că, până la potopul lui Noe, animalele s–ar fi ucis unele pe altele. Astfel, când animalele au început să urce în arcă, nu scrie nicăieri că soţia lui Noe s–a speriat când a văzut un piton australian urcând la bord. Chiar şi copiii se înţelegeau cu leii şi cu tigrii.

Însă, după potop, Noe le–a dat drumul animalelor. Acum, că se modificase clima şi se stricase echilibrul solului, era destulă iarbă pentru oi, dar nu ajungea şi pentru toţi leii. Clima s–a stricat, iar leii au început să caute alternative. Ei şi–au pierdut respectul faţă de oameni, nu le mai era frică de noi, iar noi am început să ne temem de ei. Leii au început să ucidă alte animale, iar pacea a dispărut dintre animale. În prezent, dacă leul şi mielul ar sta alături, numai leul s–ar mai ridica.

Iată că Biblia ne spune despre un moment din viitor când Domnul Isus va fi Stăpânitor suprem şi totul va fi iar foarte bine deoarece Dumnezeu s–a ocupat de adevărata problemă care nu e reprezentată de dinţii leilor. După ce problema păcatului va fi fost rezolvată, Dumnezeu va avea iar stăpânire absolută asupra întregii Sale creaţii.

Ţii minte când a murit Isus pe cruce? El a făcut asta pentru a aduce împăcare între oameni şi Dumnezeu. Când El va crea un cer şi un pământ noi şi problema păcatului va fi rezolvată, pacea se va regăsi în întreaga Sa creaţie.

Copil fiind, îmi aduc aminte, de fapt bunica mea mi–a adus aminte, că am văzut într–o grădină zoologică din Budapesta o aşa–numită grădiniţă pentru animale. Animale din specii diferite care, în mod normal, se ucid unele pe altele când sunt adulte, se jucau în această "grădiniţă". Ursul se juca fără probleme cu porcuşorul. Era foarte distractiv. Îmi aduc aminte că spuneați într-o altă emisiune că majoritatea speciilor pe care le cunoaştem îşi învaţă puii să ucidă. Este interesant că, dacă ne referim la ce se află în gene, pe măsură ce cresc, animalele au ascunsă în gene informaţia că a fost o vreme când era mai bine decât acum. Bunica ne certa că ne alergam cum aleargă pisica şoarele sau cum aleargă câinele pisica, iar eu mă întrebam ce se întâmplă, când eu vedeam la televizor cum un câine mare era scărpinat de o pisică, iar pisica avea un şoricel alb pe cap şi erau fericiţi.

Totul e legat de faptul că ursoaica îi învaţă pe ursuleţi să se lupte pentru a se apăra şi aşa mai departe. Cândva între momentul creaţiei şi prezent, evident că urşii erau mult mai inteligenţi, dar apoi au involuat, ca şi noi, iar clima s–a înrăutăţit şi chiar şi relaţiile cu alte creaturi s–au stricat. Astfel, animalele au căpătat acest obicei de a riposta, obicei ce este învăţat.

Acest lucru e uşor de demonstrat. Dacă iei un pui de vultur din cuib, îl creşti acasă şi nu îl înveţi să vâneze, după ce îi dai drumul va muri fiindcă nu ştie cum să vâneze ca să se hrănească. Aşadar, nu e vorba de ceva instinctiv. Când a creat animalele, Dumnezeu nu le–a dat şi instinctul de a vâna şi a ucide, ci acesta e un comportament învăţat.

Animalele se joacă şi cu oamenii. De exemplu, dacă iei cel mai sălbatic animal, cum ar fi un tigru, un urs polar, care e celebru pentru agresivitate, sau un urs grizly... După o anumită vârstă, va trebui să iei puiul de tigru care, adult fiind, te va privi astfel, şi să–l duci afară fiindcă ţi–e teamă de el. Însă, el simte că îţi este frică.

Vei afla că această relaţie s–a stricat de–a lungul istoriei din cauză că omul a păcătuit. Aşadar, problema nu va fi rezolvată dacă ne ocupăm de animale, ci poate fi rezolvată numai de Isus. El se ocupă de rădăcina problemei, care este păcatul.

Este un verset în Biblie, de fapt, sunt mai multe versete care vorbesc despre Cel care este atât Leu, cât şi Miel şi invers. Acea Persoană e numită "Leul lui Iuda" şi e Cel ales şi Cel preaiubit al lui Dumnezeu, care, la sfatul extraordinar al Dumnezeului atotputernic, a acceptat cu bucurie să devină Mielul lui Dumnezeu nu pentru a încheia un pact, ci pentru a fi ucis de oamenii răi. Apoi a înviat din nou şi S–a întors la tronul Său de slavă.

Această Persoană este Domnul Isus Hristos, Leul lui Iuda şi Mielul lui Dumnezeu. Aşadar, garanţia că va exista o perioadă când leul va sta alături de miel o reprezintă chiar Cel care a creat la început leul şi bunul miel, devenind El Însuşi, ca Leu, căci leii sunt identificaţi cu regii... Ca Rege a devenit neputincios. Şi asta doar pentru a–i ajuta pe cei mult mai neputincioşi decât orice închipuire.

E interesant că, dacă privim în oglindă, adesea vedem reflectate în noi consecinţele acelei probleme îngrozitoare cu care se confruntă omenirea, şi anume păcatul. Leul din noi sfâşie mielul din noi, provocându–ne o durere teribilă. În fiecare zi, ceva îngrozitor distruge pacea interioară pe care ne–o dorim atât de mult. E vorba de rădăcina problemei: păcatul.

Care e rezolvarea acestei probleme? Să–L lăsăm pe Mielul lui Dumnezeu care, în acelaşi timp, e şi Leul lui Iuda, să aducă pacea în noi. Aşadar, nu e vorba de nicio tehnică, sau de a dobândi ceva, ori de a recurge la tot felul de şiretlicuri. Domnul Isus a spus că bate la uşa inimii noastre şi, dacă Îi vom deschide, El va intra. A mai spus că îi va da pace oricui este împovărat şi se întoarce la El.

Aşadar, dacă vreţi să trăiţi acea perioadă când pacea va domni prin intermediul Împratului păcii, ar trebui să obţineţi mai întâi o pace interioară. Însă, înainte de toate, trebuie să vă împăcaţi cu Dumnezeu.

Astăzi, Dumnezeu vă vede prin sacrificiul Fiului Său. El urăşte păcatul, dar vă poate privi în prezent eoarece vă păzeşte prin sângele Fiului Său. V–aţi înfăţişat vreodată Domnului Isus Hristos printr–o rugăciune smerită, cerându–I iertare şi să vă acopere El Însuşi cu o mantie protectoare?

Dacă aţi făcut acest lucru, sunteţi împăcaţi cu Dumnezeu. Dacă vreţi acest lucru, înfăţişaţi–vă înaintea Domnului Isus şi cereţi–I să facă acest lucru pentru voi. Recunoaşteţi–vă păcatul, căiţi–vă, cereţi-I să vă fie Domn şi Mântuitor şi veţi trăi acea minunată perioadă de pace sub domnia Leului şi a Mielului, fiind împăcaţi cu Dumnezeu şi cu voi înşivă.

Interviu cu John Mackay, creaționist de pământ tânăr, geolog, președinte Creation Research Institute, Australia, difuzat în cadrul emisiunii Verdictul Științei: Creație. Urmăriți seria VSC luni de la ora 17:30 sau pe site-ul nostru.