Fizicianul Stephen Hawking și Dumnezeu
Cunoscutul fizician Stephen Hawking a murit la vârsta de 76 de ani, în casa sa din Cambridge. Considerat de mulți ca fiind unul din cei mai mari oameni de știință, Hawking a fost și un cosmolog, astronom, matematician și autor al multor cărți, în special de popularizare a științei.
Copiii săi, Lucy, Robert și Tim, au transmis un comunicat miercuri confirmând moartea sa. "Suntem adânc întristați de faptul că tatăl nostru a murit astăzi. A fost un mare om de știință și o persoană extraordinară, a cărui muncă și moștenire vor dăinui pentru mulți ani de acum încolo. Curajul și perseverența sa, combinate cu inteligența neobișnuită și umorul său au inspirat oameni în toată lumea. În trecut, el zicea: Nu ar fi mare lucru universul nostru, dacă nu ar fi locul în care există oamenii pe care îi iubești. Îi vom duce lipsa veșnic.”
Găuri negre, știință și matematică
Stephen Hawking a fost diagnosticat cu o rară formă de boală neuro-motorie la vârsta de 21 de ani, iar doctorii se așteptau ca el să trăiască doar câțiva ani după aceea. Boala l-a imobilizat într-un scaun cu rotile, iar modul în care el putea vorbi era doar printr-un sintetizator de voce.
Fizicianul britanic a fost primul care a propus o teorie a cosmologiei care unifica teoria relativității a lui Einstein și mecanica cuantică.
De asemenea, el a descoperit faptul că găurile negre eliberează energie sub formă de radiație și astfel dispar, gradual. Acest fenomen a fost mai târziu numit radiația Hawking.
De asemenea, alături de matematicianul Roger Penrose, Hawking a aplicat matematica găurilor negre la Univers, arătând că o singularitate, o regiune de curbură infinită spațiu-timp, a existat în trecutul nostru îndepărtat - momentul de la care a pornit Big Bang-ul.
O scurtă istorie a timpului, cartea sa publicată în 1988, e cea mai faimoasă lucrare a sa, ea intrând în Cartea Recordurilor Guinness după ce a rămas ca best-seller în Sunday Times timp de 237 de săptămâni. A vândut 10 milioane de copii, fiind tradusă în 40 de limbi, inclusiv în română.
Dincolo de lumea academică
Influenta sa a depășit sfera academică, el apărând în emisiuni ca The Simpsons și Teoria Big Bangului. De asemenea, actorul britanic Eddie Redmayne a câștigat Oscarul portretizându-l pe Hawking în filmul Teoria întregului, care spune povestea lui de creștere în popularitate și vorbește despre relația cu prima lui soție, Jane Wilde.
"Acest film nu este despre știință, ci despre fragilitatea vieții", spunea teologul și jurnalistul spaniol Jose de Segovia. El adaugă: „Deși Teoria întregului este despre viața unui om de știință și a fost des folosită de ateiști, e suprinzător cât de mult acest film vorbește despre Dumnezeu”.
Hawking și Dumnezeu
Stephen Hawking s-a căsătorit cu prima sa soție, Jane Wilde, în 1965, la doi ani după diagnosticul bolii sale. Căsătoria lor s-a încheiat în 1991. Jose de Segovia spune că „Hawking a devenit tot mai ateist după ce relația cu soția sa s-a încheiat. La început, el vorbea despre Dumnezeu în cărțile sale, chiar dacă nu era un credincios. Ce e bizar e că soția sa, Jane, crede că aceeași boală care a întărit credința ei explică ateismul lui Stephen Hawking”.
Soția sa, Jane, a scris o carte intitulată Travelling to Infinity: My Life With Stephen (Călătorind spre infinit: Viața mea cu Stephen), ce conține „multe istorisiri suprinzătoare, de exemplu despre timpul în care Stephen Hawking a strecurat ilegal Biblii în Rusia, alături de un grup de baptiști. Mulți atei vor fi șocați să citească despre asemenea lucruri”, explică De Segovia.
„Ni se spune și cum Stephen a intervenit pe lângă papa de la Roma pentru reabilitarea lui Galileo Galilei și, ca și colegul său, laureatul fizician teoretic John Polkinghorne, a decis să studieze teologia și să fie ordinat în Biserica Anglicană.”
Într-un interviu pentru The Guardian, Stephen Hawking declara: „Privesc creierul ca pe un calculator care încetează să mai funcționeze atunci când componentele sale se strică. Nu este nici un paradis sau o viață de apoi pentru calculatoare stricate, e o poveste pentru oamenii cărora le e frică de întuneric.”
Sunt teoriile cosmologice ale lui Hawking adevărate? Știința îl pe Dumnezeu „nenecesar” ca să înțelegem originile Universului?
Unii s-au bazat pe teoriile lui Hawking privind originea Universului pentru a nega existența lui Dumnezeu. L-a făcut Hawking pe Dumnezeu „inutil” ca să înțelegem cum a apărut Universul? Iată ce răspunde Antoine Bret, doctor în fizică și profesor creștin la Universitatea spaniolă din Castilla-La Mancha, într-un interviu pentru Protestante Digital.
„În primul rând, Hawking nu e autorul teoriei Big Bang, ideea aceasta a apărut prima oară în 1931, cu 10 ani înainte ca Hawking să se nască. Hawking a explorat modul în care teoria generală a relativității și mecanica cuantică pot fi puse împreună pentru a înțelege originea Universului. Să presupunem că a avut dreptate (ceea ce încă nu a fost dovedit) și că teoriile sale descriu corect ceea ce s-a întâmplat la Început. Devine astfel Dumnezeu nenecesar? Nu cred.
Cred că afirmația susține ideea că dacă ceva poate fi explicat, atunci Dumnezeu nu are nicio legătură cu ea. E o concepție larg întâlnită, faptul că dacă putem înțelege ceva prin legile naturale pe care le descoperim, atunci Dumnezeu nu mai e necesar, de parcă Dumnezeu e necesar doar pentru ceva ce nu poate fi înțeles.
Dar eu nu văd în Biblie că Dumnezeu este definit astfel. Isus spune că Dumnezeu hrănește păsările cerului (Matei 6:26) - este acesta un fenomen supranatural? Oare existența viermilor pe care îi mănâncă o pasăre îl face pe Dumnezeu nenecesar, inutil?
De asemenea, Isus a spus că Dumnezeu face ca soarele să răsară și trimite ploaie (Matei 5:45). Oare rotația Pământului sau norii îl fac pe Dumnezeu nenecesar? Bineînțeles că nu! E adevărat că Biblia ne prezintă un Dumnezeu al miracolelor, al supra-naturalului. Dar este și un Dumnezeu care acționează în circumstanțe obișnuite, când nimic supranatural nu se întâmplă. Dumnezeul Bibliei nu are nevoie să rezolve probleme ca să existe. El e prezent acolo unde sunt probleme, dar e de asemenea dincolo de ele. Fapte 17:28 spune „Căci în El avem viața, mișcarea și ființa"
Sursa: Evangelical Focus