Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Septembrie - luna Științei și creației!

Descoperă compatibilitatea între știință și credință în cadrul Lunii Creaționiste, unică în România, la Alfa Omega TV!

 

Preocuparea AOTV pentru creaționism

De la început, Alfa Omega TV a promovat în mod special alternativa creaționistă, sub genericul Verdictul științei: Creație!

Creaturi extraordinare care sfideaza evolutia 1

Aţi privit vreodată la frumuseţea şi la complexitatea unui animal ? V–aţi pus vreodată întrebarea: Chiar au putut fi create printr–un proces al evoluţiei ? Ar putea fi posibil ca timpul şi hazardul să se fi întâlnit şi să ne ofere toată frumuseţea pe care o vedem în lume ?

Cărăbușul

Primul lucru pe care am început să–l studiem împreună a fost cărăbuşul. Această insectă are cam jumătate de cm lungime şi sintetizează substanţe chimice care explodează. Am început să mă gândesc cum a evoluat această creatură. Dacă evoluţia are dreptate, iar ea a evoluat până aici, ar însemna să nu aibă un mecanism de apărare; de fapt, acele substanţe reprezintă mecanismul de apărare al insectei...

creaturi extraordinare carabusul2Deci, dacă evoluţionismul este adevărat, atunci înseamnă că această insectă trebuie să fi evoluat cumva. Să vedem: dacă a evoluat, ce se întâmplă cu insecta la prima explozie ? Explodează în mii de bucăţi ! Bucăţile de insectă explodate nu evoluează. Atunci, cum s–a putut întâmpla aşa ceva ?

Ei bine, nu explodează. În interior are o mică uzină care produce substanţe chimice; o substanţă chimică, de fapt, care acţionează ca şi catalizator. Când combini această substanţă cu celelalte, obţii o explozie. Când produce din nou substanţa, ar trebui să rezulte o nouă explozie. Dar nu e aşa. De ce ? Acolo are o cămăruţă neinflamabilă de unde se lansează explozia. Chiar şi atunci, insecta tot ar exploda dacă explozia nu ar avea unde să se propage. Astfel, are o pereche de tuburi de evacuare pe care le ridică în mod continuu, când în faţă, când în spate.

creaturi extraordinare carabusulSă presupunem că un păianjen se apropie din lateral şi cărăbuşul nu are timp să se întoarcă şi să tragă; dar el îşi poate îndrepta tunul de tragere în direcţia respectivă. Dacă asculţi această explozie, nu se aude decât un pocnet. Oamenii de ştiinţă au prezentat explozia în reluare şi se pare că e vorba de o secvenţă de aproximativ 1.000 de explozii mici, care sunt atât de rapide, încât noi nu percepem decât un pocnet.

Se pune întrebarea: De ce o fi aşa ? Acesta a fost un lucru interesant de studiat pentru oamenii de ştiinţă care au cercetat fenomenul. Mulţi sunt savanţi de la Universitatea Cornell sau de la alte universităţi. Au ajuns la concluzia că, dacă ar fi fost doar un singur pocnet mare, şi insecta ar fi tras într–un păianjen aflat în lateral, atunci s–ar fi împins pe el însuşi. E ca şi cum ai aprinde motorul unui avion cu reacţii. Dar, atât timp cât este o serie de explozii consecutive, datorită picioruşelor, poate rezista. Cum ar putea explica evoluţia o explozie secvenţială ?

Această insectă încurcă toate teoriile evoluţioniste. Nu există nici o posibilitate ca un proces lent, treptat să producă o asemenea insectă. Nici măcar cele mai noi teorii ale evoluţiei, cum ar fi "Echilibrul punctat", care spune că evoluţia are loc foarte rapid, nu pot oferi o explicaţie pentru această insectă. Am început să realizez: "Cum ar fi putut evolua această insectă ? Avea nevoie de toate părţile acestea în acelaşi timp, pentru că altfel nu ar mai fi putut exista !"

Ştiaţi că cel mai puternic animal din lume este cărăbuşul ? În timpul unui experiment, cărăbuşul rinocer a purtat în spate de 850 de ori greutatea propriului corp. E ca şi cum eu aş încerca să duc în spate 65.000 de kg. Nu prea cred !

creaturi extraordinare girafa1Girafa

Ce–ar fi să ne uităm acum la cel mai înalt animal din lume ? Această girafă are aproape 6 m. Pentru ca sângele girafei să ajungă până sus, la gât, contra gravitaţiei, girafa trebuie să aibă o pompă foarte puternică. Această pompă este inima. Inima unei girafe poate atinge 75 de cm. E o pompă mare, puternică. În habitatul ei natural totul pare a fi normal, dar, dintr–o dată, această creatură de aproape 6 m, se gândeşte că are nevoie de apă. Astfel, îşi apleacă capul pentru a bea apă.

Acum avem o problemă; această pompă puternică, în loc să pompeze sângele împotriva gravitaţiei, ea pompează cu gravitaţia. Aşa că inima se forţează, sângele curge rapid pe gât, îi loveşte creierul şi, astfel, creierul explodează. E pe moarte şi probabil că se gândeşte: "Trebuie să evoluez, să rezolv problema aceasta. Când mă aplec să beau apă, îmi explodează creierul." 

creaturi extraordinare girafa inimaDesigur, ştim că creaturile moarte nu mai evoluează. Dar nu îi explodează creierul, pentru că atunci când îşi apleacă capul să bea apă, pe arterele ei există nişte valve care se închid. Însă ultima pompă este dincolo de ultima valvă, ceea ce înseamnă că este suficient să–i explodeze arterele din creier. Dar nu ajunge în creier. Ultima pompă intră într–un fel de burete sub creier, care se umflă uşor şi nu permite explodarea creierului, în timp ce girafa bea apă. Într–o parte, vede o zebră care fuge. O ignoră, dar vine şi leul din cealaltă parte. "O, leul mă va ucide. Trebuie să fug de aici !"

De unde ştie diferenţa ? Evoluţioniştii nu ne pot explica, doar că leul vine dintr–o parte şi va mânca girafa. Aceasta sare, fuge câţiva paşi şi cade. Creierul nu a fost oxigenat suficient. În timp ce stă acolo, leul o mănâncă.

creaturi extraordinare girafa1Probabil că se gândeşte: "Aici trebuie să mai evoluez. Am o problemă: leşin atunci când mă ridic brusc !" Dar bineînţeles că nu leşină. De ce ? Pentru că a creat–o Dumnezeu. Atunci când îşi ridică capul, acele valve din arteră se deschid, buretele de sub creier stoarce uşor sângele oxigenat în creier, în venele din gât sunt valve care se închid şi, până se ridică şi fuge, totul este în regulă.

Cum au evoluat toate acestea ? Are nevoie de toate aceste părţi în acelaşi timp, altfel moare. Cred că girafa este o altă dovadă a Creatorului. A avut nevoie de un Proiectant, pentru a o proiecta aşa cum este. Cea mai înaltă girafă era cunoscută sub numele de George. Se afla la grădina zoologică Chester, din Anglia. George avea opt metri, până în vârful corniţelor, care, de fapt, se numesc ossicones. Un alt lucru interesant la girafe este faptul că nu au corzi vocale.

creaturi extraordinare ciocanitoarea1Ciocănitoarea

Să privim acum o pasăre pe care o vedeţi zburând pe lângă casă, dar după ce vă veţi uita mai îndeaproape la ea, s–ar putea să vi se pară incredibilă. Ciocănitoarea este o pasăre cu totul deosebită. Ciocul ei este ca o unealtă industrială. Este mult mai puternic decât ciocurile altor păsări. Are picioare speciale. Majoritatea păsărilor au trei degete în faţă şi unul în spate. Ciocănitoarea are două degete în faţă şi două în spate, cu ajutorul cărora se poate căţăra pe trunchiul unui copac aflat în poziţie verticală, deplasându–se când în sus, când în jos, cum vrea. Pe coadă are pene speciale. Sunt diferite de cele ale altor păsări. Sunt foarte puternice, buretoase, rezistente şi dure, deoarece se foloseşte de ele şi de cele două picioare ca puncte de susţinere.

Se agaţă de copac, îşi deschide penele de la coadă în formă de evantai şi loveşte copacul cu capul. Poate credeţi că, în fiecare seară, domnul Ciocănitoare merge acasă şi îi spune doamnei Ciocănitoare: "O, ce mă doare capul ! Toată ziua m–am lovit cu capul de pom." Dar nu e aşa. De ce ?

Pentru că Dumnezeu l–a creat cu un echipament special. Între cioc şi craniu, există un mic cartilaj care absoarbe şocul. Raportată la greutatea corpului, greutatea craniului ciocănitorii este mai mare decât a celorlalte animale. De fapt, medicii neurochirurgi au studiat creierul ciocănitorii, modul în care este prins în craniu, pentru a–i ajuta pe oamenii care au suferit traume craniene în timpul accidentelor şi care aveau nevoie de reaşezarea creierului.

creaturi extraordinare ciocanitoarea2Ciocănitoarea, cu craniul puternic, cu absorbantul de şoc, cu ciocul puternic, cu penele din coadă şi cu picioarele sale, este gata să se apuce de treabă, dar un lucru nu e în regulă. Odată ce a "forat" gaura, trebuie să scoată insecta din copac. Ăsta e prânzul ei. Dar cum va face acest lucru ? La majoritatea păsărilor, limba ajunge până în vârful ciocului. Limba ciocănitorii iese cam 25 de cm din cioc. De ce ? Pentru că va fora gaura, va găsi tunelul făcut de insectă în copac, îşi va introduce limba în tunel şi va scoate insecta afară.

Acum vă puteţi întreba: "Oare eu aş putea să îmi introduc limba în gaura unui copac şi să scot o insectă afară ?" Bineînţeles că nu. Atunci cum poate face ciocănitoarea acest lucru ? Ei bine, Dumnezeu a creat nişte pori pe vârful limbii ciocănitorii şi ea va înfige aceste asperităţi în larva care nu vrea să iasă. Dacă acest lucru nu este de ajuns, în limbă are un fel de "fabrică de lipici" care produce cantitatea de lipici necesară pentru a lipi insecta, dar nu şi ciocul. Deci, scoate insecta şi o introduce în cioc.

Acum avem o problemă, dacă evoluţionismul are dreptate. Să spunem că ciocănitoarea a dobândit tot acest echipament de–a lungul a mii de ani. Îşi lipeşte limba de o insectă, pe care o înghite. Ce se întâmplă cu limba ? Şi–o înghite. Moare prin strangulare. Dar nu se întâmplă aşa. De ce ? Odată ce insecta ajunge în gură, intră în funcţiune o altă fabrică care produce solventul pentru a dizolva lipiciul. Aşa că dizolvă lipiciul, eliberează insecta, apoi o înghite. Aşa a creat–o Dumnezeu. Când ciocănesc, ele îşi deschid ochii între fiecare ciocănitură. Se concentrează, ţintesc cu ciocul, se concentrează, ţintesc, îşi închid ochii şi apoi lovesc copacul.

Între fiecare ciocănit, îşi deschide ochii, se concentrează, ţinteşte şi loveşte copacul. De ce ? Se credea că face aşa doar pentru a se feri de bucăţile de lemn. Dar oamenii de ştiinţă au măsurat forţa impactului cu care ciocănitoarea loveşte copacul.Forţa este atât de mare încât, dacă nu şi–ar închide ochii, i–ar sări ochii din orbite. V–aş întreba: "Aţi văzut vreodată o ciocănitoare oarbă ?" Nu. Ele nu greşesc niciodată.

O ciocănitoare deosebită este ciocănitoarea "European Green" . Consider că este unică în tot regnul animal.Nu ştiu sigur dacă e aşa, dar cred că ar putea fi. Din câte ştiu eu, limba ei este diferită de oricare altă limbă. Limba noastră începe la baza gâtului şi iese prin orificiul bucal. Limba ei porneşte din gât, străbate gâtul în jos, urcă pe la ceafă, până în vârful capului, pe sub piele, îşi face loc printr–o gaură mică între ochi, trece printr–una din nări şi apoi iese prin cioc.

Vă puteţi întreba: "Cum a evoluat asta ?" Le–am pus această întrebare evoluţioniştilor. I–am întrebat: "Spuneţi–mi cum şi de unde vine limba asta ?" Nu aveau nici o idee. Nu puteau să–mi spună nimic. Voi spuneţi că această pasăre a evoluat dintr–o altă creatură, dar nu este nici o altă creatură care să aibă o limbă asemănătoare. Cum s–a întâmplat ? Nu aveau nici o idee. Atunci eu, ca şi creaţionist, ce puteam să le spun ? Le–am spus că Dumnezeu a creat acea ciocănitoare şi cred că a creat–o pentru a provoca comunitatea evoluţionistă. Dacă ei ar studia acea pasăre, ar ajunge la concluzia că nu există nici o şansă ca această pasăre să fi evoluat.

Dar ajungem la pasajul din Romani 1:18–19. În timp ce oamenii studiază creaţia, în timp ce studiază ceea ce a făcut Dumnezeu, din cauza nelegiuirii lor, vor ascunde dovezile, şi cred că exact aşa s–a întâmplat. Eu cred că sunt oameni foarte inteligenţi care studiază ştiinţa şi fac o treabă foarte bună. Dar, dintr–o dată, ajung într–un punct când trebuie să decidă dacă acest lucru s–a întâmplat într–o perioadă lungă de timp sau s–a întâmplat dintr–o dată. Apoi, dacă descoperă că nu pot oferi nici o explicaţie din perspectiva ştiinţei evoluţioniste, trebuie să se confrunte cu cealaltă alegere, care este varianta unui posibil Proiectant, a unui Creator. Atunci îşi spun: "Nu vreau să merg pe calea asta !" Astfel, ei ascund dovezile.

A trebuit să căutăm informaţii despre multe din lucrurile pe care le–am studiat pentru că nu se află în manuale şi nici nu sunt introduse în cărţi. Pentru faptul că nu au cum să le explice, ei aleg să le ignore.

Pasărea-clocitoare

O altă pasăre care i–a atras atenţia lui Martin, trăieşte în Australia. În Australia există o pasăre mică, numită pasărea–clocitoare australiană. Unii o numesc constructor. Alteori e numită curcan de specie "brush". Sunt specii diferite şi vom vorbi despre una în mod special. Această pasăre mică are în jur de un kilogram jumătate. Femela are două slujbe. Prima slujbă este să verifice cuibul şi să vadă dacă totul este în regulă. Masculul construieşte cuibul, iar femela îl verifică.

Poate veţi spune: "Mare scofală ! O să verifice cuibul." Cuibul acesta nu este ca celelalte cuiburi. Uneori, cuibul măsoară 6 metri lungime şi 15 metri jumătate înălţime. Unele dintre ele sapă în pământ până la doi metri, de aceea sunt numite "constructorii de movile" pentru că fac nişte mormane uriaşe. Femela vine şi începe să sape, apoi îi spune masculului: "Nu îmi place cuibul acesta." El îi răspunde: "Bine, mai aşteaptă câteva luni, îţi fac altul." Să zicem că îi face altul şi ei îi place acesta. Apoi ea trece la slujba numărul doi, adică la depunerea de ouă. Depune câte un ou la trei zile, timp de şapte luni.

Este vorba de pasărea aceea de un kilogram şi fiecare ou are aproape 200 de grame. Sunt aproape la fel de mari ca un ou de struţ. Imposibil. E ca şi moartă. Nu poţi face aşa ceva. Dar ea face. În cadrul acestei specii, femela face ouă cu coaja foarte groasă. Ouăle au pori. Toate ouăle au pori pentru că aşa respiră. La acestea, porii au forma unor cornete de îngheţată. Vârful acestor cornete intră în crustă. Odată ce puiul începe să se dezvolte în găoace, ajunge la un moment dat când nu mai poate respira. Nu primeşte aer şi începe să spargă găoacea din interior. Astfel, începe să aibă un loc mai mare. Ajunge la cornetele de îngheţată, aşa că, acum, poate respira din nou. Face aceasta până când, în sfârşit, iese din găoace.

Masculul are grijă de cuib. Femela depune ouăle, apoi pleacă şi, în acest timp, el se îngrijeşte de cuib. Poate veţi întreba: "Şi asta este o problemă mare ?" Da, este. Pentru că fiecare specie are diferite calificări privind cuibul. La aceasta, despre care vă vorbesc, masculul menţine cuibul la 33 de grade, timp de şapte luni. Dacă, în acest interval de timp, are loc vreo variaţie de temperatură, cu un grad doar, puişorii mor.

Deci, "tata" este acolo în fiecare zi. Sapă în cuib şi verifică temperatura. Oamenii de ştiinţă nu au aflat exact cum măsoară temperatura. Dar măsoară temperatura. "O, sunt 34 de grade. E prea cald. Trebuie să fac ceva." Fuge înapoi şi, uneori, aruncă nisip deasupra pentru a reflecta mai mult căldura soarelui. Sunt o sumedenie de lucruri pe care le poate face. De asemenea, trebuie să se asigure că umiditatea cuibului este de 99.5 %. Dacă umiditatea ar scade la 80 %, puii şi ouăle s–ar usca. Trebuie să menţină acea umiditate de 99 %. Deci, 33 de grade Celsius, umiditate 99 %, e imposibil pentru o pasăre de un kilogram, un kilogram jumătate.

Când puii ies din ouă, au deja pene. Din câte ştiu eu, este singura pasăre care este gata de zbor. Dar nu poate zbura. Pentru că se află acolo jos, în groapă. Nimeni nu hrăneşte puiul. Nici masculul, nici femela nu hrănesc puiul. Puii ies din ouă şi imediat ştiu că trebuie să scape de acolo. Se întorc pe spate şi încep să dea la o parte beţele şi frunzele care se află deasupra lor. Pământul le cade pe piept, se scutură de el, îl îndepărtează cu ajutorul aripioarelor, sapă mai departe şi tot aşa.

Le trebuie cam trei zile de săpat să iasă afară din cuib. Nimeni nu i–a învăţat să facă asta. Nimeni nu le–a spus în ce direcţie să meargă. "Pe unde să merg ? În ce direcţie ?" De unde ştiu ei acest lucru ? Evoluţia nu poate explica asemenea lucruri. Odată ieşiţi din cuib, nimeni nu–i învaţă ce să mănânce. Ies afară, ştiu deja ce să mănânce şi cum să prindă sau să găsească.

Apoi, în anul următor, masculul va construi un cuib. Dar masculul–tată nu i–a arătat cum trebuie să procedeze. Începe să construiască singur mormanul, fără să–i fi arătat cineva. E o minune ! Te uiţi la o pasăre mică, cum ar fi pasărea–clocitoare australiană, şi te întrebi: "Cum ar fi putut evolua ?" Dacă istoria evoluţiei este adevărată, cum s–a putut întâmpla asta ? Eu spun că numai Dumnezeu a putut face aceasta.

Oul și puiul de găină

Sa vorbim despre ceva ce majoritatea dintre noi scoatem în fiecare dimineaţă din frigider. Dacă iei un ou şi îl pui în apă caldă, vei vedea că ies bule de aer. De unde vin bulele de aer ? Coaja oului este plină cu găurele. Un ou de găină are cam 10.000 de găurele. Acele găuri sunt acolo pentru ca puiul să poată respira, deoarece el primeşte aer prin ele. Sunt acolo pentru a elimina resturile din găoace, deoarece, în timp ce se dezvoltă, puiul mănâncă gălbenuşul şi, în urma arderilor, rezultă reziduuri, apă şi alte substanţe care trebuiesc scoase din găoace. De exemplu, dacă apa nu ar fi eliminată, puiul s–ar îneca acolo.

Cum explicaţi că toate mecanismele complicate au loc la timpul potrivit şi duc la dezvoltarea unui ou, făcând toate acestea posibile ? Puiul poate muri în orice moment ! Totul trebuie să aibă loc într–o anumită zi, într–o anumită ordine şi la momentul potrivit, altfel puiul moare. Dacă aţi fiert vreodată un ou sau aţi mâncat un ou fiert tare, când l–aţi decojit, aţi observat că în interior este un fel de membrană. Membrana aceea trebuie să fie acolo şi vom vorbi despre aceasta imediat.

Dar, mai întâi, aţi observat că o parte a oului este plată. Se pare că puiul nu umple oul. Este un loc special care se numeşte "sacul cu aer". Dacă luăm toate aceste părţi şi le punem laolaltă, rezultă oul fertilizat şi puiul începe să se dezvolte. În ziua a cincea, inima începe să îi pompeze, pentru că vasele de sânge s–au dezvoltat deja. Două dintre ele, cele prin care respiră, se prind de membrană. Aerul intră în găoace prin pori, ajung la membrană, care transferă oxigenul în sistemul circulator, care îl transportă la pui, iar celelalte vase de sânge care se prind de membrană, elimină reziduurile.

Astfel, în găoace are loc un proces de schimb, de intrare şi de ieşire. Tot mai multe vase de sânge se prind de gălbenuş şi, prin acest proces, puiul se hrăneşte. În timpul dezvoltării în găoace, ajunge la momentul în care e prea mare şi nu mai poate respira. Aceasta este ziua a 19–a. În tot acest timp, pe cioc i–a crescut un dinte. Nouă nu ne cresc dinţii în afară. Dar puiul de găină are un dinte cu care, în a 19–a zi, face o gaură în partea plată a oului, numită "sacul cu aer". Acum are posibilitatea de a mai respira şase ore.

Când înotăm şi ne aflăm pe fundul bazinului şi nu mai avem aer, revenim la suprafaţă şi tragem cu putere aer în piept. De obicei, stăm acolo un timp şi respirăm profund. Dar puiul nu face aşa. În ziua a 19–a, nici mai devreme, nici mai târziu, puiul intră în sacul cu aer şi mai are şase ore. Va sta acolo şi va respira aerul sau va spune: "Trebuie să mai fac ceva cu aerul acesta ?" Trebuie să fac o gaură şi să mă folosesc de aceste şase ore de aer. Am şase ore să fac o gaură în găoace.

Din ziua a 19–a până în ziua a 21–a, el respiră prin această gaură. În ziua 21 iese din găoace. Între timp, sistemele care se prind de membrană şi sistemele care se prind de gălbenuş, toate vasele acelea, încep să se desprindă. Când iese din găoace, se poate să aibă pe el unele vase de sânge care atârnă, dar adevărul este că, atunci când se eliberează de ele, parcă şi–ar da jos costumul şi este gata să îşi trăiască viaţa. Deci, în ziua 21 iese din găoace, dar fiecare pas trebuie făcut la timpul exact. Trebuie făcut exact cum trebuie.

Când iese de acolo, el este o entitate distinctă. Nu încape nici o îndoială că este un pui. Vedem în întreaga natură, din datele obţinute, din studierea fosilelor, în vietăţile care sunt în jur, că sunt entităţi pe care le putem eticheta, pe care le putem identifica: acesta este un pui, aceasta este o vacă. Cred că sunt dovezi ale faptului că Dumnezeu a creat totul, inclusiv puişorii, exact aşa cum sunt.

Nu voi mai privi la oul acesta cu aceeaşi ochi. Ştiaţi că, într–un test oficial făcut de Universitatea din Missouri, găina cu numărul 2988 a făcut 371 de ouă numai într–un an ? Multe ouă !

creaturi extraordinare castorulCastorul

Ştiaţi că sunt animale care respiră aerul, deşi în apă se simt mai în largul lor ? Să luăm, de exemplu, castorul. Castorul este uimitor, pentru că este inginer. Îşi construieşte vizuinile cu abilităţile unui inginer.

De fapt, inginerii au studiat vizuinile castorilor pentru a vedea cum să întărească digurile şi cum să canalizeze apa. Castorul ştie cum să facă aceasta. Aşa că, inginerii au mers la facultate pentru a studia despre castor, la fel cum neurochirurgii au studiat ciocănitoarea. Parcă Dumnezeu ne–ar fi dat exemple din creaţia Lui pentru a ne învăţa cum să facem bine anumite lucruri.

Castorul îşi construieşte casa şi, de obicei, are două intrări, aflate sub apă. Îşi construieşte casa astfel încât gazele rezultate să poată fi evacuate şi oxigenul să aibă cale liberă de intrare. O construieşte în aşa fel încât să fie uscat în interior şi să poată avea pui acolo, într–o casă uscată şi curată. Pe fundul râului depozitează mâncare. Asta înseamnă că trebuie să fie sub apă foarte des.

În timp de iarnă, acolo unde locuiesc majoritatea castorilor, este foarte frig. A rezolvat Dumnezeu problema aceasta în vreun fel ? Desigur. Când castorul intră în apă, are nişte pleoape transparente. Prin acele pleoape transparente, el vede în apă. Asta, pentru a–i proteja ochii de mizeria care pluteşte în apă. La nas are două clapete care îi închid nările când e în apă, Are clapete la urechi care, de asemenea, se închid.

Mai are ceva special ce mie îmi place în mod deosebit. Are o membrană în spatele gurii care îi acoperă gâtul şi molarii. Dinţii din faţă nu trebuie să fie sensibili, pentru că de aceştia se foloseşte să roadă şi să mestece copaci. Aceştia se tocesc, apoi cresc din nou, deci, nu trebuie să fie sensibili. În schimb, dinţii din spate sunt mai sensibili. Deci, Dumnezeu a creat o membrană, care să îi protejeze de apa rece ca gheaţa din timpul iernii.

Poate vă gândiţi la modul în care înoată castorul. El poate lua o creangă, care este destul de grea, şi poate înota chiar împotriva curentului cu ea. Trage de creangă, deşi merge împotriva curentului, deoarece vrea să ajungă acolo. Face calcule matematice. El îşi dă seama ce fel de acţiuni trebuie să facă cu coada pentru a compensa greutatea crengii şi forţa curentului şi ajunge de fiecare dată acolo unde vrea să ajungă. Nu cred că evoluţia poate explica acest lucru, dar cred că Dumnezeul meu poate.

creaturi extraordinare ornitorinculOrnitorincul

Un alt animal este ornitorincul. Acest animal este fascinant. Seamănă cu castorul, deoarece petrece mult timp în apă. Are picioare asemănătoare cu cele ale raţei, face ouă, e destul de ciudat pentru un mamifer, dar ce este nemaipomenit, este modul de procurare a hranei. Ornitorincul mănâncă o specie de creveţi pe care îi găseşte sub apă. Când merge în apă, spre deosebire de castor care are pleoapele transparente, ornitorincul îşi închide ochii. Are căpăcele nazale, aşa că nici nu vede, nici nu simte. Atunci cum găseşte creveţii ?

În interior, are un mecanism care detectează impulsurile electrice din coda crevetelui. Acesta se găseşte între muşchi şi nerv. Când nervul trimite muşchiului un impuls, rezultă un impuls electric. Ornitorincul percepe acel impuls electric, iar acesta îl conduce la hrană. S–au făcut experimente şi au pus nişte creveţi morţi într–un recipient ce conţinea lanterne. Ornitorincul se va îndrepta într–acolo, deoarece percepe curentul electric. Deci, el îşi găseşte hrana prin intermediul curentului electric. E o minune !

creaturi extraordinare paianjeniPaianjenul

La majoritatea dintre noi nu ne plac deloc păianjenii. Ce mă pune pe gânduri, este următorul lucru: Cum poate fi extraordinară o insectă atât de respingătoare şi dezgustătoare ? Exista un păianjen care se numeşte păianjenul de grădină. El poate fi negru sau galben. Popular se mai numeşte "păianjen-fermoar", pentru că în centrul pânzei sale face mereu ceva caracteristic, asemănător cu un fermoar.

Acest păianjen este uimitor. Am crescut câţiva păianjeni de acest gen. De fapt, nu i–am crescut eu. Cresc ei, pur şi simplu, acasă. I–am studiat şi i–am hrănit cu lăcuste şi cu greieri. Fac şapte modele diferite de pânze. Ţes o anumită reţea de pânze care nu este lipicioasă. Pe aceasta vor alerga pentru a prinde insecta. Au un altfel de pânză care este lipicioasă şi cu care prinde insecta. Aceste pânze nu sunt deloc mici. Un păianjen de grădină, o femelă adultă, poate avea o pânză cu diametrul de 60 de cm. Ea poate fi de 3 cm.

Un alt lucru interesant este că, dacă te apropii de ei când stau liniştiţi pe pânză, uneori ei vor face ca pânza să tremure şi să se mişte ca o trambulină, spunând parcă: "Pleacă de aici ! Nu te vreau prin apropiere." Dar când merg să prindă o insectă, se aruncă asupra ei şi o învelesc în pânză. Este fascinant ! De unde ştiu cum să controleze firele de pânză pentru a încoseta prada ? De unde ştiu de ce fel de fire au nevoie, lipicioase sau nelipicioase, pentru o anumită acţiune ? Femela va depune între 30 şi 55 de ouă într–un săculeţ. Ea va face acest săculeţ din fire diferite de pânză.

După ce face sacul, îl înveleşte cu un fir pufos şi, în cele din urmă, va trage peste sac un fir de pânză de culoare maronie. Aşadar, are chiar şi culori diferite de pânză. Am putea crede că umple sacul începând de sus, dar îl umple de jos. Merge sub el şi îşi depune ouăle. Apoi le acoperă cu un fel de praf foarte fin, care este rezultatul unei uzine pe care o are în interior, pentru ca ouăle să nu se lipească unele de celelalte. După ce va împinge ouăle în sac, va sigila fundul sacului şi uneori va face acest lucru toamna.

Chiar acum avem acasă nişte păianjeni care stau acolo, iar primăvara vor ieşi din ouă. Uneori, păianjenii care ies din ouă poate se gândesc: "Vreau să merg în Acapulco". Nu ştiu ce gândesc, dar ies şi rup firele de pânză, aşteptând să fie suflate de vânt. Se desprind de pânză şi sunt luaţi de vânt. Oamenii au găsit păianjeni la 450 m înălţime, urmărindu–le zborul pe o distanţă de 230 km.

Consider că e nemaipomenit. Cum se poate decide acest păianjen: "Astăzi mă duc în excursie" ? O să mă scap de pânză şi cred că o să merg altundeva !" Dar iată că aşa se pot răspândi.

Un alt lucru interesant. În timp ce ei cresc, crusta din exterior nu creşte. Trebuie să iasă de acolo. Dacă nu ies, mor. Dar cum reuşesc să iasă de acolo ? Au o mică uzină care produce lichidul perfect pentru ca într–o zi să poată stropi crusta cu acel lichid, în locul potrivit, astfel, aceasta se dizolvă şi se crează un fel de trapă. Apoi ei împing acea trapă, ies din crustă şi le creşte una nouă.

În timpul creşterii, crustele se topesc de mai multe ori. Poate spuneţi: "Stai să mă gândesc mai bine ! Dacă evoluţia are dreptate, cum ar putea un păianjen să dezvolte acea uzină pentru a produce lichidul acela pentru topit care să îi dizolve crusta ?" Trebuie să fie lichidul potrivit pentru a dizolva crusta, dar trebuie să se dizolve în locul potrivit, pentru că, altfel, nu are cum să scape de ea. Toate aceste lucruri trebuie să se întâmple în ziua stabilită, altfel, păianjenul moare în interiorul cochiliei.

Supravieţuirea celui mai bun? Nu ar fi trebuit să avem păianjeni negri şi galbeni. Unii văd păianjenii aceştia mari şi îi omoară. Eu le–aş spune: "Lăsaţi–i să trăiască !" Mănâncă tot felul de insecte dăunătoare şi e chiar nemaipomenit să îi studiezi. Dumnezeu a creat aceste fiinţe ca noi să le studiem şi să le studiem cu mare grijă. Ideea este ca, în timp ce le studiem, să Îi dăm Lui toată gloria şi mulţumirea. Aşa ar trebui să studiem vieţuitoarele pe care le–a creat Dumnezeu. Poate că păianjenii nici nu sunt chiar atât de respingători.

creaturi extraordinare soparla geckoȘopârle

Sunt multe specii de şopârle, iar unele sunt foarte interesante. Şopârla gecko are unele trăsături speciale, cum ar fi: picioarele. Dacă ţineţi o şopârlă gecko, ca animal de casă, şi sunt prietenoase, puteţi observa acest lucru. Va fugi de–a lungul tavanului, dar nu va cădea. Forţa de gravitaţie nu o atrage în jos.

Ani de zile, oamenii de ştiinţă nu au ştiut ce anume face ca această şopârlă să se poată prinde aşa de bine. Aşa că i–au luat picioarele, care sunt speciale şi i le–au mărit. Au descoperit că, pe picioruşe, are ceva asemănător cu firele de păr; mici smocuri de păr. Dar s–au gândit că nu asta poate fi totul.

creaturi extraordinare soparlaIata ce au observat când i–au mărit picioarele de 2000 de ori. S–au gândit că nu poate fi doar asta. Mai este ceva aici. Astfel au pus aceste firişoare de păr la microscoape electronice şi le–au mărit tot mai mult. Au ajuns să le mărească de 35.000 de ori şi, dintr–o dată, au găsit răspunsul.

De–a lungul acestor firişoare de păr, se găsesc nişte ventuze de aspiraţie. Trebuie să măreşti de 35.000 de ori aceste firişoare doar pentru a vedea ventuzele. Acestea sunt atât de puternice încât, dacă piciorul nu ar fi fost făcut într–un mod special, când şopârla gecko şi–ar pune, să zicem, piciorul pe tavan, ar rămâne prinsă acolo; prinsă, fără să se mişte. Probabil că talpa este făcută în aşa fel încât să–şi poată folosi alte părţi ale piciorului pentru a se putea desprinde de acele ventuze de aspiraţie.

creaturi extraordinare soparla gecko picioare

Dacă vă uitaţi la picioarele şopârlei gecko, veţi vedea că sunt diferite de cele ale altor şopârle. Majoritatea şopârlelor au un fel de deget cu gheare. Cu toate acestea, şopârla gecko are un fel de perniţe pe talpa piciorului. Talpa piciorului este aproape rotundă, spre bază, astfel că poate să folosească ventuzele de aspiraţie în faţă şi pentru a sări, pe cele din spate. Sau, le poate folosi pe cele din lateral, pentru a sări în părţi. Face totul în mod natural, dar cam asta se întâmplă.

creaturi extraordinare soparla2

Cum ar evolua o şopârlă ? Trebuie să se mărească de 35.000 de ori pentru a vedea. Cum să fi evoluat ? Şi de ce să fi evoluat ? De ce ar avea piciorul potrivit dacă, oricum urma să aibă acele ventuze de aspiraţie ? Toate acestea trebuiau să fie acolo în acelaşi timp.

creaturi extraordinare soparla gecko picioare

Apoi avem o altă specie de şopârle, numită chuckwalla. Are trei caracteristici distincte care o fac să fie deosebită. Una dintre ele este că are ceva asemănător cu o pătură de–a lungul spatelui. Această parte de piele îşi schimbă culoarea. Dimineaţa va avea o culoare închisă, ceea ce înseamnă că absoarbe lumina soarelui, pentru că este un animal cu sânge rece şi trebuie să–şi încălzească sângele, pentru ca astfel să poată fugi de duşmani. Aşa se va încălzi.

Dar mai târziu, spre după–masă, în deşert, când soarele este foarte tare, îşi schimbă culoarea într–un bej deschis. Astfel, respinge soarele ca să nu îi fiarbă sângele. Acum are un mecanism de apărare.

Să presupunem că un lup de prerie vrea să mănânce una dintre aceste şopârle. Încearcă să mănânce şopârla, dar ea va fugi într–o crăpătură dintre stânci. Acolo începe să se umfle şi să îşi dilate corpul. Acum s–a prins acolo şi nu mai are cum să fie scoasă. Nu mai are nici o şansă să scoată şopârla afară. Se acomodează cu stâncile. Acesta este mecanismul său de apărare.

Dar ce îmi place mie în mod deosebit la şopârla chuckwalla este uzina sa de desalinizare. Acest lucru înseamnă că are multă sare în sânge. De ce ? Pentru că trăieşte în deşert unde nu este apă. Deci, nu are ce bea. Mănâncă plante şi insecte, astfel adună sare în corp. Acumularea excesivă a sării în organism poate să o ucidă. Dar când ştie şopârla că are prea multă sare ? Ce se întâmplă când acumulează prea multă sare ? Sarea o va ucide.

Deci, supravieţuirea celui mai tare ! Vedeţi ? Nu mai e aici, dar totuşi este. De ce ? Dumnezeu i–a creat o mică uzină în nas. Este o mică uzină de desalinizare. Atunci când concentraţia de sare din sânge ajunge să fie prea mare, se gândeşte: "Cred că trebuie să îmi scot sarea din sânge. Cred că voi face acest lucru prin intermediul uzinei." Aşa că îşi deviză sângele şi îl trece prin uzină. Mica sa uzină îi va scoate sare din sânge. Din când în când, şopârla chuckwalla strănută cristale de sare.

Cred că acum veţi putea lua o şopârlă chuckwalla să o puneţi pe masa din sufragerie şi să îi spuneţi: "Chuck, ne trebuie puţină sare aici şi aici. Dă–i drumul !" Vei avea sare fină din strănutul şopârlei. E incredibil ! E una dintre acele creaturi extraordinare pe care le–a creat Domnul nostru.

Omul

Care este cea mai complexă creatură ? Probabil că tu şi eu. Cum am ajuns aici ? Suntem verişorii îndepărtaţi ai maimuţelor antropoide ? Sau suntem creaţi de un Creator ? Dacă e aşa, chiar este posibilă relatarea Bibliei despre creaţie ? Dacă ne uităm în Geneza, la crearea omului, acolo scrie că El l–a creat pe om în stare de maturitate. Când îl întâlnim pe Adam, este matur, adult, deşi are doar un minut de existenţă. Se spune că Eva a fost făcută din coasta sa.

Unii creştini susţin că pot include evoluţia. Eu pot avea Biblia. Acum avem o problemă. Avem vreun evoluţionist care să susţină că femeile au evoluat din coaste ? Bineînţeles că nu. Dar acest lucru îl spune Biblia. Spune că Dumnezeu a luat o coastă şi a făcut–o pe Eva. Când Adam se trezeşte din anestezie şi o vede pe Eva, ea este la maturitate. Nu are decât două secunde de viaţă, dar este matură. Dacă credem în relatarea biblică, trebuie să credem că Dumnezeu va crea fiinţe mature, omul fiind una dintre ele.Aş putea adăuga: "Poate Creatorul nostru să facă aşa ceva ?"

Biblia ne spune, în trei locuri, că Isus este Creatorul: în Coloseni 1, Evrei 1 şi Ioan 1. Isus este Creatorul ! Când l–a creat pe om la maturitate, avea o vârstă aparentă. Era la maturitate deplină. Femeia, de asemenea, era matură. Copacii erau la maturitate, cu piersici pe ei. Eva putea să mănânce piersici chiar atunci. "Adame, cât îi trebuie unui piersic să crească aşa ?" "Trei zile, Eva !" Dar asta nu se poate. Ba da, Dumnezeu a făcut pomul cu fructul său, în urmă cu trei zile.

Dacă alegem să credem relatarea biblică din Geneza, trebuie să o credem. Oare a putut Isus, Creatorul, să facă acest lucru ? Care sunt minunile Lui ? Prima Sa minune, din Ioan 2, transformă apa în vin. A folosit şase ulcioare cu apă. Aşa scrie în Ioan capitolul 2. Când slujitorul gustă din apă, spune: "Acesta este vinul cel mai bun !" Trebuie să spunem de când este. Din ce an este ? De un minut. Câte ulcioare cu apă ? Şase. Câte zile de creaţie ? Şase. Creaţie cu aparenţa vârstei, din Geneza 1. Crearea vinului, cu aparenţa vârstei, din Ioan capitolul 2. Nu cred că este o întâmplare. Cum a creat El omul ?

Să ne gândim la urechea noastră. Te uiţi la urechea omului şi spui: "Ce lucru ciudat !" Avem chestiile astea aici, apoi te uiţi la animale şi toate au urechi. Dar totuşi, nu toate animalele au. Multe animale aud fără să aibă urechi. Dar noi avem urechi. Timpanul omului este o minunăţie. Se mişcă atât de puţin încât nici nu se poate măsura.

Unii oameni de ştiinţă au susţinut că mişcarea timpanului la lovirea diferitelor sunete este cam a suta parte dintr–o moleculă de hidrogen. Este una dintre cele mai mici molecule. Această mică lovitură poate să facă diferenţă dintre trompetă şi tobă, strigătul mamei care îţi spune să mergi să îţi faci patul şi vocea tatălui care îţi spune că nu îţi dă maşină diseară pentru că aseară nu ai venit la timp. Acea mică mişcare face diferenţa între toate sunetele.

Apoi, informaţia este transmisă la creier, şi creierul ne spune că vorbeşte mama, vorbeşte tata, aceasta este orchestra simfonică. Auzim muzica, auzim pe cineva care spune: "Te iubesc"; ceea ce ne place tuturor să auzim. Cum ? Nici măcar cu mişcarea unei molecule de hidrogen. E o minune ! Aceasta este o minune ! Şi se află chiar acolo, în capul nostru.

Cu ochiul este acelaşi lucru. Oamenii de ştiinţă nu au reuşit să redea ceea ce copiază ochiul nostru. Nu pot să facă o lentilă pentru un aparat de fotografiat şi îmi imaginez că fotografii şi–ar dori să aibă o lentilă ca ochiul, care vede clar atât departe, cât şi aproape, dacă vorbim despre un ochi sănătos. Nu vorbim de un ochi bolnav care are nevoie de ochelari. Ochiul este aşa, în mod constant. Vibrează tot timpul.

Şi totuşi, imaginile pe care le vedem nu vibrează. Sunt stabile. Cum se întâmplă aceasta ? Este modul în care Dumnezeu a creat ochiul, cu diversitatea de muşchi şi căile prin care, prin nervul optic, informaţia ajunge la creier. Când vedem lucruri, imaginea este întoarsă. S–au făcut experimente pe diferiţi subiecţi, cărora li s–au dat ochelari prin care vedeau imaginea întoarsă, şi, în două săptămâni, o persoană putea conduce maşina cu astfel de ochelari.

Creierul a echilibrat toate acestea. Gândiţi–vă doar la modul în care funcţionează corpul omenesc. Cum a evoluat ? Ne–am uitat la câteva creaturi şi la toate aceste lucruri. Începi să te întrebi: cum se poate una ca asta ? Este acesta rezultatul unui proces impersonal, ceva la întâmplare ? Sau există posibilitatea să fie un Proiectant ? Să fie o putere care să aibă geniul de a proiecta toate aceste lucruri mărunte pentru ca apoi să funcţioneze ?

Toate părţile funcţionează împreună cu celelalte părţi şi toate ies la iveală odată cu aceste creaturi minunate care sfidează evoluţia la tot pasul. Cred că acestea demonstrează că există un Proiectant. Cred că ştiu şi cum Îl cheamă. Şi mai cred că vrea să aibă o relaţie cu fiecare dintre noi. De asemenea, cred că a străpuns timpul şi spaţiul în persoana Fiului Său, Domnul Isus Hristos. El este Proiectantul şi Creatorul, cel care are puterea şi genialitatea de a le face pe toate acestea. Animalele sunt mult mai complexe şi mult mai interesante decât mi–aş fi putut imagina.

Extras din documentarul fascinant "Creaturi extraordinare care sfideaza evolutia", produs de Exploration Films si difuzat pe canalul Alfa Omega TV.

creationism sectiune

Informatiile publicate pe site-ul alfaomega.tv (text sau video) pot fi preluate de alte publicatii, site-uri si bloguri online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ spre pagina de pe site-ul nostru. Orice abatere de la aceste norme constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si o vom trata ca atare.
x
x

GDPR - avem nevoie de acordul tău pentru a putea să-ți trimitem materiale

Dacă ești abonat la revistă sau la newsletterul nostru, trebuie să știi că nu ți le mai putem trimite, decât dacă primim un acord explicit de la tine, conform legislației GDPR. Durează câteva secunde să ne dai acordul. alfaomega.tv/acord
Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.