
Este greșit să-l sărbătorim pe Moș Nicolae?
Când eram mică, bunica mea obișnuia să îmi pună dulciuri în cizmulițe în noaptea de 5 decembrie, adică în „noaptea lui Moș Nicolae”. Îmi punea ciocolată, bomboane și o nuielușă, pentru a-mi aminti că trebuie să fiu cuminte în anul următor. Așteptam cu o mare nerăbdare noaptea aceea. A doua zi, mă trezeam dis de dimineață pentru a merge să văd ce primisem, iar la școală toți copiii ne lăudam cu ce „ne adusese Moș Nicolae”.
Crescând, însă, am început să-mi pun întrebări: De unde provine acest obicei? Este greșit să le punem copiilor noștri dulciuri în cizmulițe?
Sfântul Nicolae a existat în realitate, a fost un episcop din Myra (în Turcia de azi), iar ziua de 6 decembrie îi este închinată lui, deoarece se crede că a încetat din viaţă la această dată, în anul 342, după ce a fost întemniţat pe vremea în care creştinii erau persecutaţi.
Se spune că Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Conform tradiţiei creştine, el pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă lovindu-i cu nuiaua peste mâini.
Totuși, e clar că Moșul Nicolae pe care noi îl sărbătorim acum nu prea mai are de-a face cu persoanjul real care a trăit cu multe secole în urmă. Deci, de unde provine personajul mistic pe care îl știm noi azi, cel care aduce cadouri și nuiele?
În tradiţiile româneşti, Moș Nicolae are alte atribuții decât cele ale episcopului: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lasă lumea fără lumina şi căldură, este iscoada lui Dumnezeu, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace să se mărite.
Moș Crăciun și Moș Nicolae au fost unul și același până la un punct. Ambii sunt reprezentați ca fiind oameni în vârstă, cu burtă și barbă. Ambii vin noaptea în casele oamenilor cu un sac în spate plin cu jucării și dulciuri și împart cadouri copiilor care au fost cuminți. (Click aici pentru a afla mai multe despre legenda lui Moș Crăciun)
Simbolurile specifice în seara de Moș Nicolae sunt cizmulițele în care se pun cadourile și nuielile pentru copiii care nu au fost cuminți.
Iată 4 lucruri care sunt greșite la această sărbătoare:
1. Minciuna
Poate că niciodată nu ți s-a părut greșit, ca și părinte, să le spui copiilor că Moș Nicolae este cel care aduce cadouri. Chiar dacă este o minciună mai „inocentă”, pentru a întreține „atmosfera de sărbători”, tot minciună se numește.
Biblia este foarte clară în privința acestui lucru. A noua poruncă este „Să nu mărturisești strâmb, să nu minți!”
Efeseni 4:25 „De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.”
2. Dezamăgirea copiilor la aflarea adevărului
Împreună cu minciuna dumneavoastră, a părinților, va veni și dezamăgirea copiilor la aflarea adevărului. În inocența lui, un copil care află că a fost mințit de persoanele pe care le iubește și în care are cea mai mare încredere din lume va fi foarte dezamăgit. Adevărul pe care îl vor afla va fi acela că părinții i-au mințit.
Copiii nu au nevoie de minciuni pentru a fii bucuroși.. Ei se bucură de ziua lor, de exemplu, doar pentru că e ziua lor, au familia și prietenii în jur.
3. Nuiaua
Tradiția spune că Sf. Nicolae nu era deloc tolerant cu persoanele necredincioase și că le lovea cu o nuia peste mâini. De aici vine tradiția nuielușei. Ce efect poate să aibă însă acest lucru asupra copiilor?
De multe ori părinții recurg la amenințări ca o formă subtilă de șantaj. Astfel, copilului i se transmite ideea că bătaia este acceptată sau chiar încurajată, căci altfel la ce ar folosi nuiaua?
Disciplinarea este utilă pentru corectarea și ghidarea copiilor, însă bătaia nu trebuie încurajată. Să nu uităm că orice metodă am alege să ne educăm copiii, ea trebuie aplicată în dragoste.
4. Percepția despre Dumnezeu
Cred că această idee poate să afecteze și percepția copilului despre Dumnezeu și harul Său: dacă faci fapte bune, Dumnezeu te iubește și îți dă lucruri bune, însă dacă greșești, Dumnezeu te va lovi cu nuiaua ca să te pedepsească. Mulți copii cresc cu o percepție eronată despre Dumnezeu. Multe persoane cred că El este un bătrân ursuz cate stă încruntat și ne privește, așteptând să facem ceva greșit pentru a ne putea pedepsi.
Cred că obiceiuri precum acestea de Moș Nicolae și Moș Crăciun pot să contribuie la distorsionarea imaginii Lui. Copilul poate crește cu ideea că doar dacă este cuminte merită cadouri, dulciuri, DRAGOSTE.
După ce află că l-ați mințit cu Moș Crăciun, oare o să mai creadă în Dumnezeu? Dumnezeu e ceva în care ei cred deși nu-l văd sau aud, doar pentru că i-ați spus voi, părinții, că există, exact ca în cazul lui Moș Nicolae.
Părerile asupra acestei tradiții sunt destul de controversate. Unii o vor considera din start greșită. Alții vor zice că este doar o sărbătoare că toate celălalte și că important este ca copiii să se bucure de ea și de cadourile primite.
Puteți dărui cadouri copiilor voștri și fără a-l include pe Moș Nicolae. Să nu uităm că minciuna este un păcat clar înaintea lui Dumnezeu.
Însă, fiecare părinte are dreptul să aleagă dacă sărbătorește sau nu seara de Moș Nicolae. Vreau doar să vă puneți aceste întrebări înainte: Ajută cu ceva sărbătoarea aceasta pe copiii mei sau pe mine? Ce efecte va avea asupra lui când va afla adevărul?
Doresc să închei acest articol cu ceea ce a spus și Apostolul Pavel bisericii din Corint în 1 Corinteni 10: Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva? Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii. Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor. Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El? Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. (1 Cor 10)
Articol de Mihaela Niță