Conform unei legende chinezești, Tai Chi sau cu numele întreg Tai Chi Chuan poate fi datat încă din secolul al XI-lea și legat de numele lui Chang San-Feng. Chang a fost un profund gânditor taoist, iată de ce Tai Chi are rădăcini taoiste. Odată cu trecerea timpului lucrurile au evoluat, iar în zilele noastre mulți chinezi practică Tai Chi în parcuri și în alte spații publice.

PRINCIPII DE BAZĂ

Tai Chi face parte din categoria artelor marțiale lente, având ca scop existența în armonie cu energia ch’i. În general Tai Chi nu presupune violență fizică, dar este conceput să activeze un mecanism de autoapărare, astfel încât răspunsurile noastre interioare să fie controlate, iar mișcările exterioare să fie ofensive sau de apărare, în funcție de situație. Conceptul de a nu opune rezistență fizică forțelor opozante se bazează pe ideea de a depăși momentul conflictual.

Tai Chi este o meditație mistică sau o tehnică de control al minții care cere o concentrare maximă și o minte golită de orice gând. Presupune anumite secvențe de mișcări lente, o respirație ritmată și foarte multă disciplină. Se crede că Tai Chi este calea spre dobândirea unei sănătăți perfecte și spre nemurire dacă este practicat îndeajuns.

EFECTE

Tehnica Tai Chi urmărește să pună în mișcare energiile ascunse, fiind concentrată pe zona organelor reproductive ca centru al corpului. Se pune accentul pe sexualitate și pe promisiunea unei fertilități sporite. Pentru a dobândi o experiență cât mai completă, meditația sedentară vine să însoțească practica Tai Chi.

Tai Chi se bazează pe principiul Yin și Yang, echilibrul dintre contrarii, susținând nu doar armonia din corp, minte și spirit, ci și pe cea dintre ființa umană ca întreg și forțele naturii. Corpului uman i se atribuie o energie intrinsecă, ch’i, care poate fi dezvoltată prin tehnici speciale. Cei care se implică în căutarea energiei ch’i ajung să aibă tot mai multă încre-dere în ea. Din afară, Tai Chi pare ca un dans spiritual, însă pentru practicanți este considerat o modalitate de a înțelege natura umană. Totuși ținând cont de rădăcinile acestei tehnici este evidentă legătura cu filozofia și cu religia Tao.

Tai Chi este astfel conceput încât să îmbine personalitatea cu spiritul, prin alinierea energiilor și dezvoltarea celor mai înalte aptitudini. Se presupune că e o cale spre pace, spre vindecare și, în cele din urmă, spre iluminare.

Tai Chi poate fi reprezentat prin numele întreg Tai Chi Chuan sau ar putea fi descris prin: tehnică de relaxare, activitate de înlăturare a stresului, exercițiu de concentrare, metodă de a dobândi conștiența de sine. În majoritatea cazurilor nu ni se oferă o descriere completă sau o definiție a tehnicii Tai Chi, ea fiind redusă la un exercițiu de mișcare lentă pentru a te menține în formă. Nu există o versiune atenuată de Tai Chi și nici avertismente cu privire la eventualele efecte adverse pe care Tai Chi le poate avea.

Tai Chi ajută la deschiderea centrelor psihice ale corpului, cu intenția de a atinge o stare de calm. Se crede că există un număr de centre psihice numite „chakre” prin care sunt canalizate energiile ascunse și forțele spirituale. Acest aspect afectează subconștientul, acea parte a minții despre care cunoaștem cel mai puțin, iar practicarea exercițiilor poate avea efecte tulburătoare la nivelul manifestărilor psihice. De obicei, această tulburare are loc în condiții necontrolate și poate genera disconfort emoțional, isterie, ostilitate și alte stări de genul acesta. Practicarea exercițiilor Tai Chi aduce după sine o schimbare de personalitate sub forma unei detașări emoționale, iar rezultatul este o stare alertă a conștiinței. Uneori privirea este confuză sau pupilele dilatate.

Practicantul poate fi vulnerabil la efecte precum o exaltare inițială, urmată de simptome sau indispoziții variind în intensitate la fiecare individ în parte, cum ar fi: nefericire, panică, depresie (ușoară sau gravă), cădere nervoasă, tentative de sinucidere, mania persecuției și, în unele cazuri, posedare demonică. Uneori mai apare și un ciclu bazat pe relația cauză – efect, în sensul că depresia devine tot mai accentuată, cu cât exercițiile Tai Chi sunt mai intense în speranța depășirii problemei. Odată intrat în acest cerc vicios, rațiunea practicantului va suferi tulburări, astfel că depresia nu este atribuită practicii Tai Chi, ci insuficienței acesteia.  

Pot apărea diferite dureri fizice, unele de natură necunoscută, altele comune, dar sub forme mult mai intense. Vă prezentăm mai jos o mărturie, rezumatul unei scrisori, aflată la dosarul Fundației Reachout Trust:

„Treptat Tai Chi a pus stăpânire pe mine și unele exerciții mă făceau să mă simt ciudat, și anume exercițiile Chi Kung. Îi vedeam și pe alții că trăiau experiențe neplăcute și se simțeau rău. Erau trăiri puternice, dar profesorul ne spunea întotdeauna să continuăm. Nu mă simțeam mai bine, de fapt, după un an, Tai Chi îmi controla viața. Nu mă mai întâlneam cu prietenii, eram interiorizat și prost dispus, nu mai socializam, mă simțeam frustrat, îmi pierdusem simțul realității, eram dependent de practicile Chi, chiar dacă mă făceau să mă simt ciudat și mă țineau într-o stare de transă. Nu știam ce e cu mine, credeam că era doar boala mea, așa că treptat am început să exersez mai mult. Intrasem într-un cerc vicios și încetul cu încetul am contribuit la propria-mi degradare.

Profesorul îmi spunea să continui, dar eram vulnerabil și, în același timp, îi criticam pe creștini. În timpul meditațiilor am simțit un fior în coloana vertebrală și o bilă Chi mi-a lovit șira spinării. Am devenit total posedat de Chi sau kundalini, cum i se mai spune. Mă simțeam expus oricărei influențe și nu mă puteam apăra. Profesorul doar îmi spunea să nu mă opresc, dar, după ce l-am sunat de câteva ori, nu a mai vrut să știe de mine. Eram foarte speriat și ardeam tot. Nu puteam să dorm și m-am îmbolnăvit foarte rău, mintea și trupul mi-au luat-o razna.

N-am primit ajutorul de care aveam nevoie, chiar dacă am fost la ședințe de acupunctură practicate de un doctor chinez. Apoi am realizat ce făcusem și am mers la biserică timp de mai bine de un an. Am fost botezat și eliberat.” P.S. Leics.

CONCLUZII

1. Tai Chi, ca multe alte practici alternative, este un exercițiu complex în care nu este posibilă separația mișcărilor fizice de elementele spirituale și psihologice, și nici nu se intenționează lucrul acesta.
2. Deși motivația externă ar putea fi relaxarea sau eliberarea de stres, practicantul deviază de la creștinism și se atașează de inerenta spiritualitate a Taoismului; lumea unei forțe impersonale care caută să ne controleze viața.
3. Fără îndoială că această forță nu vine de la Dumnezeu și practicarea Tai Chi implică puterea unei forțe oculte, care va deveni parte a vieții noastre. Efectele pot fi similare cu implicarea într-o ședință de spiritism, cu toate pericolele inerente unor asemenea practici oculte.

Sursa: Ellel Romania