Terapii alternative - o perspectiva crestina
Extras din emisiunea „Calea Adevărul și Viața”, difuzată în direct pe 5 mai 2016, pe canalul Alfa Omega TV.
David Moza, director, Ellel Romania - De ce medicină alternativă, de ce terapie alternativă? Când vorbim de medicină vorbim de contextul științei, care se măsoară, e cuantificabilă, se evaluează și dă rezultate, care apare în urma observației modului în care lucrează natura sau corpul nostru, așa cum Dumnezeu ne-a creat. Terapia alternativă vine ca o completare la medicina clasică (tradițională), care spune în felul următor: Omului nu trebuie să-i fie vindecat doar trupul, ci inclusiv și spiritul.
Aici apare discuția la care trebuie să fim atenți. Și scopul este de a crește gradul de conștientizare a faptului că, atunci când urmărim vindecarea noastră - oricare dintre noi are nevoie de vindecare, rasa umană este o rasă căzută cu nevoie de vindecare - noi toți căutăm armonia sau pacea pe care am pierdut-o, sau sănătatea deplină în trupul nostru. De la Adam și Eva încoace, omenirea caută soluții. Este o nevoie și se pune o întrebare: Care este calea? Orice implicare a unei puteri spirituale în procesul meu de vindecare ridică o întrebare foarte puternică și pentru care avem nevoie de foarte mult discernământ: Cine stă în spatele acestei autorități?
Medicina este o știință. La terapiile alternative, rezultatul depinde foarte mult de subiect, de cel care primește terapia. Se merge pe principiul: Terapia funcționează dacă crezi în ea, implică factorul credință sau încredere. Și atunci apare acest element subiectiv - nu știi niciodată cum funcționează. La unii poate să dea roade, la alții nu. De aceea nu o putem numi medicină, pentru că funcționează aleatoriu, iar medicina se bazează pe o procedură medicală, nu pe un subiect, pacientul sau terapeutul.
Este și eșecul medicinii convenționale, medicii sunt foarte aglomerați, și poate rezultatele nu sunt conform așteptărilor. Mai trebuie să fim conștienți de faptul că noi, ca ființe umane, în adevăr avem o parte spirituală și o parte fizică. Medicina clasică se focalizează doar pe partea fizică, pe corp, neținând cont de partea spirituală. Dar partea noastră spirituală are nevoie și ea de vindecare. Și pentru că medicina convențională nu se ocupă de partea asta, aici este eșecul. De ce?
Omul când apelează la o terapie alternativă, la un practicant, e bine primit, acesta îl întreabă cum se simte și lucrează la nevoia lui de prețuire. I se acordă timp de calitate, ceea ce pentru un om contează foarte mult. Și aici apare acest interes, se vorbește de vindecare holistică, întreagă, adică o vindecare spirituală, mintală și fizică, nu numai fizică. Și acesta este cel de-al doilea motiv de interes. Există o nevoie spirituală, o foame spirituală. În ziua de azi trăim o foame spirituală pe fondul New Age-ului. Aceasta este noua filozofie în care noi trăim, sau era post-creștină. Toată lumea își dorește spiritualitate. Spuneam că terapiile alternative funcționează. Scopul nu este să vedem dacă ele funcționează sau nu. Scopul și întrebarea noastră este: De ce funcționează? Ce le face să funcționeze?
Încă un motiv pentru care oamenii recurg la aceste terapii sau apelează la ele este existența acestei nevoi globale de vindecare. Biblia ne spune foarte clar: primul Vindecător holistic este Dumnezeu, Iehova Rafa, care vindecă duhul, sufletul și trupul. 1 Tes. 5:23 este dovada că Dumnezeu este interesat de noi și este Vindecătorul întregii ființe umane: duh, suflet și trup. „Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin și duhul vostru (adică spiritul vostru), sufletul vostru (terapia alternativă spune mintea voastră) și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos”. Cu alte cuvinte, toată ființa are nevoie de vindecare.
Acum se deschid cele două drumuri: vindecarea creștină, pe baza Domnului Isus, Iehova Rafa, după cum spune Biblia, și vindecarea alternativă. Aici apar acele invocări ale unei forțe vitale cosmice. Forța vitală cosmică care vine să ne echilibreze sau să ne dea tărie. De unde vin aceste lucruri? Este filozofia New Age, credințe vechi reînviate, reambalate.
De exemplu, Taoismul s-a cristalizat în sec. V î.Hr. în China și merge pe această convingere, consfințită și în medicina chinezească, care spune ceva de genul: forța universală este forța Chi. Această forță cosmică trebuie să vină în om, să intre în trup ca să-l echilibreze, pentru că aici sunt două forțe care se bat cap în cap, sunt egale și de sens opus: yin și yang. Yin este partea feminină, partea rea, iar yang este partea masculină, partea bună. Boala, în acești termeni, este denumită ca un dezechilibru dintre cele două forțe: yin și yang. Iată de ce acupunctura și alte terapii alternative văd ca soluție această echilibrare între yin și yang, pentru ca forța vitală cosmică să poată veni și curge prin corp.
Încă un aspect la care trebuie să fim foarte atenți, lumea asiatică definește omul și pe Dumnezeu diferit decât lumea creștină pe care o știm noi. Omul, din punct de vedere asiatic, budist sau hindus, este văzut ca o entitate energetică, o sumă de corpuri energetice care trebuie echilibrate. E această filozofie panteistă, adică Dumnezeu este în toate și totul este Dumnezeu. Cu alte cuvinte, este o forță impersonală și în flori și în animale, este Dumnezeu și El e pretutindeni și, de fapt, noi suntem Dumnezeu.
Aici apare această diferență categorică între creștinism și aceste filozofii. De exemplu, în creștinism noi spunem că cea mai mare problemă a omului este păcatul care-l separă de Creator. Pe când, ei spun ceva de genul următor: Nici vorbă! Asta este blasfemie! Cea mai mare problemă a omului este ignoranța omului că noi suntem dumnezei, doar că nu ne-am trezit și avem nevoie de aceste practici pentru trezire. Termenul de „trezire” vine din aceste practici vechi. De aceea se vorbește de holistic, vindecare holistică sau de ghizi sau meditație ș.a.m.d.
Noi, ființele umane, suntem ființe spirituale și ființe fizice, trăim într-un trup. Trăim într-un tărâm spiritual și într-un tărâm fizic. În tărâmul spiritual, Biblia ne spune foarte clar că nu suntem singuri. Aici este Dumnezeu și ființele angelice, îngerii buni și îngerii căzuți. Trebuie să fim foarte conștienți că există o diferență între modul în care filozofia budistă sau taoistă Îl vede pe Dumnezeu, și relația dintre Dumnezeu și om conform Bibliei. De exemplu, Dumnezeu nu este creat, El este Atotputernic; conform Sfintelor Scripturi, Satan este un înger căzut, limitat în spațiu, în cunoaștere și în putere, el nu este atotputernic și nu are autoritate să facă ce vrea. E foarte important de știut lucrul acesta.
Când are Satan dreptul să acționeze în viața unui om? Dreptul lui Satan de a acționa prin duhurile lui în viața unui om este păcatul. Oamenii spun în felul următor: păcatul este rău deoarece este interzis de către cele Zece Porunci. Nu! Păcatul a fost nespus de rău înainte de a fi cele Zece Porunci. Cele Zece Porunci ne conștientizează de pericolul păcatului și de limită. Dacă trecem de limita acestor porunci, ieșim de sub protecția lui Dumnezeu.
Când vorbim, de exemplu, despre acupunctură, ea este bazată pe gândirea taoistă. Acupunctura se bazează pe filozofia potrivit căreia în corpul nostru există cele două forțe yin și yang, care sunt în dezechilibru și pentru ca vindecarea să se producă, ele trebuie echilibrate prin aceste ace, care se inserează în anumite părți ale trupului, în acei centri energetici, pentru ca forța Chi să vină să aducă bunăstarea spirituală și fizică a omului. Se spune că sunt anumite meridiane energetice care străbat corpul nostru. Din punct de vedere științifice, ele nu sunt dovedite și nu există așa ceva. Este o înșelăciune, dacă putem spune așa.
E foarte important ca atunci când studiem terapiile alternative să știm care este rădăcina lor, de unde au pornit ele. Pentru că vrăjmașul, așa cum spune Domnul Isus, este Tatăl minciunilor. Acupunctura spune: prin inserarea acestor ace mă echilibrez; forța Chi vine și aduce acest echilibru. În Sfânta Scriptură, Domnul Isus ne spune că El ne aduce vindecarea, dar nu prin echilibrarea unor forțe, ci prin instaurarea Împărăției Lui, a sfințeniei Lui în viața omului. Isus este temelia vindecării.
Principala problemă este păcatul. La nicio terapie alternativă nu veți vedea că se face referire la păcat și la soluția pentru acesta. Singurul care rezolvă problema păcatului este Hristos. De aceea Ioan 14:6 spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Singura cale! Filozofia panteistă spune că toate căile duc la Dumnezeu. Domnul Isus spune că Eu sunt singura Cale sigură și corectă. În alte locuri spune: „Multe căi i se par omului bune”, dar după aceea își dă seama că duc la moarte.
De aceea este important să vedem rădăcina acestor lucruri. În momentul când ți-e foame, riști să mănânci prostii. Înăuntrul omului este foamea după spiritual, după supranatural. Vindecarea este o relație cu Dumnezeu. Prin natura faptului că noi suntem ființe create, noi avem nevoie de relația cu Creatorul. Orice ființă umană în mod intrinsec are nevoie de relația cu Creatorul ei. Păcatul este cel care obturează această relație.
Putem da alte exemple de niște terapii alternative, ca să ne ajute să discernem de ce sunt greșite. De la început diavolul a vrut să ne facă dependenți, dar nu de Dumnezeu, ci de tehnici, de oameni, de orice altceva în afară de Dumnezeu. Este o tactică veche de-a lui.
Iridologia (citirea irisului) este o metodă de diagnosticare. Am putea să nuanțăm aceste lucruri. Sunt anumite metode de identificare a unei boli, cum este pendulul radiestezic care localizează sau diagnostichează, sau iridologia care doar localizează o boală. Constituie și aceasta un pericol de a păși pe tărâmul ocultului? Există anumite practici care doar localizează boala, și poate după aceea urmează o terapie obișnuită sau medicina obișnuită. Răspunsul la acestea este următorul: acestea sunt practici vechi de diagnosticare, cum este citirea irisului. Se spune că prin citirea irisului știi care parte din trup este bolnavă, ceea ce nu este dovedit științific.
După aceea, biorezonanța. Cineva care are așa zise înzestrări spirituale, poate să citească „aura”. Aceasta este o terminologie New Age, reînviată, adică fiind ființe spirituale cu o putere energetică, ceea ce presupune că noi avem o energie în jurul nostru. Și pe baza aceasta, unii au darul acesta de a vedea prin mâini sau își dau seama unde anume energia este dată peste cap sau nu e corespunzătoare. Mai nou au apărut aparate sofisticate de detectare, care constituie tot o înșelăciune, pentru că această aură nu există de fapt.
Radiestezia - cum funcționează? Există așa-zisa bancă universală de date. Creierul nostru funcționează pe câteva paliere de frecvență: beta este activă, alfa este semihipnotică. Conștientizez că am nevoie de o întrebare, intru în starea semihipnotică, lansez această întrebare, mă conectez la banca de date a universului, primesc informația, revin apoi în starea conștientă și o interpretez. Mă întorc la faptul că există două căi de cunoaștere spirituală: calea lui Dumnezeu prin Domnul Isus și lumea satanică.
Reflexoterapia. Reflexoterapia nu este masaj. Masajul pe care îl știm noi, cel clasic, este bun, ne ajută. Reflexoterapia este încredințarea că aceste meridiane au punctul de inflexiune în talpa piciorului, care are conexiune cu toate organele din corpul nostru. Nicăieri, științific vorbind, nu se precizează că organele noastre au legătură cu talpa piciorului. Ele sunt în legătură cu creierul nostru. Deci, este o încredințare că energia se află în tălpi și atunci aceasta trebuie deblocată. Din nou, yin și yang din filozofia taoistă, forța Chi, forța vitală pe care nimeni nu o poate explica.
Noi creștinii știm că nu este o altă forță decât cea demonică. Întotdeauna când vrăjmașul vindecă, el oferă o vindecare falsă și împiedică adevărata vindecare din viața unui om. Exact cum ar merge un soldat din trupele NATO și i-ar spune unui taliban: ˶Vino și ajută-mă să mă eliberez”, ar cere ajutorul dușmanului. Același lucru se petrece în lumea spirituală atunci când un om se încredințează unui practicant de terapie alternativă. Vreau să spun că terapeutul vrea să facă bine, el vrea să ajute și să aducă bunăstare, însă sursa vindecării este poluată.
Mulți spun că terapiile alternative sunt vechi de mii de ani. Dar nu asta contează. Apa nu este curată doar pentru că curge de mult timp. Important este să vedem dacă are impurități în ea, dacă sursa este inspirată din lumea demonică. Biblia ne spune foarte clar că există înțelepciune pământească, firească și drăcească. Și atunci, legat de tehnicile acestea de inspirație drăcească, am întâlnit și eu în lucrare oameni care spuneau: Păi acum nu putem sfinți noi acele lucruri, poziții sau tehnici pe care le facem - să ne rugăm în această privință? Orice tehnică inspirată de vrăjmaș este legată de duhurile care au inspirat-o. Te supui sub acea autoritate. Întrebarea care se pune atunci când îți expui trupul unui practician care caută echilibrarea ta energetică este: Cine este în spatele acelei autorități? Este Hristos?
Homeopatia. Când analizăm aceste terapii alternative, anumite aspecte pot fi încă nedescoperite științific. Dar ce putem spune despre motivația sau efectul Placebo, forța vitală sau invocarea forței vitale? Și acestea trebuie să ne dea de gândit. Care este această forță?
Samuel Hahnemann a fost mentorul sau fondatorul acestei practici, s-a inspirat din hinduism. Prin anul 1800, a fost și la Sibiu, la Brukenthal, a fost bibliotecar o perioadă. Care este încredințarea la homeopatie? Sunt trei principii de bază: 1. Principiul „cui pe cui se scoate” - folosesc o substanță care de fapt provoacă boala, ca să o autoanihilez. 2. Principiul diluției - o substanță este cu atât mai bună și aduce vindecare, cu cât este mai diluată. 3. Principiul potențării.
Să va dau un exemplu: Este vorba de o rețetă, pe post de paracetamol în farmacii, medicament homeopatic. Se iau 35gr din ficat de rață și 15 gr din inimă de rață, se pun la macerat. De acolo se ia o picătură care se diluează în câteva zeci de litri. Se potențează, adică se scutură spre răsărit, și aici apare elementul putere care-l face să funcționeze. Această potențare înseamnă încărcare energetică. Din acea diluție se ia din nou o picătură și se diluează din nou, se potențează, până de fapt substanța activă nu mai există. Este un premiu de 50.000 euro al farmaciștilor din Italia pentru cel care poate să găsească substanța activă dintr-un produs homeopatic. Dacă am avea 5 fiole homeopatice diferite și am lua etichetele de pe ele, apoi am încerca să descoperim care anume este fiecare medicament în parte, ne-am da seama că ele conțin pur și simplu apă, fără deosebire între ele. De fapt cam asta se vinde.
Problema este aceea că homeopatia funcționează. Dar ce o face să funcționeze? E simplu, forța care se încarcă prin potențare, energia din ele. Acea energie care lucrează. Și atunci oamenii se întreabă de ce e rău să le ia, pentru că sunt produse naturale. Toate celelalte terapii, cum ar fi acupunctura, reflexoterapia, iridologia acționează din exteriorul trupului. Homeopatia introduce ceva în trup.
Hipnoza. Nu faci hipnoză de unul singur. Tu, ca pacient, îi dai în mod voit controlul asupra ta unui terapeut. În momentul în care în mod voit îți dai pe mâna lui conștiința sau mintea ta, încredințezi unui practician sufletul tău nu faci altceva decât să i te supui. Un act de supunere înseamnă că tu te supui unei autorități spirituale din spatele acelui practician. Cine se află în spatele acelui practicant? Hristos sau altcineva? Sfânta Scriptură spune foarte clar că Dumnezeu vrea să ne păstreze întregi. Ne îndeamnă să ne umplem mintea cu adevărul lui Hristos și să medităm asupra lui. Pe când, în New Age meditația spune să ne golim, să ne golim mintea. Această stare de pasivitate, pe lângă faptul că este un păcat, reprezintă o cale de acces pentru cel rău.
Yoga. Se trage din hinduism. Concepția de bază în hinduism este aceea că sufletul este veșnic și sunt aceste cicluri de reîncarnări. Legea karmei sau scopul ei este acela ca la un moment dat omul să iasă din acest ciclu de reîncarnare. Cel care practică yoga va ajunge la această eliberare din ciclul reîncarnărilor prin exercițiile de respirație, pozițiile, etc. Omul stă în diferite poziții, care de fapt sunt poziții spirituale. Orice poziție din yoga are o conotație spirituală în lumea spirituală. Așa cum își fac creștinii semnul crucii, așa este poziția din yoga, o postură spirituală în lumea spirituală, care dă acces vrăjmașului să-și pună agenții lui acolo.
Uleiurile esențiale. Ceaiurile sau tot ceea ce a dat Dumnezeu, florile, plantele sunt create de Dumnezeu și sunt bune. E importantă însă proporția, cumpătarea. Problema apare la viziunea panteistă. Dacă terapeutul, sau cel care a conceput aceste rețete, uleiuri ș.a.m.d. are viziunea că în fiecare plantă este viață, energie, este Dumnezeu acolo, și eu Îl iau de acolo ca să primesc energie și forță, atunci este păcat. Este foarte importantă filozofia pe care se bazează. Care este motivația din spate?
Dacă vom bea ceva de moarte, nu vom fi afectați. Când luăm masa, alimentele pe care le mâncăm sunt create de Dumnezeu, date de El. În procesul care are loc până ajung alimentele în fața noastră, acestea pot fi pângărite spiritual, potențate ș.a.m.d., iar prin rugăciune, Dumnezeu le eliberează, le binecuvântează. De ce nu binecuvântează Dumnezeu și aceste practici alternative? Pentru că ele sunt de inspirație demonică. Și Dumnezeu nu poate să binecuvânteze ceva ce nu vine de la El.
Dreptul dușmanului în viața oricărui om este păcatul. Noi nu facem confruntări de putere, ci facem confruntare de autoritate. Focalizarea noastră nu este pe lupta cu vrăjmașul sau cu duhurile, ci pe eliminarea păcatului din viața noastră. Când păcatul este eliminat prin mărturisire, pocăință și iertare vrăjmașul își pierde dreptul sau autoritatea de a acționa în viața unui om. Până când nu e rezolvată problema păcatului, poți să faci toată ziua eliberare, căci problemele vor reveni. Pentru că diavolul e legalist.
Mulți întreabă cum e posibil ca un creștin să fie influențat demonic? Sau cum poate Duhul lui Dumnezeu să stea împreună cu un duh necurat? Întrebarea nu se pune cum poate Duhul lui Dumnezeu să stea împreună cu un duh necurat, ci cum poate Duhul lui Dumnezeu să stea într-un om care păcătuiește în mod constant? De aceea e important să rezolvăm problema păcatului. Mărturisirea nu înseamnă că Dumnezeu dezgroapă greșelile pe care le-am făcut doar de dragul de a ne condamna, ci El ne reamintește greșelile sau păcatele pe care le-am făcut cu scopul de a avea un viitor diferit. Păcatul este cel care ne-a condiționat umblarea noastră cu Dumnezeu sau bunăstarea noastră.
Temelia este Hristos. Hristos este vindecarea noastră și ea vine atunci când Împărăția lui Dumnezeu coboară în viața unui om. Împărăția lui Dumnezeu este acolo unde se face voia Domnului Isus Hristos. Granița Împărăției merge până unde se face voia lui Isus în viața ta. Dacă este vreun domeniu din viața ta în care tu te-ai încredințat altuia, prin aceste practici pe care am încercat să le descriem aici, acolo nu este Hristos în control. Și acel domeniu trebuie redat Domnului Isus.
Ilie Popa, pastor, Viena
O doamnă din orașul B. a venit la o întâlnire de slujire în rugăciune. Era gârbovă, aplecată de spate la 90 de grade, avea mâinile și picioarele răsucite. Avea însoțitor pentru că nu putea să călătorească singură.
Toată slujirea ei a durat 5 minute. Am întrebat-o direct: „Așa-i că ai fost la Yoga?” „Da”, a răspuns ea, „am fost de 2-3 ori, dar eu nu cred în yoga.” Eu am continuat: „Și așa-i că de când ai fost la yoga, porți niște lanțuri pe spate care te apleacă?” „Da,” a răspuns ea, „dar de unde știi?” „Asta este consecința”, i-am răspuns eu. I-am spus mai apoi despre Domnul Isus când i-a vorbit femeii gârbove: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta.” Am rostit atunci peste ea versetul acesta și, în momentul când am rostit Cuvântul, pentru că este scris: „Veți cunoaște Adevărul și Adevărul vă va face slobozi”, femeia aceasta a simțit fizic cum lanțurile au căzut. Până atunci, ea nu se putea ridica singură, dar în momentul acela, într-o fracțiune de secundă, s-a ridicat din fotoliu.
Eram acolo împreună cu un alt pastor slujitor și soția care ne-am rugat pentru această femeie. Ea a venit la această slujire cu însoțitor, dar a plecat fără însoțitor. În decurs de două zile după aceea, mâinile și picioarele ei, care fuseseră până atunci torsionate, au revenit la poziția aproape normală și spatele ei la fel. Apelarea sau implicarea în terapiile alternative, mai devreme sau mai târziu va atrage după sine plata unui preț, a unei consecințe. Diavolul nu este Creatorul și niciodată nu a făcut lucruri bune. Este mincinosul, uzurpatorul, el aduce moarte. Viața este numai în Dumnezeu.
Fanel Serban, pastor, Brasov
În adolescență, practicam de ceva ani artele marțiale, un stil mai dur și mai violent. Obișnuiam ca, înainte de începerea antrenamentului, să facem salutul obișnuit. Se făcea în limba japoneză. Stăteam într-o anumită poziție și la sfârșit salutam printr-un cuvânt, care în traducere însemna că lupți cu perseverență până la moarte. Antrenamentele se făceau într-un club militar de parașutiști. Deci nu era ceva religios sau undeva într-o școală. Mie mi s-a părut foarte ok clubul. La un moment dat antrenorul ne-a spus: ca să ne fie mai ușor, am tradus salutul și îl vom spune de acum în română. Eram de ceva timp acolo, practicam, înaintam și îmi plăcea.
Eram un simplu credincios, necunoscător de Scriptură. Cu cunoștința pe care am avut-o, stând acolo, la un moment dat salutul acela tradus în română se încheia așa: Mă închin lui Buddha, de la care primesc energie ca să izbândesc și să duc la bun sfârșit acest sport. Am rămas blocat. Pentru prima dată am înțeles că eu eram într-o religie și nu într-un sport.
Sunt mulți credincioși care consideră artele marțiale sau yoga ca fiind doar un sport, o gimnastică. Este un sport inspirat. Întotdeauna ni se spunea povestea acelui maestru care născuse stilul nostru. Nu există decât Dumnezeu și diavolul care inspiră. Atunci am înțeles de unde aveam anumite forțe, pe care nici astăzi nu mi le explic. Doar printr-o concentrare anume spărgeai cărămizi ș.a.m.d.
Ziua aceea a fost ultima zi când am mai mers la arte marțiale. Clar că au fost repercusiuni în viața mea, în momentul pocăinței mele a trebuit să mărturisesc, să mă pocăiesc și să mă dezic de acele lucruri. Deci practic trebuie să te pocăiești, să mărturisești. Dacă ești credincios, caută un om spiritual care are maturitate, înțelegere în această direcție care să se roage pentru tine. Să mărturisești înaintea lui, ca mai apoi să vă rugați împreună și el să poruncească oricărui duh atașat prin diferite practici să plece.
Aboneaza-te gratuit la revista AOTV Magazin
Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 6.5 - Medicina alternativa, vindecare cu orice pret? (septembrie-octombrie 2016). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: www.alfaomega.tv/revista