Unul dintre cele mai frapante aspecte ale contextului socioreligios din Europa este procentul ridicat al așa-zișilor creștini nominali. Sunt oameni afiliați unei biserici și/sau care se identifică drept „creștini” în sondaje. Însă merg la biserică numai ocazional sau niciodată, și majoritatea dintre ei nu cred într-un Dumnezeu personal, fără a mai vorbi de credința în Isus Hristos drept unicul Mântuitor al omenirii.

În ciuda influenței tot mai scăzute a Bisericii în societate și a secularizării crescânde, mulți oameni din Europa încă au o legătură cu instituția Bisericii sau cu religia creștină. În majoritatea țărilor, e vorba despre mai mult de 50% din populație.

Din punctul de vedere al împărtășirii Evangheliei și al creșterii bisericești, este un aspect important al contextului european. În ciuda accentului pus pe misiune și atingerea persoanelor cu desăvârșire seculare și pe crearea de biserici pentru cei neafiliați sau nereligioși, foarte ușor trecem cu vederea faptul că majoritatea publicului european nu a rupt toate legăturile cu credința creștină.

Ideea de nominalitate

Pentru început, trebuie să spus că termenul de „nominalism” poate induce în eroare, deoarece trimite la o școală filosofică de gândire. Poate că ar fi mai bine să folosim temenul de „nominalitate” când vorbim despre identitatea și practicile religioase.

Alți termeni care se folosesc sunt: creștinism „cultural”, „teoretic”, sau „lipsit de biserică”. În țările vorbitoare de franceză, termenul standard este chrétiens sociologiques („creștini sociologici”), care are aceeași conotație cu cel de „cultural Christians” („creștini culturali”), folosit în engleză. În mod similar, spaniolii vorbesc de cristianismo sociológico sau cultural. Germanii vorbesc de Namenschristen (creștini cu numele), sau de Kirchenferne, care ar putea fi parafrazat drept creștini „periferici” sau „membri bisericești marginali”. De fapt, acesta e exact sensul echivalentului olandez, randkerkelijken.

Oricare ar fi terminologia folosită, mereu există ideea că ceva lipsește, că nu este cum ar trebui. Noi o numim „nominalitate”. Poate fi descrisă drept discrepanța dintre declarația aderenței la o credință și o aplicare cu devotament a acelei credințe. Discrepanța poate fi observată în toate religiile, însă ia forme variate. Nu există creștini „nominali”. În realitate, există multe feluri în care oamenii pot trăi în discordanță cu identitatea creștină pe care pretind să o aibă. „Nominal” este un termen tehnic, folosit pentru o varietate de fenomene.

Deși sociologii se abțin să facă judecăți de valoare atunci când analizează forme ale creștinismului nominal, cercetătorii misionari și teologii obișnuiesc să le califice drept devieri de la normalitate, în opoziție cu alte forme de creștinism, probabil mai autentice .

Cum definim nominalul?

Unde anume trasăm linia dintre autentic și „cu numele”? Este imposibil să oferim o definiție precisă a „creștinului nominal”, care să îi mulțumească pe toți cei care folosesc termenul. Totul depinde de criteriile folosite. De obicei, sociologii iau în considerare frecvența prezenței la biserică, dar situația se complică când se uită la alți indicatori, precum credințele și „cât de mult contează credința pentru tine”.

În Biserică și în cercurile de misiune, „nominal” este folosit adesea ca o negare, atunci când ceva lipsește. „Oameni cărora li se spune creștini, dar...”. Desigur, totul depinde de ce urmează după „dar”. Permiteți-mi să menționez patru definiții negative folosite în mod recurent:

1. „... nu sunt afiliați”. Unele statistici folosesc criteriul apartenenței la o biserică. Creștinii nominali sunt persoanele care se identifică drept creștini în sondaje sau conversații, fără a avea vreo legătură cu o comunitate sau instituție creștină. Cu toate că această abordare ne face atenți la forme ale credinței creștine din afara Bisericii ca instituție, trece cu vederea peste posibilele discrepanțe dintre identitatea creștină și dedicarea din Biserică.
2. „... nu merg la biserică în mod regulat”. Studiile socioreligioase folosesc adesea criteriul prezenței la slujbele bisericești pentru a face distincția între creștinii nominali și cei practicanți. De obicei, linia dintre cele două categorii se trasează în jurul prezenței de o dată pe lună. Evident, abordarea este limitată fiindcă îmbrățișarea credinței creștine implică mult mai mult decât prezența la slujbele bisericești.
3. „... nu sunt convertiți (născuți din nou)”. În cercurile evanghelice, acesta e un criteriu clasic. În mod dramatic, dacă o persoană nu intrat în turmă în mod corespunzător, locul lui nu e împreună cu oile, chiar dacă ar merge la biserică foarte des și s-ar comporta exact cum ar trebui să se poarte un creștin. Această abordare duce la un discurs de tipul „adevărat versus nominal”, care uneori merge până acolo încât se spune că cei care sunt creștini nominali nu sunt deloc creștini. Când convertirea este definită într-un mod evanghelic, discursul creează impresia că „adevărat” e egal cu evanghelic, iar cealaltă parte a populației creștine sunt „nominali” ce trebuie să se convertească. Mai există riscul atitudinii exclusiviste față de alte modalități de trăire a credinței creștine.
4. „... nu sunt dedicați ucenicizării”. Unii autori evanghelici descriu nominalitatea drept superficialitate, ca o mărturisire creștină și o apartenență la biserică lipsite de ucenizicare creștină. Abordarea aceasta duce la alt tip de discurs „adevărat versus nominal”. Contrar celui precedent, nu neagă faptul că cei care sunt creștini cu numele pot fi credincioși adevărați, care au primit mântuirea. În schimb, accentul se pune pe creșterea spirituală și angajamentul de a trăi zilnic viața de credință.

Deși îngrijorarea liderilor bisericești față de calitatea vieții de creștin a membrilor este de înțeles, există riscul de a pune un accent prea mare pe aspectul sfințeniei în detrimentul altor aspecte. În plus, nu credem că poate fi motivată descalificarea oricui nu împlinește standardele ucenicizării  drept creștin „nominal” sau „cu numele”.

Parametrii care definesc un creștin

Toate definițiile negative sunt problematice din două motive: concentrându-se pe ce lipsește, nu spun prea multe despre „nominalii” în sine. În plus, sunt prea generale fiindcă se axează pe unul sau două criterii. Însă a fi creștin implică mai mult decât mersul la biserică, mai mult decât a fi născut din nou, mai mult decât a practica ucenicizarea. Le implică pe toate acestea odată, dar și alte aspecte.

Atât în cadrul științelor sociale, cât și în teologia practică, se obișnuiește însumarea tuturor acestor aspecte în trei fundamente: a crede, a aparține, a (se) comporta. Dar chiar și acestea sunt imprecise și insuficiente. În ceea ce privește credința, trebuie să facem distincția pe care teologii au subliniat-o mereu, între a crede „în” (a crede în Dumnezeu) și a crede „că” (a avea convingeri legate de credință). Aparținerea se referă la aparținerea de o biserică, însă trebuie să distingem afilierea și apartenența la o biserică de participarea la viața bisericii - în mod evident, cele două nu merg întotdeauna mână în mână. Comportamentul vizează practica religioasă, adică viața spirituală a unui credincios (rugăciune, viața interioară, creșterea spirituală), precum și mărturia unui creștin, conduita în sfera publică, în societate.

Celei trei fundamente trec cu vederea peste încă un aspect, și anume inițierea, termenul tehnic ce definește cum devine cineva creștin. Are a face cu educația creștină, cu transformarea, cu botezul și așa mai departe.

Pe baza acestor considerente sugerăm următoarele șapte aspecte sau parametri care definesc un creștin:

1. Inițierea (cum devine cineva creștin)
2. Credința (experiența spirituală, sensul, a crede în)
3. Crezuri (cunoștințe, a crede că)
4. Apartenența față de o biserică
5. Participarea la biserică
6. Viața spirituală (practicarea pietății)
7. Practicarea publică (a fi martor, conduita creștină cotidiană în societate)

Care sunt parametrii decisivi?

Oare toți parametrii de mai sus au aceeași importanță? Totul depinde dacă vorbim de a deveni creștin sau de a fi creștin. Din punct de vedere teologic, în așa-zisa ordine a mântuirii, inițierea e pe primul loc. În viața reală, constatăm că unii oameni participă la viața bisericii, adoptă un comportament creștin, citesc Biblia și aderă la crezul biblic înainte de a ajunge să aibă siguranța mântuirii și să „ia poziție” drept creștini.

A deveni creștin înseamnă stabilirea unei direcții în viață, și e o alegere inițială în procesul de întoarcere la Dumnezeu. Poate fi brusc și instantaneu, dar poate fi progresiv, pe o perioadă mai lungă de timp, fiind rodul unei asimilări serioase și asumate a educației creștine. Termenul tehnic este transformare, dar oamenii se pot referi la acest proces folosind un limbaj diferit, deoarece depinde foarte mult de contextul bisericesc. Este urmat de o mărturisire publică a credinței, și corelat cu botezul, dar nu în mod obligatoriu.

A fi creștin este o intenție, o orientare, o alegere continuă, legate de toate aspectele vieții creștine, precum a fi membru într-o comunitate de credincioși, a respecta adevărata doctrină a credinței, a practica pietatea, a avea o relație personală cu Dumnezeu, transformarea vieții, conduita zilnică, a fi ucenic. Nu a spus apostolul Iacov că, fără fapte, credința e moartă? La urma urmei, toate aspectele sunt importante și decisive. Prin urmare, ar trebui să le considerăm drept parametri a ceea ce înseamnă să fi creștin.

Unii cred că Isus a murit pentru păcatele lor fără să aparțină de o biserică sau fără să participe la slujbele bisericii. În schimb, alții sunt membri într-o biserică, dar nu aderă la principalele doctrine creștine, sau nu respectă normele și valorile biblice. Când vine vorba de credință, unii o percep drept o relație afectivă cu Dumnezeu, în timp ce pentru alții e o chestiune de convingeri, sau de acceptare a învățăturilor bisericești.

O descriere a nominalității

Dorim să sugerăm ideea că încadrarea cuiva drept „nominal”, „cu numele”, este adecvată când discrepanța echivalează cu o contradicție mai mult sau mai puțin permanentă cu numele pe care îl poartă cineva. Iată descrierea pe care o propunem nominalității: membri ai unei biserici și persoane neafiliate, care se identifică drept „creștini”, dar care trăiesc în contradicție cu principiile de bază ale creștinismului, în ceea ce privește modul în care devin creștini, credința, crezurile, implicarea în biserică și viața cotidiană.

Descrierea de mai sus folosește parametrii care definesc un creștin, pe care i-am enumerat anterior. Ne ajută să măsurăm nominalitatea în domenii specifice, și să-i ajutăm pe oameni să fie mai aproape de Hristos în acele domenii.

Se poate spune că o persoană e nominală în domeniul transformării, în a deveni creștin dacă nu există un răspuns prin credință la oferta lui Dumnezeu de a primi mântuirea prin Isus Hristos, nu și-a mărturisit credința în Dumnezeu și în domnia lui Isus. Cineva care are păreri ce contrazic învățăturile clare ale Bibliei, de exemplu, dacă neagă unicitatea lui Isus, poate fi numit nominal în domeniul crezurilor.

Vrem să spunem că cineva care prezintă una sau mai multe contradicții nu e creștin? Nu, tot ce spunem e că o asemenea persoană este un creștin „nominal”.

Invitație

Definițiile și caracterizările diverselor forme de creștinism nominal sunt utile pentru a înțelege mai bine persoanele în cauză, dar vrem să trecem dincolo de statistici și analize, să avem o relație cu ei, să-i luăm așa cum sunt – în afara și în interiorul comunităților bisericești – și să-i încurajăm să se apropie de Hristos în domeniile în care par să se fi „îndepărtat” de El. (Vezi, mai sus parametrii care definesc un creștin).

Invitația este un termen cheie. Dumnezeu îi invită continuu pe oameni să aibă o credință mai profundă în Hristos și un angajament necurmat de a-L urma pe El.

Articol de Evert Van de Poll, profesor de științe religioase și misiologie la Evangelical Theology Faculty din Leuven, și pastor, membru în Federația Baptisă din Franța.  În timp ce, de obicei, creștinii îi definesc pe „creștinii nominali” prin ceea ce nu sunt, articolul lui Evert van de Poll, publicat în revista Vista Magazine #31 și preluat cu permisiune de pe site-ul schumancentre.eu, propune o definiție mai cuprinzătoare a celor care sunt „creștini nominali”.