Importanța slujirii de vindecare și eliberare

Când omul e bolnav, când îi sunt virusate anumite domenii ale vieții, el nu poate funcționa plenar. De aceea, Biserica trebuie să fie și un spital, și o școală, și o oștire.

Dacă pierde una din dimensiuni, are probleme. E neplăcut să ne gândim că ar exista o biserică ce își îndepărtează oamenii, care e doar o școală care dă învățătură și nu o mai interesează altceva. Creștinii, în mod expres, trebuie să aibă dragoste unii față de alții, să nu își lase de izbeliște răniții, ci să îi vindece, să îi scoată din captivitate.

Pentru fiecare persoană care venea pentru slujire, ne luam două ore să-i prezentăm cele cinci domenii din care pot veni problemele - de la nivelul gândurilor, vorbelor și acțiunilor păcătoase, problemele generaționale și abuzurile altora - iar respectivul putea identifica acele cauze care l-au dus în situația critică în care se afla. Noi am operat cu situații critice, am răspuns la probleme, dar mass-media creștină și Biserica la scară largă, dincolo de confesiune, ar trebui să opereze preventiv, să prezinte capcanele diavolului, pentru ca omul să nu cadă în ele.

Identitatea în Hristos și slujirea

Identitatea noastră în Hristos și slujirea sunt elemente cheie în creștinism. Domnul Isus a venit ca să slujească. Dacă ne acceptăm identitatea în Hristos, vom găsi mijloace să slujim în Trupul lui Hristos. Dumnezeu ne-a dat totul, în ce privește viața și evlavia. Însă nu întotdeauna reușim să cuprindem suficient de multe din ce ni s-a dat.

Biblia spune „Umblați după darurile, abilitățile duhovnicești”. Ca să le primești, trebuie muncit, trebuie căutate, descoperite, trebuie să te rogi pentru ele și să le dorești cu adevărat. Unii spun: „Dacă Dumnezeu dorește să-mi dea ceva daruri, să mi le dea, eu le primesc”. Dar, ca orice meserie sau abilitate nouă pe care vrei să o obții, trebuie să umbli după ea, să cauți oameni care să te îndrume pe primii pași, să cauți în Scriptură. 

Azi poți accesa experiențele spirituale ale unor înaintași sau contemporani, performanți în anumite domenii. Alfa Omega TV, Radio Vocea Evangheliei sau internetul sunt oportunități prin care poți să-ți extinzi teritoriul. Desigur, toate trebuie să treacă prin filtrul Scripturii și al rugăciunii și Duhul Sfânt să-ți valideze lucrurile, ca să nu o iei pe alături. 

De ce nu avem curajul să intrăm mai adânc în ce ține de darurile spirituale și slujirea de vindecare și eliberare? Cred că cu toții suntem vinovați de acest lucru, probabil nu ne-am rugat ca Domnul să dea la o parte vălul de pe aceste aspecte și toată Biserica să le îmbrățișeze, indiferent de coloratură sau de confesiune.

Slujirea de vindecare și eliberare

O cauză a reținerii oamenilor de a se ruga pentru cineva pentru vindecare și eliberare este din cauza gândului că „dacă nu se întâmplă nimic?” Atunci, respectivul e într-o situație oarecum jenantă, s-a expus ca unul care vrea, dar nu poate. Datoria noastră e de a îndrăzni să cerem, să facem lucrurile, dar rezultatul ține de Dumnezeu. Uneori, lucrurile nu se întâmplă pentru că nu am cunoscut toată realitatea din spatele lucrurilor - noi vedem niște simptome și cunoaștem doar o parte din rădăcinile problemei. Ca să intri în această slujire, trebuie să investighezi mai mult. Dacă vrei să aduci curățire cuiva, trebuie să iei ștergarul și să te apleci, să începi de la picioare, să vezi pe unde a umblat, prin ce capcane a trecut individul. Și asta cere timp, curaj și îndrăzneală. 

Mai e și o problemă de identitate. Să zicem că primăria vrea să te facă polițist comunitar, te îmbracă, îți dă manual, te trimite la cursuri, îți dă logistica de care ai nevoie. Treaba ta e să aplici, să îți exerciți autoritatea în stradă. Dacă nu o exerciți, nu se întâmplă nimic, chiar dacă ești polițist comunitar și ai fost investit cu autoritate din partea primarului. Așa e și în lumea spirituală. Dacă Domnul spune „mergeți în toată lumea, faceți ucenici, scoateți draci și vindecați”, în numele Lui le faci, prin puterea Lui! Nu mergi singur, ai asistența Duhului Sfânt ca să faci lucrurile acestea. Isus spune „în numele Meu, veți scoate draci”. Dar, până nu rostești tu „în numele Domnului” și îți manifești autoritatea cu care ești investit, nu se întâmplă nimic. Alte versiuni ale rugăciunii sunt ineficiente în această situație, fiindcă nu lipsa compasiunii lui Dumnezeu e problema, ci trebuie să-ți manifești autoritatea, iar acest lucru trebuie învățat. 

Lucrurile trebuie puse în practică, chiar și cu riscul să nu îți iasă. Uneori sunt mai complexe situațiile și depășesc nivelul tău de înțelegere. Și apostolii au pățit asta în acel caz în care venise un om cu copilul îndrăcit (Marcu 9). Diagnosticul era bun, dar probabil că ei se concentraseră pe copilaș și nu văzuseră necredința tatălui în acest domeniu al eliberării. „Doamne, dacă crezi că poți să faci ceva... pentru că ucenicii n-au putut”. După aceea, tatăl declară: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”, se pocăiește și mărturisește păcatul necredinței în acest domeniu, și abia apoi se poate „opera” asupra copilului, care era sub autoritatea acestui tată.

Maturitatea spirituală

În 1 Ioan 2, vedem patru trepte de maturitate spirituală. În primul rând, Ioan le scrie „copilașilor” („paidia”, în greacă, copilași mici), care L-au cunoscut pe Tatăl – acesta e primul pas, începi să-L recunoști pe Tata. În al doilea rând, sunt „copii mai mari” („teknia”), ale căror păcate sunt iertate – iată o altă dimensiune spirituală în care poți să cooperezi cu omul, să-și ceară iertare pentru păcate, să realizeze că unele lucruri sunt păcătoase. Un al treilea stadiu, „tinerii”, cei tari în Cuvânt și care l-au biruit pe cel rău – e un stadiu de aprofundare a Scripturilor și de luptă spirituală împotriva duhurilor răutății. Apoi avem „părinții”, care Îl cunosc pe Cel ce este de la început – e o cunoaștere relațională, profundă, matură, care poate să transmită mai departe altora.

Avem mai multe „vârste spirituale”, care nu coincid cu vârsta biologică, dar țin de determinarea individului de a accesa informațiile și de a le pune în practică. Creștinismul e practic. Isus mergea din sat în sat și proclama Evanghelia, o cultură a Împărăției lui Dumnezeu, a biruinței prin bine, prin milă, dragoste și implicare socială. Propagând aceste învățături, El făcea și „aplicații” - vindeca orice boală și neputință în popor.

Isus Hristos ni se oferă și ca exemplu. Pe vremea Lui, oamenii L-au pierdut ca model, fiindcă ziceau „Îl știm pe El și familia Lui, e și El om ca toți oamenii și acum încearcă să ne schimbe radical toate conceptele”. În ziua de azi, riscul e să-L vedem numai Dumnezeu și spunem: „Dacă El e Dumnezeu, nu poate fi imitat” și să ne uimim doar de lucrurile pe care El le-a făcut. Dar El făcea ucenicie cu cei 12 apostoli, întâi predica El, apoi îi trimitea pe ei să predice și, în aceeași autoritate, să scoată draci, să vindece bolnavi și alte aplicații practice.

Biserica are tendința să se axeze pe studiu și dacă pui împreună și ideea că „Isus e Dumnezeu și ca El nu poate face nimeni”, atunci lucrurile încep să gliseze excesiv în partea teoretică. Și ne trezim cu biserici care seamănă cu cenacluri, unde ne uimim de ce se spune, ne bucurăm de cântări și poezii, dar nu facem prea multe practic. 

Biserica e oarecum ruptă de realitățile practice. La biserică ești pus în fața unor explicații, multe profunde și interesante, dar fără aplicabilitate, fără să fie urmate de aplicații pastorale practice în care să se vadă și rezultate. Responsabilitatea Bisericii și a liderilor e să pregătească logistică și cadre speciale pentru rezolvarea problemelor. Dacă Biserica marginalizează o persoană cu probleme, îl afundă cu bună știință în ele. Dacă persoana nu găsește la biserică un loc ca un spital, pentru vindecare, atunci el va cădea ușor în capcanele diavolului, care îl va duce spre alte zone mai întunecate.

Poate la biserică ar trebui să avem un timp separat în care să facem vindecare și eliberare, pentru că această slujire nu o poți face de față cu toată lumea, presupune confidențialitate, grijă față de cel consiliat, discreție. Aceasta o văd ca fiind soluția - o pastorație cu aplicații ale principiilor biblice la necazurile și conflictele din viața individului, din viața familiei sale.

» Interviu cu Mircea Graur, membru în Oastea Domnului, consilier în lucrarea InHim Ministry și om de media la Radio Vocea Evangheliei, Cluj-Napoca. Extras din emisiunea „Realități și Perspective”.

 Vindecare prin eliberare 

Domnul Isus spune: „Menirea Mea este să aduc Vestea Bună, Evanghelia Împărăției”. Evanghelia Împărăției, nu a mântuirii! Mântuirea e doar intrarea în Împărăție, dar apoi e necesară umbarea în Împărăție: vindecarea, eliberarea, învierea din morți și scoaterea de demoni. Fie că ești preot, pastor, inginer, medic sau orice altceva, acestea sunt caracteristicile unui ucenic al lui Isus.

Cauza bolii poate fi păcatul

La unele boli, cauza poate fi un păcat. Vedem în Marcu 2 exemplul slăbănogului adus la Isus de patru prieteni. Înainte de „Ia-ți patul și umblă”, Isus îi spune „Păcatele îți sunt iertate”. Isus știa cauza. 

În slujirea de vindecare, e important să nu rămânem la simptome, ci să mergem la rădăcina problemei. Ce-i dă dreptul diavolului și agenților lui să aducă o infirmitate în viața unui om? Răspunsul este fără echivoc: păcatul. Păcatul personal, sau păcatul altora asupra respectivului. Dacă nu e rezolvată problema de drept, omul devine un câmp de bătălie între puterea Duhului Sfânt și puterea vrăjmașului. De aceea, primul lucru, esențial, este să rezolvi problema de drept. Partea cea mai grea în eliberare este identificarea dreptului legal, a păcatului. 

Cum anulezi acest drept al vrăjmașului? Prin mărturisire, pocăință și iertare. Mărturisirea nu înseamnă că îi spui ceva nou lui Dumnezeu, El știe deja ce s-a întâmplat. Mărturisirea înseamnă să te pui în acord cu Dumnezeu. Pocăința nu înseamnă smiorcăială sau regrete, ci să nu mai faci păcatul respectiv. Un alt lucru vital în slujirea de eliberare este iertarea. Omul trebuie să știe că Dumnezeu îl iartă. În Iacov 5:16 scrie: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” Această mărturisire ajută omul să își rezolve și problema de vinovăție, e important ca omul să știe că este iertat.

Exemple de drepturi legale

Orice implicare în ocultism, vrăjitorie, ghicire sau horoscoape, căutarea de cunoaștere și de putere în afara lui Dumnezeu îi dă vrăjmașului drept să aducă opresie demonică, în viața personală sau pe linie genealogică. În Exod 20, Dumnezeu spune că va binecuvânta până la a mia generație, dar blestemul merge 3-4 generații. Filozofia umanistă spune că noi răspundem individual, dar Dumnezeu a făcut lucrurile în familie, iar El ține cont de acel păcat și-l va pedepsi în generațiile următoare. Unii cred că acest aspect a fost în Vechiul Testament și acum suntem sub har, dar Dumnezeu nu Și-a schimbat opțiunea vizavi de păcat în Noul Testament. 

O altă sursă majoră sunt relațiile sexuale în afara legământului căsătoriei, sau pornografia. Neiertarea este și ea o sursă - dacă citim în Matei 18, vedem parabola robului nemilostiv care trebuia să ierte și el pe tovarășul său, dar pentru că nu a făcut asta, a fost dat pe mâna chinuitorilor. 

» Interviu cu David Moza (lider Ellel), extras din emisiunea Calea Adevărul și Viața 564.